Pentru a chema pe oameni la Hristos e nevoie și de o viață sfântă nu doar de harul preoției
Preotul trebuie să poată opri lumea de pe povârnişul căderii, trebuie să o poată înălţa pe culmile vieţuirii, la lumina duhului. Dar acest „trebuie să poată“ înseamnă, în primul rând, o uriaşă luptă pentru înălţarea sa; înseamnă nu o putere dată de la început, de-a gata, ca o unealtă naturală, ci o obligaţie de a o găsi, cu asigurarea însă că o va găsi sigur dacă o va căuta necontenit…
Preotul, aşadar, este menit să lucreze cu toată fiinţa sa; …trebuie să coboare ducând pe braţe fiinţa sa, jertfită în întunecimile sufletelor învârtoşate, să le înmoaie cu sângele său şi să le lumineze, consumându-se ca o torţă. Precum trupul sleit de puteri nu se reface decât printr-o transfuzie de sânge de la un trup sănătos, aşa o Viaţă sufletească încremenită şi stinsă nu se poate înviora decât dacă preotul îşi îmbibă în ea cu totul fiinţa sa, care trebuie să fie, întreagă, numai și curăţie şi numai dragoste. Iar dacă ar face aceasta nu numai un singur preot, ci toţi, lumea s-ar înnoi, săvârşindu-se minunea.
(Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Culturã şi duhovnicie)