Mihaela: „E greu în zilele noastre să ne păstrăm fecioria”
M-am hotărât să scriu şi eu un articol pentru simplul fapt, care nu e atât de simplu, de a împărtăşi experienţele mele de „tânără neiniţiată”, cum spun basmele, deoarece am doar 17 ani, şi nu mulţi ar fi interesaţi să citească mărturia unei „fetişcane”.
Dacă aş posta aceste rânduri pe facebook, spre exemplu, acolo unde activez destul de mult, cu siguranţă prea mult, aş stârni râsete sau, cum spune Danion Vasile, aş primi condoleanţe pentru creierul meu „expirat”. Într-adevăr, chiar dacă nu mi se citesc pe buze aceste cuvinte, pe care le aşez aici, sunt catalogată drept „măicuţă” sau multe alte apelative de care nu sunt vrednică să le port numele, din cauza sumedeniei de păcate care mă apasă.
Dumnezeu ne-a lăsat la îndemână libertatea, ca să ne bucurăm de ea, nu ca să ne-o aducem drept ocară. Însă noi căutăm mijloace să îl înlăturăm pe Dumnezeu din „lucrările noastre” şi îl căutam doar seara, din când în când, la rugăciune, sau mai rău… doar când ne apasă vreun necaz, pentru care tot Domnului îi cerem socoteală… Dar, oare nu ne înşelăm, socotindu-ne drept „credincioşi”, rugându-ne doar când ne rugăm, adică aducându-ne aminte de Creatorul nostru doar în câteva minute seara, sau înaintea unui examen? Dar cum Îl vom afla pe Domnul în toate „lucrările noastre”, care, să fim sinceri, nu sunt întocmai feciorelnice de cele mai multe ori?
Eu, cu ajutorul şi mila Domnului, mi-am păstrat fecioria, şi sper că în momentul în care veţi citi aceste rânduri, să mă aflu în aceeaşi curăţie trupească. Curăţia sufletească mi-am murdărit-o cu unele gânduri nu tocmai roditoare (de bine), până să ştiu că orice gând, cât de mic, căruia îi „dăm frâu liber”, devine atât de mare încât greu îţi mai poţi găsi liniştea sufletească.
Deşi încerc să mă feresc de orice material smintitor, care să îmi stârnească pofta trupească, evitând televizorul sub orice chip, în faţa ochilor mei (noştri) îşi fac apariţia diferite postere, lipite nevinovat pe câte un stâlp, la fiecare 2 metri, care fac reclame fie la gumă de mestecat, fie la lenjerie intimă, în care indecența, goliciunea, se fac prezente, indiferent de produsul la care se face reclamă.
E greu în zilele noastre să ne păstrăm fecioria, fiind bombardați continuu cu atâtea materiale smintitoare. Dar, cum spunea cuviosul Paisie Aghioritul: „Mulţi sfinţi ar fi dorit să trăiască în vremea noastră, ca să se nevoiască”.
Tinerii caută cum să placă lumii, caută plăcerile trupeşti, acuzând Biserica drept învechită. Dar femeia care se păstrează fecioara până la căsătorie face o îndoită jertfă, deoarece femeia se păstrează fecioară atât pentru Dumnezeu, cât şi pentru soţul ei.
Pentru a clarifica puţin acest subiect, aş dori să îl citez pe Danion Vasile:
„Nu înţelegem că Dumnezeu ne iubeşte, că ne-a creat pentru a ne bucura de fericirea veşnică, ne-a rânduit calea mântuirii astfel încât fiecare pas al nostru să fie binecuvântat… Nu înţelegem că Dumnezeu vrea ca toată viaţa noastră să fie o viaţă curată, o viaţă de sfinţenie, o viaţă frumoasă şi senină.
Dumnezeu nu putea să lase fără binecuvântare un pas atât de important în viaţa omului cum este pregătirea pentru întemeierea unei familii. Dacă Dumnezeu ar lipsi în acest moment, I-ar fi foarte greu să intre mai apoi în viaţa familiei… Dumnezeu a rânduit toate cu înţelepciune, şi fiecare pas al vieţii noastre ar trebui să stea sub acoperământul Său.”
Şi atunci, cineva drag mie îmi spunea: Tu ca mine poţi deveni în orice clipă, eu ca tine niciodată… Dar conştientă fiind persoana respectivă că există guma de şters a pocăinţei iar sfinţi precum Maria Egipteanca, Sfânta Taisia sau Sfânta Pelaghia, s-a îndreptat.
Cu siguranţă, mie îmi e uşor să vorbesc despre păstrarea fecioriei deoarece prietenii pe care i-am avut (nu îi pot numi iubiţi, deoarece din tot sufletul l-am iubit pe unul singur, de care voi scrie mai jos, de aceea am generalizat…) nu au avut la momentul respectiv „alte intenţii”. Spun cu ruşine „prietenii”, deoarece mi-aş fi dorit să fie unul singur, care să îmi fie soţ, dar toate au rostul lor, toate au timpul lor…
Deşi am doar 17 ani, am conştientizat ce înseamnă iubirea. Am iubit şi încă iubesc o persoană care m-a făcut să simt că fac parte din veşnicie, care îmi vorbea că după căsătorie vom trăi în pace şi credinţă, şi ne vom mântui unul pe altul. Acum mă întreb oare câte persoane dorea el să mântuiască? Căci lui îi plăcea să strângă mai multe mâini, să mângâie mai mulţi obraji şi să privească cu „dragoste” mai mulţi ochi…
Nădăjduiesc să găsesc un soţ alături de care să dobândesc viaţa veşnică în adevăratul sens al cuvântului. Deasemenea, nădăjduiesc că peste câţiva ani să vă pot scrie din nou cu bucurie că m-am căsătorit fecioară.
Doamne ajută!
(Mihaela, județul Mureș)
Neicu Mihai-Ionut
august 8, 2014 @ 11:23 am
Pot spune , fara sa gresesc ca e cea mai frumoasa marturie dintre cate am citit , cea mai sincera si curata expresie de devotament fata de Hristos in primul rand si fata de cel pe care ti-l va randui Dumnezeu sa traiesti o viata si apoi o vesnicie alaturi de el.
Alin
august 9, 2014 @ 2:07 am
Un articol foarte adevarat. In general pe facebook unii oameni sunt mai rai.
Ma cheama Alin, dar am 21 de ani si sunt din Bucuresti.
De cand l-am descoperit pe Dumnezeu sunt mult mai credincios si imi doresc si eu o fata cu care sa ma casatoresc si sa ducem o viata crestina. Dar nu prea gasesc (din pacate).
Cine doreste ma poate gasi pe email: alin_samson@yahoo.com sau pe facebook (pagina este noua, doar de cateva zile, ca 2 ani renuntasem la facebook)
https://www.facebook.com/alin.samson93
Imi doresc sa fiu un om mai bun.
P.S. Am nevoie si de prieteni(amici). Sper sa nu-mi stergeti comentariul, va rog! Multumesc anticipat;
Doamne ajuta!
marcel
august 9, 2014 @ 8:00 am
Pai daca esti din bucuresti cauta sa te bagi in seama cu cei de la ASCOR Bucuresti si acolo vei gasi o gramada de tineri si activitati pe care le poti face
http://ascorbucuresti.wordpress.com/
Alin
august 9, 2014 @ 8:46 am
Stiu de ASCOR, multumesc pentru sfat! Dar nu o sa mai am timp pentru ca o sa incep munca in scurt timp.