Frumuseţea Sfintei Macrina

Sfanta Macrina a fost sora, mai mare, a Sfantului Vasilie cel Mare, al lui Petru al Sevastiei si a lui Grigorie de Nyssa. Din tinerete, si-a inchinat viata slujirii lui Dumnezeu si ajutorarii saracilor. Fiind impodobita cu frumusetea trupului si cu fire buna, a fost logodita cu un mire asemenea ei, dar le-a fost logodna prea scurta, de vreme ce  logodnicul ei s-a intamplat de a murit. Au venit multi altii sa o ia, insa Fericita si-a ales fecioria, ajutand-o pe mama sa Emilia, la treburile gospodaresti si la cresterea fratilor mai mici, ca o a doua mama, de vreme ce cu totii erau zece frati si surori. Si se nevoia si cu dumnezeiestile Scripturi, ca una ce se sarguia sa indrume pe fratii ei pe calea urmarii lui Hristos, facand casa parinteasca „o scoala de fapte bune.”

La vârsta de 14 ani , Sfânta Macrina se consacră lui Iisus şi îi oferă darul cel mai plăcut Domnului – castitatea, dar nu separată de celelalte virtuţi: umilinţa şi ascultarea şi spirit total de abnegaţie. Tinerică fiind şi foarte frumoasă, îşi găseşte o cetate sigură de apărare împotriva momelilor pământeşti, în mama sa Emelia. Impreuna cu fratele sau, Sfantul Vasilie, au intemeiat, apoi, doua manastiri in Pont, una pentru femei si alta pentru barbati, condusa, una, de Sfantul Vasilie cel Mare, iar alta, de femei, unde era egumena Macrina, care, dupa moartea mamei sale, si-a impartit averea saracilor. Si a trait fericita asa, cu multa cuviinta si sihastreste, in rugaciuni si castigandu-si, prin munca, cele de trebuinta, pana la cea din urma suflare a ei.

Legătura dintre mamă şi fiică este extrem de puternică, aşa după cum exprimă mama sa: „în timp ce am purtat pe ceilalţi fii în trupul meu, timp de 9 luni, pe Macrina am purtat-o toată viaţa.”

Sfânta are o influenţă binefăcătoare asupra tuturor celor cu care vine în contact. Sfîntul Vasile cel Mare, terminând studiile se întoarce în ţară plin de glorie, pentru succesele sale de mare magistrat. După puţin timp, Sfânta Macrina prin exortaţiile sale calde, dar mai ales prin viaţa sa, îl orientează spre îmbrăţişarea sărăciei şi dedicarea lui Hristos. Este o îndrumătoare înţeleaptă pentru fraţii ei.

Sf. Macrina este cea care i-a arătat fratelui Vasile deşertăciunea lumii şi l-a îndemnat spre noua filozofie. Ea se retrage pe malul râului Iris, la Anesi, împreună cu mama şi slujitoarele lor, precum şi alte tinere bogate, dornice să trăiască aproape de Domnul, în liniştea mănăstirii. După câţiva ani, pe partea opusă a râului Sf. Vasile va întemeia o mănăstire pentru monahi, unde va sta şi el până va fi ales episcop de Cezareea.

Gloria lui Vasile e în bună măsură gloria Macrinei, căreia îi revine meritul de a-şi fi câştigat fratele pe drumul creştinismului activ şi cuceritor. Macrina, i-a înconjurat cu multă dragoste pe toţi fraţii ei, pe unii chiar i-a educat după ce ea însăşi primise o înaltă educaţie de la mama şi bunica ei. În lungile convorbiri pe care le are cu fratele Grigore episcop de Nisa, în preajma morţii ei, acesta e vrăjit de ştiinţa şi cuvântul înflăcărat al surorii. Grigore o ascultă ca pe o profesoară. Macrina se înalţă cu cuvântul pe culmile filozofiei şi vorbeşte despre suflet. Explică principiile vieţii în trup, cauza existenţei omului şi a caracterului lui muritor, originea morţii şi desfacerea trupului pentru o altă viaţă.

Aceasta sfânta, fiind împodobita cu frumusetea trupului si de neam bun, a fost logodita dupa un mire asemenea ei. Si numai cât se logodira, logodnicului ei, prin locuri straine, i s-a întâmplat moarte. Iar fericita Macrina, vrând altii multi sa o ia, si-a ales vaduvia, cu nimic ispitind-o dulceata nuntii. De aceea, osebindu-se de toata împreunarea lumeasca, traia cu maica-sa, silindu-se si nevoindu-se cu dumnezeiestile Scripturi, si hranind, ca o a doua mama, pe cei ce erau nascuti dupa dânsa, frati si surori. Caci, fiind de toti zece prunci, ea era mai mare. Si traind cu cuviinta si sihastreste pâna la cea de apoi rasuflare, catre Domnul s-a dus.