Frumuseţea Cerului

In fiecare dimineata, soarele, cu ghearele lui de lumina, ne trezeste frumos din somnul cel greu al pacatului si al faradelegilor in care ne afundam in fiecare noapte a traiului nostru. Tot atunci, Cerul, impodobit cu haina noptii, se preschimba in culori palide,  globul de Foc tasnind caldura peste capetele noastre pacatoase. Cerul se desface pe la cusaturi si revarsa cu blandete lumina palida izvorata din strafunduri albastre…

Dupa-masa ne vesteste pace…caci e atat liniste! E liniste sus, in Cer! Bolta azurie cuprinde intreaga faptura de pe Pamant, miscand si cele mai impietrite simtiri. Un albastru calm, sensibil, linistitor e nuantat adesea de nori razleti ce se plimba, probabil intr-un limbaj necunoscut de noi, pe bolta cereasca. Si norii poarta anumite sensuri…Uneori, apar ca uriase oi ce pasc, toamna, din fumul cosurilor, alteori insa, Cerul e aidoma unei panze de pictor, iar norii suntem atunci “zgariati” de pensula vreunui incepator, fiind imperfecti pentru un ochi simplu, dar frumos intrepatrunsi cu albastrimea Cerului: difuzii numeroase de nuante azurii. Alteori, insa, nori stravezii ca o pacla usoara strabat limpezimea boltei ceresti, alergand grabiti, caci sunt alungati de vantul trubadur.

 

Mai apoi, globul de foc se indreapta inspre asfintit, si, la fel ca la finalul unui spectacol bine reusit, se aprinde, arzand in flacari si revarsand caldura cotropitoare peste cei care-i privesc frumusetea de nedescris…Asfintit…sfarsit…revarsa manie peste sufletele noastre inasprite…Oare maine va rasari din nou? Si DOAR pentru noi, pentru a ne lumina pe calea mantuirii…Si, discul de flacari se stinge incet,obosit de deznadejdea noastra, intr-o baie de culori fascinante, alunecand usor inspre pamant, parca gata a parjoli tot ce-i va iesi in cale. Intinderile celeste sunt cuprinse de o explozie de culori, alternand de la rosu-carmin la albastru-cobalt.

Soarele, la asfintit, nu moaaare! Ci se duce inspre alte zari, sa caute alti oameni care sunt dornici de infranare si bucurie, pace si binecuvantare…

Cerul, dungat la asfintit de multitudinea de nuante amestecate armonios, e teatru pentru cei doi actori principali, caci luna, sosind mladioasa si sfioasa pe bolta, alunga soarele de foc, acest joc repetandu-se mereu. Cum oare…soarele sa alunge Luna? Ooo…nuuu! Asta e dimineata!!! Sa fie ei un Tristan si o Isolda celesta? Oare chiar sa fie???

Sosind noaptea, Cerul imbraca o rochie neagra si o impodobeste cu mii de stele lucitoare…sau, mai bine zis, Dumnezeu imbraca bolta cu mii de stele- licurici scapati din cutia de chibrituri…!

Si totul devine fantastic de frumos! Si TOTUL e real! Caci …Dumnezeu exista!!!

Dar oare suntem noi vrednici a privi vreodata la frumusetea Cerului, la splendoarea sa, la lucrarea mainilor Celui Atotputernic???

Mi se pare ca e adevarat…Daaa! E chiar adevarat! Dumnezeu imbraca Cerul pentru ca noi sa vedem diferentele si contradictiile dintre Cer si Pamant!!! Oare nu cumva Pamantul este o vale a plangerii in care noi ne afundam in noroiul pacatelor ? Sa luam seama deci, la frumusetea lucrurilor simple! E atat de inaltator a privi Cerul! Dar, precum zice Sfanta Scriptura:” Cel ce se inalta pe sine, pe sine sa va smeri”, tot asa, si privind bolta cereasca, te cuprinde un fior de smerenie inaintea imensitatii si puterii lui Dumnezeu Care locuieste in Cer-tronul Sau(Matei 5, 34)

Frumusetea Cerului…”Nu nadajdui, suflete al meu, in frumusetea trupeasca cea degrab trecatoare” (“Canon de Pocainta catre Domnul nostru Iisus Hristos)…Adevarate cugetari! ”Caci acolo unde este comoara ta, va fi si inima ta!” (Matei 6, 21): sa tindem deci, inspre Imparatia Cerurilor!

In fiecare clipa, Dumnezeu imbraca in asa fel Cerul incat sa ne arate un contrast dintre celest si teluric, dintre sacru si profan, dintre adevar si minciuna…dintre esenta si aparenta…

In fiecare clipa a vietii, noi ne afundam in genunea ispitelor, savarsind pacate.Sa nu uitam si faptul ca noaptea e intuneric…iar diavolul umbla in intuneric, traieste în intuneric si este Intuneric, “umbla racnind ca un leu, cautand pe cine sa inghita”( I Petru 5,8). Dar Dumnezeu ne arata ca noaptea e doar absenta totala a Luminii, a Zilei…a Cerului impodobit cu stele-mici faclii de Lumina…Tot asa, omul poate fi intuneric daca nu implineste voia si Legea Tatalui, dar omul poate fi si stea care calauzeste intunericul inspre Lumina!!! Atunci devine un credincios desavarsit sufleteste cand dobandeste Har de a revarsa asupra celorlalti din bunatatile primite. Sa fim “fii ai Luminii, iar nu ai intunericului”, precum ne indeamna Sfantul Apostol Pavel. Sa umblam intru dreptate, intru Adevar si Viata, Care este Iisus Hristos, iar nu in betii si ospete, in desfatari, precum noaptea (Sf.Ap.Pavel)!

In smoala noptii, pe cer stralucesc stele… Dar, ingropati fiind in moartea pacatelor, inca nu ne putem bucura de frumusetea lor, dar putem invia imbracandu-ne in Domnul nostru Iisus Hristos, putem fi diamante care cresc din Pamant, sa stralucim iesind cu laude aduse lui Dumnezeu!!! Noi putem fi pietre stralucitoare, luminand prin virtutile noastre pe care suntem datori a le dobandi pe calea noastra inspre mantuire…

Calmul si seninatatea Cerului sunt in opozitie cu nelinistea, stresul si nervozitatea intalnite in randul oamenilor.

Imparatia Cerurilor e din nou in contradictie cu desertaciunile lumesti dupa care alearga fiecare, uitand astfel sfatul Mantuitorului, Care ne indeamna: ”nu va adunati comori pe pamant, unde molia si rugina le strica si unde furii le sapa si le fura, ci adunati-va comori in cer, unde nici molia, nici rugina nu le strica, si unde nici furii nu le sapa si nu le fura. Caci acolo unde este comoara ta, va fi si inima ta.”(Matei VI,19-21).

Eternitatea Cerului este in antiteza cu efemeritatea conditiei umane, care uita de Cele Sfinte si se indreapta inspre moarte, impaienjenit fiind de pacate…Omul cade in deznadejde, gandind ca nu exista barci in care sa iasa din marea pacatelor, caci vaslitul cu toata faptura iar putea aduce moarte doar din pricina deznadejdii si a fricii de a infrunta cu barbatie valurile vietii…

Frumusetea Cerului este si va ramane pururea neschimbata…Astfel, o gasim in contrast cu frumusetea trupeasca cea “degrab trecatoare”…De ce sa ne gandim doar la frumuseti lumesti pentru a ne desfata ochiul??? Oare nu cumva atunci ochiul nostru va fi intunecat si nu va putea observa frumusetea Cerului?

Acestea sunt doar simple exemple si doar cateva contradictii …In fiecare clipa, Dumnezeu insufleteste natura doar pentru a ne arata noua cum gresim, ca mai apoi sa ne pocaim sis a nu mai pacatuim…Dar noi suntem prea reci,…si nu vedem nimic! E gata??? Am devenit deja orbi? Rugamu-ne Tie, Doamne, vino degrab si ne tamaduieste!

De ce sa murim ingropati de pacate, iar nu cu nadejdea Invierii si a vietii celei vesnice?

Sa dam slava lui Dumnezeu pentru tot acum si in vecii vecilor.Amin.

(Rusu Denisa)