Florile Maicii Domnului

Aţi văzut vreodată cum se închină florile? Unele, de dimineaţă, îşi înalţă feţele către cer, altele nu-şi iau ochii de la soare toată ziua, acesta aducându-le aminte de Soarele Dreptăţii, iar altele veghează noaptea, înălţând tainic parfumul lor către stele.

Iar noi, oamenii, iubim florile pentru gingăşia şi puritatea lor, sufletul nostru însuşi năzuind mereu spre curăţie. Pe cei dragi nouă îi privim ca pe nişte flori. Copiii sunt florile părinţilor, iar soţiile sunt florile soţilor. Închinăm flori celor dragi inimilor noastre şi deseori le luăm cu noi la biserică şi le închinăm Maicii Domnului sau Mântuitorului.

Aţi fost vreodată atenţi la cât de plină e biserica de flori în timpul Sfintei Liturghii? Dacă nu, îngăduiţi-mi să mă bucur de dumneavoastră, că nu v-aţi oprit gândul şi inima la flori ci eraţi cu ele la Hristos şi la liturghie. Eu, însă, mărturisesc că în neatenţia mea, am văzut şi florile … crini, trandafiri, culori şi parfumuri…

Şi am văzut-o acolo şi pe cea mai frumoasă floare, pe cea mai gingaşă şi mai curată dintre toate. Cu chipul ei blând, uşor plecat înspre Domnul Domnilor, strălucea deasupra tuturor…ea – Floarea bineînmiresmată, curată, neveştejită a lui Dumnezeu, ea – dulcea Măicuţă a lui Hristos. Iar la picioarele ei, mulţime de flori se închina. Mulţime de tulpini se plecau înaintea Măicuţei şi ea le arăta tuturor pe Fiul ei, Soarele sub razele căruia creşte orice floare şi fără de care toată frunza s-ar veşteji şi toate petalele ar păli.

Şi am văzut cum se închinau frumos florile, scuturând petale de lacrimi înaintea Maicii Domnului şi înălţând către ea parfumul smereniei lor. Şi toate florile aveau chip de om, … şi toate florile erau oameni rugându-se, căci noi toţi suntem florile Maicii Domnului.

(Tallita)