E greu în străinătate, cu oportunităţile oferite de Londra?
E în mare vogă astăzi un film – De ce eu? – Despre nedreptate, vinovaţi şi vinovăţie. Tema în sine este veche, de când omenirea încearcă să-şi conştientizeze existenţa şi rostul ei pe pământ. Toţi am avut momentele noastre de întrebări: De ce eu? De ce mi se întâmplă numai mie? Şi durerea amestecată cu revolta şi cu neînţelesul se împletesc într-un strigăt şi o dramă.
Zilele trecute am căutat răspuns la întrebarea Dar de ce eu nu? Am vizitat un oraş impresionant: Londra. Capitală europeană cu o explicaţie largă a sintagmei: un amestec de rase, etnii, limbi, obiceiuri, religii şi stiluri. Toate coexistând într-o evidentă diluare. Nici musulmanul nu arată ca un musulman adevărat, nici negru nu se comportă plenar ca un negru, nici englezul nu-şi flutură drepturile primatului în spaţiul englez. Se încearcă o asortare a stilurilor şi a existentelor individuale. Din acest amestec, cetăţeanul britanic devine o noţiune destul de complexă, pluridimensionată.
Am întâlnit şi romani. Cazaţi, în general, în zona a III-a (nu lumea a treia!) a Londrei. La o distanţă de 37 de lire/săptămâna transportul şi la jumătate de oră de mers cu metroul de zona de lucru, zona centrală. Am interacţionat cu romani care lucrează în construcţii, la curăţenie, în spitale, în învăţământ. O plajă destul de largă.
Dar, în Londra, repartiţia muncilor pe naţiuni respecta următorul algoritm: romanii şi bulgării în construcţie, servicii, curăţenie şi agricultură, indienii/orientalii în spitale şi IT, polonezii – peste tot din 2004 când au destabilizat piaţa muncii prin acceptarea ofertelor de muncă prost plătite.
Înainte de 2004, când au venit polonezii în UK, ora de lucru era de 90 de lire. După 2004, oră este plătită cu 50 de lire. A scăzut la aproape jumătate. Şi asta s-a răsfrânt asupra condiţiilor de muncă ale imigranţilor. Cartierul Strandford este cartierul imigranţilor. Englezii s-au retras de acolo încet, încet lăsându-le spaţiu de mişcare. Deşi nu le place acest lucru – sau poate tocmai pentru că nu le place această stare de fapt – au iniţiat tot felul de programe de integrare a imigranţilor: cursuri de limba şi de civilizaţie britanică, cursuri profesionale, etc.
Şi imigranţii se străduiesc. Unii. Unii îşi caută veniturile într-un mod uşor sau ilegal. Alţii fac economii pentru a se întoarce cu banii să-şi deschidă ceva afacere în ţară. Dar numărul lor în UK este impresionant. Când am coborât din autobuzul care ne transporta de la aeroport la Londra, ne-a lămurit unde e Palatul Buckingham un roman, cu echipament de muncitor în construcţii. Am intrat într-o cafenea mai târziu, unde ne-a servit o româncă. La restaurant, seara, ne-a întâmpinat Florina, ne-a servit Bogdan şi a gătit Robert. Da. Ne-am cazat la hotel apoi. Recepţionerii erau Andreea şi Madă, Zoltan din Cluj şi Florina din Bucureşti. Pe lângă alţi imigranţi bulgari, albanezi sau alte naţionalităţi.
Toţi, dar toţi au spus că se vor întoarce în ţara când vor strânge banii pentru care au venit. Ochii li se umezesc când vorbesc de ai lor, de locul de unde sunt, de vremea de acasă, de Sărbătoarea Rusaliilor care se ţine la noi în toată ţara. Se însufleţesc, glasul se înmoaie şi zâmbetul apare în colţul gurii.
E greu în străinătate, cu oportunităţile oferite de Londra? Da, câştigăm bani, dar… Da, dar ce bine ar fi fost să puteţi câştiga aceşti bani sau mai mulţi acasă, nu? E o întrebare redundanţă. Nu are sens. Toată lumea ştie asta. Aşa că strângem din dinţi şi ne pregătim pentru o nouă săptămână.
Noi ne-am întors în ţară. Noi nu am mers să strângem bani. Noi doar am cheltuit acolo ce am strâns în ţară. Dar întrebarea care îmi răsună, nerostită, în gând: Eu de ce nu sunt în situaţia asta? Nu am aspiraţii financiare? Nu îmi doresc mai mult? Nu sunt în situaţia de a muri de foame? Nu-mi plâng copii de neajunsuri? Sunt excesiv de legată de glie? Nu mă lasă amintirile, fiinţă, credinţă, educaţia primită, vrerea? Eu cred că toate la un loc ar putea însemna şi pentru mine ceva. Dar de aici lipseşte Dumnezeu! Dacă trebuie să-mi sacrific credinţă, liniştea sufletească pentru o aparentă linişte financiară (care poate dispărea într-un minut), dacă nu pot duce duhovniceşte încercările străinătăţii, atunci, mai bine stau acasă. Aici, unde biserica e la 2 minute de tine, duhovnicul te ascultă când ţi-i greu şi poţi, chiar ai toate condiţiile, să participi la viaţa spirituală a ortodoxiei sau creştinismului, în general. Şi unde totul depinde numai să vrei, să depui un anume efort, să te ţii aproape de lucrurile care îţi umplu sufletul de bucurie şi de pace.
Şi poate, rugăciunea asta, rostită mai des, ar ajuta mult mai mult decât orice altceva: “Şi nu ne lasă pe noi în ispită/Ci ne mântuieşte de cel rău” (nevoi, durere, boală, sărăcie, bani, măreţie, aventură). Amin!
(Claudia Chiorean)
o femeie
iunie 4, 2015 @ 3:02 pm
Londra e unul din cele mai scumpe orase din Europa (si la preturi si la salarizare). Cand am cautat ultima data, un hotel ieftin cerea 100 lire pe noapte, adica pretul a 2 nopti = 200 lire, peste salariul un profesor incepator din Romania (un salariu minim este cam 150 lire si intra in casa a 20% din familii ).
Ca salarizare, insa, 30 -50 lire pe ora este un pret bun(atat castiga un IT-ist roman, e drept). Adica intr-o zi castiga salariul minim pe economie din romania – munceste o zi si isi sustine familia ramasa acasa. Cam asta e marele motiv pt care au plecat atatia oameni.
Ca legatura cu Dumnezeu, mie Londra mi se pare un oras tolerant si unde sunt conditii peste tot de apropiere de Dumnezeu: biserici adventiste, biserici catolice, moschei, biserici ortodoxe etc. Fiind distante mari, la biserica ajung oamenii sincer manati de credinta si nu de obisnuinta/barfa (ca la coltul blocului din Bucuresti).
Marea tristete este numarul mare de cersetori, pusi de familie/retele – unde membrii bisericii romane s-ar putea implica (compar cu Parisul unde in fata la Notre Damme am vazut si un politist roman !! iar preotii romani sunt direct implicati in asta).
La Bruxelles am gasit iar un preot extraordinar – implicat in viata romaneasca: promoveaza cazuri umanitare, a cerut romanilor sa mearga la votat (desi stia ca 2 sectii de votare s-au inchis si ca oamenii vor fi nevoiti sa faca 100km in plus), sprijina micile afaceri si au cautat nasi acolo unde romanii nu aveau de unde alege.
Nu e greu in strainatate – cine e harnic se descurca oriunde.
Carol
iunie 5, 2015 @ 9:34 pm
Mi se înfige cuțitul în inimă, când citesc asta, când știu că urmează să plec și eu….poate pentru cei slabi e mai ușor să zici, lasă că nu trebuie să pleci, sau poate cei care plecăm suntem lași…..
Acum 5-6 ani, eram în stare să zic că oricine pleacă din țară, este trădător de neam…. acum…îi înțeleg, trebuie și eu să plec…. dor nu îmi va fi nici de oraș, decât de satul meu iubit, unde vreau să vin să nu mai depind de sistem , să pot strânge destui galbeni, pentru a nu fi dependent de patroni și de statul român.
Dacă ai posibilitate, poți spune asta, dar, să nu ai deloc unde lucra, iar din agricultură, să nu poți face nimic, nici să acoperi cheltuiala zilnică, să ai salar de 6-7 sute de lei, pentru munci grele, fără weekend, chiar de ai avea facultate, ori de pleci din provincie, să iei ,ngimult, dai pe chirie și altele, jumate din bani….. ce să faci, mergi, cum făceau ai noștrii înainte, la boieri ca robi, chiar fără sarbatoare, ca-n robie, strângi pungi de galbeni, vii inapoi, să iei pămînt, case, să devii boier, să nu depinzi de alții, de stat…..
Înainte , un om care avea și un hectar, era considerat boier mic, că ținea gospodăria și familia, acum, trebuie mai mult…. vremuri grele, dar oriunde, credința, limba, familia, portul, românești,le vom respecta și vom ține de ele, Dumnezeu va fi cu noi, să revenim acasă, să reclădim România Mare, pentru Mântuirea Neamului ! Așa să ne ajute Dumnezeu !
Dimitrie
iunie 6, 2015 @ 9:46 pm
@Carol
Acestea sunt vremurile noastre. Nu spun că sunt prielnice sau mai puțin prielnice ! Dar acestea sunt!
Eu îti mărturisesc că tatăl meu, acum 10 ani, ne-a mărturisit că nu v-a pleca din România niciodată. Și, ghici ce ? El a fost primul care a plecat dintre noi, următorul fiind eu. Dumnezeu de multe ori îți oferă posibilitatea de a te manifesta și pe alte meleaguri, cu atât mai mult cu cât ți-ai lucrat și înmulțit talanții !
Nu e greșit să pleci, chiar de ar fi de tot. Această întoarcere acasă o înțeleg, fără îndoială ! Dar consider că această întoarcere acasă să se facă și în ființa omului, chiar dacă fizic se află pe o insulă. Îndraznesc să folosesc exemplul mănăstirii : Nu mergi la mănăstire, ci faci mănăstire unde mergi ! Gresită este atitudinea de habotnicie, din motive și motive! Eu am înțeles acest lucru pe deplin, și mulțumesc lui Dumnezeu că m-a luminat în această privință. Am fost stăpânit de un naționalism și zel religios care-mi dăuna până-n măduva osoasă ! Am fost un crispat !
Ce a fost în trecut, în trecut rămâne ! Starea lumii se schimbă, iar noi ne-am născut în aceste zile ! Slavă Domnului, nicicând nu a fost ușor ! Dar cine a îndrăznit, a izbutit într-un mod sau altul ! Iar faptul că Dumnezeu a rânduit ca să-ți vină și frăției tale rândul a părăsii granițele acestei țări, nu e întâmplător ! Nu-ți lăsa inima-ntunecată de anumite gânduri legate de această plecare, ci absoarbe și înțelege defapt ce ți se cere ! Îndrăznește ați păstra standardul și perspectivele mărite ! Nu te condiționa de la ceva de la care Dumnezeu poate ți-a rânduit !
Doamne ajută la toată lumea ! Liman lin în inimile tuturor !
o femeie
iunie 10, 2015 @ 9:38 am
Carol, vreau sa te incurajez, viata se poate construi unde vrei tu: si in Romania si in strainatate. Cu puterea Domnului si munca, te poti descurca oriunde – eu m-am descurcat.
Se poate trai bine oriunde – puterea de adaptare ne-a dat-o Dumnezeu, uitam sa ne deschidem sufletul catre simplitate si echilibru.
Dimitrie, eu am apreciat verisorii cu 2-3ha care isi intretin familia si copii si sunt sanatosi. Si-au facut casa singuri, muncesc cu totii (si copiii) si deja s-au dezvoltat peste medie. Discut cu cei in varsta si concluzia e ca viata nu a devenit mai grea, ci e mai usoara, doar ca multi se arunca in cheltuieli inutile: cosmetice, tigari, alcool, televizor, mobile, masina/taxi, haine de firma etc. Inca se minuneaza multi ca imi cos hainele pt ca ies mai ieftin, imi fac piine si am gradina mea de legume (care produce putin dar sunt la inceput), imi produc compost pt a avea pamant gras la etajul 5.E greu sa ma impart dupa serviciu si copil dar multe femei nu mai sunt pregatite pt munca, nu mai sunt invatate de acasa ca modestia si harnicia sunt virtuti.
Doamne ajuta!
Carol
iunie 10, 2015 @ 5:19 pm
Îți mulțumesc tar mult pentru răspuns și pentru sfaturi !
Acum doi ani, nu cred că aș fi îndrăznit să fac acest pas, poate nici acum un an, dacă stau bine să mă gândesc, dar toate au fost rânduite de Dumnzeu, care mi-a dat și gând bun ! Eu unu, mai mult mă apropii de Dumnezeu când sunt plecat, și simt nevoia mai mult ca orice de o schimbare.
Naționalismul…. nu trebuie să renegi gândurile pentru țara ta, care le aveai odată. Era poate un naționalism exacerbat, așa cum, poate fi fi o dragoste excesivă pentru soție, pentru copil, care duce uneori la idolatrie, la anumite atitudini dictatoriale, la fapte, poate, teribile….
Spunea Eliade, că oriune este o poezie eminesciană, acolo este neamul românesc, pentră că Eminescu, este tot ce avem mai curat din geniul mioritic, transcris pe hârtie. Avem exemplul evreilor. 2000 si ceva de ani de pribegie, plus alte deportări prin Vavilon, strămutări, exterminări, dar, de uitau de Sion, pierdeau totul, și credință, și aproape, și semeni, totul….. și astăză, pentru mulți dintre ei este la fel, de sunt în America, Asia, Australia, România, tot ca-n Israel. Dar acum cîteva secole, nici țară nu aveau, și tot în mintea lor era Israelul.
Mai presus de toate, noi ducem, mai departe, tradiția bizantină. Suntem urmașii Romei autentice, Romei de răsărit, care a păstrat puritatea Imperiului Roman, până la dispariția ultimului voievod creștin ortodox, adică, pâna la venirea pe tron a lui Cuza Vodă. Voievozii noștrii, chiar sub turci, erau cinstiți ca voievozii bizantini, și făceau danii peste tot unde era nevoie în lumea ortodoxă, nu doar europeană și levantină, și chiar la Constantinopole erau pomeniți ca și imparati ai imperiului Romei. Rădăcina latină și celelalte dialecte, celelalte limbi care s-au vorbit aici, și au dat naștere frumoasei limbi, este tot ce avem mai frumos.
În Timonc, spuneau românii de acolo, sunt urmași ai dacilor de la sud de Dunăre. Tentative de slavizare, sârbizare, de secole. Iar cine cedează, pierde limba, pierde automat credința. Acolo, cași-n toată lumea, omul este mai mult legat de glie, credința lui, specifică, una naturală, a țăranului simplu, care trăiește în armonie cu Dumnezeu și natura, și nu poate în veci să fie biligv, trăind secole mereu cu sîrbii și având dragoste frățească față de ei, dar limba lor, nu poate să o învețe, și la biserică, nu merge acolo, că nu înțelege. Pierd limba, pierd credința.
Nu toate bune și frumoase sunt afară, dar nici iadul total. Plecăm cu inima aici, pentru aici e vatra noastră. Suntem purtătorii unei credințe, al unei culturi și civilizații, cu gândul acesta au rezistat toți voievozii noștrii, boierii și cei invatațați, și așa mai rezistă neamul. Brâncoveanu nu considera doar țările români români, ci toți românii vorbitori de română, de prin Albania, MAcedonia de astăzi, Bulgaria, Grecia, Turcia,Moravia, Rusia Kieveană, și pe unde mai sunt români.
Sunt atâtea cazuri de copiii deprimați, care suferă că le pleacă părinții, care, chiar nu le pot da nici bucata de pâine de zi cu zi, care ajung sclavi în coloniile din Italia, unde patronii abuzează sexual de femei, și multe alte rele. Nu sunt toate roz, sunt atâtea bube. Nu sunt nici pentru plecarea ca în raiul de unde curge miere, unde sunt toate cele bune, iar noi inferiori. Important este să invațăm copiii din exisl limba, să se roage românește, să iubească țara, nu să ne dezrădăcinăm, că și aici microbol de a-ți fi rușine de etnia ta, de a crede că în occident e raiul, și spiritual chiar, este la tot pasul.
Știu destule exemple de români care au învățat limbi străine multe, au slujit alte state, au făcut carieră, alții au făcut istorie (Brâncușu, Vlaicu, Vuia, Ionescu), dar tot români au rămas, la fel ca istroromânul Nikola Tesla, care vorbea cu drag istro-româna, dialect aromân. Restul, care au pierdut asta, combinându-se cu cei de alt neam, uitând limba, despărțindu-se de țară, de tot ce înseamnă țară, credință, deferind ori catolici, mergând la biserici catolice, ori protestanti, musulmani, in casatorii mixte si intereligioase, ori lepadand credinta, ori indiferenti religios….
Ferească Dumnezeu !
Dimitrie
iunie 10, 2015 @ 10:23 pm
@o femeie
Așa este ! Îți dau dreptate !
Împreună cu familia mea am locuit într-o garsonieră, în unul din blocurile CFR, 15 ani de zile, fiind 4 persoane la acea vreme. La 14 ani, împreună cu tatăl meu, am început doar noi doi a construi casa în care acum locuim. N-am avut bani și de-o echipă pentru ridicarea ei, așadar prin forțele noastre și ajutorul lui Dumnezeu, am ridicat-o. Slavă Domnului ! Dimineață la școală, spre seară la construcția ei (de asemenea, vacanțele la muncă). Și tot așa, până la finalizarea ei. Iar noi, ca și tine, avem grădină, ne producem singuri o parte din bunurile materiale. Muncim și pământul! Creștem și păsări! Doamne ajută! Acum e mult mai bine. Dar am fost nevoiți să trecem și prin greul băii comune, lipsa de spațiu, lipsa liniștii, lipsa de bani, de mâncare, haine etc. Așa cum am menționat mai sus, cel ce îndrăznește, izbutește într-un mod sau altul !
Doamne ajută !
Laura
iunie 13, 2015 @ 7:11 pm
Un articol sensibil si interesant, dar, dupa parerea mea, nu neaparat corect intru totul, lucru cel mai probabil datorat unei experiente, pe cat de frumoasa (negresit), pe atat de limitata temporal (din pacate vacantele nu sunt atat de lungi pe cat ne-am dori).
Nu locuiesc in Londra, ci intr-un orasel pe coasta de est a Angliei, nu departe de capitala. Am venit aici constienta ca nu ma voi mai reintoarce sa traiesc in Romania probabil niciodata. Mi-am terminat studiile aici si tot aici mi-am cunoscut si logodnicul, intamplator tot roman. Prin urmare, se poate intelege ca sunt aici de ceva ani. La inceput mi-a fost intr-adevar mai dificil din toate punctele de vedere, mai ales financiar, tocmai de aceea pot intelege bine dificultatile de adaptare la noul mediu, dorul de tara, economiile si munca ‘de jos’. M-am lovit de nenumarate ori de conceptia multora, culmea, majoritatea romani, cum ca noi am lucra predominant in construcţie, servicii, curatenie si agricultura. Intr-adevar, sunt si multi romani care valideaza aceasta preconceptie. Acestia sunt de obicei romani fara studii, cu familii in Romania, care vin aici doar pentru a lucra si a strange/trimite acasa bani. La inceput este greu pentru acestia sa isi gaseasca o slujba mai buna, o cauza ar fi faptul ca englezii prefera sa angajeze pe cineva cu experienta de lucru in UK. Dar odata ce dobandesti experienta, lucrurile devin mult mai simple.
Experienta, studiile si bineinteles relatiile facute aici sunt necesare pentru a obtine un serviciu mai bun. Pentru multi idea ca ‘nu conteaza ce stii, ci pe cine stii’ este negativa. Aici insa referintele si/sau o vorba buna pusa sunt vitale, nu numai pentru imigranti, ci in general. Un CV impecabil dar fara o referinta pozitiva de la un fost angajator poate fi de multe ori inutil.
De aceea, cunostiintele, prietenii pe care tii faci e bine sa fie oameni de calitate din toate punctele de vedere si cat mai diversi.
Bineinteles, majoritatea celor veniti aici doar pentru a lucra 1-2-3 ani cu gandul de a strange bani pentru a se intoarce apoi in in tara nu vor avea cand si cum sa obtina un serviciu mai bun. Multi dintre acestia aleg Londra datorita oportunitatilor crescute de a-si gasi de lucru.
Personal, majoritatea romanilor pe care ii cunosc au pozitii foarte bune in companii de top pe domeniul IT, Drept, Finante si Stiinte. Unii vor sa se intoarca in Romania pentru a-si deschide propria afacere, unii sa plece in alte tari, iar altii planuiesc sa ramana. Bineinteles, nu pretind universalitate, e posibil sa fie din cauza mediului in care ma aflu. Ce doream sa subliniez este faptul ca nu toti romanii de aici fac munci considerate ‘inferioare’, sau isi doresc sa se intoarca in tara. Consider ca fiecare stie mai bine ce isi doreste si ce i se potriveste.
Un lucru in legatura cu care sunteti din pacate foarte rau informat este salariul pe ora. Salariul minim pe economie calculat pe ora in 2000 era £3.7, in 2004, crescand la £4.85, pentru ca in 2014 sa fie reglementat la £6.5. Nu a fost niciodata £50/ora, si nicidecum 90. Bineinteles, acesta este minimul, salariile pot fi cu mult mai mari, depinzand de serviciu, pozitie, experienta si educatie.
Intr-adevar traditiile si obiceiurile din tara, impreuna cu mancarea traditionala sunt lucruri care iti pot lipsi teribil, depinzand de personalitatea si obiceiurile fiecaruia. Asta nu inseamna ca ele sunt inexistente aici sau nu pot fi practicate. In universitati, mai ales, exista comunitati romanesti care organizeaza cursuri despre cultura si obiceiuri atat pentru romani cat si pentru straini, cursuri de dansuri populare si cate si mai cate. Sunt multe oportunitati si activitati frumoase pentru cei interesati.
Imi pare rau daca nu l-ati gasit pe Domnul in experienta din Londra. Asta nu inseamna ca el nu este pretutindeni. Biserici sunt si aici. Multe si felurite, pentru cei interesati sa descopere culturi si religii diferite. Nu am fost inca in vreun oras aici si sa nu gasesc biserica ortodoxa. Unde locuiesc eu sunt 2, unul dintre preoti este chiar roman. Dupa parerea mea, romanii pot fi chiar mai uniti departe de casa. Asa cum foarte frumos ati spus ’totul depinde numai să vrei, să depui un anume efort, să te ţii aproape de lucrurile care îţi umplu sufletul de bucurie şi de pace’.
Nu am plecat din tara pentru mai multi bani sau un serviciu mai bun. Sunt sigura ca un serviciu bun as fi putut avea usor cu aceeasi munca depusa, bani, mai putin, asta este adevarul, dar se fac incet incet. Am plecat pentru experienta, pentru ca lumea asta e atat de mare, atat de frumoasa incat sa te limitezi la un singur loc mi se pare asa un pacat. Am plecat pentru ca prefer ca viitorii mei copii sa traiasca intr-o tara in care spitalele sunt spitale, in care sa nu iti fie frica sa iesi pe strada din cauza cainilor maidanezi, in care educatia sa fie incurajata. Nu stiu inca daca UK este acel loc pentru noi (pentru ca nu mai sunt doar eu acum) inca, mai sunt multe locuri de vazut, lucruri de experimentat, oameni de cunoscut. Tot ce stiu este ca daca as fi ramas in tara nu as mai fi cunoscut omul pe care mi-a fost menit sa il cunosc, nu as mai fi invatat atatea lucruri si nu as fi crescut atat cat am facut-o aici. Nu toate sunt perfecte, bineinteles, dar multumesc lui Dumnezeu, noi am avut noroc si cu multa munca ne-am descurcat bine si suntem fericiti si linistiti.
Ma scuzati pentru povestea prea lunga. Mi-a facut multa placere sa citesc povestile tuturor.
Doamne ajuta.
Lucia
iunie 14, 2015 @ 11:12 pm
Ma chinuie gândul de cand a apărut acest articol sa pun putin si din experiența mea in diaspora, mai exact din Scotia, in aceasta pagina. Am trait acolo 9 ani, soțul meu avea deja 5 ani la studii in aceasta tara. Cat timp am fost doar noi doi, totul imi părea fascinant, o experiența noua. Soțul meu plănuia mereu câte o ieșire la vreun castel sau împrejurimi. La serviciu toți colegii încercau sa ma ajute, sa-mi fie de folos cumva, lucru care in timp a devenit doar o fațada intrucât singura lor modalitate de a socializa era de vineri de la ora 5 dupa munca pana duminica dimineata cand se încheia traseistica prin pub-uri. Si pentru ca noi avem o cultura total opusa beției, plus ca era timpul destinat familiei mele, nu m-am învoit niciodata la aceasta socializare. In acea vreme nu erau formate nici comunitățile romanești si din aceasta cauza am suferit foarte mult. Biserica românească am avut abia 3 ani dupa ce eu m-am mutat in Scotia si din acel moment au început si comunitățile romanești sa se formeze. Băiatul meu avea deja 2 ani. Pana atunci, am avut slujba Sf Liturghii o singura data pe luna, si atunci sambata, la biserica greaca, unde slujba era in engleza, iar cântările in scotiana. Biserica protestanta gazda era foarte încăpătoare si albă, transformarea ei era asezand o catapeteasma formată din cateva icoane așezate liniar pe un suport lung. Cu timpul, am încercat sa găsesc activități pentru cel mic si din nefericire orașul in care locuiam nu avea prea multe opțiuni, doar daca ma încumetam sa ma duc in satele din jur. Aceasta a fost cea mai mică problema pe care am întâmpinat-o. Voi vorbi mai întâi despre părțile negative care m-au determinat sa ma întorc in tara.
Am întâlnit multi romani care nu au depins de sistemul lor medical, fapt pentru care au ajuns sa creadă ca doar in Romania sunt cele mai proaste condiții si cei mai incompetenți medici. La aproape un an, băiatul meu a făcut temperatura aproape 40 si era ca o leguma, noi eram singuri, tineri, nu știam ce e de făcut, ne-am dus la doctorul de familie care ne-a trimis acasă, noaptea am mers la doctorul de familie de garda care forțat de atitudinea noastra a pus mana pe telefon si ne-a făcut intrarea la urgente la spital. Pentru cine nu știe, sistemul medical britanic e foarte bine centralizat. Nu exista Cabinete particulare, exista doar spitale private foarte scumpe unde poti primi o consultație doar daca medicul de familie considera ca ai nevoie. La spitalul de stat aștepți o programare la consult la specialist sau pentru o operație intre 3 si 6 luni, daca mai trăiești. Am avut o prietena cu atac de panica pe care a trimis-o acasă sa ia paracetamol. Pentru aproape orice iti da paracetamol. Poti ajunge direct la urgente unde ai mai întâi fise de completat, dupa care aștepți sa-ti vina rândul si cateva ore si apoi esti certat de ce nu ai urmat procedura standard cu medicul de familie. Acum un an o tânara românca s-a mutat in Scotia, dupa cateva luni într-o marți i s-a făcut rau, s-a dus la spital la urgente ca ii e rau, ei au trimis-o acasă ca nu are nimic, prietenul ei a adus-o joi in coma la spital si duminica dupa slujba parintele a fost chemat sa-i citească de înmormântare. Familia fetei a venit imediat din Romania si la întrebarea de ce a murit, medicii au spus ca nu știu nici ei. Prietenul fetei a spus ca avea anumite simptome care ar fi fost create de peritonita. Aici in Marea Britanie sistemul merge foarte bine, daca esti doctor, esti promovat doar daca economisești cat mai multi bani si nu daca salvezi vieți. Un doctor roman a salvat un om dar pentru asta a încălcat procedurile, fapt pentru care a fost penalizat. Am uitat sa spun ca la medicul de familie ca sa faci o programare, daca nu e ceva urgent, poti aștepta si 3 saptamani.
Acum despre sistemul de învățământ. Băiatul meu a urmat doar doua clase acolo, dupa care am decis ca ne întoarcem in Romania sa facă scoala primara aici. Dupa descriere veți înțelege si care sunt principiile mele vizavi de scoala, lucru care înțeleg ca nu se pliază pe principiile tuturor. Scoala incepe cu clasa întâi de la vârsta de 4.5 sau 5 ani. In primul an învață literele de tipar si acolo ramân. Parintii trebuie sa întrebe ce materiale folosesc, altfel acasă nu primim nici un manual, iar temele sunt la liber, in funcție de cifra/numărul sau litera la care au ajuns. O bătrânica fosta director de scoala primara (clasele 1-7) povestea ca pe vremea ei sistemul de învățare era in folosul elevilor. Dupa reforma, sistemul încearcă usurarea muncii Învățătorilor. Fiecare clasa are in fiecare an alta invatatoare. Cei mici se obișnuiesc greu anul următor cu noua invatatoare, noul stil. Apoi clasele de copii sunt reorganizate, doar 2-3-4 colegi de anul acesta vor fi in aceeasi clasa si la anul. Caietele dictando pe care încep sa scrie au rândurile pe an ce trece mai late pentru mânuțele lor mici. Pixul nu se aseaza corect in mana, daca parintele nu e atent, s-a pierdut. Ca sa intri sa vorbești cu învățătoarea trebuie de obicei sa faci programare. Parintii nu au voie in scoala oricand. Orarul este de la 9 dimineata pana la 3 dupa-masa. Nu se aprofundează prin teme acasă materia făcută prin joaca la scoala, fapt pentru care de multe ori povesteam romanii intre noi cum scoțienii sunt pierduți fara un calculator de buzunar la cele mai elementare adunări si scăderi. Soțul meu a făcut doctoratul si astfel putea lua laboratoare cu studenți unde găsea studenți care nu știau sa facă o simplificare, ecuații de scoala generală. Si cireasa de pe tort, Educația sexuală, unde pana in clasa a 7a primesc informații despre organele genitale, iar in clasa a 7a, inainte de vacanța, au 4 ore timp de o luna, de privit filmulețe animate despre sex. La clasa aceasta au doar 11-12 ani. Un părinte ortodox Ucrainian a cerut sa vadă filmulețul inainte de a lasă copilul la ora si dupa a refuzat ca al ei copil sa vadă asa ceva. Directoarea surprinsă a întrebat de ce, iar mămica a răspuns ca filmul e făcut pentru 16+ ani. La aceste ore li se spune ca au voie de la 16 ani sa practice sexul protejat, si ca sunt copii care pot avea 2 mame sau 2 tati si e normal!
Societatea: nu imi permit sa o judec, acolo vom ajunge si noi curând daca ne pierdem credința, insa încerc sa va „vestesc” ce viitor ne așteaptă. Parteneriatul sau concubinajul este legal. Nunțile sunt rare si extravagant de scumpe. Partenerii de sex nu contează care sunt, in nopțile de vineri si sambata sunt străzile pline de fete bete, de băieți si bărbați beți, de voma la tot colțul. Insa de luni pana vineri străzile lucesc. Femeile însărcinate sau cu bebei fumează fara mustrări de conștiința. O prietena se plimba cu prietenul ei de brat la o ora rezonabila si o tânara beata i-a făcut lui avansuri. Alt caz, fata unor prieteni are o colega care pe la 12-13 ani a ramas însărcinată, a născut si a primit un apartament social cu o chirie foarte mică si un venit de 2000 de lire pe luna. Pana aici toate bune. Insa tanara mămica le-a vizitat pe colege si le-a arătat ce bine e sa rămâi însărcinată la vârsta asta, cum poti sa faci atâția bani si sa nu fii nevoit sa mai înveți. Sistemul social ii acoperă toata viata si e moștenit din generație in generație. Apoi, dupa cum probabil știți, au legalizat căsătoriile intre aceleași sexe. Eu nu aveam voie sa zic cum ca e un păcat, un cancer al societății, caci puteam fi închisă. Tot in închisoare ajunge cineva pe care un copil il reclama ca s-a atins de el, asta nu ar fi musai rau, insa ce te faci daca acel copil iti agresează copilul tau si celălalt părinte nu ia atitudine. Atunci trebuie sa-ti iei copilul sa-l duci in alt parc unde ajungi doar cu masina sau autobuzul. Sau mi s-a întâmplat mie într-un parc, o fetița de 9-10 ani m-a luat la întrebări daca am prieten, si dupa ce i-am spus ca sunt căsătorită, m-a întrebat daca fac sex. Ei, deodată am devenit foarte reținuta si i-am spus ca nu e treaba ei si nici vârsta sa afle. Mi-a spus ca ea deja știe tot de la scoala. Refuzul meu de a continua acest subiect a făcut-o sa fie din ce in ce mai agresiva si Imaginați-va ca acolo sunt învătați la scoala ca orice adult care ii agresează, chiar parinti, pot fi denunțați la poliție printr-un număr de telefon simplu de reținut si care e pe toate gardurile. Mi-a fost foarte greu sa scap de ea fara sa ma pot apăra, plus ca băiețelului meu i s-a făcut foarte frica. Într-un parc pentru copii. Acolo copiii nu mai au inocenta. Inocenta e ca fecioria, o ai sau o pierzi pe viata. De sărbătoarea Halloween-ului străzile sunt pline de copii „schilodiți” si „însângerați”, școlile organizează serbări cu bilete unde sunt vizionate filme de groaza. De Craciun tot poporul e la shoping. A doua zi de Craciun si romanii sunt la shoping de la prima ora pentru ca e Boxing Day si sunt mari reduceri.
Adunând aceste experiențe, plus lipsa verii cu mult soare si a iernii cu multa zăpada, ce le place si copiilor, dar si oaselor noastre si sistemului imunitar, praful de pe străzile din Romania, sau autobuzele fara aer condiționat, gropile (au si ei destule) sau alte astfel de neajunsuri nu ma mai deranjează, cu tot respectul pentru cei alergici, deloc! Multi imi spun ca in Romania nu iti poti educa copilul, nu are nici un viitor. Eu va spun ca NU Romania e de vina, ci experiența fiecăruia, experiența personală de cand s-a născut pana a devenit adult este „de vina”. Si implicit parintii noștri.
Lucia
iunie 14, 2015 @ 11:21 pm
Într-adevăr, este o oportunitate extraordinara sa faci schimb de experiența in timpul facultății, un master, un doctorat, sa muncești o vreme in alta tara, dar ca sa-ti crești copiii într-o astfel de societate consider ca e foarte riscant, ori nu. Depinde de prioritățile si principiile fiecăruia.
Dar ma bucur si de cei 9 ani printre străini! Au fost ca o binecuvântare! Ca o baie lunga si rece! Nimic nu e întâmplator! Cand am plecat aveam mai bine de 10 ani de cântat in strana bisericii de acasă, dar numai in cei 9 ani (doar 5 ani mai exact am avut biserica românească) in Scotia am învățat ce e si cum e cu adevărat Ortodoxia, bucuria de a fi la slujbele Vecerniei, utreniei, si mai ales a Sf Liturghii, am învățat cine si cum e neamul acesta românesc in ființa lui, iubesc costumul popular (am 4 costume), hora românească, dorul dupa mâncarea de acasă, tradiționala, cum e sa fac eu un cozonac, murături, dulcețuri, întrebând in stânga si-n dreapta, ca mama nu mai era la doi pași de mine sa-mi facă ea ca eu sunt prea ocupată, si altele… Ne-a întărit si pe mine si pe soțul meu. Multi dintre romanii pe care i-am cunoscut la biserica nu se duceau si acasă la slujbe din multele si binecunoscutele idei preconcepute, superficialitatea credinței, iar aici s-au întărit si ei.
Ma iertati ca m-am lungit si eu la vorba, doar ca am suferit mult din cauza plecării, iar acum ma bucur pentru fiecare zi pe care o trăiesc acasă. Si ma bucur cand vad ca si copilul meu înflorește aici, acasă. Trebuie doar sa știi ce vrei si sa mai zici si „daca e voia Ta, Doamne”, si apoi sa cauți, ca avem de ales!
Bucurii!
aurelian
iunie 15, 2015 @ 7:41 am
De multe ori m-am gandit, cum pot romanii care lucreaza prin diaspora , sa spuna despre sistemul educational unde ii invata pe copii ca e normal sa ai parintii de acelasi sex, ca e un sistem educational eficient si mult mai bun de cat cel din Ro. Acum sa ma iertati, dar se cam contrazic mai ales cei care frecventeaza Sfanta Liturghie. Mi se pare o contradictie in termeni sa spui ca e un sistemul de invatamant exceptional, nu spun ca cel romanesc e foarte bun, dar aceasta plus educatia sexuala si altele gen renuntarea la scrisului de mana de la clasa 1, mi se pare ca uitam de unde am plecat si doar din cauza conditiilor economice laudam si ascundem problemele sub pres, ptr a vedea in tara de adoptie o tara perfecta. Dar cred ca fiecare isi duce crucea, in diaspora crucea sufletului, aici crucea trupului.
constantin1993
iunie 15, 2015 @ 3:13 pm
Când eram mic (12-16 ani) chiar îmi făceam vise să mă duc să muncesc și să locuiesc în occident, dar când am văzut ce societate bolnavă și anormală e acolo m-am răzgândit.
Dimitrie
iunie 15, 2015 @ 10:19 pm
@constantin1993ortodox
La 12-16 ești un copil. Viața începe de la 18 ani ! Cel puțin moral !
Eu îți recomand, dacă ești student (deducându-ți vârsta din tocmai numele ales ca utilizator), să te implici într-un schimb de experiență.
Dumnezeu îți dă lecții și din occident. Te asigur de acest lucru ! Motiv pentru care ferește-te de generalizări, gen : „ce societate bolnavă și anormală”, pentru că nici noi nu sutem fruntașii creștinismului, sau al bunei conduite, al bunelor moravuri. Un simplu exemplu, dar și foarte evident, este cel al avortului ! Iar un altul, mult mai periculos și foarte șiret, cel al contracepției. Iar pe bună dreptate, confrații noștri care aparțin altor denominațiuni, ne pot arăta cu degetul asupra acestui lucru. Iar dacă noi vom îndrăznii a ne scuza, ne vom acuza singuri, avându-i pe ei ca exemplu viu în privința acestui lucru !
Și ca să nu mă opresc aici din „a apăra” occidentul, voi folosi următoarea expresie pentru a pune-n evidență motivul rândurilor mele pentru tine : „Food for thought !”,
sau cum știm bine, noi, creștinii : „De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, şi bârna din ochiul tău nu o iei în seamă ?”
constantin1993
iunie 16, 2015 @ 7:58 am
@Dimitrie-Anticipam un răspuns de genul ăsta, am făcut o generalizare neluând în calcul și excepțiile.Normal că nici noi nu suntem perfecți (de asta eram și eu sigur) , dar noi în loc să luăm exemplele bune din afară , de fapt le luăm pe cele rele.
Lucia
iunie 16, 2015 @ 8:52 pm
As dori sa profit de acest articol si sa mai adaug un comentariu dedicat romanilor care trăiesc in diaspora. In Scotia, in perioada cat am trait acolo, au existat doar 3 orașe in care s-au format comunități ale romanilor, din care capitala nu făcea parte si acest lucru se datora faptului ca romanii, cei câțiva care si-au dorit sa socializeze si cu alții decat scoțieni, s-au integrat foarte bine in comunitatea greceasca formată in jurul bisericii grecești. In aceste 3 orașe comunitățile nu erau foarte mari, cuprindeau intre 20-100 de romani care se cunoșteau intre ei. In toți acești ani am reușit, noi ca si comunitate românească, sa organizam multe evenimente romanești, tradiționale, an de an, precum Concertul de colinde, evenimentul Eminescu vs Burns (Burns fiind poetul național al localnicilor), sărbătorirea primăverii cu sceneta si cântecele pentru copii, Atelier de mărțișoare, Atelier de vopsit oua, Ziua internaționala a copiilor, întâlnirea la grătar a comunitații cand vremea permitea, Seara Romaneasca, hramul bisericii, 1 Decembrie, sărbătorirea Sfântului Andrei, seri de muzica românească. Nu mai pun la număr sărbătorile mari, Sfintele Pasti si Craciunul. Ne-am dorit foarte mult sa organizam si seri de film românesc. Ne-am dorit de asemenea sa organizam si scoala de duminica, insa a fost posibil doar in orașul cu o comunitate mai mare. La majoritatea evenimentelor au fost invitați edilii orașului organizator, cat si reprezentanții Consulatului Roman din Scotia si Ambasadorul României din MB.
Dupa cum puteti observa, sunt foarte multe evenimente prin care putem deveni si noi ambasadori ai României atat pentru localnici cat si pentru noi, romanii care nu ne mai regăsim asa mult in gena neamului românesc. Aceste evenimente au fost realizate foarte frumos, fara sa așteptam de la Ambasada sau Consulat sa ne sponsorizeze, dar din păcate doar de o mana de oameni… ceilalți apreciau evenimentul ce urma a fi organizat, dar numai ca spectatori. Sunt convinsă ca sunt si comunități in toata lumea aceasta unde romanii se simt responsabili in număr foarte mare cand vor sa organizeze câte un eveniment, insa acum fac apel către cei care au stat deoparte: suntem datori într-adevăr familiei noastre, dar suntem datori si comunitații!
Daca ne-a născut Dumnezeu romani, atunci suntem datori si comunitații romanești, indiferent de tara in care fiecare si-a propus sa locuiască. Este si un câștig personal aici: te redescoperi!
Bucurii!
Boitos
iunie 17, 2015 @ 9:00 am
Imi place sa spun ca sunt patrioata.
Asa cred eu despre mine.
Probabil ca in urma cu cativa ani as fi dat in cap la oricine spunea ceva rau despre Romania si romani.
Acuma mi-am schimbat optiunea.
Nu stiu de ce mi-am putut schimba ideile despre romanii din Romania, dar atat stiu ca nu ii mai respect la fel ca inainte.
Cineva mai sus spunea despre avantaje si dezavantajele strainatatii.
De ce nu spune nimeni despre avantajele si dezavantajele Romaniei ?
Exista si sunt destule.
1.Sistemul educational :
– : la pamant, se invata carte putina, materie stufoasa, ore multe, profesori slab pregatiti sau cu diverse probleme, diverse metode de copiere, schimbari foarte multe .
Educatia de acasa lipseste cu desavarsire, cultura la fel, modestia la fel, cumintenia la fel, intelepciunea la fel.Mai exista cateva familii, probabil sa alea pe cale de disparitie, iar copii lor porbabil ca vor pleca in strainatate.
+ : sistemul educational a dat si inca mai da genii, elevi pregatiti bine ( olimpiade , concursuri ) , depinde de elev si capacitatea lui de a invata, si de educatia de acasa.
2.Sistemul sanitar-medical :
– : sta sa se prabuseasca.Medici cu multi pacienti, slab platiti ( majoritatea ), fara gratuitati la oamenii normali.
Nu stiu cum sunt unii dar eu personal nu am beneficiat de nici macar o retea gratuita, nici macar o analiza gratuita, nici macar de consult medical gratuit ( adica 1 sg data la medicul de famile ).In schimb contribui de ani de zile la sistemul de sanatate, daca trebuie sa te operezi iti trebuie bani ( inainte sau dupa operatie ), la medicul de familie acuma trebuie programare ( prefer sa ma diagostichez singura ) .
Stiu ce medicamente sa iau , intamplator sau nu am avut ocazia sa merg cu membrii ai familiei mele pe la medici si cunosc destule medicamente si diagnostice.Vreau doar sa spun ca toti medicii la care am mers impreuna cu familia mea am fost oameni in varsta si cu experienta de la care vrand nevrand am invatat cate ceva.
+ : exista si oameni de caracter, doar ca aceia sunt oameni trecuti de 50 de ani, oameni care si-au facut meseria cu devotament, care rabda foarte multe, pe care ii poti suna chiar si noaptea sa le spui cum decurge tratamentul sau daca sunt urgente. Oricum acesti oameni sunt putini si pe finalul vietii, asa ca ce urmeaza…nici nu vreau sa stiu.
3.Sistemul BOR :
– : oricine poate candida si oricine poate fi preot .Ca exista spaji in sistem se stie, ca nu taie preotul chitanta se stie, ca se construiesc Biserici mari – asta e treaba lor, nu a mea.
Dar nu ceara bani de la mine, atat timp cat eu contribui la stat, si atat timp cat eu stiu ca acei bani se duc o parte din ei si la Biserica respectiva ( oricare ar fi ea )
+ : exista si preoti deosebiti, care o duc majoritatea greu, nu prea ii gasesti in lume si mai degraba traiesc modest in ceva colt de tara.
4.Viata in Romania :
O sa incep invers :
+ : tara frumoasa, deosebita : cu munti , deal, campie, mare, rauri.
Avem din punct de vedere geografic tot ce ne dorim, istoric stam grozav : inaintasi nostrii au fost oameni deosebiti.
– : pacat ca Romania este locuita : importam toate obiceiurile rele, dar nu aducem un obicei bun si nici nu pastram obiceiurile bune.
Vrei sa aveti un trai normal ( a nu se intelege grozav ), a avea ce aveti nevoie ( nu ce va doriti , nici macar exact ce aveti nevoie ) ? Atunci munciti.Nu stati cu mana intinsa asteptand sa va dea statul bani din ajutoare sociale , ajutoare de la UE, ajutoare de la Guvern.
Doriti un trai bun ( asa cum il duceti si pana acuma – cu bautura, femei ( barbati ), chefuri, masini scumpe,etc ) puneti mana si munciti.
Stiti ca pt a iesi la un chef va costa 100 lei : ei bine, munciti si castigati cei 100 de lei, nu ii furati.Si prin furt vorbesc de absolut toate furturile (materiale, intelectuale ).
Multumiti-va cu cat aveti , de ce va doriti capra vecinului daca voi aveti capra voastra ?
Doriti sa aveti o capra frumoasa ? Grijiti de ea, nu stati toata ziua la TV, la telefon, laptop, tableta, munciti nu stati si asteptati si apoi sa va plangeti cat de greu o duceti.
Suntem considerati hotii , cersetorii, huliganii, primii la avorturi, primii la bautura din UE.
Ce obligatie am eu sa tin din contributile de la salariul meu toti hotii, medicii care fac avorturi, betivii, atat timp cat eu nu pot beneficia de nici macar o reteta gratuita sau nici macar un consult gratuit ?
Iar aceasta tara pe mine nu ma caracterizeaza.
Candva ma mandream cu tara mea, cu romanii mei, acuma nu ma mai mandresc cu romanii ( nu am cu ce ) .
Oare ma va crede un strain cand ii spun ca noi muncim cinstit si mult ?
Nu.
Nici macar eu in locul lui nu m-as crede.
Sunt patrioata pt ca nu am abandonat lupta.Lupta cu sistemul ( pt ca dreptatea nu apare la suprafata ) , lupta cu oamenii ( mai ales atunci cand toti iti rad in nas si iti spun ce prost esti ca muncesti, cu depravatii care nu integ de ce nu traiesti si tu ca ei, cu betivii care nu inteleg cum poate exista cineva din 58 de persoane care nu bea alcool, cu hotii pe care ii ierti si le spui ca nu e bine ce fac si pe urma te ameninta, te injura, vor sa iti de-a in cap).
Probabil ca voi muri luptand tot in Romania, probabil ca niciunde nu il voi simti asa pe Dumnezeu asa cum il simt in Bisericile noastre, la icoanele noastre.
Dar nici o problema, am sa merg in lumea cealalta si am sa ii iau rasplata, la fel ca toti ceilalti.
Iubesc Romania, …pacat ca e locuita de asemenea romani.
Eu personal nu stiu limba engleza bine, adica pot dialoga ceva putin.Nici nu ai invatat-o pt ca daca as fi invata-o plecam din Romania in urma cu 10 –12 ani.Si stiam ca daca invat engleza la perfectie, plec si nu ma mai intorc.De asta nici nu m-am straduit sa o invat.
Stiam ca dac plec ii rup inima mamei mele ( chiar mi-a spus ca daca nu ma gaseste la telefon sau la o adresa tot ma gaseste in orice colt de lume – chiar o cred.Ar merge si pe jos sa ma vada ) , stiam ca famila mea isi va face griji, ca bunicul meu iarasi pune pe masa o revista si se uita pe coperta ei la o fata care seamana cu mine ( nimeni nu vede ca acea persoana seamana cu mine, nici macar eu , dar bunicul ma vede pe mine in ea , atunci cand s-a intamplat sa nu ii vizitez 2-3 luni.De atunci niciodata nu mi-a lasat bunicii nevizitati decat maxim o saptamana) .Sa invat de la mama ca trebuie sa iti respecti parintii, sa ii ajuti.Sa invat ca toate vorbele, faptele sunt ca un bumerang.
Intrebarea care mi-o pun este ca : oare dincolo , in strainate voi mai invata asa ceva ? Oare nu o sa imi uit obiceirile de acasa ?
Oare nu voi face un pacat mai mare, plecand, si plecand si avand copii sa nu le pot transmite ce am invata ? Si ce s-a invatat in casa noastra din generatie in generatie sa las pierdut eu ?
De cate ori stiu ca ne este greu ma gandesc la bunicul meu care s-a intors din razboi dupa 7 ani (4 ani ca ostas + 3 prizonier ) si s-a intors pe pamantul gol, fara casa fara masa.
Cred ca le-a fost cu mult mai greu lor ca noua acum.
Si iarasi imi vine sa ma reped la cate unul care numai asteapta , cere si nu face nimic si sa ii spun : Mai omule tu stii cum s-a trait mai demult , cat le-a fost de greu ?Si au mancat ce au avut si au multumit la Dumnezeu pt ce au ?Si au avut copii multi si nu s-au temt ca nu vor avea cu ce sa ii creasca, cum a crescut unul a crescut si 5-6.
Pt asta cred ca voi ramane in Romania.
Lucia
iunie 17, 2015 @ 10:08 pm
Draga Simona, am avut multe discuții contradictorii cu prietenii din diaspora cand m-au auzit ca vreau sa ma întorc in tara, ei văzând aceleași neajunsuri ca si tine si da, sunt reale, nu trăiesc într-o alta realitate. Sau poate ca…trăiesc.
Mai întâi, cand am prezentat dezavantajele din tara in care am trait, am subliniat acolo unde mie imi pare ca in Romania mai este o șansa. Acolo poti sa-i pici cu ceara, daca procedura zice ca nu se poate, pai s-a terminat. Safety and security. In Romania mai găsești un om sufletist sa sara peste procedura si sa te ajute.
Sa revin acum la ce ai enumerat tu:
1. Sistemul educational. Mi-as dori enorm o scoala ortodoxa Cum e la Constanta, Iași, Timișoara, insa am aflat într-adevăr ca e o cale atat de lunga, dar nu imposibila. Pana atunci, mi-am înscris băiatul in Septembrie la clasa I la o invatatoare cum s-a nimerit. A fost o nepotrivire totala! Mergea pe catalogarea copiilor si toata clasa sa facă performanța cu orice preț! Noua nu ni s-a potrivit deloc, am suferit un semestru si m-am rugat incontinuu sa-mi ajute Dumnezeu sa găsesc o invatatoare buna pentru băiat. In ultima săptămana din semestrul întâi am găsit-o si l-am mutat. Copilul meu o iubește! A ramas cu ceva sechele cand se întâmpla vreo problema si zice repede ca nu e vina lui, dar se va vindeca in timp.
2. Sistemul medical. Acum o luna mama mea a avut o intervenție chirurgicală la urgente, peritonita. Toți din jur imi spuneau ca trebuie sa dau bani in stânga si-n dreapta sa aibă grija de ea, eu speriata, am început sa ofer la doctor chirurg, doctor rezident, la asistente, infirmiere…refuz total! Insa cand stăteam cu ea la urgente ma rugam sa-i ajute Dumnezeu sa cada in tura unui doctor care o poate ajuta… Acum mama mea își revine ușor si bine.
3. BOR. Întotdeauna instituția a avut neajunsurile ei, daca citim viețile sfinților parinti, dar ei tot s-au sfințit.
4. Viata in Romania. Obligația noastra e sa ne smerim (fiecare sa-si cunoască locul lui) si sa ne rugam si pentru cei care nu au avut șansa unui bunic bun sau o mama buna. Ca daca tot suntem botezați, hai sa ne ducem si crucea.
Si eu eram tare suparata pe nedreptățile din tara, insa duhovnicul meu din Scotia mi-a spus ca e normal sa te doară, dar ca oamenii înduhovniciti nu-si pierd firea, totul e in rânduiala lui Dumnezeu!
Si pe noi toți sa ne ajute Dumnezeu!
Bucurii!
Dimitrie
iunie 17, 2015 @ 10:32 pm
@Simona
Cu siguranță nu ești singura care observă și trăiește aceste lucruri.
Și pe bună dreptate tinerii care și-au cultivat o educație pe măsură vor pleca din România. Ar fi o greșeală dacă nu ar face-o ! Însuși profesorul de muzică bisericească și de Noul Testament ne sfătuia, pe vremea seminarului, în privința acestui lucru. Regretă că au rămas în România ! Ne-au spus să învățăm din greșeala lor !
Ca fapt divers, sunt apropiat de preotul din satul meu iar soția lui, fiind profesoară de română în cadrul unui liceu, cunoaște limba franceză și engleză. Amândoi sunt oameni competenți, cu facultate și grade ! Dar nu s-ar descurca dacă părinții soției lui nu i-ar ajuta cu bani adeseori (părinții lui sunt decedați). Au 2 copii ! Unul la grădiniță, iar cealaltă în clasa I-a ! Anul trecut, baiatul lor și-a rupt piciorul. Banii pentru atenția medicală au plătit-o părinții soției. O duc greu. Satul este aproape pustiu. Plouă în biserică ! Nu poate repara nimic pentru că nu are cu ce. A primit puțină piatră de la primăria comunei pentru a recondiționa gardul de piatră, pe care, desigur, singur l-a reparat așa cum a putut. Cântărețul bisericesc e prea bătrân pentru a mai putea rosti cuvintele și cânta în strană.
E ca și când ai încerca să aprinzi un foc cu bețe umede…
Pe părintele meu l-am ajutat cât am putut. Am făcut și privegheri împreună, doar noi doi. De la 3 dimineața. De câte ori ajung în sat, îl ajut cum pot. Vecernii, liturghii, utrenii și altele ! Ne-am mângâiat împreună, chiar dacă acest lucru nu rezolvă problemele prezente ! Soția lui i-a propus să mă angajeze, dar el a refuzat, zicându-mi că nu vrea să-mi condamne tinerețea. M-a slobozit să mă duc în calea mea ! Și l-am înțeles, chiar dacă e o durere pentru el și pentru mine ! Mă vrea, îl vreau dar nu se poate !
Acestea sunt vremurile, oricât de mult am vrea noi să scrâșnim din dinți să le schimbăm, aceste sunt ! Iar din ce în ce mai mult ne mângâiem doar cu dorul din inima noastră. Dorul…
„Mai am un singur dor…..”
Dan Tudorache
iunie 18, 2015 @ 7:04 am
Dragilor, să știți că mie tare mi-au plăcut discuțiile voastre de aici. Așa, cu duh de dăruire, de atenție, de candoare, unii față de alții.
Vă dau drept exemplu ca să-i molipsim și pe alții la dialogul cald, blând și înțelept, indiferent de subiectul discutat.
Boitos
iunie 18, 2015 @ 9:25 am
StoicaL , la urgente nu prea se dau bani, ca sunt urgente si se tem sa ia bani, mai ales pana ce operatia nu e reusita si sigura.Dar pe sectie…ufff.
Mi-e mi-a cerut odata un doctor atatia bani ( dupa interventia chirurgicala a unui membru al familiei mele ) incat nici nu stiu cum am ajuns la masina. Plus de asta am pornit masina si ca niciodata am trecut pe rosu la semafor, noroc ca m-au ferit altii, ca eu nu am vazut mai nimic. Si banii trebuia sa ii pun jos intr-o saptamana.Asa ca m-am imprumutat si a trecut.Dar ce soc am avut, nu pot sa spun.Ruda mea este in regula acuma, este bine , slava Domnului, deci medicul si-a facut treaba cu brio, atat m-a tinut sa nu il reclam.
Deci eu personal nu pot intelege acest lucru.
Chiar asa nevoie de bani au ? Chiar asa de bine traiesc? Cu ce traiesc , unde traiesc, din ce si cat mananca ?
Da, cred ca mai este o sansa in Romania.Adica jumate de sansa, un sfert de sansa.
Cred ca exista sansa, in oamenii aceia care au iesit la Pungesti sa isi apere pamanturile ( pt doar atat aveau : casa si pamant din care sa cultive mancarea ), in cei care au votat noul presedinte ( satui fiind de declaratii si jigniri fara rost ), in cei care contribuie la stat, la ajutoare sociale, isi fac datoria cat pot si cum pot.
Dimitrie, ce se intampla daca plecam toti ?
Tragem usa dupa noi si ii lasam pe ceilalti aici asa , le punem tara in palme, fara lupta ?
Macar cat stau in Romania sa le fiu in coasta ca un ac.Macar la o persoana, daca nu la mai multi.
Asa, nu se poate sa le dau partea mea din tara, decat sa o fure? Sa o fure, macar stiu ca si-au facut pacat, pt ca oricum lasi sunt.
Nu pot , nu vor sa munceasca, macar taca si nu jigneasca.
Persoanjul meu preferat este Don Quijote, pe ca asa de sigur e ca morile de vant sunt balauri, se atata de sigur ca va invinge acel balaur si este atat de simpatic in toata incercarea lui de a reusi ce si-a propus incat e imposibil sa nu il indragesc.
Zilele trecute am avut ocazia sa vad un stejar, batran de zeci de ani, poate chiar o suta.
Era bine ancorat in pamant, nu se misca la vant, doar frunzele din varful lui se miscau si aveam impresia uitandu-ma in sus ca se va prabusi.
Apoi m-am gandit, daca si noi , oamenii, am fi bine ancorati in Biserica, credinta, dreptate, moralitate, adevar, poate sa fie orice furtuna puternica ca din radacini tot nu ne smulge.
Numai ca acel stejar a crescut in zeci de ani, a avut grija de frunzele lui, au trecut multe furtuni peste el pana sa devina ce este acum.
Probabil ca noi , generatia de acum, suntem acuma doar o frunza , dar trebuie sa devenim ramuri, sa se sprijine pe noi alte frunze.
PS.II doresc numai bine si sanatate mamei tale, StoicaL.
Si rabdare, rabdare, Dimitrie.Ce faci, ai curaj sa intri intre ramuri sau ramai frunza si iarna cazi jos ?
Dimitrie
iunie 18, 2015 @ 6:26 pm
@Simona
Nu am curaj să rămân ceea ce nu am fost, dar curaj să devin podoabă verde a ramurii, ca într-un final să îți dai seama ce gol și pustiu e stejarul fără ea ! Iar teamă de cădere nu am, amortizată fiind de omăt, de unde voi fi ridicat pe umerii ghioceilor !
Răbdare, Simona, răbdare și ție ! Această plecare nu va dura prea mult nici ea. Că doar iarba e mai verde pe partea cealaltă a străzii, dar până ajungi să pășești pe ea. Și observă cum tot mai mult pălește, cu fiecare an.
Cine știe, poate vom asista la fenomenul reîntoarcerii ! Cine știe…
Ac în coasta acelor personaje pe care le-ai amintit e fiecare dintre cei cu atitudine, care-și cultivă capacitățile intelectuale și spirituale/duhovnicești. Nu de dragul de a împunge, firesc, dar ca rezultat a verticalitații !
Cât privește lupta care se dă dintre popor și conducere, e sensibilă. După cum știm, conducerea ar trebui să-și protejeze oamenii, nu să-i constrângă sistematic, comportându-se ca o forță antihristică (care în mod tot mai vădit devine una).
Lucia
iunie 18, 2015 @ 10:23 pm
Multumesc Simona.
Luandu-ma dupa experiența personală, deși nu toți reactionam la fel, le doresc tuturor celor care nu se mai regăsesc ca făcând parte din aceasta tara, ori se simt plafonați, ori vad totul ca pe o fatalitate, sa plece printre străini câțiva ani, cu condiția sa nu lase copii acasă. Dar nu oriunde! Ca sa va măsurați real sentimentele, nevoile, prioritățile, sa evitați Italia, Spania, si mergeți in tari precum Scotia, unde nimic nu e ca acasa! Nici oamenii, nici bisericile (majoritatea transformate in Pub-uri, cazinouri), nici vremea, nici hainele si cu atat mai mult cultura ca stil de viata. Sunt cel putin doua rezultate: ori va place, va regăsiți in cultura lor si atunci, din punctul meu de vedere, ramaneti acolo si vom fi toți câștigați, ori va veti trezi si veti aprecia tot de acasă, pana si praful de pe strada (nu si câinii vagabonzi, săracii, mutați dintr-un cartier in altul), si va întoarceți pregătit sufletește si duhovnicește, daca ati nimerit la un duhovnic bun, sa trăiți in Romania precum descria Dimitrie mai sus si ‘o femeie’.
Lipsindu-te de toate cu care ai crescut si esti învățat, este un mod real de a afla cine esti si e mare lucru sa deții acest răspuns! Deci pribegind printre străini poate fi o binecuvântare, in anumite limite.
Bucurii!
Carol
iunie 20, 2015 @ 11:30 am
Subiectul a fost deschis pe tema vietii din Londra, dar nu este peste tot la fel !
Eu urmeaza sa plec, si chiar cred ca este momentul schimbarii, momentul unor noi experiente. Cred ca e vremea unor dusuri reci, in mine persistand ideea aventurii, dar vor fi multe dusuri reci, mai ales intr-o tara ca Germania. Dar nu ma sperii, pentru ca ma pot adapta usor la alt mod de viata, si pot gasi motivatie oricand.
Avem exeplul acelui mare chirurg roman, tata a 5 copiii, care a dorit sa vina in tara, pentru ca asa considera ca este ami bine sufleteste pentru el si familie. Profesional, era implinit, lucra la unul dintre cele mai mari institute, Strantfordt, si putea castia acolo enorm, dar dorul de tara, mai puternic decat orice la cate unii.
Unii romani, preferau calea exilului, inainte de 89, dar un Constantin Noica, un Iustin Parvu, care au avut posibiltiatea sa plece, au preferat sa ramana aici in tara, oricat de dureros ar fi, oricat de umilitor ar fi , sa fii condus de niste neghiobi, de niste semidocti, au preferat sa se intoarca, sa ramana in tara.
Repet, noi romanii ortodocsi, vorbitori ai limbi traco-latinesti,am fost mereu uniti de limba,credinta. Sunt si astazi chiar in Moravia vlahi care vorbesc romaneste, sunt biserici ortodoxe in partile acelea, la Cehie, Slovaciei, unde pelcau ai nostrii, foarte priceputi razboinici, in tara neavand astfel de privilegii, dar de ortodoxie tineau cu dintii, austriecii doar cu tunurile ii razbeau pe ortodocsii de acolo care nu se inchinau papei.
Sunt cazuri de copiii care raman depresivi, se sinucid, se topesc de dorul parintilor, cu strainatatea asta, nu toti pot lucra in IT, sa poata tine acolo familia. Mai de admirat cel care merge sa trimita bani acasa, muncind zi si noapte decat cel cu facultate, care a fost si inzestrat de Dumnezeu, a putut din familie sa primeasca o educatie spre invatatura, sa fie stimulat spre asta, au fost si posibilitati sa fie sprijinit si ajutat, altul a dus de mic greul, a stat cu cheia la gat, parintii munceau pe fabrici, santiere….. altii in agricultura…. dar asa si este normal, nu trebuie sa fie societate uniforma, trebuie sa existe ierarhii si statut social diferit pentru fiecare, dar care sa nu impiedice pe altul din alta parte sa progreseze.
Nu peste tot e Londram si nici nu cred ca toti din Londra reusesc. Scria chiar in familia ortodoxa, cu durere, ca romanii iau compatrioti la munca in Anglia, cer pentru ora de munca la patron sume imense, iar celorlati le dau praful de pe toba. Eu cat am fost voluntar la ambulanta, am vazut nenumarate cazuri de romani veniti din Spania, Italia, cu boli grave psihice ajungand ultradepresivi. Altul venise cu un teanc de bani, il arata la toti, la cadre medicale cand venise salvarea sa il ia, voia sa ofere bani in staga si in dreapta, dar logic ca nimeni nu lua un sfant. A castigat mult, a pierdut mintea ! Nu toate sunt ok.
Poti spune, da domnule, sunt un roman fericit, cu familia mea am reusit, dar sa incurajezi pe toti sa plece, nu cred ca este ok. Trebuie sa fie ceva sigur. Cel care pleaca scu studii, cu un CV bun, ori la studii acolo, poate usor sa reuseasca, este ok, acest segmente de oameni il cunosc mai bine si dau, pentru unii este mai bine asa, profesional, au mai multe posibilitati. Desi, ei datoreaza mult tarii, nu statului roman, care pune pieridici, ci familiei, prietenilor, rudelor, tuturor celor care l-au influentat bine, profesorilor romani, care, iata, pot si fara mari posibiltiati, sa ajute multi tineri sa devina genii, sa ia rezultate incredibile la olimpiade,descoperiri, sa lucreze in domeniul IT la cere mai mari companii de soft din lume, etc.
Nu toti isi fac casa, curte, cresc gaini. Depinde si in ce zona merge…. reusita personala, este foarte buna, cred ca multi si-ar dori si din straini sa aiba o casuta frumoasa, curte, gradina etc…. dar sa auzi si exemplu unui roman, lucra la un spaniol toate ok u angaatii, dar , cand se vedea cu prietenii luau etnobotanice… odata,patronul, sub influenta acelor droguri, era sa-l omoare cu ciocanul in cap….. putea muri acolo intre straini… apoi, cand si-a revenit, si-a cerut scuze patronul, ca nu stia ce era cu el….. alt roman, stabilit acolo, era super ok, ii dadea casa, facuse gradina, pasari, pescuia la rau, se aranjase…. depinde mai, de la caz la caz, nu se pot emite teorii universale. Dar pentru parerile si exemplele personale va multumesc, pentru ca asa, pot face si eu o parere, trae o concluzie, la ce aud de la diferite persoane care au trait sau traiesc in afara tarii….