„Filantropica” – mâna întinsă care nu spune o poveste nu primeşte pomană

Am văzut acest film cu mulţi ani în urmă, dar totuşi mă lovesc de el în viaţa de zi cu zi chiar şi astăzi. Pe lângă talentul de regizor a lui Nae Caranfil şi interpretările de excepţie ale lui Mircea Diaconu şi Mircea Dinică acest film a răcit multe inimi în ţara noastră, „deschizându-le ochii” oamenilor să nu-i mai ajute pe cerşetori.

Pentru cei care nu aţi văzut acest film, „Filantropica” ecranizează viaţa cerşetorilor din Bucureşti şi a oamenilor din spatele lor, care se folosesc de invaliditatea şi sărăcia lor pentru a face averi. Copiii, bătrânii, ciungii, orbii şi toţi cei care pot inspira mila sunt plasaţi la anumite intersecţii pentru a face bani şi apoi a returna aceste sume mafioţilor din umbră.

Din start vreau să vă spun că filmul expune doar o anumită parte a problemei şi nu întregul tablou al unui cadru foarte complex: cerşetoria şi soluţia pe care o oferă societatea pentru rezolvarea ei. Filmul nu este un documentar, şi din acest motiv nu tratează cerşetoria în toate aspectele ei, ci doar pe cel mai spectaculos şi mai interesant pentru public.

În multe discuţii pe care le-am avut cu prietenii am observat că părerea lor e următoare: „Nu mai da bani săracilor de pe stradă pentru că încurajezi traficul de persoane şi cerşetoria în general. Mai degrabă îi ajuţi dacă nu le dai.” Bineînţeles că după multe discuţii filmul “Filantropica” era adus ca argument în sprijinul acestor afirmaţii.

Filmul induce în mod greşit impresia că toţi cerşetorii sunt trimişi de alţii să facă bani, şi asta clar nu este aşa pentru că am cunoscut personal oameni care stau pe străzi şi cerşesc pentru ei înşişi. Filmul îţi dă chipurile un argument „raţional” care să sprijine zgârcenia şi să-ţi reprime sentimentul normal de milă şi iubire faţă de cei în nevoi. Oricum ar fi, oamenii care cerşesc pentru ei înşişi sau cei care sunt trimişi la cerşit de alţii sunt toţi vai de capul lor, necăjiţi, bolnavi, fără mâncare şi casă, oameni pe care societatea nu-i ajută în niciun fel.

Bun, să presupunem că oamenii care dau Filantropica drept argument pentru a nu da milostenie chiar ar fi interesaţi de binele cerşetorilor şi şi-ar dori ca aceştia să aiba tot ce le trebuie ca să nu mai ceară pe stradă. Care este soluţia?

Să zicem că de mâine nimeni nu mai dă bani sau altceva cerşetorilor, ce se va rezolva? Vor pleca ei de pe străzi? Vor avea ce mânca sau cu ce să se îmbrace? Credeţi că cerşetorii în sărăcia lor căutând de muncă, patronii de firme vor fi mai toleranţi şi-i vor angaja? având în vedere că sunt o gramadă de şomeri care aşteaptă să fie angajaţi. Oare credeţi că statul român de mâine ar avea bani să-i ajute imediat, să le asigure cazare şi masă? În niciun caz. Situaţia s-ar înrăutăţi şi mai tare, cerşetorii ar muri de foame şi de frig şi unii în disperare s-ar apuca de furat şi de dat în cap la oameni.

Totuşi presupunerea că oamenii care ne spun să nu mai încurajăm cerşetoria, chiar ar fi interesaţi de soarta lor este una falsă. De multe ori cei care spun asta încearcă să-şi îndreptăţească zgârceania.

Cu siguranţă aţi observat că atunci când cineva îţi cere ceva şi nu vrei să-i dai, nu te uiţi la el. De ce oare? Normal ar fi să-i răspunzi unui om care te întreabă ceva, nu? Aşa este politicos. Dar totuşi ţi-e ruşine să te uiţi la el pentru că ştii că vei minţi dacă-i spui că n-ai bani, pentru că ţi-e greu să te abţii să-ţi fie mila, pentru că încerci să-ţi reprimi un sentiment uman pus cu atât iubire de Dumnezeu în noi.

Atunci când nu ne uităm la cel care ne cere ceva încercăm să ne ascundem o mustrare de conştiinţă, pentru că sărăcia şi suferinţa aduce în totdeauna în ecuaţie şi pe Dumnezeu, Cel care ne-a creat şi care gestionează întreaga lume.

Deci evitarea întâlnirii privirii tale cu cel care-ţi cerşeşte are trei motive: ascunderea mustrării de conştiinţa, reprimarea milei faţă de el şi minciuna că n-ai cu ce să-l ajuţi. Pentru că ochii sunt fereastra sufletului, cu uşurinţă, dacă l-am privi pe cel care ne cere ne-am da de gol. Dar nebăgând-ul în seamă vrem să lăsăm de înţeles că nu noi aveam o problemă ci el, cel care ne cere.

Dragii mei, oamenii cerşesc pentru că noi, majoritatea membrilor societăţii suntem prea lacomi în toate aspectele vieţii.

E uşor să spui: „nu mai daţi bani cerşetorilor că-i încurajaţi să lenevească” dar tu care spui asta faci ceva în mod real pentru a-i ajuta pe oamenii aceea să iasă din starea lor, sau te linişteşti zicând: „Nu este treaba mea, e treaba statului…el trebuie să se ocupe de ei.”.

E uşor să arunci responsabilitatea pe altul şi să te retragi discret fără a face nimic. Cine are burta plină nu-l crede pe cel care n-a mai mâncat de trei zile.

Totuşi vreau să ştiţi că toate iniţiativele de ajutorare a cerşetorilor la nivel instituţional pornesc tot de la nivel personal, din iniţiativa unei persoane sau a unui grup. Iniţiativa statului de a construi un aşezământ social pentru cei de pe stradă, sau o cantină pentru săraci porneşte tot din sufletul unui om care a arătat milă faţă de săraci, sau care le-a înţeles suferinţa într-un anumit moment al vieţii.

Concluzia mea este că efectele pozitive ale ajutorării cerşetorilor sunt mult mai mari decât efectele negative ale încurajării lenei. Adică dacă noi învăţăm să avem milă faţă de aceste persoane necăjite şi le ajutăm cu ce putem mereu, cu mâncare, haine, bani sau orice altceva, uşor uşor ne vom schimba şi vom începe să-i vedem altfel, îi vom trata ca oameni şi pe parcurs această atitudine a noastră la nivel personal poate lua şi o formă instituţionalizată la un moment dat, cu ajutorul statului, cu ajutorul organizaţiilor neguvernamentale şi cu cel al companiilor care vor să sponsorizeze astfel de proiecte.

Dacă ne-am învăţa astăzi copiii că suntem cu toţii responsabili pentru sărăcia acestor oameni, dacă i-am învăţa să dăruiască, să le fie milă, să-i iubească, atunci mâine când vor deveni adulţi cu responsabilitate şi cu putere de decizie îi vor putea ajuta mult mai mult.

Cine are milă faţă de cei în nevoi şi dăruieşte ceva astăzi, altceva mâine, învaţă încetul cu încetul să iubească, să nu mai fie indiferent la ce se întâmplă în jurul lui. Iubirea are efecte în lanţ atât în sufletul celui care dăruieşte cât şi în a celui care primeşte.

Eu personal sunt un om care am primit foarte multe lucruri în dar în viaţa aceasta, şi poate unii zic că m-au încurajat să lenevesc, dar pe de altă parte m-au responsabilizat foarte mult faţă de cei pe care şi eu puteam să-i ajut. Conştiinţa îmi spunea clar: „la cât de multe ai primit în dar, ce înseamnă o pâine pe care o dai tu săracului acela.” N-am dat milostenie nici 1% din câte am primit. Dacă aş fi muncit pentru tot ce am, poate aş fi fost mai egoist, mai cu nasul pe sus, bătându-mă cu pumnii în piept că tot ce am este datorită mie, dar pentru că le-am primit pe toate, n-am cu ce să mă laud, sunt asemenea celor care stau cu mâna întinsă la colţ de stradă. Ori eu, ori ei, este acelaşi lucru, şi din acest motiv darurile primite m-au sensibilizat şi pe mine să dăruiesc.

V-aţi gândit vreodată ce efect are în sufletul unui cerşetor zâmbetul pe care i-l oferi, gândul bun, bucăţica de pâine, haina sau banul pe care i-l dăruieşti? V-aţi gândit vreodată că milostenia pe care o primeşte îl responsabilizează şi pe el, îl face mai deschis spre a ajuta şi a dărui altora care sunt în aceeaşi suferinţă cu el.

Mântuitorul Hristos nu lasă loc de interpretări şi de calcule când vine vorba de milostenie: „Cui cere, dăi !” sau “Vindeţi toate averile şi dă-le săracilor !”. Ba dimpotrivă ne încurajează să fim milostivi şi atunci când suntem înşelaţi şi furaţi: „Cui îţi cere haina, dăi şi cămaşa! Dacă te obligă cineva să mergi cu el o milă, mergi două.”

Sfinţii Părinţi sunt toţi în acelaşi gând: „Cine pe sărac ajută pe Dumnezeu împrumută” nelăsând loc la interpretări sau calcule, dacă cel care ne cere este sau nu sărac, dacă cerşeşte pentru el sau pentru altul, etc. În Evanghelie Hristos Domnul se identifică cu suferinţa tuturor fraţilor mai mici ai lui, acei oameni care trăiesc o viaţă plină de lipsuri şi spune: „Adevărat vă zic vouă, câte aţi făcut acestor fraţi mai mici ai mei, Mie mi-aţi făcut!”

Nu! Dumnezeu nu ne cere o credinţă habotnică şi fapte pe care să le facem fără să gândim, ci ne îndeamnă să fim milostivi pentru că El ştie foarte bine că iubirea aduce după sine doar iubire, mila aduce milă, iertarea aduce iertare. Dumnezeu, Cel care cunoaşte tot ce se întâmplă în această lume, ştie foarte bine care sunt consecinţele ajutorării unui sărac, şi din acest motiv El ne îndeamnă să ajutăm necondiţionat pe toată lumea. Dumnezeu vede consecinţa faptei noastre de la A la Z, de la intenţie la efectele finale, şi cu toate astea ne porunceşte să dăruim, fără condiţii.

Ca o ultimă concluzie, vreau să reţineţi încă odată că dacă îi vom trata pe săraci cu indiferenţă şi zgârcenie nu vom rezolva niciodată problema cerşetoriei şi a oamenilor care stau pe stradă. Dacă dimpotrivă toţi ne aplecăm spre ei ajutându-i multe inimi se vor încălzi şi uşor uşor vom începe să dăruim mai mult.

Cercul vicios al indiferenţei faţă de cerşetori se sparge doar prin iubire şi milă, nu prin zgârcenie şi indiferenţă.

Aşa cum mereu v-am spus-o, şi voi insista să reţineţi asta, nu mai judecaţi pe cei care vă cer, daţi-le cu bunăvoinţă cât puteţi. Dacă intraţi în jocul calculelor, dacă e sărac sau nu, dacă merita sau nu, dacă cere pentru el sau pentru altul, diavolul vă va ispiti să fiţi din ce în ce mai împietriţi, ajungând la concluzia că toţi sunt o apă şi un pământ şi nimeni nu merită.

Poruncă nouă ne-a dat nouă Mântuitorul: „Să vă iubiţi unul pe altul aşa cum şi eu v-am iubit pe voi!”

Nu vă fie frică, nu vă veţi pierde răsplata nici pentru un pahar de apă rece pe care-l daţi milostenie.

Iar ca să vedeţi ce importanţă are milostenie în toată viaţa noastră gândiţi-vă că 6 la judecata universală Hristos te va întreba 6 lucruri: Ai hrănit pe cel flămând? Ai adăpat pe cel însetat? Ai îmbrăcat pe cel gol? Ai vizitat pe cel bolnav? Ai primit pe cel străin? L-ai cercetat pe cel în temniţă?

Nu vă pierdeţi în detaliile credinţei noastre trecând peste aspectele cu adevărat importante ale ei: milostenia şi iubirea.

(Claudiu)