Heidi: „Mă chinuia gândul că nu voi putea iubi niciodată curat, pe nimeni, din cauza ticăloşiei mele”

De când urmăresc postările de pe acest site, conştiinţa mă apasă tot mai tare! Descopăr gravitatea păcatelor pe care le săvârşesc şi despre care ştiu doar atât: că sunt păcate! Am şi eu ceva de spus… care sper să fie măcar spre folosul celor care trec prin ce am trecut eu, dacă nu şi pentru cei cărora le doresc ca niciodată să nu guste din cupa amară a acestui păcat!

Ceea ce mă chinuie cel mai tare şi-mi întunecă sufletul şi mintea este păcatul malahiei. Eram atât de mică încât nici nu ştiu când am început să săvârşesc acest păcat. Am descoperit că este un păcat deabia acum 2 ani. De atunci am încercat de câteva ori să scap de patima asta care mă tulbura din ce în ce mai tare, dar de fiecare dată cedam. E o luptă grea şi fără prea multe speranţe că vei birui! Şi lucrul acesta îl înţelege cel mai bine o persoană care a trecut sau trece prin aşa ceva!

O singură dată am mărturisit acest păcat duhovnicului meu, plină de ruşine şi de furie faţă de propria-mi persoană, dar nu după mult timp am picat din nou! Şi deveneam din ce în ce mai nervoasă, mai tristă! Situaţia se agrava din ce în ce mai mult, nu doar că-mi făceam rău mie, distrugându-mi trupul şi sufletul, dar am început să fac rău şi altora! Încet, încet a apărut pofta trupească pentru ceilalţi, pentru prietenul meu, care avea aceeaşi problemă!

Din dorinţa de a ne satisface pornirile ne atingeam, ne ispiteam, ajungându-se până la să zisul „sex oral”. Asta a fost lucrul care „a pus capac” !

Mă simţeam murdară, ultima persoană, eram furioasă că eu am făcut asta! Mă simţeam un izvor de păcate! Mă chinuia gândul că nu voi putea iubi niciodată curat, pe nimeni, din cauza ticăloşiei mele, şi gândul că asta mă va afecta toată viaţa, atât pe mine cât şi familia pe care o voi avea la un moment dat.

Nimeni nu ştia ce mi se întâmplă dar simţeam că toată lumea fuge de mine, mă evită, nu aveam prieteni, nimeni nu mă vroia în preajmă! Şi era cumplit! Nu găsesc cuvintele pentru a spune ce simţeam în momentele alea! E ceva care îţi îneacă sufletul şi nu te lasă să respiri, simţi doar un nod în gât şi tot timpul „pofta” de plâns. Nimic nu mă sperie mai tare că SINGURĂTATEA!

În momentul în care credeam că am rămas singură, mi-am dat seama că cel mai bun prieten îmi este Iisus. Pentru ce Îl îndepărtasem aşa tare? Fără El în inima mea pierdeam totul! Sau mai bine spus, nu aveam nimic! Nimic nu merita ca eu să-i greşesc în halul acesta.. nici Lui, nici mie, nici persoanelor la care ţineam, la care vroiam să ţin! El făcea totul pentru mine, şi eu nimic pentru El! Am început să ţin post şi să mă rog mai intens ca niciodată!

Simţeam nevoia să merg la Biserică şi să stau toată slujbă în genuchi plângând! Acesta rămăsese singurul lucru care îmi mai dădea linişte! Regretăm tot ceea ce trăisem până atunci, regretăm fiecare zi din viaţă în care I-am greşit lui Hristos şi în care am adunat pentru sufletul şi trupul meu numai mizerii şi bolovani grei! Atunci am gândit cu adevărat „Dau voinţa, iau putere!”.

Au trecut şase luni de când m-am hotărât să zdrobesc capul acestui şarpe care mă ucidea, şi anume masturbarea, şi viaţa mea a început să se schimbe. Ştiu că acest lucru poate revenii oricând, că e suficient un gând, o imagine, un cuvânt dar dacă Îl avem pe Dumnezeu în inimile noastre suntem cei mai puternici! El ne-a dat „Crucea armă asupra diavolului!”. Dacă ne dăm seama că am greşit, recunoaştem, mărturisim şi dorim cu adevărat să lăsăm păcatul, Dumnezeu va lucra cu noi în aşa fel încât să ne îndreptăm de diavol şi să ne apropiem de El, care doreşte întotdeauna îndreptarea noastră, a păcătoşilor! Dar totul depinde de noi! Numai de noi!

Sfântul Apostol Pavel spune: „Pot totul în Hristos, care mă întăreşte!”.

Fiecare dintre noi greşim, unul mai mult, altul mai puţin, dar pentru un adevărat creştin nu există „nu pot” când vine vorba de îndreptare şi întoarcere la Dumnezeu!

Sper că Bunul şi Blândul Iisus să ne lumineze tuturor sufletele şi minţile spre tot ce-i ziditor!

Doamne ajută!

(Heidi – autorul preferă să rămână anomim și să se semneze cu un pseudonim)