Generalizarea Crăciunului
„Pe pământ pace! Între oameni binevoire!” este o urare comună care se poate găsi pe felicitările din timpul Crăciunului. Acestea sunt, desigur, cuvintele ce au fost cântate de îngeri la Naşterea Domnului în Betleem (Luca, 2,14). Deasemenea, este o frază care permite diverse interpretări.
Posibilitatea interpretării diferitelor sensuri ale frazei este probabil motivul popularităţii ei pe felicitările de Crăciun. Cine ar putea fi împotriva păcii pe pământ şi a bunei-voiri între oameni (mai ales dacă bunăvoirea între oameni este înţeleasă prin relaţiile dintre sexe)? Problema Crăciunului, pentru mulţi, este că aduce în discuţie ceea ce este caracteristic cunoscut ca ruşinea individualităţii.
Afirmaţia facută de creştini cum că Pruncul născut în Betleem este Fiul întrupat al lui Dumnezeu, Singurul prin care lumea se poate mântui, este un impediment. Tuturor ne place pacea. Majoritatea oamenilor îl plac pe Iisus. Însă nu toată lumea îl iubeşte pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu întrupat.
Astfel, postul Crăciunului devine marea tentaţie gnostică pentru cultura modernă. Modernitatea recunoaşte că Iisus a fost o importantă figură în istorie, însă nu doreşte să admită că El este Stăpânul istoriei. Modernitatea vrea să promoveze cauza păcii, însă nu recunoaşte că Hristos, singur, este Prinţul păcii.
Credinţa creştină în mod just respinge erezia gnosticismului. Creştinismul nu mărturiseşte pacea, nici bunăvoirea, nici măcar dragostea. Aceste cuvinte, scoase dintr-un context, nu au nici un sens. Ele devin simple simboluri ale banalităţii şi deşertăciunii vieţii moderne. Pacea definită ca absenţă a războiului nu are vreun sens pozitiv. Bunătatea fără fapte bune, fără legatura concretă între oameni, nu devine mai mult decât un zâmbet. Dragostea fără sacrificiul golirii de sine nu rămâne nimic mai mult decat un sentiment.
Sentimentalismul ieftin este esenţa idolatriei moderne. Venerăm sau chiar idolatrizăm senzaţiile şi sentimentele împreună cu acele lucruri care le produc. Din acest motiv, spectacolul şi furnizorii săi sunt icoanele lumii moderne. Aceia pe care lumea îi respectă şi îi apreciază sunt doar nişte poze fără conţinut – sentimente fără temei. Şi astfel, faptele necugetate ale vedetelor (fie că sunt legende ale golfului sau idoli ale serialelor) înfruntă aprecierile nemiloase, crude ale mass-mediei de fiecare dată când se abat de la imaginea predefinită. Sentimentele noastre nu trebuie jignite.
Sentimentalismul necesită o generalizare. Acele lucruri pe care noi le percepem într-o manieră generală sunt lipsite de conţinut. Lucrurile generalizate nu au unicitate, nici invidualitate, nimic specific. Caracterul lor general ne lasă să ne proiectăm propriile dorinţe şi vise asupra lor fără să fim contrazişi. Modernitatea prefară un dumnezeu general din acelaşi motiv. Un dumnezeu general, comun, universal, suferă de lipsă de conţinut, de esenţă (are puţin sau chiar deloc conţinut) – acest conținut poate genera contradicţii sau chiar ofense culturii dumnezeului sentimentalismului.
Întruparea Fiului lui Dumnezeu este plină de contradicţii şi ofense. Faptul de a fi adevărată întruparea singurului Dumnezeu devine o piedică în calea nevoilor sentimentalismului. Întruparea lui Hristos oferă o însemnătate unică păcii pe pământ şi buneivoiri între oameni. Nu oferă interpretări. Îngerii cântă pentru că Hristos s-a născut. Fără naşterea Lui, nu există pace şi nici bunăvoire. Naşterea Sa anunţă începutul păcii lui Dumnezeu pe pământ, deschiderea Împărăţiei lui Dumnezeu. Naşterea Lui anunţă bunăvoirea – bunăvoirea lui Dumnzeu între oameni (singura care contează cu adevărat).
Contradicţiile inerente legate de Hristos, Dumnezeu-Omul şi sentimentele goale de pace şi bunăvoire între oameni formează războiul culturii moderne între „Crăciun fericit” şi „Sărbători fericite”. Un crăciun care nu aduce ofense sau contradicţii este un Crăciun care nu poate salva. Păcatul meu este jignit de imensa dragoste a lui Dumnzeu. Fără această ofensă n-ar exista pocăinţa. Păcatul meu este o jignire de asemenea, împotriva Crăciunului cu toate acestea, Crăciunul adevărat a luat această jignire asupra lui şi mi-a iertat totul: o iertare care poate avea sens numai dacă Pruncul născut în Betleem nu este nimeni altul decât Dumnezeu.
Mai potrivită decât „Crăciun fericit” este urarea tradiţionala ortodoxă: Hristos s-a născut! Slăviti-L!