Hippy flower power

19

Da, asta-i genu meu de mama.

Sunt cam nervoasa de la atata dexa. Luni implinesc doua saptamani de 80 mg intravenos, sunt rotunda la fata ca o luna plina , ma urasc cand ma privesc, am multa energie, nu am ce sa fac cu ea, copiii sunt bolnavi, n-am putere sa ma plimb, tre’ sa-mi iau pantofi de primavara si asa mai deaprte.

Asa ca o sa scriu ce ma enerveaza pe mine la societatea de azi. La societatea parinteasca, mai precis.

Ma enerveaza lipsa de incredere in copil si in propria persoana. Ma enerveaza folosirea excesiva a pompelor de muls, a mameloanelor de silicon, a biberoanelor din prima secunda de viata. Ma enerveaza obsesiile cantarului, numaratul regurgitarilor, panica ca nu a crescut copilul un kilogram pe luna.

Ma enerveaza lipsa de incredere in a-ti alinta si purta bebelusul in brate. Ma enerveaza lipsa libertatii in raport cu propria progenitura.

Ma enerveaza ideea de a-i numara imbucaturile, mililitri de lapte, de a il evalua pe copil dupa niste cifre!

Ma enerveaza frica de daruire totala. Lipsa de sacrificiu de buna voie.

Stiu foarte bine cat de greu e. Doar am nascut la 23 de ani si am facut toate aceste greseli. Sunt furioasa pe mine pentru ele.

De ce?

Pentru ca m-am lasat corupta de lumea inconjuratoare, pentru care copilul trebuie sa creasca ca accesoriu al tau, iar viata ta sa nu se schimbe absolut deloc.

Pentru ce ma lasam umilita de cei care considerau ca bebe trebuie alaptat si pus in pat, si ce daca plange? Ma simteam vinovata ca nu reusesc asa ceva.

Ce mi-as fi dorit atunci sa traiesc undeva in jungla, cu bebe in wrap si sa nu ma preseze nimeni.

Sa pot fi libera sa-mi iubesc fetita indiferent de medicalizarea vietii noastre.

De fiecare data cand o mama cedeaza si da lapte praf simt o durere inimaginabila. Ma doare lipsa de discernamant, ma doare introducerea artificialului de frica celor cateva zeci de grame pe care copilul nu le va creste. Dar aceste grame de lapte praf nu ajuta la nimic copilul, in viitorul sau pe termen lung. Si nici pe mama. E o falsa iluzie.

Ma doare lipsa de puritate din aceasta lume. Nu neaparat lipsa de puritate, cat incetarea cautarii ei. Aspiratia spre naturalete si comuniune dispare, incet incet, in favoarea consumerismului. Cum poate o mama sa se simta mai fericita ca a dat biberon decat ca a dat totul din ea?

Bun, daca tot l-a dat, asta e. Dar sa stie ca nu e bine. Atata tot. Sa se asume pe sine , nu sa isi caute scuze. Nu e deloc adevarat ca bebe creste la fel de misto cu lapte praf. Nu ma refer la sanatate. Sa fie clar. Ma refer la ADEVARATA realitate intre mama si copil. Nealterata de nimic. Ma mira ca oamenii nu mai tin la acest lucru.

In Biblie, totul pledeaza pentru puritate. Incepand cu separarea cerului de pamant. iar noi ce facem? amestecam in mod vulgar societatea in relatia cu propriul bebelus.

Nu, nu sunt extremista. Consider ca trebuie si carucior, si wrap, si purtat in brate. Si mancare gatita, si borcanel da fructe daca vrei sa stai in parc toata ziua.

Dar vizez la o societate in care tzatza-n vant, iubirea manifestata fatis pentru bebelus si  intelegerea lui sa primeze.

In care o mama e respectata doar pentru atata, ca e mama. In care o mama nu trebuie sa demonstreze nimic altceva decat ca e in stare sa isi creasca copilul in mod natural, fara interventii. De fapt, nici asta nu trebuie sa demonstreze. Ci sa fie lasata in pace. Sa nu i se mai inoculeze frica. Sa stie ca e normal sa te doara mameloanele, ca trece. Ca durerea te face sa iubesti mai mult.

Ma enerveaza frica de durere, pentru ca durerea e necesara, e vitala. Daca accepti durerea, evoluezi spre fericire. Fericiti cei pe care ii doare si isi accepta astfel progresul personal.

Fuga de suferinta e o mare tara a societatii noastre. Ma dezgusta lasitatea in fata suferintei, dorinta de caldicel, de moale.

As vrea ca oamenii sa inteleaga ca nu poti fi fericit daca nu intelegi la modul mare, profund, ca trebuie sa suferi.

Ca cea mai mare bucurie este sa accepti cu senintate, tragismul. La orice nivel e el. Sa te bucuri cand te doare ca suge bebe si sa arunci mameloanele de silicon.

Daca toate mamele ar incepe cu asta, lumea ar fi un loc mult mai frumos.

(Degetica – Blogul Armonii)