Feţi Frumoşi şi Ilene Cosânzene

Prietenii ne iubesc, sunt gata sa spuna despre noi doar lucruri frumoase, uneori ne fac din vorbe chiar mai frumosi, mai buni, mai destepti decat suntem… ni se duce vestea ca suntem Fat Frumos din poveste…Ileana Cosanzeana. Daca prietenii au darul asta, noi care ne suntem cei mai buni prieteni de ce sa nu o facem?!

Ascutim creionul si ne impaunam, luam guma si mai stergem o grimasa… mai adaugam o pata de culoare din varful pensulei si gata…ne punem in galantar, admirandu-ne singuri. Pe urma vin prietenii si ne lauda… daca o faceau inainte cand eram doar pur si simplu noi, acum, plini de pene, fara riduri si frumos imbujorati suntem si mai frumosi/buni/destepti decat eram inainte…incet, incet, ajungem sa credem si noi ca suntem buricul pamantului/mama zmeilor, intr-o zi vom crede ca suntem chiar Dumnezeu, poate ca am exagerat un pic, chiar sa te crezi Dumnezeu, asta este cam grav, dar acolo un mare sfant parca tot ne vine sa credem ca suntem…fratilor…mucenic nu vrea nimeni sa fie…ucenic mai intai?!…suntem cu totii mici picaturi in marele ocean…atata tot.

Am citit de curand, putin din viata Cuviosului Antonie cel Mare care a stat in pustie 20 de ani, de la 35 ani pana la 55 ani, cand a iesit, stralucea smerit, plin de intelepciune…ce folos avem daca din creion, guma si pensula suntem frumosi/buni/destepti iar atunci cand nu ne vede nimeni, nu avem pace in inima…nu putem sa ne infranam mania…nu ne putem iubi nici pe noi insine?!

(Adriana Dar din Dar)