Hristos a înviat!
De este cineva binecredincios si iubitor de Dumnezeu, sa se bucure de acest praznic frumos si luminat. De este cineva sluga inteleapta, sa intre, bucurandu-se intru bucuria Domnului. De s-a ostenit cineva postind, sa-si ia acum rasplata. De a lucrat cineva din ceasul cel dintai, sa-si primeasca astazi rasplata cea dreapta. De a venit cineva dupa ceasul al treilea, multumind sa praznuiasca. De a ajuns cineva dupa ceasul al saselea,sa nu de indoiasca, nicidecum, caci cu nimic nu va fi pagubit. De a intarziat cineva pana in ceasul al noulea, sa se apropie, nicidecum indoindu-se . De a ajuns cineva abia in ceasul al unsprezecelea, sa nu se teama din pricina intarzierii, caci darnic fiind Stapanul , primeste pe cel de pe urma ca si pe cel dintai, odihneste pe cel din al unsprezecelea ceas ca si pe cel ce a lucrat din ceasul intai, si pe cel de pe urma miluieste, si pe cel dintai mangaie, si aceluia plateste si acestuia daruieste, si faptele le primeste; si gandul il tine in seama, si lucrul il pretuieste, si vointa o lauda. Pentru aceasta, intrati toti intru bucuria Domnului nostru; si cel dintai, si cel de al doilea, luati plata. Bogatii si saracii impreuna bucurati-va. Cei ce v-ati infranat si cei lenesi, cinstiti ziua.
Cei ce ati postit si cei ce n-ait postit, veseliti-va astazi. Masa este plina, oaspatati-va toti. Vitelul este mult, nimeni sa nu iasa flamand. Gustati toti din ospatul credintei; impartasiti-va toti din bucuria bunatatii. Sa nu se planga nimeni de lipsa, ca s-a aratat Imparatia cea de obste. Nimeni sa nu se tanguiasca pentru pacate, ca din mormant iertarea a rasarit. Nimeni sa nu se teama de moarte, ca ne-a izbavit pe noi moartea Mantuitorului; a stins-o pe ea cel ce a fost tinut de ea. Pradat-o iadul Cel ce S-a pogorat in iad; umplutu-l-a de amaraciune, fiindca a gustat din trupul Lui. Si aceasta mai dintai intelegand-o Isaia, a strigat: Iadul, zice, s-a amarat, intampinandu-te pe Tine jos; amarandu-s-a ca s-a stricat. S-a amarat, ca a fost batjocorit; s-a amarat ca a fost omorat; s-a amarat ca s-a surpat; s-a amarat ca a fost legat. A primit un trup si de Dumnezeu a fost lovit. A primit pamant si s-a intalnit cu cerul, a primit ceea ce vedea si a cazut prin ceea ce nu se vedea. Unde-ti este, moarte, boldul? Unde-ti este, iadule, acum biruinta? Inviat-a Hristos si tu ai fost nimicit. Sculatu-s-a Hristos si au cazut diavolii. Inviat-a Hristos si se bucura ingerii. Inviat-a Hristos si viata stapaneste. Inviat-a Hristos si nici un mort nu este in gropa; ca Hristos , sculandu-se din morti, incepatura celor adormiti S-a facut. Lui se cuvine slava si stapanirea in vecii vecilor. Amin. (Sfantul Ioan Gura de Aur)

(Visited 24 times, 1 visits today)
adriana
aprilie 4, 2010 @ 12:02 pm
ADEVARAT A INVIAT!
Maria
aprilie 4, 2010 @ 1:08 pm
Ziua Învierii! Şi să ne luminăm cu prăznuirea, şi unul pe altul să ne îmbrăţişăm. Să zicem fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi; să iertăm toate pentru Înviere. Şi aşa să strigăm:
Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le!
Valentin
aprilie 4, 2010 @ 1:47 pm
Cea mai frumoasa utrenie a invierii:
http://www.trilulilu.ro/vylyca84/b7a4fb04a7b6e0
Anesti
aprilie 4, 2010 @ 5:26 pm
Adevarat a Inviat!
Bogdana
aprilie 4, 2010 @ 7:12 pm
Adevarat a inviat!!
Dana
aprilie 4, 2010 @ 7:32 pm
Adevarat a inviat!
Veronica
aprilie 4, 2010 @ 9:19 pm
ADEVARAT A INVIAT !
Valentin
aprilie 4, 2010 @ 11:59 pm
Pr. Arsenie Boca sfantul si omul cavernelor – teatru radiofonic din data de 04.04.2010
http://www.trilulilu.ro/vylyca84/4479906e5b6617