Frica ne reduce la esenţă

„Mă tot gândesc cum e în avion. Există două momente de adevăr în avion, decolarea şi aterizarea. Îmi place să mă uit la oameni în avion. Toţi vin importanţi, îmbrăcaţi în social, în convenţional. Pornesc motoarele, se leagă centrurile şi gata, pornim. E spectaculos cum toţi, când avionul se desprinde de sol, absolut toţi sunt reduşi la uman. Nu mai sunt importanţi, nu mai contează funcţia sau contul în bancă, nu mai contează culoarea sau naţia.

Când motoarele se ambalează înainte de decolare, cefele tuturora se încordează. Frica îi reduce pe toţi la esenţă. Când se stinge becul care te anunţă că pericolul a trecut îţi poţi desface centura, automat toţi revin la convenţie şi „fiţe”. Totul se repetă identic la aterizare. În momentele astea de adevăr, toţi se roagă, fiecare în felul său. Toţi se gândesc la cei pe care-i iubesc. Toţi înţeleg că nimic, de fapt, nu e important – decât că eşti în viaţă.

Când coboară din avion sunt ca şi cum s-au născut din noi. Stau şi mă întreb de ce numai de frică devenim esenţă.

Ce păcat că numai frica ne face să gândim esenţial şi să uităm de toţi paraziţii din viaţa noastră.” (Oana Pellea – Jurnal 2003-2009)

„Slujiţi Domnului cu frică şi vă bucuraţi de El cu cutremur.” (Ps. 2, 11)

Frica de Domnul este curată, rămâne în veacul veacului. Judecăţile Domnului sunt adevărate, toate îndreptăţite. (Ps. 18, 10)

Pe Domnul nu L-au chemat. Acolo s-au temut de frică unde nu era frică… (Ps. 52, 6)

Începutul înţelepciunii este frica de Domnul; înţelegere bună este tuturor celor ce o fac pe ea. Lauda Lui rămâne în veacul veacului.  (Ps. 110, 10)

„Nimeni nu poate sa iubeasca pe Dumnezeu din toata inima, daca nu se va teme de El mai intai intru simtirea inimii. Caci numai curatindu-se si inmuindu-se sufletul prin inraurirea temerii, vine la dragoste lucratoare. Dar nu va veni cineva la temerea de Dumnezeu in chipul aratat, daca nu va parasi toate grijile lumesti.

Caci numai cand ajunge mintea la liniste multa si la negrija, o stramtoreaza frica de Dumnezeu, curatind-o intru simtire multa de toata grosimea pamanteasca, ca astfel sa o aduca la marea dragoste a bunatatii lui Dumnezeu. (Diadoh al Foticeii)”

În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire. (1 Ioan 4, 18)

Că Tu eşti Domnul Dumnezeul nostru, şi Te vom lăuda pe Tine, Doamne, Că pentru aceea ai dat frica Ta în inimile noastre, ca să chemăm numele Tău şi să Te lăudăm întru înstrăinarea noastră că am abătut de la inima noastră toată nedreptatea părinţilor noştri, care au păcătuit înaintea Ta.  (Cartea lui Baruh 3, 6-7)

Şi a zis el judecătorilor: „Luaţi seama la ce veţi face; să nu faceţi judecată omenească, ci judecata Domnului, că la rostirea judecăţii El este cu voi.
De aceea să fiţi cu frica Domnului în voi, să lucraţi cu pază, căci la Domnul nu-i nici nedreptate, nici părtinire şi nici daruri”. (2Paralipomena 19, 6-7)