Goluri (poezie scrisa de Teodora)

Fara sa Te stiu si fara sa-Ti vorbesc
Te imploram mereu prin lacrimi si suspine,
Prin nopti intregi in care ma pierdeam
In stele de-argint,visand doar la Iubire.

Te cuprindeam in zbor,cu aripile frante,
Te cautam cu sete, speram doar sa existi,
Iar Tu mereu zambeai si-Ti aminteai de mine
Si asteptai in taina ca inima sa-mi misti.

Atat de adanca bezna,atat de greu urcusul…
Si mult prea dispersata calea ce-o vedeam!
In mintea-mi de copil stiam totusi ca moartea
Va spulbera-ntr-o zi tot ce-n eu speram.

Am incercat sa umplu abisul crunt din mine
Cu fiece dorinta pe care-o proiectam
Si sa-mi gasesc vreun sens sau poate o chemare
Cu orisice proiect sau lucru ce-ncepeam.

Am inghetat mai mult oceanul de durere,
Si nu s-a mai vazut nimic mai jos de crusta.
M-am aparat de oameni sub zambete de gheata
Si-amaraciunea moarta ce doar in iad se gusta

Stiu ca doar cu lacrimi umplut-am acel gol;
Zadarnic,Doamne, totul…Tu Singur m-ai vazut!
Si cu iubiri de sticla sparte in tacere
M-am transformat in harpa,dar cu sunet mut.

Fara sa Te stiu si fara sa-Ti vorbesc
Fara ca macar sa cred ca ma iubesti
Fara sa gandesc ca totusi cred in Tine
Am simtit cum Tu doreai sa ma-ntaresti.

Cine mi-a spus,Doamne,ca ma iubeai atat?
Cine m-a intrebat vreodata de Te stiu?
Cum de s-a putut ca din atatia oameni
Sa nu-mi arate nimeni pe ce drum sa fiu?

Mi-era atat de teama si inghetam pe loc
De vorbele lor crude si de ocara lor
Fiindca eram copil si nu credeau in mine
Si nu eram inca in lumea adultilor.

Si nici nu mai vreau,Doamne,sa ma mai duci acolo
Tine-ma cu Tine, sa fiu copilul Tau
Sa nu mai plang ca lumea ma da iar la o parte
Ca pe un madular netrebnic si un vlastar rau.

Iti multumesc,Iisuse,ca mi-ai trimis un suflet
La fiecare-impas si orice incercare
Sa ma calauzeasca,Doamne,si sa ma ajute
Sa ma ridic din nou cu ultima sfortare.

Iti multumesc din suflet ca toate-aceste goluri
Tu le-ai umplut treptat prin a dulce-iubire
Si pentru ca mi-ai dat oameni care astazi
Sunt fratii si surorile ce le am in lume.

Si inrudirea noastra,desi nu e de sange,
Este din infierea prin Harul Tau cel sfant
Ce ne-a unit mereu si ne uneste tainic
Atat acolo-n ceruri,cat si pe-acest pamant.

Tu m-ai imbratisat prin oamenii pe care
Ii trimiteai la timp sa-mi mai auda plansul,
Iar eu fugeam la ei, cerandu-Ti indurare
Descatusat sa-mi fie abisul si ascunsul.

Prin a lor pace dulce si bucurie sfanta
Eu Te vedeam pe Tine si Iti simteam prezenta
Si ma topeam simtind caldura ce din Tine
Radia prin ei,incalzindu-mi fiinta.

Cum sa-Ti multumesc,dulcea mea Fecioara
Pentru ca m-ai luat sub sceptrul tau atunci?
Si pentru ca in ciuda nevredniciei mele
Nicicand nu am simtit ca vrei sa ma alungi!

Cum sa iti sarut chipul tau cel bland
Atat de intinata si rece cum ma aflu?
Maica a indurarii, ajuta-ma sa fug
De lumea cea desarta si de tot pacatul!

Imparateasa a toate si Maica a durerii
Doar tu mi-esti mangaiere,caci ma iubesti nespus
Sadeste-ma,Preasfanta,intru a ta gradina
Sa mor si sa traiesc doar pentru Iisus.

Cat imi doresc, Maica, dupa atata drum
Prin colb si suferinta,sa raman cu tine
Si sa te am de-a pururi a mea mijlocitoare
Ca Hristos Domnul sa vieze-n mine.

Vreau sa ma rastignesti – ajuta-ma sa urc
Pe crucea de pe care sa nu ma mai cobor
Si da-mi putere sfanta sa-ndur toat-agonia
Si pentru lumea-aceasta invata-ma sa MOR!

Sa fie-n al meu suflet Lumina Invierii
– Candva sa straluceasca, precum tu vei voi –
Caci pana atunci eu stiu c-aceasta este Calea
Sa urc sus pe Golgota pentru-a ma nevoi.

Mi-e teama sa Iti spun ca Te iubesc si-Ti cer
Sa ma ajuti Iubirea sa Ti-o arat prin fapte
Caci orice-apus de soare m-aduce mai aproape
De judecata Ta si de  trupeasca moarte.

Imbratiseaza, Doamne, sufletul meu astazi
Si umple orice gol ce-a mai ramas de-atunci
Din vremea-n care singura carpit-am cu un scancet
Taietura mortii si ranile adanci.