Generalul-erou Ioan Dragalina: „Îndreaptă-mă cu fața spre Banat. Tu să le spui că am murit cu ei în gând!”
După ce se decide, în august 1916, intrarea ţării noastre în război împotriva Puterilor Centrale, trupele române intră în Transilvania pentru eliberarea acesteia. Strategia generalului Ioan Dragalina, numit comandant al Diviziei I de Infanterie, ce apăra frontiera de vest a țării, a fost de a ocupa şi fortifica înălţimile munţilor, pentru a nu risca o confruntare pe teren deschis având în vedere superioritatea numerică şi tehnică a duşmanului. Divizia sa a luptat vitejeşte şi, după ce au atacat în dimineața zilei de 15 august 1916 la Porțile de Fier, trupele române aflate sub comanda sa au reușit să ocupe culmile muntoase şi să stopeze ofensiva inamică până la începutul lui octombrie.
Situaţia devine disperată atunci când inamicul străpunge apărarea română prin trecătorile Vulcan și Lainici. Generalul scrie atunci în carnetul său personal: „Câte și câte idei negre nu mi-au trecut prin cap, tulburându-mi mintea. Capul sus, Dragalina! Nu te lăsa sclavul gândurilor rele. Cu trupe multe oricine știe să lupte. Arată că știi și cu puține să faci mult. Încrede-te în Dumnezeul părinților tăi și în steaua ta ce întotdeauna te-a luminat. Doamne, fii cu mine!”
Încrezător în strategia sa de luptă la adăpostul munţilor, Generalul Dragalina dă, pe 11 octombrie, acest ordin trupelor române, făcând apel la curajul şi demnitatea fiecărui soldat român: „Ofițeri și soldați ai Armatei I-a române, din acest moment am luat comanda armatei și cer imperios la toți, de la General la soldat: în primul rând apărarea cu viața a sfântului pământ al țării noastre, apărarea vetrei strămoșești, a ogorului și a cinstei numelui de român. Cer la toți cea mai deplină ascultare și cea mai strictă executare a ordinelor… Trupa care nu înainteaza, să moară pe loc… Ofițeri și soldați ai Armatei I-a! Apărați cu viața voastră pământul sfânt al Olteniei și al Țării! …Dumnezeu, Maestatea Sa Regele și Țara vor răsplăti pe viteji. Cu Dumnezeu înainte! Victoria e a noastră!”
Însă Generalul nu dă doar un ordin, ci decide imediat să plece personal în recunoaştere, în primele linii. În Armata I, sub comanda generalului Ion Dragalina, era încadrată şi eroina Ecaterina Teodoroiu, pe care acesta a întâlnit-o pe Valea Jiului, la un post sanitar înaintat, unde tânăra îngrijea răniții. A numit-o „o adevărată eroină” și, fiind îmbrăcată foarte subțire pentru vremea rece de toamnă, i-a dăruit mantaua sa de general. Apoi, însoţit de un maior şi de un colonel, trece podul din apropierea Mănăstirii Lainici (cel mai înaintat punct al liniilor române), unde merge pentru a se spovedi şi împărtăşi. La întoarcere, inamicul a deschis focul asupra podului, însă Generalul i-a cerut şoferului să treacă în viteză prin zona periculoasă. Astfel, este rănit de două gloanțe în brațul stâng și în omoplat. Ulterior este transportat într-un spital din Bucureşti, unde i-a fost amputat braţul. Fiind internat, Generalul l-a întrebat pe medic: „Dar ia spune doctore, cum aş putea fi vindecat mai repede, pentru a mă întoarce în luptă, păstrându-mi braţul sau tăindu-l?” „Prin amputarea braţului vindecarea ar fi mai grabnică”, răspunde medicul. „Ei bine, taie-l doctore, o să-mi ajungă şi un singur braţ.”
După ce Generalul a fost rănit în inspecţia pe front, totuşi, planul său de operaţii a fost continuat şi dus la îndeplinire de către colonelul Ioan Anastasiu, ceea ce a făcut ca, după alte trei zile de lupte înverşunate, trupele germane să fie respinse dincolo de fosta frontieră.
Pe patul de suferinţă, Dragalina primeşte din partea Regelui Ferdinand cea mai înaltă decoraţie de război a ţării, Ordinul Mihai Viteazul, pentru strategia şi bravura sa. Însă pe 24 octombrie, generalului îi crește brusc temperatura și intră în septicemie. Simțindu-și sfârșitul aproape, este împărtășit și i se adresează lui Corneliu: „Îndreaptă-mă cu fața spre Banat. Tu să le spui că am murit cu ei în gând!”. Generalul Ioan Dragalina se stinge la vârsta de 56 de ani, scriind o pagină de eroism care nu se va şterge niciodată din istoria şi memoria noastră.
Pe front luptau inclusiv cei doi băieți ai săi: Virgiliu pe Dunăre și Corneliu în Dobrogea. Virgil Dragalina a ajuns comandor de marină, fiind veteran al celor două războaie mondiale, iar Corneliu Dragalina, general în cel de-al Doilea Război Mondial, comandant de Corp de Armată, a condus cele patru divizii de infanterie (cu peste 64.000 de soldați aflați în subordinea sa) pe frontul de răsărit până la Stalingrad.
Marele istoric Nicolae Iorga (care îi dedică Generalului pagini în valoroasele sale cărţi de istorie) a spus, în discursul rostit la funeraliile eroului: „Generalul care a apărat cu mintea lui de cugetător, cu energia lui de soldat și cu calda lui inimă de bănățean Oltenia, nu mai este! (…) Cu pietate fiecare va privi ultimul lui drum între noi. Căci lacrimile le-am isprăvit! Dar mâine, când Banatul lui părintesc va fi carne din trupul României biruitoare, când colo departe-n Caransebeș va flutura steagul supt care el și-a vărsat sângele, vom ridica pe locul unde el a fost dăruit neamului statuie de bronz întru pomenirea curatei figuri de erou care se ascunde acum vederilor noastre.”
Autor: Irina Monica Bazon
Sursa: Concurs: Fapte ale demnităţii româneşti/ 10 fapte ale demnităţii româneşti pe front şi legate de înfăptuirea Marii Uniri