Grabă către mâine
Am în mine tot ce am nevoie să fiu fericită. Datorită Lui Dumnezeu am sănătate, am inspiraţie, am raţiune, am sentimente şi am învăţăminte trase din experienţe de viaţă. Am toate astea şi totuşi nefericirea pare să se instaleze în mine lent, dar se aşează greoi şi pare să se stabilească în fiinţa mea fără gând de plecare. Oare de ce…îmi trece un gând fugar în minte.
Dumnezeu are o răbdare infinită cu mine iar eu nu pot avea răbdare cu planurile Lui.
Îmi doresc prea multe, prea repede, ca şi cum aş ştii sau aş simţii că timpul mi se scurge printre degete, ca şi cum stau într-un loc iar mulţimea din jurul meu circula cu viteza luminii către un nu ştiu ce al vieţii lor, iar mie nu mi se mai arăta nimic pozitiv înainte, nimic care să dea o evoluţie vieţii mele.
Graba către mâine, graba către ceva mai bun care se poate nici să nu apară, sau să apară iar eu în orbirea mea să nu văd că e un lucru bun. Mă uit în oglindă şi nu-mi place ce văd, ce am devenit. Uneori îmi pare că persoană boemă, visătoare, pozitivă care se afla în lăuntrul meu, se stinge pe zice trece lăsând un alt gen de om la suprafaţă, genul pe care l-am dispreţuit mereu şi l-am negat vehement, că acum să văd cu tristeţe că poate există şi în mine.
Şi toate astea din teamă de viitor, teama că plec din acest mediu de viaţă pământesc fără să realizez ce doresc, ce visez cel mai mult: să trăiesc din propriile mele sentimente, deci să trăiesc din ce scriu.
Mă doare şi mă apasă ciudat de insistent felul în care mama se consuma pentru datoriile ei care de fapt sunt ale noastre, cum vine obosită de la un loc de muncă ce nu da roadele necesare unei vieţi decente şi cere prea mult efort şi timp.
Doare să o văd cum mai şi înjura din frustrarea ei faţă de viaţă, pentru că viaţa pare că întotdeauna să îi fure pionii şi să o închidă cu şah mat, şi o văd cum fuge mereu de un adevăr oricum inevitabil, ca şi cum ascunzând o parte a realităţii, i-ar diminua gravitatea în ansamblul ei. Cum o macină orgoliul şi îi încleştează durerea în corp din pricina faptului că nu şi-a acceptat viaţă dar şi pentru că şi-a acceptat-o prea mult iar acum ştie că nu mai poate schimba nimic.
Ea ştie asta, dar nu e conştientă că tot ce ştie e fals, dar oare câtă voinţa îţi trebuie să schimbi felul în care gândeşti despre viaţa la vârsta a 3-a.
Astfel în graba noastră către mâine ne consumăm în feluri diferite pentru forme diferite a nevoii de bani. Care nu aduc niciodată fericirea, nici echilibrul personal, căci aceea o găseşti în Cel de Sus, ci doar hrănirea propriului ego.
(Raluca Sandu – Ralu the writer)
Borodi Alina-Marinela
august 24, 2011 @ 3:48 pm
Frumos Ralu, frumos spus, scris… Stii cred ca fiecare isi are propria Cruce, dar oare cati dintre noi o purtam pe umerii obositi si impovarati cu zambetul pe buze? Cati reusim sa ne invingem pe noi insine, propria fire, acel ego de care vorbeai? Cati am ajuns sa constientizam ca DARUIND, VEI DOBANDI-nu daruind din ce ai ci din ceea ce-culmea, nu ai-da, din ceea ce nu ai. Parintele Steinhardt spunea asa simplu si atat de clar-Iisus, Mantuitorul nostru a venit sa ne ceara imposibilul, nu posibilul-desii pare ciudat sau greu de inteles, adevarul aceste, cu rabdare si dragoste fata de Dumnezeu si aproapele poate fi insusit, poate fi acceptat de mintea noastra, care, la o prima vedere l ar respinge vehement. Eu cred ca omul poate, poate atinge acest Imposibil, poate ajunge la aceasta Stanca care e prea inalta pt noi, pt om-in general-prin conlucrarea cu Dumnezeu ! Astfel, omul isi sfinteste viata si-si implineste scopul pt care s a nascut: intra in comuniune cu Dumnezeu, comportandu se ca un Fiu sau ca o Fiica adevarata a Tatalui Ceresc. „De ce va temeti? EU sunt Imposibilul care va priveste ” spunea Claudel, cred, cu privire la Dumnezeu. Purtandu ne Crucea cu rabdare, dragoste, nadejde, credinta si bucurie, facem imposibilul, pt toti cei din jurul nostru, si-i indemnam ca Pavel, sa urmeze exemplului nostru-devenim un imposibil viu, graitor, prin faptele noastre, gesturi, vorbe, ganduri, toata viata si fiinta noastra… Iisus a facut imposibilul pt noi, si stie ca si noi putem, dar cati ne incumetam? cati lasam lenea si confortul la o parte? cati vrem sa se produca schimbarea in noi, din proprie vointa, ca am observat la noi insine niste neputinte, niste defecte, niste ceva ce vrem sa schimbam-cati luam aminte la noi, la neajunsurile noastre si cerem de la Dumnezeu putere si har pt a se produce schimbarea, cati facem partea noastra spre schimbare, pt ca EL face partea Lui, ne da har si tarie, sanatate si minte intreaga-calitati, defecte, ale cui? sa incepem de la noi
Borodi Alina-Marinela
august 24, 2011 @ 3:49 pm
” Laudati pe Domnul ca este Bun, ca in veac tine indurarea Lui ! ” Doamne Ajuta.
raluthewriter
august 24, 2011 @ 4:52 pm
Iti multumesc mult pentru gandurile tale Alina, printre altele ai spus lucruri pe care aveam nevoie sa le citesc.
Albinuta
august 25, 2011 @ 4:57 am
Doamne ajuta ,foarte frumoase cuvinte insa mi-ar fii placut sa gasesc si ceva datator de nadejde ,iertare daca nu am inteles prea bine mesajul insa cred ca la orice varsta se poate schimba gandirea (cu ajutorul Domnului) si cu nadejde in ajutorul Lui .Esti o fata deosebita Raluca (am urmarit cam ce ai scris de catva timp)nu trebuie sa fii nefericita,chiar daca pentru moment nu vezi nimic realizabil in ceea ce-ti doresti nu trebuie sa renunti la dorintele ,visurile tale,uneori ceea ce ne dorim se obtine mai repede,alteori dureaza un pic mai mult pana sa se concretizeze ce ne dorim insa NICIODATA nu trebuie sa renunti .Spun toate acestea nu doar ca sa te fac sa te simti mai bine insa am observat ca cam tot ceea ce mi-am dorit pana acum am primit (multumesc Doamne)si crede-ma erau unele visuri care pareau din start cam nerealiuzabile .A durat intradevar un pic mai mult timp (vreo 10 ani )perioada in care nu am avut totdeauna rabdare ,cand am dorit sa las totul, sa renunt insa mereu ma gandeam ca merita sa mai astept putin ,au fost perioade grele ,privind in urma nu pot decat sa ma minumez cat de mult ajutor se poate primii de la Domnul .(niciodata cred ca nu o sa pot sa-I aduc destule multumiri )Mai sunt de asemenea cateva dorinte la care ma gandesc insa stiu ca atunci cand voi avea intradevar nevoie de acestea vor fii posibile insa pentru aceasta cu siguranta mai trebuie sa am putina rabdare ,sa mai invat ceva folositor. Iertare daca cumva te-am suparat prin ceea ce am scris insa cred ca TOTDEAUNA trebuie sa avem nadejde sa gandim cat se poate de pozitiv doar asa se va putea sa se realizeze ceea -ce ne dorim (bineinteles daca dorintele sunt ceva bun ,ceva care ne-ar putea schimba viata asfel incat sa devenim persoane cat mai bune )
Albinuta
august 25, 2011 @ 5:38 am
Raluca , cred de asemenea ca stii cat de folositoare sunt rugaciunile parintilor pentru copii si a copiilor pentru parinti de aceea incearca sa te rogi ori de cate ori ai timp pentru mama ta si crede-ma multe se pot schimba in gandirea mamei tale .De un mare ajutor este sI rugaciunea „CANON DE RUGACIUNE A COPIILOR „,iertare daca cumva te-am suparat cu ceva si Dumnezeu sa trimita intregii tale familii tot ceea ce va este de folos .
raluthewriter
august 25, 2011 @ 6:15 am
Multumesc Albinuta pentru tot ce ai spus, nici eu nu renunt usor si stiu ca orice pare imposibil daca e ceva bun si ni-l dorim cu adevarat, cu ajutorul lui Dumnezeu se poate realiza. Din fericire sau din pacate, majoritatea momentelor in care scriu sunt cele in care am ceva pe suflet. Din cauza asta uneori pot sa par pesimista chiar daca de obicei nu sunt. Iti multumesc inca odata pentru sfaturi si pentru cuvintele frumoase, si ma bucur ca imi urmaresti gandurile…ca sa zic asa.
Catalin93
august 25, 2011 @ 9:47 am
Da, articolul acesta atinge o problema dificila, care, dupa parerea mea, devine o caracteristica generatiei tinere din prezent (desi cred ca a existat mereu). Si eu constat acealeasi lucruri, cu durere… Pare, in lumea aceasta, ca pe masura ce esti mai priceput in ceea ce faci, si ai roade mai multe, cu atat lumea cere si mai mult, si mai mult, iar cand cedezi, sau nu mai esti la fel de „productiv”, esti, de multe ori, lasat singur, inlocuit. Cred ca de asta ne temem. Dar, cred de asemenea ca El este, ca intotdeauna, scaparea din acest cerc vicios.
Foarte bun articolul! Doamne ajuta!