Caută articole în site » Caută articole în site »

Campanii

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie Tu de ce crezi in Dumnezeu

 Euharistia continua Ziua Creatorului

Mi-ar plăcea ca în fiecare an să continui frumoasa tradiţie de a vizita Lavra Poceaev în preajma marii sărbători a Învierii Domnului. De nenumărate ori am călcat pe sfântul pământ al Poceaevului şi pot să spun că de fiecare dată parcă sunt pentru prima oară. Emoţiile ce mă cuprind la vederea ansamblului mănăstiresc, la auzul sunetelor profunde ale clopotelor mă stăpânesc încă mult timp şi-mi amintesc de acel minunat loc de pe pământ, unde este ca în rai. Cred că aceste sentimente le trăieşte fiecare vizitator, turist, pelerin, rugător, nevoiaş, care nu ocoleşte Poceaevul şi vine aici însetat după mângâiere. Pe aceasta am căutat-o şi noi, cei care am pornit la un drum lung, la capătul căruia ne aştepta un deal, unde ne-a fost oprirea.

Aceasta a fost demult - în secolele cărunte. Îmbrăcată cu veşmintele pădurii verzi, sub un cer azuriu se deschidea panorama inedită a localităţii Poceaev. Pe lângă dealul măreţ, ce garnisea peisajul orăşelului, se scurgea un pârâiaş cu apă rece şi înviorătoare”.

Binecuvântatul deal al Poceaevului

Şapte secole desparte prezentul de minunea care a avut loc în anul 1240, când, într-o lumină puternică, ce a învăluit dealul Poceaev, s-a arătat însăşi Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Un păstor, care păştea oile în apropiere, dar şi rugătorii, ce ieşiseră din peşteri pentru a savura răcoarea serii, au căzut la pământ de frică, nefiind în stare să privească la Împărăteasa Cerească. Doar lacrimile li se prelingeau pe obraji în semn de mare râvnă. A fost o arătare minunată, ce a prevestit existenţa măreţei oaze mănăstireşti de pe dealul Poceaev, pentru a confirma triumful ortodoxiei ucrainene. Când vedenia a dispărut, păstorul şi călugării s-au ridicat şi au văzut că pe stâncă lumina talpa Maicii Domnului din care, în mod minunat, izvora apă. Şi astăzi, din acea urmă, situată la câţiva metri adâncime în locaşul principal al mănăstirii, izvorăşte apă tămăduitoare, ce adună mii de pelerini la locul sfânt. Rând pe rând ne apropiem de arca poleită cu aur, ce acoperă talpa. Deasupra privim un basorelief imens din bronz cu imaginea arătării Fecioarei Maria pe dealul Poceaev. Imediat după ce ne închinăm, un părinte oferă la toţi câte o cănuţă cu apă de la izvorul tămăduitor.

Mai întâi, pe acel loc s-a construit o biserică din lemn, iar cu timpul, monahii au ridicat un locaş în cinstea Adormirii Maicii Domnului. Sigur, cuvântul „mănăstire” nu putea fi atribuit acelui număr mic de călugări, care şi-au dedicat viaţa ascezei în peşterile de pe dealul Poceaev. Vor trece veacuri până când se va forma o adevărată obşte a mănăstirii, se vor ridica biserici, iar dangătul clopotelor va chema oamenii la rugăciune zilnic.

Bisericile mănăstireşti – citadele duhovniceşti

Vastitatea clădirilor complexului mănăstiresc Poceaev include şi cele şase biserici, adevărate podoabe ale Lavrei, toate având o istorie aparte şi un aspect arhitectonic de admirat. Catedrala Adormirii Maicii Domnului, bisericile în cinstea Marii Muceniţe Varvara şi a Sfinţilor Antonie şi Teodosie, biserica din peşteră, locaşul în cinstea laudei Maicii Domnului şi catedrala cu hramul Sfânta Treime găzduiesc rugăciunile neîncetate ale monahilor.

Ne-a impresionat, prin imensitatea sa, biserica Adormirii, construită în formă de cruce, care cucereşte înaltul cerului Poceaevului, încununându-l cu aurita ei cupolă. Situată pe cel mai înalt loc de pe deal, aceasta se ridică la 56 de metri deasupra nivelului solului, răspândind o frumuseţe care îndeamnă: „Veniţi şi vedeţi”, precum glăsuieşte Sfânta Evanghelie.

Biserica actuală este construită pe locul vechiului locaş, după proiectul arhitectului Gotfrid Gofman, între anii 1771 şi 1781, în stilul barocului târziu. Pictura a fost executată la începutul secolului XIX de către pictorul Lucas Dolinski, iar mai târziu, în anul 1874 (după un incediu), este restaurată de pictorii mănăstirii, împreună cu academicianul Vasiliev.

Interiorul masiv, separat de arcadele coloanelor, ne uimeşte prin tehnica picturii, jocul liniilor şi nivelelor, formelor geometrice, a luminii şi a umbrelor, prin bogăţia spaţiului înălţător la cer, creând o impresie de neuitat a frumuseţii şi splendorii. Dar cât de armonios sunt combinate icoanele murale şi imaginile, ce reflectă adevăruri istorice din viaţa mănăstirii! Cu litere de aur, ce au marcat la vremea lor ortodoxia, de la stânga la dreapta, este inscripţionat Simbolul Credinţei. Încheie priveliştea imaginilor murale icoana masivă de pe peretele altarului, ce reprezintă începutul istoriei Lavrei – arătarea Maicii Domnului în formă de stâlp de foc. Şi cât e de frumos când se aprind luminiţele şi începe slujba!

Dis-de-dimineaţă, dangătul clopotelor cheamă credincioşii la slujba închinată Maicii Domnului. Imnele divine interpretate cu măiestrie de cântăreţii mănăstirii elogiază viaţa deosebită a Fecioarei, care l-a născut pe Fiul Lui Dumnezeu, în timp ce, din altar, e coborâtă, pentru închinare şi alinarea sufletelor, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Oamenii îi şoptesc necazurile, durerile şi neputinţele. Ea este implorată să ajute şi să ierte. Primim cu toţii în dar nădejdea că totul va fi bine.

Ne îndreptăm paşii spre o altă biserică – adevărat locaş de renaştere a stilului rusesc vechi, ce ne conduce în vremurile de apoi ale Rusiei Kievene, în acele zile când Rusia era una sfântă, când toţi, începând de la palatele ţariste până la bordeiele ţăranilor, trăiau după rânduiala Bisericii Ortodoxe, respectând cu stricteţe testamentele Sfinţilor Părinţi. Atrag atenţia picturile ce împodobesc exteriorul bisericii executate în mozaic – Maica Domnului cu Pruncul şi Sfânta Maramă. Iar în interior predomină o atmosferă neobişnuită, creată de măreţia locaşului, de pictura bizantină, de iconostasul confecţionat după proiectul arhitectului Sciusev şi de candelabrul dăruit de ţarul Nicolae al II-lea, care se aprinde în timpul Sfintelor Liturghii. Semiîntunericul ce învăluie biserica îndeamnă oamenii la o convorbire tainică cu Dumnezeu.

Sub acoperământul Maicii Domnului

Despre icoana miraculoasă de la Poceaev auziserăm încă de demult. Şi faptul că aici se întâmplă minuni nu-i o poveste, ci o realitate. Aceasta o poate mărturisi chiar mulţimea credincioşilor, care sosesc la ea cu diverse probleme şi de cele mai multe ori primesc un răspuns.

În Rusia Kieveană icoana Maicii Domnului a fost adusă de mitropolitul grec Neofit în anul 1559. Acesta, călătorind prin regiunea Volânia, se opreşte pentru a poposi în casa cucernicei moşierese Ana Goiskaia. Ea l-a primit cu o deosebită ospitalitate pentru mai multe zile. În semn de mulţumire, mitropolitul i-a lăsat în dar o icoană cu imaginea Maicii Domnului. Mare i-a fost mirarea femeii când, într-o bună zi, icoana a început să iradieze o lumină puternică. Era făcătoare de minuni şi aceasta s-a adeverit mai târziu, când în anul 1597, pe moşia doamnei Goiskaia s-a întâmplat o minune. Fratele ei, Filip, care era orb din naştere, s-a vindecat. Acoperindu-şi cu mâinile faţa, s-a rugat din tot sufletul la icoană şi, ca rezultat al rugăciunilor, a început să zărească lumina palidă a lumânărilor arzânde. Bucuria ce-l cuprinsese l-a făcut pe tânăr să strige cu glas tare: „Eu văd, văd, oare e adevărat? Ce minune!”. După o asemenea minune, moşiereasa recunoscătoare hotărăşte să doneze icoana călugărilor ce vieţuiau pe dealul Poceaev şi, într-o procesiune cu mare cinste, o aduce la mănăstire. Astăzi, icoana situată într-un chivot în formă de stea se află în biserica Adormirii Maicii Domnului, deasupra uşilor împărăteşti. Iar succesiunea minunilor săvârşite la icoana miraculoasă este reprezentată în picturile murale, ce împodobesc interiorul catedralei. Tot atunci, Ana Goiskaia donează mănăstirii loturi de pământ, câmpii, păşuni. De asemenea, contribuie la edificarea bisericii mănăstirii Poceaev. În curând, mănăstirea prosperă, iar icoana făcătoare de minuni devine izvor de binecuvântări pentru pelerini.

La Lavra Poceaev sosesc mii de pelerini din întreaga Ucraină şi din Europa. Credincioşii urcă în grabă pe dealul Poceaev spre a cunoaşte pentru câteva clipe, ore sau zile acea linişte neatinsă de zbuciumul tumultuos al vremurilor noastre, unde sunt date uitării grijile deşerte şi invidia omenească. Ca un far divin licăreşte zi şi noapte pe dealul Poceaev Lavra - pilonul ortodoxiei ucrainene. Zi şi noapte, aici, sunt răsfoite cărţile de rugăciuni, nu se stinge flacăra lumânărilor, nu se opresc din cântat corurile mănăstireşti, nu încetează să sosească închinătorii ademeniţi de viaţa liniştită de la Poceaev. Zi şi noapte mănăstirea veghează.

Ei au marcat viaţa mănăstirii pentru totdeauna

De câte ori călătorim spre Lavra Poceaev, mereu ni se spune că acolo ne vom închina la moaştele a doi sfinţi, care şi-au dedicat viaţa lui Dumnezeu. Sfinţii Iov şi Amfilohie au fost şi sunt adevăraţi propovăduitori şi apărători ai credinţei, marcând considerabil istoria mănăstirii. Alături de Maica Domnului, aceşti cuvioşi întâmpină pelerinii, care sosesc aici după ajutor.

Venirea la Poceaev a Sfântului Iov este legată de anul 1604. Pentru că era admirat de către călugări pentru modul său de viaţă sever, a fost ales egumenul mănăstirii. Mult îndrăgea nevoinţa, alegându-şi pentru trai un loc retras de pe deal, şi anume o peşteră. Acolo el se retrăgea ori de câte ori simţea nevoia pentru a îngenunchea în faţa icoanei şi a se ruga pentru obşte şi pentru întreaga omenire. După moartea ascetului, peştera a devenit loc de închinare. Mulţi îşi doresc să intre acolo, dar nu toţi îndrăznesc. Nu este o încercare prea uşoară. Intrarea strâmtă în peşteră presupune o pătrundere înăuntru pe burtă. Se spune că cine are multe păcate nu va ieşi din grotă până nu se va spovedi şi nu i se va citi rugăciunile de dezlegare. Întrăm în peşteră câte unul, frământaţi de gândul – oare într-adevăr suntem atât de păcătoşi? E întuneric beznă, doar într-un colţişor o lumânare pâlpâie alene, luminând icoana Sfântului Iov. Aici el şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii. Dar nici măcar n-ai unde să stai, de culcat nici nu mai vorbim. El tot timpul stătea în genunchi şi se ruga. Nu poate fi numit altfel decât sfânt.

Pentru a proteja locul sfânt, cu timpul, deasupra grotei a fost construită o biserică. Aici, în dreapta, se vede o încăpere, asemenea unei peşteri, iar în două baldachine de argint se află moaştele Sfinţilor Amfilohie şi Iov. În semiîntunericul ce predomină, licăresc luminiţele candelelor multicolore. E o atmosferă de rugăciune. Înainte de a intra în peştera Sfântului Iov, pelerinii primesc binecuvântare pe cap cu scufia marelui nevoitor de la părintele care veghează la racla cu sfinte moaşte.

Sfântul Amfilohie este un sfânt contemporan, trecut în rândul sfinţilor la 12 mai anul 2002. Dedicându-şi viaţa Lui Dumnezeu, tânărul Iacob, căci aşa-l chema în lume, alege calea mănăstirii şi vine la Poceaev. Cuviosul avea o mare credinţă şi dragoste faţă de aproapele, dobândind de la Dumnezeu darul înainte vederii şi facerii de minuni. El vindeca bolnavii, alunga duhurile rele, celor surzi le întorcea auzul, orbilor vederea, pe cei îndureraţi îi mângâia. Sfântul Amfilohie era, în special, priceput la punerea la loc a oaselor luxate. În timpul prigoanei asupra bisericilor, el a rezistat cu bărbăţie încercărilor de a transforma Lavra în muzeu al ateismului. Pentru aceasta a fost arestat, iar apoi trimis la un spital de bolnavi psihic. Multe a îndurat sfântul pentru Dumnezeu şi pentru bunăstarea Lavrei Poceaev. S-a stins din viaţă în anul 1971. Dar şi după moarte vindecă, alină, povăţuieşte. Creştinii şi astăzi simt dragostea lui, aud vocea-i, ce cheamă la rugăciune. Chiar am fost la cimitirul mănăstirii, la mormântul Sfântului Amfilohie. În anul 2002 moaştele lui au fost mutate în lavră, însă oamenii şi astăzi merg la mormântul sfântului pentru a se ruga şi a lua pământ de la locul, unde a fost îngropat, nădăjduind că acesta va vindeca locul bolnav.

Şi câte ar mai fi de povestit despre lavră! A ajunge aici este o minune, căci practic e imposibil să redăm prin cuvinte ce am trăit acolo. Desigur, astăzi localitatea Poceaev e alta decât cea descrisă în epigraful de la început, e una ce a progresat în pas cu prezentul. Pe locul pădurilor, acum se înalţă case, magazine, circulă maşini, autobuze, e multă lume. Ceva însă nu s-a schimbat – dealul şi astăzi completează, chiar îmbogăţeşte peisajul de ansamblu al orăşelului. Acolo sus, pe deal, e ca-n poveste. Dimineaţa sună clopotele. Soarele răsare. Iar oamenii cu bucurie merg la biserică. Bing-bang, bing-bang... Ne oprim pentru o clipă să ascultăm trilul păsărilor, ce cântă la unison cu sunetele armonioase ale clopotelor. Biserica este arhiplină. Suntem cu toţii impresionaţi şi emoţionaţi... Totul este atât de frumos şi neobişnuit! Oare aceasta există în realitate? În văzduh se înalţă cântări irepetabile. Persistă o mireasmă puternică de tămâie. Începe Liturghia...

(Svetlana Ursu)

Pentru a putea lăsa un comentariu la acest articol trebuei să te înregistrezi. Creaţi un cont

Revista Creatorul Universului

100 de pagini full-color glossy în format A4 cu o calitate grafică foarte bună.
Detalii aici.

Formular login

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Linkuri

 

   Portalul Doxologia

Colțișorul meu de rugăciune

Fapte ale demnității românești