Cât a făcut Hristos pentru Europa şi cum i-a mulţumit Europa lui Hristos?

Aceasta, fraţilor, este un subiect de meditaţie şi învăţătură. Ce a făcut, aşadar, Hristos pentru Europa? Răspuns: mai mult decât totul. Căci tot ar fi însemnat ceea ce oamenii pot aştepta. Dar Hristos a făcut pentru Europa cu mult mai mult decât s’ar fi putut aştepta oamenii.

În Europa, Hristos a împrăştiat întunericul păgânismului şi absurditatea închinării la idoli. Cu acesta am spus tot, pentru cel ce cunoaşte înţelesul acestor două cuvinte: ,,păgânism” şi „închinare la idoli.” Dar pentru acei care nu ştiu, vom spune ceva mai mult. Păgânismul şi închinarea la idoli Europeană au fost tot atât de întunecate şi de absurde precum păgânismul şi închinarea la idoli a triburilor negrilor din Africa zilelor noastre. Dar mult mai necruţătoare, într’atât de necruţătoare, încât sângele urmaşilor lui Iafet a alungat oamenii pe meleaguri mai îndepărtate decât sângele lui Ham.

Religie fără Dumnezeul cel adevărat, căsătorie fără morală, societate fără milă, stat fără o raţiune mai înaltă decât cea a răpirii tâlhăreşti – într’un cuvânt: viaţă fără rost şi moarte fără nădejde. Pe lângă acestea, frica neîntreruptă de înfricoşătorii dumnezei, care trebuiau îmbunaţi cu jertfe sângeroase, umane şi animale, apoi ghicitorile, vrăjitoriile şi cele fără de număr şi fără de sens ceremonialuri din noapte şi din zi. Întuneric şi prostie în bordeiul ţărănesc, întuneric şi prostie în casa boierească, întuneric şi prostie la curtea împărătească, şi în poezie, şi în toate. Satana a ţinut legată omenirea europeană până când s’a arătat Hristos.

Şi tot organismul omenirii europene, tot trupul şi sufletul au fost nu bolnave, ci însăşi boala, asemenea omului lepros din cap până în picioare. Iar Hristos, când s’a arătat în asemenea bolniţă şi ospiciu prin slujitorii Săi, parcă ar fi spus ceea ce a spus femeii gârbovite de optsprezece ani: „Europa, slobozitu-te-ai de boala ta.” (Lc. 13:12). Şi dintr’o dată Europa s’a îndreptat, şi-a venit în fire, s’a luminat, s’a curăţit şi s’a cultivat. Ca şi când cineva ar deschide ferestrele temniţei şi ar curăţa, ar face ordine şi ar tămâia.

Pe lângă acestea, Hristos a dat popoarelor botezate ale Europei stăpânirea asupra întregii feţe a pământului, pentru ca, botezaţi fiind, să-i boteze şi pe alţii; sfinţiţi fiind, să-i sfinţească şi pe alţii; învăţaţi fiind, să-i înveţe şi pe fraţii lor mai întunecaţi şi mai slabi. Iată, această minune a minunilor a făcut-o Domnul Iisus Hristos cu Europa.

La a doua întrebare, cum i-a mulţumit sau i-a răsplătit Europa lui Hristos, răspunsul nu este lumină, ci întuneric, nu e bucurie, ci jale. I-a mulţumit şi i-a răsplătit precum acei Gadarini pe care Hristos i-a slobozit de legiuni de duhuri viclene şi care 1-au rugat apoi să plece de la ei: Şi a rugat pre dânsul toatã mulţimea ţinutului Gadarinilor să se ducă dela ei. (Lc. 8:37). Şi El a plecat. Nu le-a spus nici un cuvânt, ci a plecat. S’a dus, dar blestemul a rămas pe acele meleaguri. Şi acel ţinut al Gadarinilor, odinioară roditor şi bogat, se înfăţişează astăzi ochilor omeneşti ca un pustiu uscat, mohorât şi blestemat. Gadarinii l-au rugat pe Hristos să plece de la ei. Europenii nu l-au rugat, ci l-au izgonit. Îl izgonesc prin tot ce le stă la îndemână: prin şcoli, prin presă, prin politică, prin filme, prin ghicituri ştiinţifice şi prin toată trufia lor culturală; Îl izgonesc şi prin gânduri, prin cuvinte şi prin fapte – fiecare în parte, în grup şi toţi laolaltă.

Dacă acestea s’au întâmplat Gadarei, care, în prostia ei, l-a rugat pe Hristos să se depărteze, cum îi va fi oare Europei, care nu îl roagă, ci, în răutatea ei, Îl alungă de la ea? Cum îi va fi, oare, Europei? Europei care s’a lepădat de Hristos şi s’a întors la păgânismul ei străvechi, intunecat, absurd şi rău-mirositor? Aceste întrebări îşi găsesc un răspuns indirect în Evanghelie. Europei i se va întâmpla ce i s’a întâmplat Capernaümului, acea cetate culturală, bogată, îngrijită, veselă şi trufaşă de pe ţărmul Mării Galileei. Hristos i-a pecetluit soarta cu aceste cuvinte: Şi tu, Capernaume, carea până la cer te-ai înălţat, pânã la iad te vei pogorî; că de s’ar fi fãcut în Sodoma puterile carile s’au fãcut întru tine, ar fi rămas pâna’ în ziua de astãzi. Însă zic voua cã pământului Sodomei mai lesne îi va fi în ziua judecãţii decât ţie. (Mat. 11, 23-24)

O, fraţii mei, dacă s’ar fi făcut în India şi în China minunile care s’au săvârşit în Europa vreme de două mii de ani, minuni nemăsurate şi nenumărate, de multă vreme aceste două mari furnicare de oameni – jumătate din întreaga omenire – s’ar fi căit în ţărână şi cenuşă, l-ar fi iubit pe Hristos şi s’ar fi închinat Lui.

Eu nu mă îngrijorez de soarta Indiei sau Chinei. Mă îngrijorez de soarta Europei. Va cădea precum Capernaumul. Şi acolo unde astăzi sunt trufaşele ei turnuri, vor fi muşuroaie de furnici; unde astăzi sunt bulevardele lor, vor fi mărăcini şi şerpării; acolo unde acum este strigătul neruşinat împotriva lui Hristos, va fi ţipătul bufniţelor şi urletul şacalilor. Pentru că atunci când Europa s’a crezut cultă, atunci s’a sălbăticit. Când a crezut că ştie tot, atunci s’a prostit. Când a crezut că e foarte puternică, atunci a devenit neînsemnată ca o pânză de păianjen.

Iată, fraţilor, un subiect de meditaţie şi de învăţătură. Proslăviţi-1 pe Hristos Dumnezeu, ca şi E1 să vă proslăvească în împărăţia Sa cea cerească. Amin.

(Aceste pagini au fost scrise de Sfântul Nicolae Velimirovici pe când era întemnițat în lagărul de la Dachau, lângă Munchen, în Germania anului 1945. Ele fac parte din cartea – „Prin fereastra temniței” – cuvântul 24, pag. 74)