Focul din cer: Despre scrisul frumos, povestirile duhovnicești și minunile lui Dumnezeu (recomandare de carte)

În viața unui om, care de voie de nevoie își petrece mai mult de 8 ore pe zi în fața computerului, doar liniile de cod mai spun din când în când câte o poveste interesantă, căci timpul nu prea îi lasă, în rest, răgaz să se piardă prin rândurile frumos scrise ale unei cărți, din aceea cu foi care au mirosul acela de carte, de nou sau de vechi, cu slove negre pe pagini albe sau gălbui. Însă, din când în când, mă cert cu timpul și îi spun să mă mai lase și pe mine să stau pierdută între rândurile unei cărți. Și, se pare că mai câștig și această bătălie, căci dacă nu, nu aș avea ce să vă povestesc.

În luna septembrie a anului trecut am citit cartea “Nesfinții Sfinți și alte povestiri” (scrisă de arhimandritul Tihon), o carte care a fost o nemaipomenită hrană pentru sufletul meu. Am devorat-o în doar 2 zile și, apoi, îmi părea rău că s-a terminat, așa că, am recitit-o. De curând, mergând pe la librăria Doxologia (din Iași), am văzut pe raft, frumos așezată cartea “Focul din cer și alte povestiri”, scrisă de Olesea Nicolaeva, care face parte din colecția “Pronia Divină” (ca și cartea mai sus amintită). Nu am mai stat pe gânduri și am cumpărat-o, deoarece știam că aceasta va deveni, la fel, hrană pentru suflet.

De cum am deschis prima pagină de lectură, mi-am dat seama că scrisul frumos se repetă și că ochii mei vor fi scăldați, din nou, cu niște rânduri minunate. Am început prima povestire “Cel care a poruncit ploii” și am simțit același sentiment pe care l-am avut și când am citit cartea arhimandritului Tihon, o eleganță și o simplitate aproape ireale, dar cu o oarecare urmă de umor fin; probabil e vreo rețetă ascunsă a autorilor de a prezenta lucrurile astfel încât toată lumea să înțeleagă și nimeni să nu rămână pe dinafară.

Paginile, 408 la număr, și povestirile (dacă am numărat bine, fără Prefață) 51 la număr se vor scruge ușor printre degetele celui însetat de o lectură pentru suflet, o lectură din care deprinzi mai multe învățături și cunoști noi sfinți. De exemplu, în “Sfântul Mucenic Trifon” l-am cunoscut pe Sfântul Trifon, sfânt despre care auzim, dar despre care nu citisem ceva în mod special. O învățătură care reiese din mai multe povestiri din carte (de exemplu, “Mărturisiți-vă Domnului” sau “Augustin” – despre care a fost scrise câteva pagini și în “Nesfinții Sfinți”) este aceea că Taina Spovedaniei ne poate ajuta să ajungem într-o bună zi la acea stare de împăcare cu Dumnezeu și că trebuie să venim cu smerenie la scaunul duhovnicului, să ne mărturisim păcatele și să încercăm să
căim pentru toate cele pe care le-am făcut.

Scrisul frumos al cărții evidențiază modul prin care Dumnezeu lucrează, cât de mult contează nădejdea în El și Sfinții Lui, dar și o scurtă rugăciune pe care o rostim din toată inima. Această carte ne învață să iertăm, să ne întoarcem la Dumnezeu și, totodată, ne învăță să ne iubim aproapele. Poate că avem nevoie de mai multe cărți de acest gen, ca să ne deschidem mai mult inimile către credință și pentru a străbate mai ușor prin toate ispitele societății actuale.

Iar, dacă nu v-au convins rândurile mele să citiți această minune de carte, atunci vă las cu scurta descriere făcută de autoarea cărții: “Toate istorisirile, care mărturisesc despre acțiunea Proniei divine în lume și în sufletul omului, despre bunătatea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, despre ceea ce face Dumnezeu când voiește și astfel se biruiește rânduiala firii, aduc mângâiere, bucurie și nădejde”.

Andreea