Gândeşte liber
Ca să vedem cât de liber gândim, să facem un mic test pe hârtie.
Cele 3 linii drepte trebuie să se unească cap la cap şi să formeze un contur închis.
Cum să unesc cele 4 capete ale unui dreptunghi cu 3 linii ?
Când mă uit la cele 4 puncte nu pot să văd decât un dreptunghi care are 4 linii drepte, cum pot să le unesc cu 3 ? Mintea mea mă limitează. Pentru că am în minte forma dreptunghiului nu pot gândi altfel. Poate un copil care n-a văzut niciodată desenat un pătrat sau un dreptunghi, ar gândi mai liber, ar găsi soluţia.
Ar trebuie să gândesc în afara reprezentărilor pe care le am în mintea mea, ar trebuie să raţionez în afara experienţei mele vizuale. Cum spun americanii ar trebuie să gândesc „out of the box”.
Experienţa mea din familie, din şcoală, din societate şi în general din felul în care m-am raportat la lume (păcatele şi faptele mele bune), mă face să gândesc într-un anumit fel, şi să văd oamenii şi viaţa prin geamul tratat cu personalitatea mea. Astfel modul în care mi-am trăit viaţa poate murdări geamul vederii şi gândirii mele distorsionând realitatea din exterior. Aşa cum spune Părintele Arsenie Boca: „în mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă” , deci pentru oamenii răi şi lucrurile bune le pot părea rele, şi cei buni pot părea suspecţi de răutate.
Dar dimpotrivă, pentru cei care sunt buni, geamul vederii este curat şi strălucitor şi percep realitatea aşa cum este, nedistorsionată, dar revelată, nu descoperită de ei înşişi.
Dar şi cei răi şi cei buni au nevoie de lumină pentru a vedea lumea, mai bine sau mai puţin bine. Chiar dacă sufletul e curat, geamul vederii realităţii fiind şi el curat, totuşi dacă afară e întuneric, nu se vede nimic.
Cine luminează lumea ca o sursă neîntreruptă ? Cine luminează înţelesurile şi raţiunile tuturor lucrurilor de a fi? Cine luminează întreg universul ? Cine luminează sufletul fiecăruia dintre noi cu pace şi cu bucurie?
În fotografie lumina este cea mai importantă. Indiferent cum e decorul, personajele, sau peisajul, lumina face toată fotografia. Lumina îi dă valoare, lumina îi dă înţeles fotografiei.
Fotografie = photo + grafos (în limba greaca) şi se traduce „scriere cu lumină” sau „sau scriere în lumină”. Astfel momentul imortalizat de aparatul foto este scris cu lumină pe hârtie. Lumina e totul.
Hristos Domnul e lumina lumii, El luminează pe fiecare om, El este izvorul ştiinţei, al înţelepciunii şi al bunătăţii, El se revelează tutoror. Nimeni nu poate să descopere ceva decât dacă-i este revelat.
Marele dezavantaj al felului nostru de a gândi este cutia minţii. Cutia minţii este de fapt cutia plină cu păcatele şi neputinţele noastre, care ne distorsionează realitatea, care ne fac să vedem lucrurile limitat doar la noi şi la răul sau binele nostru. Noi gândim limitat, doar în limita curţii noastre îngrădite de gardul păcatelor.
Sloganul „gandeşte liber” este folosit de marile companii de produse si servicii tocmai pentru a nu gandi liber in adevaratul sens al cuvantului, ci pentru a gandi liber in constrangerea pe care ne-o dau ei. Ne îndeamnă să gândim liber în mod interesat, nu pentru binele nostru, ei vor doar să cumpărăm.
Gândirea liberă susţinută astăzi este de fapt eliminarea fricii de a face păcatul, este gândirea libertină nu liberă, este construirea gardului curţii noastre mentale. Gândirea libertină propovăduită astăzi, construieşte de fapt cutia perfectă pentru „a consuma” şi pentru „a cumpără ca să fim fericiţi”, umflând conturile marilor companii.
Dumnezeu ne-a spus cum putem fi liberi:
Dacă vreţi să aflaţi rezolvarea testului, o puteţi downloda de aici.
(Balan Claudiu)
Metodios
octombrie 29, 2009 @ 7:08 pm
Asta cu gandeste liber imi aminteste de postul anticrestin PRO TV care promoveaza toate draciile.
filida
martie 3, 2010 @ 5:56 pm
Foarte bun articolul!
SB
noiembrie 27, 2012 @ 7:02 pm
Nu știu unde să pun recomandarea următoare, așa că o las aici:
Pt cei care se simt descurajați din diverse pricini:
Am primit pe mail un filmuleț impresionant în care o tânără, în urma unui accident, își pierde o mână și cunoaște un tânăr care își pierduse un picior. Amândoi dansatori, este impresionant filmulețul urmator:
http://www.youtube.com/watch?v=UTrb6i7gJAk&feature=related
Maria Vicol
noiembrie 27, 2012 @ 7:10 pm
sarut’mana SB,de-un infinit de ori,ce frumos,ce frumos! am ochi plini de lacrimi!ce frumosi suntem ,vezi?!asa orbi,ciungi,natangi,rautaciosi!(asta nu inseamna ca tre sa ramanem rautaciosi 🙂 )
SB
noiembrie 27, 2012 @ 7:21 pm
🙂 cu plăcere 🙂