Gânduri și întâmplări ale unui pelerin la moaștele Sf. Parascheva

23

De trei ani încoace, am mers în pelerinaj la sfintele moaște ale Cuvioasei Parascheva, o sfântă grabnic ajutătoare a poporului român, la care vin să se roage credincioși din toată lumea.

Așa cum spunea într-o frumoasă predică la Mănăstirea Antim un părinte de acolo, acum un an, cu ocazia simpoiomului dedicat părintelui Daniil Sandu Tudor și părintelui Sofian Boghiu, noi simțim mai multă evlavie la sfinții români, pe care-i simțim mai apropiați de noi. Chiar dacă cinstim cum se cuvine pe toți sfinții, altă dulceață o simțim când ne rugăm Sfântului Calinic de la Cernica, cel care a iubim poporul evlavios și s-a luptat toata viața pentru mântuirea dreptcredinciosului popor român, lasând în urmă comori ale credinței inestimabile de care și astăzi ne bucurăm și ne sunt spre mântuire.

Acum patru ani, am mers alături de familie la Sfânta Parascheva pentru prima dată, în jurul sărbatoririi Adormirii Maicii Domnului, când nu era foarte aglomerat și am avut mare folos. Bunica mea a rămas profund mișcată, a simțit o mână caldă, exact ca a unui om viu, sfânta arătându-i că nu este moartă, ci vie, lucrătoare și aproape de noi.

Mie însă, mi-a făcut o altă bucurie, lăsându-mă să ma umplu de o mireasmă plăcută care mi-a inundat tot corpul, un miros de mir care nu semăna cu unul normal, un miros care m-a cuprins pe interior, care mi-a mers la suflet și după care tânjesc și acum. Cred că atunci am gustat raiul prima dată. Așa cum sfinții primesc de la Dumnezeu anumite daruri, relatează ca nu pot descrie în cuvinte aroma raiului, gustul pe care-l dobândesc atunci când se roagă cu inima, urcă până la al nouălea cer în rugăciune, și apoi mărturisesc că nu pot descrie în cuvinte ceea ce au gustat și văzut acolo, așa pot da mărturie și eu, că sfânta mi-a dat să gust din darurile Dumnezeiești.

Ajuns acasă, miroseam a mir, pur și simplu, iar mama, care nu mersese, mă întrebase dacă m-am dat cu ceva parfum, că miroseam incredibil de frumos, dar eu nu dădusem cu un strop de parfum. Mirosul acela a persistat mult timp în cămașa pe care o avusesem atunci pe mine, o foloseam mereu când voiam să mă rog, ca pe un odor sfințit.

Am mers și în toamnă, odată cu prăznicul de pomenire al sfintei, iar atunci am avut altă întâmplare plăcută. În drum spre Iași, am oprit la niște cunoștințe din zona, în satul Ruginoasa, aproape de Iași. Țărani simpli, cu frică de Dumnezeu, ospitalieri, așa cum sunt adevărații țărani români. Capul familiei, nea Mihai, un bătrânel minunat, avea lacrimi în ochi când ne rostea o rugăciune. Sora s-a l-a văzut dimineața cum se ruga singur în bucătărie și avea lacrimi în ochi. Omul acela era un adevărat creștin trăitor, se ruga pentru toți cu dragoste frățească, nu purta nimănui ură.

Aici în Ruginoasa, pe când era el copil, erau luați de la școală, împreună cu preotul satului, atunci când era secetă. și megeau la câmp pentru rugăciune, și nu plecau de acolo până ce nu începea să plouă. Vă dați seamă câtă puritate a credinței aveau acei copiii, dacă le asculta Dumnezeu ruga și le trimetea ploaie pentru rugăciunea lor? 

Dar și pe acolo duhul satanic îsi spune cuvântul. Omenia de acolo s-a păstrat față de alte zone ale țării, dar la biserica nu vin așa mulți, iar nea Mihai suportă aproape zilnic ironiile sătenilor care hulesc de cele sfinte, pe Dumnezeu și preoții bisericii, dovadă ca prințul întunecat al acestui veac începe să pună stăpânire și prin acele zone unde rămăseră urmași de un neam și o credință cu Ștefan Vodă, care plănge în fața tronului lui Dumnezeu și cere iertare pentru poporul său, pe care l-a iubit și l-a vrut mântuit de la ultimul țăran pâna la cel mai de seamă boier, pe care urmașii săi nu prea îl mai urmează în credință și bărbăție.

Și cum vrăjmașul îsi bagă mereu coada, am avut și aici o pățanie care mi-a fost mai apoi de folos și Dumnezeu a biruit și de această dată pe vrăjmașii mei. Cum spuneam mai sus, oameni ospitalieri, ne-au întins masa cu toate, au scos și o sticla cu vin, dar nimeni nu se oferise să bea. Am rămas la masă cu nea Mihai, ceilalți au plecat prin sat, și m-am apucat de povestit și de băut. Bătrânul avea probleme cu inima, așa că a trebuit singur să salvez onoarea familiei și să beau într-o ora doi litri de vin. Tata a rămas mască când a văzut ce făcusem, eu eram vesel, ochii îmi luceau, și iubeam radiam de dragoste pentru toți din jur, eram numai o inimă, nu știu ce aveau toți cu mine, ce dacă băusem, nu aveam nimic, vinul era bun și mă înveselise.

Pe drum, supărarea trecuse, doar mergeam la un mare praznic și nu trebuia să fim certați. Eu aveam ceva dureri de cap, în noaptea precedentă nu dormisem deloc, din cauza entuziasmului călătoriei, se făcuseră vreo treizeci de ore de nesomn, combinate cu doi litri de vin, un coctail perfect. Slavă Domnului, coada era scurtă, am stat cam patru ore, și tot drumul întreținusem o atmosferă veselă în jur, pe la toate pangarele, abordam toți monahii și monahiile care vindeau căte ceva, iar un grup de fete merseseră intenționat în spatele meu tot drumul să audă ce spun. Tata îmi spusese că sunt ca un fachir care se îmbată și intră în transă…..

Ajung în sfârșit la sfintele moaște, cu mustrăti de conștiință, oboseală, dureri de cap, mă închin și sărut sfintele moaște, dar nici o mireasmă cum era la început…. în jur înghesuială, oameni dormeau pe jos, se citeau acatise, erau și moaștele sfântului Maxim Mărturisitorul spre închinare, aduse din Grecia, hărmălaie multă, trebuia să așteptăm până a doua zi să doarmă tata pentru a putea să conducă. Am ieșit afară, sub brazii falnici de la mitropolie, aerul rece îmi făcea foarte bine, si am reușit să adorm câteva ore. În jurul orei 5 dimineața, m-am așezat iarăși la coadă, plin de rușine și nu voiam decât să cer iertare la sfânta, ceea ce ce am și făcut. De această dată mireasma aceea a revenit, tot corpul era din noua îmbătat, dar nu de alcool, ci de o dulce mireasmă a raiului. Puteam observa atunci diferența dintre starea de dinainte, aceea de cădere și falsa bucurie, și adevărata bucurie, așa cum am trăit și anul trecut la Oașa, Dumnezeu dorind să îmi arate cursa din alcool a vrăjmașului și unde duce excesul.

Am mers încă doi ani la Iași de acest mare praznic, dar nu am mai reușit să primesc acel dar, acea mireasmă nu mi se mai oferă ca în trecut. La coadă am fost mereu cârtitor și grăbit, nervos, la cozi de 16 ore mai aveam un pic să clachez, iar când ajungeam să sărut și eu moaștele, nu îndrăzneam decât să cer iertare la sfânta pentru nerăbdarea și comportamentul meu, și imediat simțeam o ușurare sufletească, nu plecat de acolo murdar ca la început.

De sfânta nu ne putem apropia oricum. O femeie care mergea anual, i-a mers bine în tot ce făcea, sta smerită la coadă, până într-un an în care a mers cu o prietenă mai răbdătoare, care a mituit pe jandarmi să meargă mai în față să plece mai repede, dar a fost o mare greșeală, pentru că toate i-au mers prost de atunci, toate afacerile i-au eșuat, pentru că la sfânta nu putem merge, ca în lume cu pile și cunoștințe. Nu se pot cumpăra, ca la catolici, bilețele de iertare a păcatelor, sau alte chestii de genul ăsta. Coada e pentru toți, pentru a ne smeri, spre folosul nostru. În lume mai merg șireltlicurile astea, dar la dreapta judecată, în fața Domnului și a drepților care judecă lumea, nu.

Sfânta Cuvioasă Parascheva este una dintre cele mai iubite sfinte din popor, pelerinajele care strâng anual sute de mii de pelerini demonstrează credință ortodoxa, vie a poporului român, evlavios, și de aceea ne mai ține Dumnezeu, la câte fărădelegi am săvârșit.  Cu toate statisticile de îngrijorare a asociațiilor seculariste anticreștine, cu toate sondajele lor, cu toate televiziunile care vânează greșeli ale enoriașilor care stau la coadă, cu toate tentativele televiziunilor de a arata pelerinajele la sfintele moaște ca fiind ceva grotesc, cu toata propaganda sectelor, oamenii vin din ce în ce mai mult la sfinți, se umplu străzile capitalei la prăznuirea Sfântului Dimitrie Basarabov, dovedind că toate încercările celui viclean sunt înfrânte de atotputernicia Domnului, care poate face și din pietre urmași ai lui Avraam, adică oameni drepti înaintea Sa.

Să mergem cu evlavie de câte ori avem ocazia la sfintele moaște, de marile praznice sau în afara lor, să le cerem ajutorul, care va veni cu siguranță, să nu ezităm și să avem încredere că ei pot mijloci pentru noi în  fața Domnului, dacă și noi merităm ajutorul lor !

(Carol Mihai)

 

(Visited 81 times, 1 visits today)