Frumuseţe de cosânzeana sau frumuseţe de „miss”
Competiţie între fete frumoase îndrăgostite de acelaşi bărbat a existat dintotdeauna. Premiul pentru care se luptau acele fete era inima bărbatului şi căsătoria cu el. Un premiu destul de mare, trebuie să recunoaştem.
Modernitatea, însetată de ştiinţă şi de obiectivitate, a găsit ca un astfel de bărbat ar fi putut acorda premiul în mod greşit, datorită subiectivităţii sale. Pentru că bărbaţii pot să considere frumoasă o femeie care este de fapt urâtă (din punctul de vedere al juriului) şi invers. Astfel, în secolul 20, fetelor frumoase li s-a spus că un asemenea premiu este total nesemnificativ, fiind subiectiv, şi că trebuiau să concureze în faţa unui juriu neimplicat sentimental.
Încă din România interbelică am fost invadaţi de conceptul de „miss”. Cosânzenele noastre păreau să îşi piardă din valoare dacă nu participau la un concurs de miss la care să primească o diplomă ce le autentifica frumuseţea.
Dar ce înseamnă frumuseţe? Cum caracterizam ceva sau pe cineva ca fiind frumos? Spre exemplu, la piaţa ne bucurăm dacă am găsit să cumpărăm nişte roşii frumoase, atribut acordat roşiilor într-un mod obiectiv. Oare aceeaşi obiectivitate are şi juriul care apreciază domnişoarele care se plimba pe podium în diferite costumaţii? Este ceva asemănător în frumuseţea roşiilor de la piaţă şi frumuseţea fetelor aspirante la titlul de „miss”? Poate doar faptul că frumuseţea este „pusă la mezat” sau pe cântar. Oare concursurile de „miss” nu transforma femeia într-o marfă expusă spre a fi vândută şi cumpărată? Nu se aseamănă cu târgurile de sclavi? Nu vreau să scandalizez toate familiile care îşi trimit fetele la şedinţe foto/cursuri de modele. O actriţă care joacă un rol pe scenă spre a face oamenii mai buni are un motiv bun spre a se urca pe scenă. Însă o femeie care se suie pe scenă doar spre a-şi expune calităţile fizice şi a obţine un avantaj material pare că se transformă, conştient sau inconştient, într-o marfă.
Relativ la această confuzie între femei şi legume, aud pe unii bărbaţi tineri vorbind despre o femeie care poate foloseşte prea mult machiaj şi prea multe haine mulate şi transparente ca fiind „bună”. Ori aceşti băieţi nu se gândesc deloc la bunătatea spirituală a fetei respective, ci o apreciază ca fiind „bună” din cu totul alt punct de vedere, care nu este defel potrivit unei femei demne.
Epoca modernă a pierdut conceptele de bunătate şi de frumuseţe aşa cum le-au cunoscut strămoşii noştri? Fata moşului cea harnica şi cuminte care curăţea părul de omizi şi lipea cuptorul cel căzut ar avea vreo şansă la un concurs de „miss”? Probabil că nu. Pentru că la un astfel de concurs nu sunt decât aprecieri superficiale, bazate pe exterior. Juriul „obiectiv” atât de mult respectă demnitatea femeilor încât le obliga să defileze pe tocuri super înalte, în costum de baie, de parcă o astfel de ţinută ar fi tot ce poate fi mai firesc pentru o femeie. Ne putem însă imagina o mândră din cântecele sau poveştile populare defilând prin sat în costum de baie? Mandrele satului tradiţional românesc erau prea conştiente de frumuseţea lor ca să se dezbrace în public.Frumuseţea fizică a unei fete nu valora nimic dacă nu era însoţită de cuminţenie.
La urma urmei, pentru ce s-a sacrificat atât din normele tradiţionale? Care este destinul unei frumuseţi de „miss’? Pentru ce aleargă atât fetele când se înscriu la un astfel de concurs? Titlul îi asigură unei „miss” intrarea în lumea showbizului, o lume în care bătrâneţea şi moartea nu există, totul este faimă, bani, splendoare. Şi totuşi, ce se întâmplă cu o „miss” când tinereţea începe să o părăsească, aşa cum e în firea lucrurilor? Într-o revistă ahtiată de intimitatea oamenilor s-au pus la un moment dat poze cu o fostă miss România, ajunsă la 47 de ani, fără operaţii estetice şi având o viaţă nu tocmai realizată, trecând de la primirea premiului prin mai multe relatii care nu s-au concretizat într-o căsnicie durabilă. Revista, fidelă concepţiei sale, deplângea aspectul schimbat al fostei vedete neluând deloc în considerare tristeţea pe care probabil o aducea acele femei publicând fotografii luate fără ştirea sa. Dar lumea showbizului nu iartă. O fostă „miss” fără operaţii estetice trebuie sancţionată.
În această lume valoarea este exteriorul vopsit în culori grandioase, interiorul nu interesează, aparenţele sunt totul. Omul este redus la stadiul de marfă ambalată cât mai frumos, aceasta este de fapt frumusețea apreciată la concursurile de miss. Oare se gândesc la acest lucru părinţii care îşi îndeamnă fetele să păşească pe această cale? Cred că le conduc spre fericire atunci când lipsindu-le de o viaţă normală, decentă (familie/copii) le îndreaptă pe fetele lor spre această viaţă în slujba cosmeticelor şi a modei?
Nu trebuie să fim frumoase pentru un juriu, pentru bani sau pentru carieră ci pentru (viitorul) soţ, bărbatul care ne va sta alături o viaţă întreagă, la bine şi la rău. Premiul acordat fetelor frumoase din moşi-strămoşi este cel mai bun premiu.
Concursurile de „miss” nu fac decât să trivializeze frumuseţea feminină. Fiecare bărbat este în stare să o aleagă pe cea mai frumoasă fără ajutorul niciunui juriu „specializat” şi fără ajutorul niciunor cosmeticale. Este frumoasă inimii lui. Frumuseţea unei femei nu este abstractă, nu poate fi cuantificata într-o notă, este ceva inefabil. Femeile nu pot fi puse într-un pat al lui Procust, în dimensiuni, vârste, machiaje şi haine standard, precum păpuşile Barbie. O femeie nu trebuie să aspire la o frumuseţe de manechin, copiată după cea promovată în revistele glossy, ci să fie conştientă de chipul lui Dumnezeu din ea.
Sfânta muceniţă Ecaterina, frumoasa învăţată din Alexandria, pusă în faţa Adevăratului Dumnezeu, află cu uimire că pruncul Iisus nu o consideră frumoasă şi îşi întoarce faţă de la ea. Deci ce consideră lumea frumuseţe, pentru Iisus era urâţenie. Abia când Ecaterina a primit Taina Botezului şi credinţa creştină a devenit frumoasă cu adevărat. I-a uimit pe învăţaţii vremii ei prin judecată şi prin curajul pe care le-a dovedit.
Cu cât ne îndepărtăm de Dumnezeu, cu atât vrem să plăcem lumii, să fim pe măsură standardelor ei, să avem toalete elegante, să arătăm bine. Cu cât ne apropiem de Dumnezeu, cu atât toate acestea par vânare de vânt şi chiar păcat. În faţa Domnului, machiajul, toaletele elegante, silueta zveltă pusă în evidenţă, dorinţa de a plăcea sexului opus şi atâtea alte nimicuri devin ce sunt, forme diverse ale aceleiaşi vanităţi, surogat pentru fericirea adevărată.
Frumuseţea i-a fost dată femeii pentru a-l atrage pe bărbatul cu care să întemeieze un cămin, să aibă copii şi să fie fericită, nu pentru a obţine un titlu de „miss”, a câştiga bani sau a ispiti cât mai mulţi bărbaţi.
(Elena)
constantin1993
mai 25, 2015 @ 4:25 pm
Din punctul meu de vedere,frumusetea este interpretabila. Eu as putea vedea frumusetea la o fata , acolo unde altul , poate nu observa,sau invers,poate eu nu pot observa.
Boitos
mai 26, 2015 @ 10:53 am
M-am tot gandit daca sa scriu sau nu.
Dar, hai sa incerc ceva.
In primul rand majoritatea femeilor care participa la miss , eu personal le consider o viitoare marfa.
Mai ales pe cele care vor castiga primele locuri.
De ce ?
Pt ca nu sunt absolut naturale.Sunt cu ceva fond de ten, ruj, mascara, creion dermatograf, etc.
Se prezinta in rochii cat mai decoltate , exact pt a expune mai mult pt a fi votate.
In al 2-lea rand majoritatea parintilor isi indeamna fetele la destrabalare.Vor o viata usoara, bani, lux, mandrie in fata lumii, etc.Nu conteaza ca ea a avut cativa barbati la activ inainte de casatorie, ci conteaza sa aiba un sot cu masina, casa, bani, etc.
Am ajuns la concluzia ca : acestia parinti sau acesti oameni care cred asa ceva sau care fac asa ceva sunt inculti, necititi, si mai ales fara respect fata de ei insisi.Dar mai ales au un grad de cultura 0.Deoarece este chiar un proverb : ,,prostul nu e prost destul daca nu e si fudul” .
Asta este pararea mea personala.
Probabil ca stiti sau veti auzi de cuvintele: ,,e buna”, trebuie ,,testata”, … .
Asa ca cine doreste sa fie catalogata ,,buna” sa treaca la ,,testat”.
Sincer, ma mir cum nu le este rusine si scarba sa isi bata joc de corpul lor.
In fine, fiecare cu viata lui.