Fără iubire nu poate sa existe iubire…
De multe ori în tinereţe ne îmbătăm la auzul celor mai frumoase poeme de dragoste…De multe ori gândurile parcă se scaldă în izvorul adânc şi suav al cântecelor de iubire, transparente. Fiecare pas al vieţii se pierde în umbra răspicată a poemelor, a cântecelor şi a poveştilor îmbrăcate în aur. Fiecare clipă de bucurie se pierde în oda amintilor prefăcute în glas de toamnă …Dar inima? Unde se ascund bătăile necontenite, armonioase ale inimii? Unde se scaldă ventriculul asemănător cu o jumătate de lună feerică ? Fiecare ceas îmi aminteşte de vietatea inimii, fiecare oră îmi aminteşte de cămara plânsă în care mă strecor adesea ca o furnică gata să se adăpostească în pământul trădat al neputinţei …
Inima bate pentru sensul profund al vieţii. Sufletul caută neîncetat conştiinţa eternităţii- acel Mentor al realităţii de care atârnă esenţa veşniciei. Şi totuşi, o dragoste arzătoare domneşte în această cămară plină de lacrimi transformate-n picături de rouă.
Fara dragoste nu poate sa existe dragoste.
Cei îndrăgostiţi nu mai trăiesc pentru ei însăşi ci unul pentru celălalt. Nu mai au vreo simţire aparte, ci toate simţirile sunt lipite ca într-un puzzle mirific al iubirii. Nu mai caută nimic din ale sale, ci fiecare caută ce este spre folosul celuilalt. Aşa sunt tinerii…Ei iubesc marea însă nici ,, marea nu poate stinge dragostea” zămislită în firea renăscută a sentimentelor înfiripate pe axa vieţii.
,,Fara fulger nu poate sa existe fulger “ spune poetul Nichita Stanescu. In arcul luminos tinerii se întâlnesc îmbrăţişându-se în strălucirea diafană a bolţii stinghere. Printre norii încărcaţi cu sarcini electrice, palmele lor se ating ţinând în căldura lor raze desprinse ale luminii. Între cer şi pământ iubirea e virtutea înălţată în leagănul vieţii.
Fără iubire nu poate să existe iubire.
Nu poate să existe viaţă, lumină, raze de soare, bucurie, lacrimi. Nu putem fi noi doi, aici, întâlniţi pe o coală ruptă de hârtie. Tu la începutul unui rând, eu la sfârşitul celuilalt, încercând să îl scriu pe următorul. La mijlocul lui un glas reînvie la auzul bătăii necontenitela revederea fulgerului, la reîntâlnirea pe aceaşi pagină parcă goală însă plină de noi doi … plină şi sătulă de noi.
Fără Hristos nu poate să existe dragoste, iubire şi nici acel ,,fulger” care defapt este dorul arzător după iubirea de aproape şi iubirea de Dumnezeu. Fără Hristos inima nu se poate scălda în izvorul nemuririi, izvorul etern al dumnezeirii şi al bucuriei veşnice. Nu există zbor deoarece El înaripează sufletul. Simţirile noastre nu mai sunt lipite deoarece toate sunt de la El şi unirea este de la Tatăl precum ne spune în Cartea înţelepciunii lui Isus:,, Unirea fraţilor este dragostea între prieteni”. Deci cum îţi vei iubi aproapele, fără să ai iubire pentru El? Prin iubirea de aproapele noi ajungem la iubirea de Dumnezeu. Din iubire pentru noi Domnul S-a pogorât pe pământ, să ne înveţe iubirea de Dumnezeu şi de aproapele nostru. Din iubire, S-a răstignit pe Cruce pentru iertarea păcatelor noastre. Poruncă ne-a dat ca cine iubeşte pe Dumnezeu să iubească şi pe fratele său. Aceste cuvinte pătrund în sufletele noastre reci, îngheţate chiar, zdrobite de dorul duhovnicesc revărsat într-o beznă a inimii. Fără iubire inimile sunt mucegăite de mulţimea păcatelor, învechite, încleştate şi împietrite din pricina nenumăratelor patimi. Fără iubire, suntem morţi, iar fii morţii vor cădea în genunea rece a durerilor, în genunea cumplită a fărădelegilor. Fără iubire nu putem fi copii ai iubirii, nici ai lui Dumnezeu, fiindcă Dumnezeu este iubire.
Fără iubire nu poate sa existe iubire…
(Georgiana)
RDF
august 14, 2010 @ 7:27 am
„Iar daca dragoste nu am, facutu-m-am arama sunatoare si chimval rasunator…”(I Corinteni 13, 1-8)…Dupa cum prea bine ne dam seama din imnul dragostei, nu ne sunt de folos toate proorociile si toata invatatura pe care o acumulam pe parcursul vietii…”caci daca dragoste nu am, nimic nu sunt”…dragostea e cea care trece prin tot, e flacara ce mistuie cu desavarsire toate vicleniile diavolului(zici vb de dragoste frateasca)…iar daca nu ne iubim fratele, vrednic este a ne numi „iubitori de Dumnezeu”???…„Doamne, dă-mi seninătatea să accept ce nu pot schimba, curajul să schimb ceea ce pot şi înţelepciunea să le deosebesc. Fie voia Ta – nu a mea!”AMIN…fratilor, iubiti-va!!!”Iubiti pe vrajmasii vostri!”(Ev . Matei, cap.V) P.S.:Nadajduiesc ca, scriind si altora, sa ma invat si eu minte!!! Pastrati-va curati…sufleteste :love:
ioana irina
august 14, 2010 @ 10:08 am
foarte frumos.
ar trebui ca toti sa ne gandim ca e nevoie de mai multa iubire sa putem schimb ceva in lumea asta …care tinde sa alunece cu pasi repezi si siguri….intr o imensa prapastie….
te iubesc Geo!
>:D
Guest
august 14, 2010 @ 10:44 am
I agapi den apotigheni pote…
Anesti
august 15, 2010 @ 6:15 am
Dragostea nu cade niciodată (I Cor. 13, 8;-)
Foarte frumos Geo, Maicuta Domnului sa te ajute!
Vezi tu, frumoaso, nu numai fata de Dumnezeu neputinta noastra de a/L cuprinde se concretizeaza in antinomii, ci si oriunde se impartaseste Iubire, prin cuvant, fapta, caci desi de fiecare data ma astepta ca impartasirea ta bine-cuvantata sa fie speciala, niciodata nu gasesc monotonie, nu sunt dezamagit, intotdeauna improspatezi trairea celor carora daruiesti cuvinte pline de Lumina.
Bucurie!