Firesc dispărut…

„Adam avea o mireasmă în rai, ca stăpân al tuturor făpturilor, încât leii, leoparzii si balaurii când îl miroseau, veneau si-i lingeau picioarele. „Stăpânul!” A pierdut această mireasmă când l-a scos din rai, spune Sfântul Isaac Sirul, si acum leul vrea să-l omoare, balaurul să-l muste, celelalte să-i facă rău. Si a rămas – fiindcă a rămas o scânteie a darului lui Dumnezeu când s-a corupt firea în rai -, cum ar rămâne o scânteie în cenusă, prin care s-a ridicat Adam înapoi prin Învierea Mântuitorului. De aceea o seamă de animale încă se tem de om si cele mai multe îl urăsc pe om, căci atunci când a căzut el din ascultarea Ziditorului si ele s-au abătut din ascultarea lui.

Dar si acum un om duhovnicesc poate fi ca Adam înainte de cădere, cum a fost Sfântul Gherasim de la Iordan, căruia i-a slujit leul mulți ani sau Sfântul Antonie si altii, care luau aspide si serpi în mână sau unii care stăteau cu ursii, cum a fost Sfântul Ioanichie cel Mare.

Ai văzut că acesti sfinti, cum v-am vorbit în treptele urcusului duhovnicesc, s-au îndumnezeit după dar. S-au făcut dumnezei si atunci animalele si balaurii li se supuneau din nou si toate le slujeau.

Ai văzut ce spune în Limonar: Unul dormea în pesteră cu leul trei ani de zile. Când venea cineva îi zicea leului: „Stai pe loc, să nu vatămi pe cineva!” Si a întrebat altul:

– Părinte, cum stai cu leul? Nu te temi că te va mânca?

– Nu! Am să vă spun. De sapte ani dorm cu el, spate la spate, să ne încălzim. Si el îmi păzeste putinele straturi de caprele sălbatice…” (Pr. Cleopa Ilie)

…Dar totuși, așa cum prin iubire ajungem din nou la împăcarea cu Dumnezeu, tot prin iubire putem reface ruptura dintre noi și animale, fie ele oricât de sălbatice ar fi. Sfinții au arătat-o din plin, iar iubitorii de animale o arată și ei. Deși pare de necrezut, acesta este firescul lucrurilor: