E în firea femeii ca atunci când se simte iubită, să se supună bărbatului ei
Da, sunt femeie și vreau să-mi asum toată slăbiciunea de femeie, în dorința ei de a fi alături de bărbat. Există o nevoie în femeie, în orice femeie, ca o dependență, de a fi alături de bărbat, de a fi în preajma lui. De a se simți protejată. Și orice femeie își dorește să fie supusă bărbatului său, sau să găsească acel bărbat căruia să i se poată supune.
Dar aceasta se petrece numai atunci când femeia se simte suficient de iubită, nespus de iubită, încât să se simtă și protejată și să simtă că, gata, de acum, poate lua o pauză, se poate supune soțului, pentru că oricum el va face tot ceea ce este mai bine pentru ea. Și o face cu drag, o face natural. Nu e vorba aici de dominație, sau de vreun joc câștigat sau de frică. E vorba despre firescul lucrurilor.
Căsătoria este asemănată cu relația mistică dintre Dumnezeu Hristos și Biserică. De aceea unul dintre cele mai îndrăgite texte ale Sfintei Scripturi a rămas dintotdeauna Cântarea Cântărilor. Hristos a venit primul după oameni, El a înființat Biserica, i-a transfigurat. Același proces ar trebui să-l aibă și bărbatul.
El trebuie să inițieze căutarea, el trebuie să vină primul, el trebuie să transfigureze, să se îndrăgostească și să-și arate dragostea. Iar atunci când femeia va fi încredințată de dragostea lui, i se va supune de bună voie și cu bucurie.
(Jenny Stângaciu)
Laura Stifter
iunie 25, 2014 @ 2:15 pm
Am mai auzit ideea aceasta potrivit căreia femeile ar simţi nevoia de protecţie din partea soţului etc. Îmi este aproape imposibil să mă pronunţ în cunoştinţă de cauză, nefiind căsătorită. 🙂 Totuşi, aş dori să formulez câteva întrebări/ propuneri de reflecţie pe marginea articolului:
1. Protecţia implică, totdeauna şi în mod necesar, supunere? Pentru că de răspunsul la această întrebare poate depinde rezolvarea unei alte dileme: nevoia universală a femeii de a fi protejată (presupunând că aceasta ar fi, într-adevăr, o caracteristică universală, specifică psihologiei feminine) ar implica, drept consecinţă logică, tendinţa femeii de a se supune celui din partea căruia aşteaptă protecţie?
2. „Și orice femeie își dorește să fie supusă bărbatului său, sau să găsească acel bărbat căruia să i se poată supune”. Dacă ideea ar fi fost formulată drept exprimare a unei experienţe subiective („personal îmi doresc să fiu supusă bărbatului meu…”), atunci afirmaţia ar fi rezistat oricărei posibile critici, de vreme ce fiecare persoană, cu experienţele ei, este unică. N-aş putea cunoaşte experienţele celuilalt mai bine decât el însuşi, chiar de-aş fi psiholog cu spirit de geniu din naştere. 🙂 Totuşi, afirmaţia citată mai sus e are forma unei aserţiuni generalizatoare („orice femeie”) şi, din păcate, nu este argumentată, ci doar dezvoltată în text (se descrie această nevoie a femeii etc – descriere care, repet, ar fi fost mult mai credibilă dacă ar fi fost exprimată ca mărturie a unei cunoaşteri experienţiale subiective).
Să fie, oare, paralogism – „generalizare pripită”?…
Poate că nu, dar trebuie să mă convingeţi. 🙂 Aştept să mă convingeţi, mai exact, nu de faptul că dvs simţiţi aşa (în privinţa aceasta, desigur că vă cred), ci că acest sentiment – nevoia de supunere – ar fi o caracteristică psihologică proprie tuturor femeilor (aştept să fiu convinsă, aşadar, în privinţa caracterului general al aserţiunii).
Aş putea adăuga – având în vedere faptul că, potrivit teoriei argumentării, caracterul de generalitate al unei idei/ teorii poate fi combătut fie şi printr-un singur contraexemplu (după modelul: dacă un singur a nu este b, rezultă că afirmaţia „toţi a sunt b” este falsă) – ideea că personal nu mă regăsesc în această afirmaţie, în sensul că nu caut pe nimeni căruia să mă supun… şi nu sufăr de vreo insomnie, de teamă că nu voi găsi pe cineva care să-mi spună ce să fac. 🙂 Astfel, dacă ideea propusă spre dezbatere este exprimată sub formă de gneralizare, aş putea contraargumenta astfel:
1. Conform tezei puse în discuţie, toate femeile simt nevoia să se supună.
2. Personal sunt femeie (fată).
3. Nu simt nevoia să fiu supusă.
4. Caracterul de generalitate al tezei este fals.
Totuşi, argumentul meu nu este, desigur, imbatabil. Îmi puteţi argumenta, de pildă, prin ideea că şi eu am, potenţial, această nevoie psihologică, dar încă nu am actualizat-o, pentru că… Nu spun mai mult, fiindcă deja vă ajut să mă contraziceţi… :)) Aştept critici şi/ sau completări. 🙂
Doamne ajută!
alexandra
iunie 25, 2014 @ 2:29 pm
Sunt femeie, sunt casatorita, si stiu ca supunerea la care se refera textul de mai sus nu este echivalenta cu supunerea unui catel fata de stapanul sau. Da, sunt o femeie supusa omului pe care il iubesc mai mult decat orice de pe lumea asta, pentru ca, intr-adevar, simt ca el ma iubeste asa cum are inima mea nevoie. Si pentru ca ma iubeste, imi respecta libertatea.
Este vorba de o intelegere profunda a sensului de supunere si a situatiei din articol. Nu poti sa intelegi ideea de supunere fata de sot pana cand nu o traiesti. Si e un sentiment atat de inaltator!
Meiloiu
iunie 26, 2014 @ 5:38 am
M-am linistit : credeam ca sunt singura persoana care nu rezoneaza cu mesajul din aceasta postare.
Ma regasesc insa 100% in comentariul tau , Laura.
Dan Tudorache
iunie 26, 2014 @ 7:28 am
Laura, foarte bine că ai aprofundat logica… o să-ți prindă foarte bine peste tot și mai ales în polemicile creație vs evoluționism.
Jenny
iunie 26, 2014 @ 8:04 am
De dimineata, am scris un raspuns la reactiile de respingere fata de articol care au aparut. Intradevar, e o intelegere diferita pe care o avem asupra termenului de supunere. Textul de mai sus e doar introducerea la un text mai lung pe care l-am scris intr-o dimineata fara sa am intentia de a-l publica undeva, iar acel text se numea ”Despre transfigurare”. Concluzia articolului era ca armonia in cuplu este data de starea femeii, de cat de iubita se simte ea. O femeie nu se va darui niciodata cu totul daca nu se va simti iubita… Raspunsul pe care l-am scris e foarte lung si nu incape aici, dar sper sa apara curand pe site.
Aduc cateva cuvinte ale Parintelui Arsenie Papacioc:
”Bărbatul este cap femeii în sensul unei armonii care trebuie să existe, respectându-se îndeletnicirea fiecăruia. Când se spune că femeia este grozav de valoroasă în creatia lui Dumnezeu, asta nu însemnă că bărbatul nu este nimic. Pentru că supunerea, în sine, înseamnă mântuirea în sine.
Femeia nu se supune pentru că este miloagă, ci se supune pentru ca să întregească armonia lucrurilor. Ea este cea care face efortul cel mai mare pentru ca bărbatul să-i fie cap, din momentul în care îl iubeste.
Între cei doi soti nu există grad de rudenie. Dacă bărbatul este capul, femeia este tot cap. Trebuie să se supună unul fată de altul; fiindcă sunt foarte dese situatiile în care bărbatul o întreabă si-si ascultă femeia.
Ei trebuie să se iubească. Dacă nu se iubesc, relatia dintre soti este numai o ordinară gâlceavă.
Dacă bărbatul este cap, femeia este inima! Si inima este mai mult decât orice, este adâncul cel mai adânc al fiintei omenesti, este chiar locul unde Dumnezeu si-a făcut locas. Si dacă ea este inima, e si el inimă, fiindcă iubirea armonizează căsnicia.”
”Am cununat odată pe cineva și, când am ajuns la rugăciunea unde preotul spune: „Iar femeia să asculte de bărbat!”, toată lumea s-a uitat la mireasă și mireasa a plecat capul. Mie nu mi-a convenit acest moment. Dar am tăcut până mi-a venit vremea la predică și i-am spus: „Am constatat că lumea n-a fost atentă la cuvintele de mai înainte care spuneau că bărbatul este dator să-și iubească sotia. Dragă mireasă, dacă nu te iubeste, să nu-l asculti! Dragă mireasă…” Să nu ne jucăm cu cuvintele! Fata nu e numai o jucărie de pat sau o jucărie de bucătărie. Femeia, cu gingășia ei: „esprit de finesse”, e liberă și nu o să asculte la infinit de un nepăsător. Ca femeia bună nu e nimic mai bun, și ca femeia rea nu e nimic mai rău. Deci trebuie cu orice chip să o faci bună.”
”S-a făcut o constatare: întrucât femeia a fost roabă mii de ani, și cu ocazia Edictului de la Milan, Sfântul Constantin cel Mare a dat libertate si femeii, ca să nu mai fie omorâtă fără judecată – s-a transmis atavic, adică a trecut peste veacuri teama femeii de bărbat, și a rămas femeia cu spaimele acestea atavic transmise. Nu este permis acest lucru.
Femeia înseamnă „împărăteasă dăruitoare”. Femeia, dacă zici că-i slabă, totuși, din momentul în care te-ai angajat să te numesti soț, nu te poți numi soț, decât lângă o soție. Trebuie să o pui pe tron, cu orice chip!”
”Femeia este extraordinară în creația lui Dumnezeu! Dati-vă seama că destinul întregii omeniri depinde de cuvântul Fecioarei Maria, libere: Fie mie după cuvântul Tău (Luca 1, 15). Și s-a schimbat destinul întregii omeniri, și chiar al lui Dumnezeu în lume.
Maica Domnului este o femeie care a deschis porțile fericirii, libertății și veșniciei în lume.
Femeia trebuie cu orice chip respectată, pentru că dacă Dumnezeirea ar întreba omenirea: „Ce este în omenire?”, n-ar întreba paternitatea, ci maternitatea! Deci, femeia joacă un rol primordial în ceea ce priveste creatia lui Dumnezeu, bărbat si femeie.”
Dumnezeu sa ne lumineze si miluiasca in acest post al Sfintilor Apostoli Petru si Pavel!
Doamne ajuta!
Mihail Bostan
iunie 26, 2014 @ 9:27 am
Buna sa-ti fie inima Laura 🙂
Voi incerca sa-ti arat ceea ce eu am inteles din putina mea experienta de viata de pana acum referitor la problema aceasta a supunerii.
Voi porni de la premiza ca si pentru tine are valoare Sfanta Scriptura, dat fiind ca suntem pe un site ortodox, si voi incerca sa-ti aduc argumentul scripturistic al nevoii supunerii femeii fata de barbat. Dupa caderea lui Adam si al Evei din Rai Dumnezeu le spune care va fi starea lor de atunci inainte. Astfel la Facerea 3,16 gasim scris: „femeii i-a zis: ‘Voi înmulţi mereu necazurile tale, mai ales în vremea sarcinii tale; în dureri vei naşte copii; atrasă vei fi către bărbatul tău şi el te va stăpâni’.” Cred ca putem spune conform acestui pasaj, fara sa gresim, ca barbatul a fost pus sa fie stapan inclusiv peste femeia lui (desigur, asta implica in primul rand ca barbatul trebuie sa fie stapan pe el insusi). Aceasta este noua stare a omului dupa caderea in pacat.
Daca mergem mai departe in Noul Testament vedem o lege noua, care nu o anuleaza ci o desavarseste pe cea veche. Si as vrea sa ne uitam chiar la Apostolul ce se citeste in cadrul Tainei Casatoriei, de la Efeseni 5,20-33. Spune acolo Sfantul Apostol Pavel: „Femeile să se supună bărbaţilor lor ca Domnului, pentru că bărbatul este cap femeii, precum şi Hristos este cap Bisericii, trupul Său, al cărui mântuitor şi este. Ci precum Biserica se supune lui Hristos, aşa şi femeile bărbaţilor lor, întru totul.” dar continua cu o lege si pentru barbat: „Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit Biserica, şi S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească”. Vedem ca – si foarte bine a surprins asta Jenny – femeia e indemnata sa se supuna barbatului ei DAR si acesta trebuie sa o iubeasca deplin, pana la jertfa suprema. Citesc de curand Taina Iubirii de Paul Evdokimov si unul dintre citatele care m-a impresionat este acesta: „Ca sa te lasi iubit de altul trebuie sa renunti total la tine insuti. Este o profunda si statornica asceza. Cununile logodnicilor se refera la mucenicie.”
Unul dintre modurile in care Biserica i se adreseaza Lui Dumnezeu este de Stapan. A se vedea doar in slujba Sfintei Liturghii de cate ori ne adresam lui ca Stapan. Un exemplu, inainte de rugaciunea Domneasca: „Şi ne învredniceşte pe noi, Stăpâne, cu îndrăznire, fără de osândă, să cutezăm a Te chema pe Tine, Dumnezeul cel ceresc, Tată, şi a zice: […]”. Am ales acest exemplu deoarece arata foarte bine cat de distorsionata (in sensul negativ) si antinomica este viziunea noastra asupra termenului de stapan comparativ cu viziunea Bisericii. Pentru Biserica Ortodoxa, Dumnezeu ca Stapan nu este cineva care sta cu biciul asteptand sa te prinda pe picior gresit, ci este Cineva care vine si ne seduce cu Dragostea Sa si „ne raneste de iubirea Lui Hristos” (Evdokimov), asemenea tatalui din parabola care-si astepta fiul ratacit. Iar relatia de stapanire presupune supunere din partea celui ce se lasa stapanit si sfintii au reusit intr-atat sa se supuna Lui Dumnezeu incat au putut sa spuna: „nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine” (Galateni 2,20). La fel si in familie „femeia nu este stăpână pe trupul său, ci bărbatul; asemenea nici bărbatul nu este stăpân pe trupul său, ci femeia.” (I Corinteni 7,4).
Nu este usor sa fii in normalul Lui Dumnezeu dar nici greu nu este. Nu este usor pentru ca e ceva nou, e nebunie pentru lume si presupune moartea eului, dar nu este nici greu pentru ca este firescul lucrurilor, asa au fost facute sa fie, ca din egocentrici sa devenim teocentrici.
Subiectul e mult mai amplu, si cu foarte multe fete. Iar pentru o parere mai avizata iti recomand un interviu din Familia Ortodoxa luat de Virgiliu Gheorghe parintelui Coman: http://stiripentruviata.ro/de-vorba-cu-parintele-constantin-coman-despre-criza-familiei-din-ziua-de-azi-barbatul-trebuie-sa-fie-foarte-barbat-si-femeia-foarte-femeie/
In definitiv, sa ne rugam Bunului Dumnezeu ca El sa ne descopere voia Sa si sa ne dea Dragostea sa o urmam pana la capat.
Boitos
iunie 26, 2014 @ 12:07 pm
,,Și orice femeie își dorește să fie supusă bărbatului său,” – depinde ce se intelege prin supunere.A face orice iti cere barbatul tau? Probabil ca da.
,,gata, de acum, poate lua o pauză, ” – o pauza de la ce? De la treburile casei, de la responsabilitati, de la dorintele tale?
Daca vrei sa scapi de responsabitati, atunci da.Devii supus, ca oricum nu ai ce face.Nu ai alta cale.Te pui intr-un colt si de acolo nu spui nimic, ci doar taci, si altul alege si se zbate si da cu capul in timp ce tu ( ca om ) traiesti foarte indiferent pt ca stii ca altcineva iti poarta de grija si nu ai nici o problema.
Puls de asta este foarte multa generalizare.Probabil ca era mai bine daca se vorbea mai personal.
,,să se îndrăgostească și să-și arate dragostea. Iar atunci când femeia va fi încredințată de dragostea lui, i se va supune de bună voie și cu bucurie.” – iti iubesti sotul numai pt ca si el te iubeste? Si daca nu, atunci nu il iubesti si nu te supui.
Cred ca orice femeie isi doreste un barbat cu care sa se consulte si sa discute.Inainte sa ii fie sot sau iubit sa ii fie prieten.
Laura Stifter
iunie 26, 2014 @ 1:23 pm
[quote name=”alexcmr”]Sunt femeie, sunt casatorita, si stiu ca supunerea la care se refera textul de mai sus nu este echivalenta cu supunerea unui catel fata de stapanul sau. Da, sunt o femeie supusa omului pe care il iubesc mai mult decat orice de pe lumea asta, pentru ca, intr-adevar, simt ca el ma iubeste asa cum are inima mea nevoie. Si pentru ca ma iubeste, imi respecta libertatea.
Este vorba de o intelegere profunda a sensului de supunere si a situatiei din articol. Nu poti sa intelegi ideea de supunere fata de sot pana cand nu o traiesti. Si e un sentiment atat de inaltator![/quote]
Frumoasă şi impresionantă mărturia dvs! Îmi aminteşte de reflecţiile minunate ale Sf. Ioan Gură de Aur despre „tirania iubirii” – unica formă de „tiranie” pe care ne e îngăduit (şi chiar recomandat) s-o folosim în relaţia cu ceilalţi. 🙂 „Iubirea este mai tiranică decât frica” – spunea Sfântul Părinte – şi dragostea este libertate.
Comentariul dvs este, însă, mărturisirea unei experienţe subiective (şi, evident, reale): personal simţiţi aşa. De aceea, nu aş avea cum să vă contrazic.
Nedumeririle mele vizau generalizarea din articol: „Și orice femeie își dorește să fie supusă bărbatului său, sau să găsească acel bărbat căruia să i se poată supune”.
Cum se poate argumenta faptul că „orice femeie” (deci, toate femeile) vor să se supună soţilor lor sau, în cazul în care nu sunt căsătorite, caută un bărbat căruia să i se supună? 🙂
De aceea mi-am exprimat opinia potrivit căreia cazul meu (o tânără care nu regăsesc în mine sentimentul menţionat în articol) ar putea fi un contraexemplu la adresa generalizării din articol, iar nicidecum un contraargument faţă de posibilitatea existenţei unor cazuri particulare (poate chiar multe) de experienţe subiective similare celei descrise în text.
De aceea, aştept în continuare argumente în favoarea caracterului general al tezei articolului, potrivit căreia toate femeile – subînţeles: indiferent de temperamentul şi convingerile fiecăreia etc – resimt nevoia de supunere faţă de un bărbat. 🙂
Laura Stifter
iunie 26, 2014 @ 1:27 pm
[quote name=”Monica daniela”]M-am linistit : credeam ca sunt singura persoana care nu rezoneaza cu mesajul din aceasta postare.
Ma regasesc insa 100% in comentariul tau , Laura.[/quote]
Mulţumesc mult pentru susţinere. 🙂
Doamne ajută!
Laura Stifter
iunie 26, 2014 @ 1:39 pm
[quote name=”Dan”]Laura, foarte bine că ai aprofundat logica… o să-ți prindă foarte bine peste tot și mai ales în polemicile creație vs evoluționism.[/quote]
Dan, mulţumesc din suflet pentru aprecieri! Daa, îmi place mult de tot logica.
La Filosofie, vom face Logică formală în anul II, până acum am făcut doar un curs de Argumentare şi gândire critică. A fost un curs fascinant!… Şi da, deprinderea acestor abilităţi îmi sunt foarte utile: mă ajută să manifest simţ critic faţă de propriile idei (opinii şi chiar convingeri), să pot înţelege perspectivele celorlalţi (punându-mă în locul lor, observând de la ce asumpţii pleacă, ce argumente formulează, în ce cheie, ce premise subînţelese asumă uneori chiar în mod inconştient etc), să evaluez texte şi discursuri argumentative, să polemizez pe diverse teme etc etc etc.
E absolut fascinant!
Şi acum, ca să te amuzi, cred că ai observat că eu am de mult timp o înclinaţie puternică spre argumentări polemice… Îţi poţi imagina cam ce făceam la seminariile de Argumentare şi gândire critică?!… Era distracţie maximă! :))
Doamne ajută!
Jenny
iunie 26, 2014 @ 2:23 pm
Atunci când am spus: ” Există o nevoie în femeie, în orice femeie, ca o dependență, de a fi alături de bărbat, de a fi în preajma lui” m-am referit la nevoia firească a femeii de a se simți iubită și implicit protejată – Atunci când iubești, prețuiești, vrei să protejezi, să păstrezi în ființă obiectul iubirii. A iubi înseamnă, radical vorbind, a spune: ”Vreau să trăiești! Vreau să FII!” Iar a urî înseamnă a spune ”Vreau să mori! Vreau să dispari, să nu mai fii!”. Iubirea ne face să creștem, să ne descoperim pe noi înșine. Dorința de a fi iubit și bucuria pe care o simțim atunci când simțim iubirea sunt drumul firesc pe care Dumnezeu l-a sădit în noi, drumul spre împărăția cerurilor dinlăuntrul nostru. Sunt ceva natural și frumos. Iar aceasta ”supunere” înseamnă încredere în celălalt și în Dumnezeu. Normal că e bine să existe echilibru și deschidere de ambele părți, normal că e bine să existe maturitate de ambele părți și că prin ”supunere” nu trebuie să se înțeleagă o stare de dominare, de subjugare, de constrângere a femeii – ci tocmai deschiderea și înțelegerea pe care ea natural le manifestă, poate cumva parte și din instinctul ei matern.
În contextul textului pe care l-am scris, supunerea se referă la admirația pe care o femeie îndrăgostită o are pentru soțul ei, la încrederea pe care o are în el, la capacitatea de a-i simți iubirea și a știi, în interiorul ei, că va face tot ce-i stă în putință pentru a o face fericită. Cum spunea Nicolae Steinhardt, o caracteristică a gentelmanului este aceea că oferă încredere, iar bănuiala, suspiciunea, neîncrederea rămân trăsături ale ”șmecherului”.
Tot el spune în cartea sa, Jurnalul fericirii: ” Nenorocirea este că veacuri de-a rândul – şi acum mai mult ca oricând – până şi oamenii de bună credinţă (mai ales ei) văd în creştinism un fel de vag şi blând cretinism, bun pentru bigoţi, creduli şi fiinţe pierdute cu firea.
În vreme ce e clocot, e scandal, e „curată nebunie”, mai îndrăzneţ şi mai exigent decât orice teorie extremistă; e aventură, e hapenning – e cel mai formidabil hapenning.
Creştinismul e dogmă, e mistică, e morală, e de toate dar e în mod special un mod de a trăi şi o soluţie şi e reţeta de fericire. Mai că aş spune că e supradeconectare, supra-LSD. Pe lângă doctrina creştină, cerinţele şi rezultatele ei, toate stupefiantele şi halucinogenele sunt leac băbesc, diluţia Hanemann minimală, roabă neolitică.
Nu există mai zguduitoare terapeutică (ne cere imposibilul!) şi nici medicament mai eficace (ne dă libertatea şi fericirea fără a mai fi nevoie să trecem pe la traficanţii de herionă).
Creştinismul dă pace, linişte şi odihnă – dar nu searbede şi monotone, ci pe calea aventurii celei mai temerare, a luptei neîncetate, acrobaţiei celei mai riscante un trapez la mare înălţime – şi nici o plasă dedesubt.
Nu înţeleg cum de nu văd pelerinii aventurilor şi petiţionarii fericirii că trec pe lângă ceea ce caută.”
Așadar, nu susțin ideea preconcepută că femeia creștină supusă trebuie să fie o fire slabă, care să se lase condusă. Nu, tocmai asta am încercat să fac prin ceea ce am scris, să arăt că există un alt înțeles al îndemnurilor cunoscute cu privire la supunere, un sens profund duhovnicesc. Și până la urmă, în orice fel de relație, răzvrătirea, de cele mai multe ori, când nu este pentru un scop nobil, un ideal universal valabil, vine din egoism și din mândrie, iar mândria înseamnă singurătate. Smerenia înseamnă dragoste, înseamnă comuniune, înseamnă a fi lângă celălalt, a-l auzi, a-l vedea, a-l mângâia. Și la asta se referă supunerea unei femei iubite față de bărbatul iubit. Sigur că în aceeași măsură și el trebuie să se aplece spre ea, e indiscutabil.
” Asupra apropierii de Hristos, proba care nu înşeală, criteriul definitiv este buna dispoziţie. Numai starea de fericire dovedeşte că eşti al Domnului. Virtuosul îmbufnat nu e prietenul Mântuitorului ci jinduitorul după diavol. Ascetul arţăgos nu e autentic.
există mijloace obiective, în artă, de a recunoaşte autenticul şi a da deoparte copia. Pentru a deosebi creştinul de caricatura ori imitaţia sa nu există procedeu mai sigur decât a cerceta dacă postulantul este sau nu vesel şi mulţumit. Dacă ipochimenul e intolerant ori morocănos ori agitat ori mahmur ori necăjit, nu e creştin oricât de perfect de fidel ar fi virtuţii. E virtuos dar nu e creştin. Creştinul e liber, aşadar fericit. Acesta şi este sensul genialei şi inspiratei fraze a lui Kierkegaard: contrariul păcatului nu este virtutea, contrariul păcatului este libertatea. Vămile văzduhului sunt numeroase. Aici pe pământ la vama care nu poate fi înşelată proba constă în starea de fericire.
Virtuosul neîmblânzit nu ştie şi nu poate rosti „dulce Iisuse”, toată sfera dulcelui îi este străină, inaccesibilă – şi uită că jugul Domnului este blând şi povara lui uşoară.” N. Steinhardt – Jurnalul Fericirii,
Editura DACIA, Cluj Napoca, 2002) http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Nicolae%20Steinhardt%20-%20Jurnalul%20Fericirii.htm
De altfel, recomand tuturor intelectualilor și curioșilor, celor ce au deschidere reală spre a cunoaște culturile în care ne înfigem rădăcinile, să citească ”Între Freud și Hristos”, cartea semnată de Savatie Baștovoi, nespus de frumoasă și amuzantă, cu același aer de iubire și prezență pe care îl au toate scrierile lui. http://www.librariasophia.ro/carti-intre-freud-si-hristos-savatie-bastovoi-ierom.-so-173.html
Mulțumesc tuturor acelora care și-au manifestat dezacordul în privința anumitor aspecte din articol. M-am bucurat să pot să explic ceea ce am vrut să spun. Și s-ar putea explica în mult mai multe pagini, în mult mai multe feluri. Concluzia la care voiam să ajung este că oricum, dacă bărbatul nu este suficient de bărbat încât să o facă pe femeie să se simtă iubită cu adevărat, aceasta nu i se va supune, și la fel cum spune și Părintele Arsenie Papacioc: ” Bărbatul, dacă nu ascultă de acest cuvânt, se face răspunzător de îndărătnicia femeii. Deci, trebuie să o iubească cu orice chip.”
Dumnezeu să ne lumineze în acest post al Sfinților Apostoli Petru și Pavel și în tot ceasul!
26.iunie.2014
Laura Stifter
iunie 26, 2014 @ 8:32 pm
Jenny,
Doamne ajută!
Acum v-am înţeles mult mai bine mesajul şi vă mulţumesc mult atât pentru argumentare, cât şi pentru minunatele texte ale părintelui Nicolae Steinhardt (un părinte tare drag inimii mele)!
Dumnezeu să fie cu dvs!
Cu respect,
LS
Mihail
iunie 26, 2014 @ 10:51 pm
Am citit si eu subiectul acesta si e prima mea intrare pe acest site. Trebuie sa recunosc ca m-a atras subiectul si am simtit nevoia sa ma exprim si eu. Jenny, frumos articol si ai un suflet minunat. Laura, desi nu vreau sa iti lucrez la orgoliu sau la mandrie trebuie sa recunosc logica foarte complexa si bine argumentata. Personal cred ca lucrurile sunt totusi mult mai simple, El face tot pe intelesul nostru al tuturor, nu numai al celor intelepti. Astfel barbatul si femeia se completeaza atata fizic cat si spiritual.
Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel 5.
20. Mulţumind totdeauna pentru toate întru numele Domnului nostru Iisus Hristos, lui Dumnezeu (şi) Tatăl.
21. Supuneţi-vă unul altuia, întru frica lui Hristos.
22. Femeile să se supună bărbaţilor lor ca Domnului,
23. Pentru că bărbatul este cap femeii, precum şi Hristos este cap Bisericii, trupul Său, al cărui mântuitor şi este.
24. Ci precum Biserica se supune lui Hristos, aşa şi femeile bărbaţilor lor, întru totul.
25. Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit Biserica, şi S-a dat pe Sine pentru ea,
26. Ca s-o sfinţească, curăţind-o cu baia apei prin cuvânt,
27. Şi ca s-o înfăţişeze Sieşi, Biserică slăvită, neavând pată sau zbârcitură, ori altceva de acest fel, ci ca să fie sfântă şi fără de prihană.
28. Aşadar, bărbaţii sunt datori să-şi iubească femeile ca pe înseşi trupurile lor. Cel ce-şi iubeşte femeia pe sine se iubeşte.
29. Căci nimeni vreodată nu şi-a urât trupul său, ci fiecare îl hrăneşte şi îl încălzeşte, precum şi Hristos Biserica,
30. Pentru că suntem mădulare ale trupului Lui, din carnea Lui şi din oasele Lui.
31. De aceea, va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va alipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup.
Concluzia e simpla, barbatul are rolul lui si femeia rolul ei, prin taina cununiei unindu-se si in duh. Daca Iisus este fundatia unei relatii(scopul de desavarsire al iubirii si mantuirea), care El este Calea, Adevarul si Viata, cei doi vor avea iubire, spirit de sacrificiu suprem si tot ce este nevoie pentru a se completa si a se supune unul altuia.
Imi dau seama ca mai este versetul „33.Astfel şi voi, fiecare aşa să-şi iubească femeia ca pe sine însuşi; iar femeia să se teamă de bărbat.” Aici inca cercetez si eu…dar mesajul zic ca-i clar totusi reciprocitatea supunerii. Astept opiniile voastre legat de versetul 33.
Doamne ajuta!
Dan Tudorache
iunie 27, 2014 @ 5:57 am
Bun venit în această comunitate Mihail!
Mihail
iunie 27, 2014 @ 10:08 am
Multumesc Dan! Bine v-am gasit! 🙂
Irina
iunie 27, 2014 @ 5:19 pm
Și eu cred în teza enunțată de autoarea articolului. Pentru unele afirmații nu e nevoie de argumente (în niciun caz nu o să găsim prea multă susținere pentru Dumnezeu în știință sau în psihologie, așa că…să nu ne așteptăm să aflăm răspuns pentru orice, de acolo). Realitatea că femeia simte nevoia să se supună seamănă cu o alta: femeia simte nevoia să aibă grijă de căminul și de familia ei, să se dăruiască (așa cum se preciza și mai sus). Nici pentru teza aceasta nu cred că avem ”dovezi” în psihologie. Cred că ține și de credință: vrem sau nu să credem în afirmația x.
Cred, totuși, că ideea articolului pleacă de la ceva real, iar dacă noi nu mai reușim să vedem Adevărul, poate e și din cauza pervertirii vremurilor / murdăriei de pe ochi. Femeia, cu firea ei mai năvalnică și schimbătoare, are nevoie de cineva statornic, care să o îndrume.
În plus, ca să revin la subiectivism… Chiar dacă am fost destul de ”bărbată” și sunt o fire puternică, recunosc că asta îmi doresc.. Pe cineva care să fie destul de matur și luptător în drumul spre sfințire, capabil să mă învețe și să mă sprijine în calea asta…
Laura Stifter
iunie 28, 2014 @ 6:45 pm
[quote name=”Mihail”]Buna sa-ti fie inima Laura 🙂
Voi incerca sa-ti arat ceea ce eu am inteles din putina mea experienta de viata de pana acum referitor la problema aceasta a supunerii.
Voi porni de la premiza ca si pentru tine are valoare Sfanta Scriptura, dat fiind ca suntem pe un site ortodox, si voi incerca sa-ti aduc argumentul scripturistic al nevoii supunerii femeii fata de barbat. Dupa caderea lui Adam si al Evei din Rai Dumnezeu le spune care va fi starea lor de atunci inainte. Astfel la Facerea 3,16 gasim scris: „femeii i-a zis: ‘Voi înmulţi mereu necazurile tale, mai ales în vremea sarcinii tale; în dureri vei naşte copii; atrasă vei fi către bărbatul tău şi el te va stăpâni’.” Cred ca putem spune conform acestui pasaj, fara sa gresim, ca barbatul a fost pus sa fie stapan inclusiv peste femeia lui (desigur, asta implica in primul rand ca barbatul trebuie sa fie stapan pe el insusi). Aceasta este noua stare a omului dupa caderea in pacat.
Daca mergem mai departe in Noul Testament vedem o lege noua, care nu o anuleaza ci o desavarseste pe cea veche. Si as vrea sa ne uitam chiar la Apostolul ce se citeste in cadrul Tainei Casatoriei, de la Efeseni 5,20-33. Spune acolo Sfantul Apostol Pavel: „Femeile să se supună bărbaţilor lor ca Domnului, pentru că bărbatul este cap femeii, precum şi Hristos este cap Bisericii, trupul Său, al cărui mântuitor şi este. Ci precum Biserica se supune lui Hristos, aşa şi femeile bărbaţilor lor, întru totul.” dar continua cu o lege si pentru barbat: „Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit Biserica, şi S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească”. Vedem ca – si foarte bine a surprins asta Jenny – femeia e indemnata sa se supuna barbatului ei DAR si acesta trebuie sa o iubeasca deplin, pana la jertfa suprema. Citesc de curand Taina Iubirii de Paul Evdokimov si unul dintre citatele care m-a impresionat este acesta: „Ca sa te lasi iubit de altul trebuie sa renunti total la tine insuti. Este o profunda si statornica asceza. Cununile logodnicilor se refera la mucenicie.”
Unul dintre modurile in care Biserica i se adreseaza Lui Dumnezeu este de Stapan. A se vedea doar in slujba Sfintei Liturghii de cate ori ne adresam lui ca Stapan. Un exemplu, inainte de rugaciunea Domneasca: „Şi ne învredniceşte pe noi, Stăpâne, cu îndrăznire, fără de osândă, să cutezăm a Te chema pe Tine, Dumnezeul cel ceresc, Tată, şi a zice: […]”. Am ales acest exemplu deoarece arata foarte bine cat de distorsionata (in sensul negativ) si antinomica este viziunea noastra asupra termenului de stapan comparativ cu viziunea Bisericii. Pentru Biserica Ortodoxa, Dumnezeu ca Stapan nu este cineva care sta cu biciul asteptand sa te prinda pe picior gresit, ci este Cineva care vine si ne seduce cu Dragostea Sa si „ne raneste de iubirea Lui Hristos” (Evdokimov), asemenea tatalui din parabola care-si astepta fiul ratacit. Iar relatia de stapanire presupune supunere din partea celui ce se lasa stapanit si sfintii au reusit intr-atat sa se supuna Lui Dumnezeu incat au putut sa spuna: „nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine” (Galateni 2,20). La fel si in familie „femeia nu este stăpână pe trupul său, ci bărbatul; asemenea nici bărbatul nu este stăpân pe trupul său, ci femeia.” (I Corinteni 7,4).
Nu este usor sa fii in normalul Lui Dumnezeu dar nici greu nu este. Nu este usor pentru ca e ceva nou, e nebunie pentru lume si presupune moartea eului, dar nu este nici greu pentru ca este firescul lucrurilor, asa au fost facute sa fie, ca din egocentrici sa devenim teocentrici.
Subiectul e mult mai amplu, si cu foarte multe fete. Iar pentru o parere mai avizata iti recomand un interviu din Familia Ortodoxa luat de Virgiliu Gheorghe parintelui Coman: http://stiripentruviata.ro/de-vorba-cu-parintele-constantin-coman-despre-criza-familiei-din-ziua-de-azi-barbatul-trebuie-sa-fie-foarte-barbat-si-femeia-foarte-femeie/
In definitiv, sa ne rugam Bunului Dumnezeu ca El sa ne descopere voia Sa si sa ne dea Dragostea sa o urmam pana la capat.[/quote]
Bună să vă fie inima, Mihail!
Desigur că accept argumentele scripturistice şi Sf. Scriptură înseamnă pentru mine exact ceea ce-nseamnă pentru orice alt creştin.
Apreciez mult comentariul dvs – un mesaj atât de profund şi atât de pertinent argumentat!…
Observ cu bucurie, de asemenea, referirile repetate la Paul Evdokimov – un teolog şi filosof creştin ale cărui scrieri îmi umplu inima de bucurie şi uimire pentru câtă înţelepciune dăruieşte Dumnezeu credincioşilor înflăcăraţi de „iubirea nebună” a Lui faţă de ei şi a lor pentru El!
Doar Câteva nelămuriri mi-au rămas, după citirea comentariului dvs – nelămuriri pe care le voi propune spre discuţie.
1. Textul Vetero-Testamentar citat atestă, într-adevăr, supunerea femeii faţă de bărbat drept una dintre consecinţele căderii (alături de iminenţa morţii fizice, durerile naşterii şi, în general, suferinţa etc). Textul este, însă, aşa cum se poate observa şi dintr-o analiză a formelor verbale utilizate, un pasaj descriptiv, iar nu prescriptiv. Verbele sunt folosite – cel puţin în versiunea de traducere din care aţi citat – la modul indicativ, iar nu imperativ. Bine, este adevărat că în Sf. Scriptură există numeroase texte cu un conţinut normativ, în care verbele nu sunt folosie la imperativ (exemple: Decalogul, Fericirile etc), fapt ce reflectă atât de minunat respectul lui Dumnezeu faţă de libertatea noastră. În acele pasaje, însă, contextul indică clar faptul că avem de a face cu un text prescriptiv, ceea ce nu este cazul aici, unde Dumnezeu le enumeră protopărinţilor consecinţele negative (contrare voinţei Sale) ale căderii în păcat. Dumnezeu nu-i spune Evei: „lasă-te stăpânită de bărbatul tău”, ci „…el te va stăpâni”. Dacă am interpreta pasajul într-un sens normativ, ar însemna să ne raportăm în acelaşi mod şi la enumerarea celorlalte repercusiuni ale căderii (pentru a fi consecvenţi propriului procedeu hermeneutic), astfel încât am ajunge la concluzia că „pământ eşti şi în pământ te vei întoarce” ar fi o poruncă divină. Aşa cum ştim, însă, Mântuitorul nostru Hristos a venit în lume tocmai pentru a ne elibera de moarte (inclusiv de cea fizică – în eshaton), precum şi de toate celelalte consecinţe ale căderii lui Adam.
2. Legea cea Nouă o desăvârşeşte pe cea veche, astfel încât prescripţia mozaică „ochi pentru ochi” se transfigurează, în Predica de pe Munte, în porunca întoarcerii celuilalt obraz… şi exemplele pot continua.
Într-un mod similar, stăpânirea femeii asupra birbatului (care, repet, nici măcar nu este poruncită protopărinţilor, ci doar prezisă, atestată anticipativ) se transformă, în spiritul iubirii evanghelice, în „…nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că toţi sunt una, întru Hristos Iisus” (Gal3, 28).
Majoritatea textelor Nou-Testamentare în care este abordată această temă arată clar libertatea şi reafirmă evidenţa egalităţii ontologice dintre bărbat şi femeie în faţa dragostei lui Hristos, Care El Însuşi a hotărât în mod liber să Se facă Om şi să Se nască dintr-o femeie (cf. Gal4, 4).
Episodul dialogului lui Hristos cu femeia samarineancă (In4), femeile mironosiţe ca „primii apostoli ai Învierii”, texte pauline precum cel din Gal3, 28 sau ICor7, 4(verset pe care l-aţi citat şi dvs) şi, în primul rând, calitatea de „Theotokos” a Sfintei Fecioare Maria (proclamată solemn la Sinodul III ecumenic, dar atestată liturgic încă din primele trei veacuri creştine) sunt doar câteva exemple relevante, cred, în acest sens.
3. Alte pasaje Nou-Testamentare par să sugereze, într-adevăr, recomandarea unei anumite ierarhii (pe plan familial, NU ontologic sau soteriologic) a femeii faţă de soţ, probabil cel mai des citat dintre acestea fiind Apostolul de la slujba Cununiei (text pe care l-aţi citat şi dvs). Cum înţelegem aceste texte?…
Personal le înţeleg (străduindu-mă să urmez linia unor Părinţi precum Sf. Ioan Gură de Aur sau teologi contemporani ca Paul Evdokimov) în sensul unei iubiri atât de profunde, încât soţul să fie capabil de inclusiv de sacrificiul suprem pentru soţia sa (a se vedea, în acest sens, minunata analogie cu relaţia dintre Mirele Hristos şi Biserica Lui), iar soţia să aibă o încredere totală în el, să i se dăruiască. Bărbatului i se cere inclusiv asumarea sacrificiului suprem în numele iubirii (atunci când este necesar). Nu este, oare, aceasta o formă de „supunere”, dar una – aşa cum aţi arătat dvs şi alţi parteneri de dialog – nu directivă, dominatoare, ci o acceptare liberă a „tiraniei iubirii”, a „nebuniei” de a iubi şi de a te lăsa iubit, de a-ţi abandona inima şi voinţa în mâinile celui pe care-l iubeşti, în mod definitiv şi necondiţionat?…
În acest caz, cred că suntem de acord toţi cei care am comentat aici: există un sens profund al supunerii – „dependenţa” iubirii, sentimentul că nu-l poţi răni, părăsi sau întrista pe cel iubit fără să pierzi ceva din tine însuţi… Consider, însă, ca şi Iuliu Mihail, că supunerea recomandată este reciprocă, fiecare dintre parteneri avându-şi rolul său unic în familia creştină.
Recomandă, totuşi, Sf. Scriptură inclusiv o îndatorire a ascultării specială pentru femei (cerinţă reflectată, aşa cum se susţine în articol, printr-o nevoie sufletească a femeii de a se supune)?…
Dezbaterea rămâne, desigur, deschisă pentru că, aşa cum aţi arătat şi dvs, discutăm pe o temă atât de amplă, atât de complexă şi profundă, o temă în privinţa căreia – nu-i aşa? – nu s-ar putea argumenta ştiinţific, de vreme ce „inima are raţiuni pe care raţiunea nu le cunoaşte”. 🙂 Şi pe cât de complexă este tema, pe atât este de posibil ca modul meu de înţelegere să fie… incorect. 🙂
Doamne ajută!
Hristos în mijlocul nostru!
Laura Stifter
iunie 28, 2014 @ 7:37 pm
[quote name=”Jenny”]De dimineata, am scris un raspuns la reactiile de respingere fata de articol care au aparut. Intradevar, e o intelegere diferita pe care o avem asupra termenului de supunere. Textul de mai sus e doar introducerea la un text mai lung pe care l-am scris intr-o dimineata fara sa am intentia de a-l publica undeva, iar acel text se numea ”Despre transfigurare”. Concluzia articolului era ca armonia in cuplu este data de starea femeii, de cat de iubita se simte ea. O femeie nu se va darui niciodata cu totul daca nu se va simti iubita… Raspunsul pe care l-am scris e foarte lung si nu incape aici, dar sper sa apara curand pe site.
Aduc cateva cuvinte ale Parintelui Arsenie Papacioc:
”Bărbatul este cap femeii în sensul unei armonii care trebuie să existe, respectându-se îndeletnicirea fiecăruia. Când se spune că femeia este grozav de valoroasă în creatia lui Dumnezeu, asta nu însemnă că bărbatul nu este nimic. Pentru că supunerea, în sine, înseamnă mântuirea în sine.
Femeia nu se supune pentru că este miloagă, ci se supune pentru ca să întregească armonia lucrurilor. Ea este cea care face efortul cel mai mare pentru ca bărbatul să-i fie cap, din momentul în care îl iubeste.
Între cei doi soti nu există grad de rudenie. Dacă bărbatul este capul, femeia este tot cap. Trebuie să se supună unul fată de altul; fiindcă sunt foarte dese situatiile în care bărbatul o întreabă si-si ascultă femeia.
Ei trebuie să se iubească. Dacă nu se iubesc, relatia dintre soti este numai o ordinară gâlceavă.
Dacă bărbatul este cap, femeia este inima! Si inima este mai mult decât orice, este adâncul cel mai adânc al fiintei omenesti, este chiar locul unde Dumnezeu si-a făcut locas. Si dacă ea este inima, e si el inimă, fiindcă iubirea armonizează căsnicia.”
”Am cununat odată pe cineva și, când am ajuns la rugăciunea unde preotul spune: „Iar femeia să asculte de bărbat!”, toată lumea s-a uitat la mireasă și mireasa a plecat capul. Mie nu mi-a convenit acest moment. Dar am tăcut până mi-a venit vremea la predică și i-am spus: „Am constatat că lumea n-a fost atentă la cuvintele de mai înainte care spuneau că bărbatul este dator să-și iubească sotia. Dragă mireasă, dacă nu te iubeste, să nu-l asculti! Dragă mireasă…” Să nu ne jucăm cu cuvintele! Fata nu e numai o jucărie de pat sau o jucărie de bucătărie. Femeia, cu gingășia ei: „esprit de finesse”, e liberă și nu o să asculte la infinit de un nepăsător. Ca femeia bună nu e nimic mai bun, și ca femeia rea nu e nimic mai rău. Deci trebuie cu orice chip să o faci bună.”
”S-a făcut o constatare: întrucât femeia a fost roabă mii de ani, și cu ocazia Edictului de la Milan, Sfântul Constantin cel Mare a dat libertate si femeii, ca să nu mai fie omorâtă fără judecată – s-a transmis atavic, adică a trecut peste veacuri teama femeii de bărbat, și a rămas femeia cu spaimele acestea atavic transmise. Nu este permis acest lucru.
Femeia înseamnă „împărăteasă dăruitoare”. Femeia, dacă zici că-i slabă, totuși, din momentul în care te-ai angajat să te numesti soț, nu te poți numi soț, decât lângă o soție. Trebuie să o pui pe tron, cu orice chip!”
”Femeia este extraordinară în creația lui Dumnezeu! Dati-vă seama că destinul întregii omeniri depinde de cuvântul Fecioarei Maria, libere: Fie mie după cuvântul Tău (Luca 1, 15). Și s-a schimbat destinul întregii omeniri, și chiar al lui Dumnezeu în lume.
Maica Domnului este o femeie care a deschis porțile fericirii, libertății și veșniciei în lume.
Femeia trebuie cu orice chip respectată, pentru că dacă Dumnezeirea ar întreba omenirea: „Ce este în omenire?”, n-ar întreba paternitatea, ci maternitatea! Deci, femeia joacă un rol primordial în ceea ce priveste creatia lui Dumnezeu, bărbat si femeie.”
Dumnezeu sa ne lumineze si miluiasca in acest post al Sfintilor Apostoli Petru si Pavel!
Doamne ajuta![/quote]
Jenny, mulţumesc mult pentru cele două comentarii!… Din cuvintele dvs răzbate atât de multă profunzime spirituală… 🙂
Aşa cum am mai scris, dvs v-am înţeles acum mesajul, datorită celor două comentarii.
Sunt minunate cuvintele pr. Arsenie, precum şi cele ale părintelui Steinhardt pe care le-aţi citat în celălalt mesaj.
Doamne ajută!
Laura Stifter
iunie 28, 2014 @ 8:42 pm
[quote name=”ursuiuliumihail”]Am citit si eu subiectul acesta si e prima mea intrare pe acest site. Trebuie sa recunosc ca m-a atras subiectul si am simtit nevoia sa ma exprim si eu. Jenny, frumos articol si ai un suflet minunat. Laura, desi nu vreau sa iti lucrez la orgoliu sau la mandrie trebuie sa recunosc logica foarte complexa si bine argumentata. Personal cred ca lucrurile sunt totusi mult mai simple, El face tot pe intelesul nostru al tuturor, nu numai al celor intelepti. Astfel barbatul si femeia se completeaza atata fizic cat si spiritual.
Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel 5.
20. Mulţumind totdeauna pentru toate întru numele Domnului nostru Iisus Hristos, lui Dumnezeu (şi) Tatăl.
21. Supuneţi-vă unul altuia, întru frica lui Hristos.
22. Femeile să se supună bărbaţilor lor ca Domnului,
23. Pentru că bărbatul este cap femeii, precum şi Hristos este cap Bisericii, trupul Său, al cărui mântuitor şi este.
24. Ci precum Biserica se supune lui Hristos, aşa şi femeile bărbaţilor lor, întru totul.
25. Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit Biserica, şi S-a dat pe Sine pentru ea,
26. Ca s-o sfinţească, curăţind-o cu baia apei prin cuvânt,
27. Şi ca s-o înfăţişeze Sieşi, Biserică slăvită, neavând pată sau zbârcitură, ori altceva de acest fel, ci ca să fie sfântă şi fără de prihană.
28. Aşadar, bărbaţii sunt datori să-şi iubească femeile ca pe înseşi trupurile lor. Cel ce-şi iubeşte femeia pe sine se iubeşte.
29. Căci nimeni vreodată nu şi-a urât trupul său, ci fiecare îl hrăneşte şi îl încălzeşte, precum şi Hristos Biserica,
30. Pentru că suntem mădulare ale trupului Lui, din carnea Lui şi din oasele Lui.
31. De aceea, va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va alipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup.
Concluzia e simpla, barbatul are rolul lui si femeia rolul ei, prin taina cununiei unindu-se si in duh. Daca Iisus este fundatia unei relatii(scopul de desavarsire al iubirii si mantuirea), care El este Calea, Adevarul si Viata, cei doi vor avea iubire, spirit de sacrificiu suprem si tot ce este nevoie pentru a se completa si a se supune unul altuia.
Imi dau seama ca mai este versetul „33.Astfel şi voi, fiecare aşa să-şi iubească femeia ca pe sine însuşi; iar femeia să se teamă de bărbat.” Aici inca cercetez si eu…dar mesajul zic ca-i clar totusi reciprocitatea supunerii. Astept opiniile voastre legat de versetul 33.
Doamne ajuta![/quote]
Doamne ajută!
Sunt întru totul de acord cu punctul dvs de vedere!
Şi vă mulţumesc din suflet pentru aprecieri! Daa, îmi cam lucrează la orgoliu… 🙂
În privinţa versetului 33… poate că, prin analogie cu teama omului faţă de Dumnezeu (pentru că tot s-a făcut în text o analogie între relaţia Hristos-Biserică şi cea dintre soţ şi soţie), această „teamă” ar putea presupune îngrijorarea de a nu-l dezamăgi pe cel iubit, de a nu-i înşela aşteptările, de a nu deveni cumva nedemnă de iubirea lui. Dacă am înţelege textul din această perspectivă, cred că am putea gândi astfel: dacă un soţ creştin este capabil să-şi dea şi viaţa pentru soţia lui (precum Hristos a mers până la sacrificiul suprem pentru Biserica Sa), atunci aceasta va avea grijă ca nu cumva să-l dezamăgească sau întristeze în vreun fel, cu ştiinţă sau cu neştiinţă.
Personal aşa înţeleg, dar, evident, este important să mai cercetez, aşa cum aţi spus şi dvs. Şi mă bucur pentru invitaţia dvs la împreună-căutare („împreună-dumirire pe cale”, după frumoasa exprimare a maicii Siluana Vlad), pe care ne-aţi adresat-o tuturor. Să cercetăm cât mai multe versiuni ale versetului (traduceri în română şi-n alte limbi, chiar textul original dacă avem acces), să căutăm interpretări şi comentarii patristice, interpretări ale teologilor contemporani, să medităm noi înşine şi, în primul rând, să ne rugăm Domnului să ne descopere! Este minunată propunerea pe care ne-aţi adresat-o – aceea de a medita şi cerceta, în vederea înţelegerii unui text biblic.
Numai bucurii!
P. S. Oare cum se explică faptul că atât de mulţi Sfinţi şi gânditori creştini necăsătoriţi au scris pagini minunate despre căsătorie (Sf. Ioan Gură de Aur este doar un exemplu) şi, pe de altă parte, mulţi Sfinţi şi gânditori căsătoriţi au publicat texte de o deosebită profunzime despre monahism?… 🙂
sdaniel
iunie 30, 2014 @ 9:48 pm
Buna seara!
Vroiam doar sa exprim admiratia mea atat pentru articol cat si pentru dialogul/comentariile ulterioare (in special pentru logica Laurei). Cu tot mai multi tineri ca voi cred ca tara aceasta va avea un viitor frumos.
Cat despre subiectul articolului, fiind despre „ce gandesc/simt/doresc femeile” este natural sa spun ca nu cunosc acest lucru si sa citesc cuminte comentariile doamnelor/domnisoarelor.
Laura Stifter
iulie 5, 2014 @ 7:31 pm
[quote name=”sdaniel”]Buna seara!
Vroiam doar sa exprim admiratia mea atat pentru articol cat si pentru dialogul/comentariile ulterioare (in special pentru logica Laurei). Cu tot mai multi tineri ca voi cred ca tara aceasta va avea un viitor frumos.
Cat despre subiectul articolului, fiind despre „ce gandesc/simt/doresc femeile” este natural sa spun ca nu cunosc acest lucru si sa citesc cuminte comentariile doamnelor/domnisoarelor.[/quote]
Bună seara, SDaniel!
Mulţumesc foarte mult pentru aceste cuvinte atât de frumoase şi încurajatoare pe care mi le-aţi adresat. Aceleaşi aprecieri le-aş putea formula şi eu despre dvs! Vă citesc cu multă bucurie şi admiraţie toate comentariile.
Numai bine!