Urmăriți cu atenție acest clip… și veți înțelege efectele proiectului Roșia Montană Gabriel Resources
#Rosia from Florin Cofar on Vimeo.
Cândva, la Geamăna, în munţii Apuseni era un sat. Acum e acoperit aproape în totalitate de deşeuri provenite de la cariera de cupru de la Roşia Poieni. Localnicii au fost obligaţi să se mute de la un an la altul tot mai sus de vatra satului, pentru a scăpa de invazia sterilului, care în timp le-a acoperit biserica, le-a înghiţit cimitirul.
Schimbarea la faţă a zonei a început în anul 1977, când Nicolae Ceauşescu a decis să dea drumul exploatării de cupru de la Roşia Poieni. La acea vreme era cea mai mare din Europa. La început, locuitorii celor aproape 400 de case şi-au imaginat, probabil, că se vor îmbogăţi, însă n-a fost chiar aşa. La începutul anilor 1980, au fost expropriate de statul român peste 300 de familii din Geamăna. Sumele primite au fost în funcţie de proprietăţi.
În 1986, când a început deversarea sterilului, trăiau aici peste 1.000 de persoane. Acum, în căsuţele moţeşti, răsfirate de-a lungul a câţiva kilometri, în jurul lacului în care ajunge tulbureala de steril de la cariera de cupru, mai trăiec 20 de suflete.
Mâlul cenuşiu, la ştreaşina Bisericii
Casele rămase au fost aşezate de destin mai deasupra, pe culme, cum spun localnicii. Tot pe deal a fost ridicată şi biserica satului, cam la 100 de metri de vatra satului. Este unul din puţinii martori care ne arată că aici a fost odată o aşezare omenească. Nămolul a ajuns,însă, la nivelul acoperişului. Sub biserică, în valea Şeşii, se află lacul cu tulbureala de steril, înroşit de deşeurile de la cariera de cupru de la Roşia Poieni. Aici a fost până în urmă cu aproape trei decenii vatra satului Geamana. „Primul sămn rău o fost atunci când au început să se uşte cireşii, vişinii. Or fi sâmţit de la bun început otrava care atunci era doar sub pământ. Ce vă săpui se petrecea pe la sfârşitul anilor 1970. Apoi, pâraiele ce curgeau pe aici s-au înroşit rând pe rând, ca şi când torni în ele sânje“, spune cu năduf unul dintre oamenii care au rămas în Geamăna, Nicolaie Praţa. Gospodăria sa este ca pe o insuliţă, între două dintre pâraiele otrăvite, după cum le numeşte.
La câteva sute de metri de muntele alb de steril şi tot cam atâta de lacul artificial. Bunul Neculai, cum îi spun vecinii, are vocea tremurândă când deschid subiectul cu expropierile făcute de stat în anii 1980 şi-l întreb de ce a ales să rămână aici.
Cronica distrugerii satului
„Când or vinit domnii cu executarea, n-or vrut să-mi ia tot pământu ce-l aveam, rămâneau multe hectare pe dinafară. Nici bani nu luam prea mulţi. Apoi, ne-am gândit cum să lăsăm tot ce am construit aici şi să plecăm. Uite aşa am ajuns să vedem pâraiele aste otrăvite, cum se duce la fund casă după casă, cârciuma unde se adunau oamenii satului şi apoi şi biserica, după cum vedeţi se scufundă şi ea. După mine satul va fi mort, când biserica va fi acoperita de tot de steril“, susţine cu înverşunare Niculai Praţa.
Cum s-a ajuns ca satul Geamăna, un fel de „Bărăgan al Lupşii“, după cum îi spune soţia lui Praţa, să fie aproape pustiu? Ne răspunde tot bunul Niculai. Dintre nişte hârtii îngălbenite de vreme scoate un fel de cronică a distrugerii, un caiet studenţesc pe care omul şi-a trecut memoriile. Aşa aflăm câte case mai sunt în picioare în fiecare cătun. „Uite, aice o fost satul Şasa, o mai rămas din el 4 căsi, în Trifeşti mai sunt 5 căsi. Totul s-a distrus. Sunt sate care nu mai există pe hartă, numai atâta că stau în ele oameni uitaţi de lume cum sântem noi, câteva suflete aici “, spune vârstnicul.
Şi-a căutat dreptatea la Regina Angliei
Convins că a fost tras pe sforă de stat a scris mai multe memorii către miniştri, ba a fost şi în audienţe la Bucureşti. Omul auzise că Anglia e ţara în care dreptatea e sfântă, aşa că a făcut cunoscut blestemul care s-a abătut asupra satului Geamăna şi Reginei, printr-o scrisoare.
15 milioane de euro pentru rezolvarea problemelor de mediu
În iazul de Valea Şesii, cum îl ştiu localnicii, ajung rezidurile de la cariera de cupru de la Roşia Poieni. Lacul artificial este unul de decantare de vale, deschis, amenajat între doi versanţi. Mai exact are un singur baraj. Ultimele estimări arată că ar avea peste 130 de hectare. Riscul ar fi enorm, dacă nu s-ar putea face ecologizarea apelor din iaz. Şi, asta pentru că barajul este o fabrică naturală de acid sulfuric.
Pericolul creşte de fiecare dată când plouă abundent în zonă. Licenţa pentru exploatarea cuprului de la Roşia Poieni aparţine companiei Cupumin Abrud. Cele mai recente evaluarări ale Ministrului Mediului arată că în zonă ar fi nevoie de investiţii de mediu în valoare de 15 milioane de euro. Autorizaţia integrată de mediu emisă de Agenţia Regională de Protecţie a Mediului Sibiu pentru iazurile de decantare şi haldele de steril rezultate din procesul de extracţie-procesare a expirat la sfârşitul anului 2011. Înainte de Revoluţie, mina de cupru de la Roşia Poieni lucrau 3.000 de salariaţi. Acum, au rămas 200. S-a încercat şi o privatizare a societăţii din Apuseni, în martie 2012, finalizată cu un eşec.
Sursa: adevarul.ro/locale/alba-iulia/halda-steril-valea-Sesii-7_50b3549c7c42d5a663a391d1/index.html
Citeste mai mult: adevarul.ro/locale/alba-iulia/halda-steril-valea-Sesii-7_50b3549c7c42d5a663a391d1/index.html
sdaniel
septembrie 26, 2013 @ 7:09 pm
Felicitari pentru articol.
De asemeni, felicit si multumesc Patriarhiei Romane pentru ca s-a exprimat public impotriva proiectului.
Ba mai mult, o singura zi am fost la proteste si am constatat ca printre protestatari erau si preoti. Cinste lor pentru atitudine.
Boitos
septembrie 27, 2013 @ 6:34 am
Claudiu , unde este un site in care ne putem exprima dorinta de ,,Nu ” pt Rosia Montana?
Ca am tot cautat , dar inafara de ,,Da,, nu am gasit nimic.
Bogdan Munteanu
septembrie 30, 2013 @ 9:29 am
Deşi semnarea de petiţii ar fi cam prea puţin de făcut, pe cât de fermă şi vehementă se cuvine reacţia noastră, n-aş zice că este de neglijat.
Semnături împotriva exploatării distrugătoare de la Roşia Montană adună siteul Avaaz.org – probabil cea mai cunoscută platformă mondială unde sunt denunţate diferite abuzuri şi se strâng semnături, pentru a fi înaintate politicienilor înainte de a lua decizii cruciale.
Siteul are nenumărate campanii, multe încheiate cu succes şi susţine că nu acceptă finanţare de la guverne sau grupuri de interese, ci doar din donaţii individuale (cam aşa ceva susţine şi Greenpeace – dar nu şitu cum putem verifica).
Să nu se smintească nimeni şi să nu-şi facă iluzii, siteul este secular, lipsit de repere creştine (cu atât mai puţin ortodoxe) şi a susţinut şi drepturi pentru gay sau ‘sănătatea reproducerii’ (= dreptul la avort). Totuşi, petiţiile sunt punctuale, semnezi pt un anumit punct de vedere, pe o anumită temă, ceea ce nu înseamnă ca ‘aderi’ la toate petiţiile Avaaz.org deodată.
http://www.avaaz.org/ro/save_rosia_montana/
*
O petiţie împotriva proiectului pe Facebook:
https://www.facebook.com/petitierosiamontana
*
Mai sunt şi alte petiţii (dar nu este de folos sa fie pra multe, să se disperseze semnatarii!) şi demersuri de făcut. Cu voia administratorilor siteului, aş face o selecţie şi analiză a lor, care s-ar cuveni inclusă într-un articol de sine stătător, nu doar un oarecare comentariu.
Sunt mereu uimit de oricine declară „nu am găsit nimic”, câtă vreme Google şi netul în general sunt încă o ‘mină de aur’ unde găsim orice, şi nenumărate rele, dar şi chestii bune, folositoare… Cum se poate să rămânem flămânzi având ‘pâinea’ în faţă (internetul)?!
Totuşi, a nu se înţelege că acuz (de lene, ignoranţă, superficialitate etc) şi judec pe cineva! Dimpotrivă, sunt nenumărate cauze obiective care dau impresia că nu găsim nimic din ceea ce ne trebuie pe net.
Suntem năuciţi de bombardamentul informaţional la care suntem supuşi non-stop în epoca noastră, putem avea adesea impresia că suntem traşi pe sfoară, lucrurile cărora li se face reclamă cu bani grei (gen petiţia în favoarea proiectului) sunt ‘forţate’ să fie mai vizibile.
Noi o singură viaţă avem, fiecare cu darurile sale de la Domnul, dar şi păcate şi experienţe de viaţă mai bune sau mai rele. Tot omul este ‘limitat’ – cine crede altfel, că poate depăşi orice limite (cum adesea suntem programaţi să credem) se află într-o gravă înşelare!
Pe când, de cealaltă parte, cei care vor să ne ducă de nas, să ne manipuleze, să ne facă să avem o reacţie potrivit intereselor lor au la dispoziţie o experienţă de decenii în acest sens, plus mijloace tehnice impresionante.
Apoi – iarăşi rog a nu mi se lua în nume de rău, crezându-se că acuz pe cineva – inclusiv obiceiurile noastre de consum media ne-au ‘zăpăcit’ conexiunile cerebrale (a se vedea ce scrie în detaliu pe acest subiect Virgiliu Gheorghe), aşa că nu mai avem răbdare, nici o ordine în căutarea de informaţii, nici intuiţie, ci rămânem complet neajutoraţi în faţa asaltului informaţional…
Bogdan Munteanu
septembrie 30, 2013 @ 1:07 pm
@ Simona
Nu este o ‘vină’ şi nu vreau să acuz pe nimeni. M-am folosit de întrebarea ta pentru a face câteva consideraţii despre cum ne zăpăceşte netul şi cum, efectiv, putem avea senzaţia adesea că nu găsim nimic şi să nu vedem pădurea din cauza copacilor.
Internetul pare o chestie ‘facilă’, dar nu orice lucru de interes este chiar la trei clickuri distanţă. Uneori presupune ceva efort (pe care, cum spui, nu toată lumea şi-l poate permite, pentru că nu are timp de stat online) de documentare.
În această situaţie, oamenii întreabă (pe un site precum acesta) şi speră ca vor primi un răspuns imediat.
Eu m-am străduit ca, dincolo de ce alte remarci oi fi făcut (îmi cer iertare dacă au deranjat pe cineva!) să ofer şi un răspuns concret: linkuri către două petiţii care mi-au părut mie mai demne de luat în seamă, dintr-o mulţime de iniţiative care pot ‘dilua’ impactul exprimărilor publice împotriva acestui proiect cu adevărat periculos.
Boitos
septembrie 30, 2013 @ 12:52 pm
Ajung sa cred ca eu sunt de vina pana la urma.
Asta este, uneori prostia se plateste.Ma refer la mine.
Nu inteleg ce esti asa de surprins cand cineva spune ca , ca nu gaseste ceva.
Pur si simplu am pus o intrebare , de la care ma asteptam la un raspuns normal, atat vreme, cat si eu am raspuns la n intrebari cand cineva nu gasea ceva.
Si pana la urma nu toata lumea are vreme de stat pe net.
Boitos
septembrie 30, 2013 @ 1:12 pm
Am uitat sa multumesc, imi cer scuze.
M-am grabit.