Fotografii reale cu un copilaș de 10 săptămâni în uterul mamei
Recent am dat peste aceste fotografii, ale unui făt de zece săptămâni, făcute de un student de la obstetrică-ginecologie din India, pe nume Dr. Suparna Sinha [nu știm de ce sursa traducerii atribuie studentului titulatura Dr. n.n.], şi am fost uimit de cât de frumoase sunt.
Mama, diagnosticată cu cancer de uter, suferise o operaţie în urma căreia atât uterul cât şi copilul ei nenăscut au fost eliminaţi. Îmi pot doar imagina durerea pe care trebuie să o fi simțit-o pierzând acest copil, ea fiind deja mamă a şase copii.
Aceste fotografii remarcabile înfăţişează nu doar un embrion aflat într-un anumit stadiu de dezvoltare, dar sunt, de asemenea, portretul unei frumoase, unice, irepetabile persoane care, din păcate, nu a trăit foarte mult timp.
A apăra viaţa copiilor nenăscuţi nu este pur şi simplu doar o „cauză” sau o „problemă”, căci oamenii nu sunt cauze sau probleme.
Aceşti copii sunt fiinţe umane, unice şi irepetabile, cu care împărţim aceeaşi demnitate umană şi, astfel, avem obligaţia să îi apărăm.
Prelucrare după: Live Action News | Traducere: Alexandra Nadane – Puterea unei fotografii
Alex
august 7, 2013 @ 6:55 am
O intrebare am: E medic, e student, e doctor, toate 3 sau doar 2 dintre ele.
Cred ca se face o confuzie. Ca sa fi doctor trebuie sa ai un doctorat care inseamna cea mai inalta distinctie stiintifica, ca sa fi medic trebuie sa fi terminat medicina, iar student asta cred ca e de la sine inteles ce e
Claudiu Balan
august 7, 2013 @ 7:16 am
Salut Alex,
Studentul doar a fotografiat, nu a participat în niciun fel la operație. Studenții de la medicină fac practică alături de medici în operații reale. Studentul era un simplu observator, care a cerut probabil permisiunea să fotografieze aceste bebeluș.
Alex
august 7, 2013 @ 7:19 am
Doar ca textul „un student de la obstretică-ginecologie din India, pe nume Dr. Suparna Sinha” sugereaza altceva. Eu inteleg ca pe studentul respectiv in cheama Dr. Suparna Sinha, cel putin asta reiese din exprimarea din text.
Claudiu Balan
august 7, 2013 @ 7:24 am
Ai dreptate Alex. Nu am observat acest lucru.
Pentru detalii poți vedea sursa fotografiilor postate pe flickr: http://www.flickr.com/photos/74896762@N00/3166520949/in/photostream/
Ludmila Doina
august 7, 2013 @ 10:06 am
Draga Claudiu si Dan
Va scriu aici, pt ca incep cu critica, si apoi o sa scriu si de bine.
La articolul cu imaginile copilului de 10 saptamani, fotografiat in saculetul cu lichid amniotic, va rog sa corectati:
-La 10 saptamani nu mai este embrion, ci fat, sau voi puteti scrie foarte bine copilas,
– Termenul corect este Obstetrica , si nu obstretica
+
Si acum de Bine, de [b]FOARTE BINE [/b] !
Daca proteveul, ca altfel nu pot ca sa-i spui 🙂 , va critica,
[b]BUCURATI-VA!!!!!!!!!!! !![/b]
Ce sa mai spun de locurile superbe prin care ati umblat, si prin bunavointa le-ati impartasit cu noi prin imagini!
[b]SUPERB!!!!!!!!!!!
[/b]
[b]MULTUMIM !!!!!!!!!!!
[/b]
[b]FELICITARI!!!!!!!!!!!!!!
[/b]
Pentru nivelul la care a ajuns siteul vostru cu adevarat Ortodox !
NUMAI BINE!
Doamne AJUTĂ!
Ludmila
P.S.
Asta este ce am vrut sa va scriu, si nu ce a tradus programul…din calculatorul meu; o sa arunc programul; si scuzati-ma !
Dan Tudorache
august 7, 2013 @ 10:18 am
Sărut-mâna Ludmila!
Mulțumim de corecție, am actualizat.
Cât privește ProTV-ul, Antena 3, B1 și celelalte platforme online de știri… am fost foarte surpriniși, apoi ne-am tulburat oarecum dar în final am rămas foarte bucuroși: că așa au mai aflat oamenii cum stau lucrurile cu viața de life-style și viața ortodoxă și așa și-a arătat încă odată pro-tv-ul adevărata față.
Noi să fim sănătoși, iar ei să-și revină în fire.
Sărut-mâna de inima caldă care ne ține și nouă de cald printre cei reci.
Laura Stifter
august 7, 2013 @ 4:37 pm
Alexandru, cred că, pentru topic-ul articolului, este prea puţin important faptul că realizatorul fotografiilor era student, medic, doctor sau geniu. 🙂 Acest amănunt, în discuţia noastră, este, pur şi simplu, irelevant, fiindcă persoana respectivă nu exprimă o opinie ştiinţifică (fapt ce ar îndreptăţi interesul tău în privinţa specializării şi competenţei sale profesionale), ci doar a realizat fotografii.
Toate cele bune!
Alex
august 8, 2013 @ 5:34 am
[quote name=”Laura Stifter”]Alexandru, cred că, pentru topic-ul articolului, este prea puţin important faptul că realizatorul fotografiilor era student, medic, doctor sau geniu. 🙂 Acest amănunt, în discuţia noastră, este, pur şi simplu, irelevant, fiindcă persoana respectivă nu exprimă o opinie ştiinţifică (fapt ce ar îndreptăţi interesul tău în privinţa specializării şi competenţei sale profesionale), ci doar a realizat fotografii.
Toate cele bune![/quote]
Ba este important pentru ca nu e corect ca munca unei persoane sa fie atribuita unei alte persoane, mai ales daca vorbim si de titlurile stiintifice. Nu cred ca tie ti-ar placea ca o realizare profesionala sa nu-ti fie atribuita tie ci unei alte persoane. Si oricum, observatia mea se referea la text, care a fost tredus sau interpretat gresit. Am vazut pozele si comentariile din link-ul oferit de Claudiu. E o practica printre studenti, doctoranzi sa vorbeasca intre ei ca si cum deja ar avea titlul titlul respectiv (de ex. inginer, doctor, etc).
sharbinsk
august 7, 2013 @ 5:28 pm
În cazul de faţă avortul a fost folosit de către student şi ca scop ştiinţific, pe adresa fotografului- au sosit cereri de a refolosi pozele în articole de profil.
Departe de mine gândul de a îndreptăţi această practică(avortul generalizat), dar se pare că în orice lucru rău, există şi o pedagogie.
Voi cum aţi fi sfătuit femeia să procedeze în condiţiile în care exista riscul decesului atât pt mama cât şi pt copil, dacă se efectua naşterea ?
Şi să zicem că femeia ar mai fi avut 5 copiii deja şi nici un avort la activ.
Nu e cam forţat să spunem despre o mamă care moare la naştere că e martiră când are la dispoziţie alte mijloace de salvare a vieţii ?
A avea o încredere prea mare în Dumnezeu, într-o primejdie, fără a uza de tratamentele care ne stau la dispoziţie, nu e un păcat ?
De exemplu un om care refuză tratamentul cu bună-ştiinţă şi ajunge să moară ca urmare a refuzului, nu e un sinucigaş ?
Aştept părerile voastre să înţeleg cât de cât, cum ar trebui procedat şi cum înţelegeţi voi privind prin prisma ortodoxiei sau a experienţei de viaţă şi a experienţei intelectuale.
Mi se pare una din cele mai delicate alegeri – mama sau copilul şi nu doresc nimănui să ajungă în această situaţie.
Laura Nicoleta
august 7, 2013 @ 7:57 pm
Parintele Nicolae Tanase a spus ca o mama va alege viata copilului,asta daca e mama. Mama, din punctul Pr.Tanase, nu se rezuma doar la faptul ca ii dai nastere copilului.
Apoi, sa nu judecam femeila care au ales viata copiilor lor. E cel mai mare sacrificiu pe care il poate face o mama, sa isi dea viata ptr. pruncul ei. Defapt, oricand un om isi da viata ptr. alt om, este cel mai mare sacrificiu. Si da, sunt considerate martire tocmai ptr. asta. Si Hristos a murit ptr. noi, nu?
Chiar un mitropolit din Grecia a spus la o dezbatere legata de tema asta, daca sa alegi copilul mama, a spus ca el a fost al 13-lea sau al 11-lea copil, iar mama lui avea cancer. Iar mama lui a ales sa moara ptr. el, el care acum este mitropilit important in Grecia.
Cred ca nu mai intelegem ce inseamna puterea sacrificiului. Nu il mai apreciem. Cei care isi dau viata ptr. cineva, in loc sa fie considerati eroi si martiri, cum erau odinioara, acum sunt judecati si facuti in fel si chip. Care e diferenta dintr-o mama care isi apara copilul sa nu fie impuscat si o mama care il apara de chiuretaj? Care e diferenta dintre un soldat care moare ptr. patrie fata de o mama moare ptr. pruncii ei ?
Moartea nu ar trebui sa ne sperie, caci moartea nu exista! Sa il omori pe cel sanatos ptr. a salva pe cel bolnav nu este tratament! (eu acum nu vb. de mama din poveste, ci la modul general) Nu este deloc o garantie ca mama va trai daca isi avorteaza copilul, indiferent de ce fel de cancer e. Nici un medic nu iti gareanteaza asta. Defapt, multe s-au vindecat tocmai ptr. ca au dat nastere copiilor. (stiti ca celulele copilului se duc la zona afectata din corpul mamei si ajuta la insanatosire.+credinta in Dumnezeu si ruga)
Sa stiti ca Sfintii si duhovnici mari nu prea se duc si mor in spital. Adica, daca sunt bolnavi nu accepta tratament, doar in cazuri f.grave, practic ei se „sinucid”. Si-au asumat starea, nevointa. (desi, la o varsta inaintata de bunic, e putin ridicol sa tot fugi dupa tratamente, in loc sa te pregatesti sa pleci dincolo.) Gandim prea lumeste.
Prea ne este frica de responsabilitati si sacrificiu.
sharbinsk
august 7, 2013 @ 8:15 pm
În primul rând că n-am judecat femeile care-şi dau viaţa pt copiii lor, era bine dacă am fi fost puţin circumspecţi în privinţa martirajului şi a marşării pe clişee în general.
Martirajul nu e o provocare adresată lui Dumnezeu prin forţarea sfârşitului şi ignorarea mijloacelor îngăduite de El.
În al doilea rând o femeie care sacrifică un copil, pt că acasă are un soţ şi încă 5 care o aşteaptă să-i crească şi să aibă grijă de ei, nu poate fi privită simplist ca fiind egoistă, cum am văzut că era evaluată în unele cazuri, chiar în mediul ortodox.
E adevărat că există femei care mor în urma avorturilor dar aceste proceduri au un procent mai mare de salvare a unei vieţi.
[quote]Sa stiti ca Sfintii si duhovnici mari nu prea se duc si mor in spital. Adica, daca sunt bolnavi nu accepta tratament, doar in cazuri f.grave, practic ei se „sinucid”. Si-au asumat starea, nevointa[/quote]
Părintele Iustin Pârvu deşi ştia că e grav diagnosticul său, a acceptat operaţia.
Părintele nu a gândit lumeşte, n-a făcut asta din frică ci, de dragul celor care-l rugau să rămână cu ei.
Să ştiţi că este şi o dovadă de smerenie să accepţi tratamentul de la un specialist, pt că şi tratamentul e îngăduit de Dumnezeu.
S-ar putea ca unora, sfârşitul tragic să nu le aducă expiaţiunea, şi să fi avut nevoie de mai mult timp pentru pocăinţă.
E foarte uşor să judecăm o femeie care avortează în faţa morţii, dar, dacă ar fi mama,soţia, fiica noastră s-ar putea să punem altfel problema.
Cazul Mitropolitului grec a fost unul fericit pt că s-a salvat o viaţă, de multe ori sfârşitul răpeşte 2 vieţi şi lasă altele îndurerate.
În cazul Mitropolitului Dumnezeu a făcut vizibil faptul că jertfa mamei a fost bine primită prin existenţa acestui vlăstar al ortodoxiei.
Problema e că Dumnezeu judecă de la caz la caz şi s-ar putea să avem surpriza ca unii care au forţat nota să nu poarte slava martirajului.
Dan Tudorache
august 8, 2013 @ 7:12 am
Salut din nou Alexandru și să avem o zi frumoasă!
Să știi că practica asta între studenți nu este neaparat o chestiune de rea-voință și nu de puține ori este încurajată chiar de profesorii lor. Spre exemplu, când eram în ultimul an de facultate, profesorii ne spuneau: ”domnilor sunteți economiști”. Noi nu aveam nici anul terminat, nici licența dată… dar eram ”economiști”. Aceste afirmații le-am auzit (personal) și la facultatea de inginerie.
Eu însumi am un verișor la medicină, în ultimul an, și începând cu anul 3 i-am zis ”domn doctor”. I-am zis din respect, dar nu ca să-i atribui ceea ce și el știe că încă nu are. La fel și profesorii, zic asta studenților ca să-i responsabilizeze, să se ridice la nivelul titulaturii pe care mâine poâimâine o vor avea prin diplomă.
Personal eu zic că nu e greșit dacă titulatura este folosită în glumă sau ca încurajare, dar niciodată ca mijloc de a te impune în fața oamenilor.
sharbinsk
august 8, 2013 @ 8:24 am
Indiferent de titulatura fotografului, pozele astea pot fi candidate la imaginile anului, mulţumim că le-aţi repostat.
Laura Stifter
august 8, 2013 @ 10:42 am
Sharbinsk,
Sunt de acord în privinţa faptului că decizia de a refuza un tratament în situaţii critice este, în general, un act sinucigaş, atunci când scopul unei astfel de hotărâri nu îl constituie tocmai salvarea vieţii unei alte persoane.
Valeriu Gafencu nu a luat antibioticul care i se oferise în închisoare.
De ce?
A fost, oare, un sinucigaş?
Nu, fiindcă scopul acestei decizii martirice nu a fost dorinţa de a muri, ci dragostea profund altruistă şi jertfelnică faţă de o alt persoană: pastorul Richard Wurbrand, căruia „Sfântul închisorilor” i-a cedat medicamentul.
În cazul avortului, îmi pun întrebarea: avortul este un tratament?
În viziunea ateilor, da, poate fi („avort terapeutic”).
În realitate, noi, creştinii, credem că este o crimă, iar crima nu poate fi niciodată metodă terapeutică, „tratament îngăduit de Dumnezeu”, ci, pur şi simplu, crimă.
O mamă care alege să se sacrifice pentru copilaşul ei refuză nu un tratament şi nicicum din dorinţa sinuciderii, ci urmează exemplul sacrificiului suprem al Mântuitorului Hristos, Care nu i-a sacrificat pe alţii (pe Iuda, Caiafa etc), ci El Însuşi S-a jertfit pentru fiecare fiinţă umană.
În privinţa iubirii, se poate vorbi, oare, despre „dreaptă socotinţă”?…
Este, oare, primejdios şi imoral faptul de a deveni „exagerat” de iubitori?
Dubito… 🙂
Alexandru, ai dreptate: nu m-aş bucura deloc ca o realizare a mea profesională să fie revendicată în mod abuziv de către altcineva.
În acest caz, sunt doar câteva fotografii, iar nu realizări ştiinţifice importante. Studentul respectiv se afla, poate, în practică şi a asistat la operaţia realizată de către medic (aşa cum a scris şi Claudiu). Oricum, nu putem şti; este posibil să ai tu dreptate şi acel student să-şi fi atribuit o specializare pe care încă n-a obţinut-o… Cine ştie? 🙂
sharbinsk
august 8, 2013 @ 12:46 pm
Dacă nu mă-nşel lui Valeriu Gafencu i s-a arătat ziua când va pleca la Cer, lucru de care ceilalţi s-au îndoit.
Apoi medicii care i-au evaluat şansele de sănătate nu-i mai dădeau aceleaşi şanse de supravieţuire, pe care le dădeau lui Wurmbrandt, în caz de operaţie.
Deci Valeriu Gafencu ştia că nu mai are rost să urmeze tratamentul, ba mai mult dacă nu-l ceda era riscul să moară 2 persoane, de acord că e un act de iubire gestul său.
[quote]ci urmează exemplul sacrificiului suprem al Mântuitorului Hristos, Care nu i-a sacrificat pe alţii (pe Iuda, Caiafa etc), ci El Însuşi S-a jertfit pentru fiecare fiinţă umană.[/quote]
Un astfel de sacrificiu are mai multe implicaţii mai ales că dacă sunt şi alte persoane care au nevoie de mama lor, cu atât mai mult cu cât nu e sigur că pruncul va fi salvat.
Deci, sacrificiul afectează şi eventualii copii în viaţă ce vor creşte fără mamă.
Dar sunt de acord cu ce zici, atunci când te sacrifici [b]doar pe tine[/b] e jertfă.
Dan Tudorache
august 8, 2013 @ 8:32 pm
Ioan, în această optică care, să-mi fie cu iertare, e un pic cam contabilicească, rezultă că Sfântul Mucenic Constantin Brâncoveanu, e un excelent exemplu de părinte nebun, care a pus viața fiilor lui în pericol, cu credința lui. Ba mai mult, cel puțin în cazul mezinului, putem spune că l-a trimis la moarte din cauza lui Hristos. Ceilalți erau majori, dacă nu mă înșel, deci să zicem că și-au manifestat credința în dreptul lor. Dar urmările nu s-au încheiat cu decapitările: ”Credincioasa sa soţie, doamna Marica, cu care voievodul avusese 11 copii – patru fii şi şapte fete -, a fost surghiunită cu fetele sale şi cu ginerii pentru mai mulţi ani.”
Mai mult decât atât, aproape toți mucenicii și-au lăsat pe acasă oamenii în doliu: soți ori soții, unii și copii iar de părinți nu mai vorbesc. Din acest punct de vedere mucenicii au fost ”dezastre” de familie. Și totuși ei sunt temelia Bisericii și a încreștinării lumii.
Contabilicește vorbind, se pierde undeva pe termen scurt și mediu dar se câștigă enorm de mult pe termen lung.
Duhovnicește vorbind: moare bobul de grâu și înflorește un spic întreg.
sharbinsk
august 8, 2013 @ 10:01 pm
Cu concluzia sunt de acord.
La Constantin Brâncoveanu există o discuţie în sensul că fiul cel mic ar fi refuzat iniţial de teama sacrificiului, dar, la porunca tatălui a acceptat.
Nu ştiu în ce măsură e acceptat un sacrificiu neasumat(mental) şi forţat de împrejurări, de exemplu deţinuţii politici luaţi cu japca din Imperiul Roman şi catalogaţi de putere ca fiind creştini pt a scăpa de ei, nu sunt neaparat martiri.
Tot la Constantin Brâncoveanu, am înţeles că ura cea mare a sultanului faţă de el provenea din faptul că ajutase cu forţe militare puterile creştine împotriva Porţii deşi jurase credinţă sultanului la investire.
Iar condiţia convertirii ar fi fost doar un pretext pt a-l lichida,sultanul nemaiavând încredere în domnitor.
Nu era neaparat o ură generalizată împotriva creştinismului ci o neîncredere în loialitatea domnitorilor pământeni ce îmbrăţişau credinţa locală.
Dacă sultanul dorea transformarea în paşalâc a ţării s-ar fi văzut şi din acţiuniile ulterioare.
Să ştiţi că otomanii s-au folosit de patriarhia de la Constantinopol pentru a stoarce sume exorbitante de la familiile bogate din Fanar ce se luptau pt a desemna Patriarhul Ecumenic.
Mai mare era interesul să-i stoarcă pe creştini şi pe cei de alte religii decât să-i eradicheze cel puţin pe termen scurt sau mediu .
Sacrificiul său rămâne oricum consemnat chiar şi în cancelariile creştinătăţii apusene, care au fost impresionate de un astfel de act martiric.
Contabiliceşte vorbind, sper să nu existe prea mulţi copii, orfani de tată care să-şi piardă şi mama după o naştere, pentru că riscul ca ei să fie deturnaţi pe căi necreştine în zilele noastre e foarte mare.
Dan Tudorache
august 9, 2013 @ 7:15 am
Ziua bună și inima senină Ioan!
Da, așa este a refuzat și la porunca tatăului a acceptat martiriul. Dar nu e mai puțin mucenic decât ceilalți frați sau decât ceilalți mucenici din veac. Din contra, e un mare mucenic ținând cont de vârstă. Atâta doar că înțelepciunea copiilor se reazemă pe credința părinților. Și o mică concluzie: uite cum cineva devine mucenic prin ascultarea de părinte. Sau, iată cum ascultarea e mai tare ca moartea.
Iar ca un gând personal: Bărbăția Sfântului Constantin Brâncoveanu mi se pare incredibilă, iar credința lui, nu am cuvinte…. Spun asta din calitate de tată. Ca părinte pur și simplu îți răstignești toată inima când îți moare un copil.
Cât privește ”contabilitatea”, mai bine ne este să o lăsăm pe seama Domnului pentru că noi oamenii nu avem inima atât de tare încât să ținem astfel de socoteli. Pur și simplu am face infarct de atâta răutate a oamenilor. Deși am citit atâta memorialistică de detenție și am înțeles câtă dramă a fost în familiile foștilor deținuți politici, e bine să subliniem asta doar la modul general, fără să contabilizăm că asta ne-ar face mai mult rău.
Dan Tudorache
august 9, 2013 @ 11:44 am
Ioan, răspunsul la o parte din întrebările ridicate de tine, de la părintele Cleopa:
”Si Apostolul Pavel, gura lui Hristos, vasul alegerii, spune asa, cand vorbeste de femeie : Si ea se va mantui prin nastere de fii. Iar dumnezeiescul Gura de Aur, care merge in urma cu talcuirea la Sfantul Apostol Pavel, zice : Femeia cand a murit nascand, moare pe altarul jertfei. Este martira ! Tocmai de aceea Biserica pregateste femeia pentru moarte inainte de nastere. Poate sa fie oprita 30 de ani de Impartasanie, daca este gravida nu mai ai voie sa o opresti. O spovedesti si o impartasesti in fata mortii; ca la cele tinere, mai cu seama, durerea nasterii este ca in iad. N-ati auzit ce spune in Psaltire : Acolo ( in iad ) sunt dureri ca ale aceleia ce naste.
Sunt o seama care mor in durerile nasterii. De aceea Biserica, prin dumnezeiestii Parinti, luminata de Duhul Sfant, spune : ” Femeia care este gravida, este dezlegata si pregatita de moarte „, ca multe se intampla sa moara; de aceea nu o opresti de la impartasire. Iar daca se intampla si moare, ea isi pune viata pentru copil, ea este martira; ca asa ne-a invatat apostolul. Pentru durerile acele Dumnezeu ii iarta toate pacatele si este ca o mucenita, ca o martira.” (Ne vorbește părintele Cleopa, Vol. III, Ediția a II-a, 2004, p. 76-77)
sharbinsk
august 9, 2013 @ 12:08 pm
Merci pt răspunsuri, cât priveşte naşterea de fii am înţeles explicaţia în contextul discuţiei noastre, dar, ce se întâmplă cu femeile care nu pot naşte fii ?
Să fie vorba şi de o altfel de naştere, în care femeia pregăteşte copilul (chiar şi pe cel adoptat) pentru naşterea în Duh – botezul şi preocuparea pentru încreştinarea progresivă ?
Dan Tudorache
august 9, 2013 @ 12:29 pm
Dacă nu pot naște, mai întâi să afle din ce cauze nu pot: ori cauze medicale (răceli multiple, chisturi ovariene, trompe înfundate) ori din cauza unor infecții/boli ca urmare a vagabondajului sexual (desfrânare) sau pur și simplu contactare din spital, din lipsa de igienă a spitalelor, ori ca urmare a defectării aparatului reproducător prin contracepție (chimică) ori pur și simplu Dumnezeu nu le-a rânduit încă. Dar să se certeteze și să afle ca să știe ce au de făcut (să se trateze, ori să se roage, ori și una și alta)
Dacă nu au cauze care să le acuze, nu au nici ce să mărturisească, nici ce să îndrepte, deci pot trăi liniștite în continuare cu soții lor. Sara a născut abia la 90 și ceva de ani și nimeni nu i-a oprit căsnicia legiuită cu Avraam. La fel Zaharia si Elisabeta, părinții sfântului Ioan Botezătorul.
Dacă anii trec și tot nu au copii, ori să adopte copii ori să folosească duhovnicește timpul pe care l-ar fi dedicat în caz că ar fi avut de crescut copii: să viziteze copiii din orfelinate, bătrânii din azile, bolnavii din spitale, și să se ostenească zi de zi cu fapta cea bună așa cum se ostenesc părințiicu creșterea copiilor lor. Fiecare cu rânduiala lui în lume și pentru orice familie cu excepție există sfat la duhovnic.