Luaţi-vă ca model de trăire pe Hristos şi sfinţii lui, nu oamenii din jur

Da, noi creştinii uneori facem o greşeală, luându-ne ca modele de viaţă oameni de lângă noi, în loc să-L luăm ca model de trăire pe Iisus Hristos, Cel care a fost, este şi va fi până veac, Dumnezeu şi Om. Nu e nimic rău să iubeşti pe cineva, să-i apreciezi smerenia, trăirea duhovnicească, puterea rugăciunii, faptele bune, dar trebuie să fii conştient că e om şi are şi păcate, căci aşa cum spune o rugăciune de pomenire a celor morţi: „nu este om care să fie viu şi să nu greşească, numai Tu singur eşti fără de păcat, dreaptatea Ta este dreptate în veac şi Cuvântul Tău este Adevărul.”

Ba încă şi sfinţii ne recomandă să trăim pe lângă cei virtuoşi, să ne lipim de oamenii duhovniceşti, să ne facem prieteni cu obiceiuri bune, căci aşa vom fi şi noi încurajaţi să facem binele. Dar e foarte important să nu-i idolatrizăm, să nu legăm toată învăţătura şi frumuseţea Bisericii de viaţa lor, pentru că va veni un moment când le vom vedea şi slăbiciunile şi căderile, şi atunci vom fi dezamăgiţi nu numai de ei ci şi de Biserică.

Părintele duhovnic îmi spunea în scaunul spovedaniei: „Nu eu sunt modelul tău de viaţă ci Hristos. Te numeşti creştin după numele Lui, nu „oncean” după numele meu de familie. La El să te uiţi mereu. Eu sunt păcătos şi le am pe ale mele…”

Am fost dezămăgit de unii oameni ai Bisericii pentru că am crezut că au o viaţă sfântă judecându-i numai după cuvintele pe care le rostesc şi-mi ziceam: „nu se poate ca un om care vorbeşte aşa frumos să aibe păcate mari…e imposibil!”. Nu e imposibil! Am văzut asta cu ochii mei. Dumnezeu le dă har ca să atragă oamenii la Biserică şi să le acopere faptele lor nedemne de haina pe care o poartă. E o înţeleaptă strategie, totul numai ca oamenii să nu se desparte de El, izvorul iubirii, căci altfel vor suferi.

Există însă şi a doua situaţie în care idolatrizarea sau luarea drept model a unui om, poate dezamăgi: atunci când tu eşti sau devii mai râvnitor decât cel pe care-l ai ca model. Se întâmpla cazuri în care fiii duhovniceşti să fie mai curaţi şi să ducă o viaţă mai sfântă decât părintele lor duhovnic. Sau situaţii în care oamenii luaţi ca modele să cedeze unor ispite sau slăbiciuni, sau să fie încercaţi de Dumnezeu cu fel de fel de situaţii de viaţă, din care ei nu ies aşa cum ar trebui. În aceste cazuri, când îl vezi pe cel pe care ţi l-ai luat ca model căzând în păcat, sau nefiind aşa de râvnitor, te poţi sminti, te poţi îndepărta parţial sau total de Dumnezeu, acuzând neputinţa Bisericii şi a lui Dumnezeu de a nu putea transforma un om, în loc să acuzi slăbiciunea omenească.

Nici măcar părintele duhovnic n-ar trebui luat ca exemplu ci Iisus Hristos, Maica lui Preacurată şi milioanele de sfinţi ale Bisericii Ortodoxe care ne aşteaptă să le cerem ajutorul în orice clipă.

Poate ştiaţi, poate nu, dar înainte de a începe slujba de canonizare a unui sfânt în Biserica Ortodoxă, se face o slujbă de pomenire pentru respectivul sfânt. Eu am rămas foarte surprins când am auzit că un om care urmează să ne fie propus tuturor ca model de trăire i se face rugăciune prin care i se cere lui Dumnezeu iertarea păcatelor. Da, şi sfinţii au avut păcate în timpul vieţii, unii multe, alţii mai puţine.

Proclamarea unui om ca sfânt în Biserica Ortodoxă arată că acel om a ajuns să se unească cu Hristos încă din timpul vieţii, iar moartea a fost doar o trecere spre Împărăţia Cerurilor, o trecere spre o viaţă în care unirea cu Dumnezeu este deplină. Astfel omul proclamat întregii Bisericii ca sfânt nu este omul cel vechi, cu multe fapte bune, câteva păcate şi multe slăbiciuni ci este omul înnoit, înviat alături de Hristos, omul plin de harul lui Dumnezeu, omul care astăzi sălăşluieşte în sânurile Sfintei Treimi. Abia acest om poate fi considerat un model de trăire pentru întreg poporul. Lui putem să ne închinăm în icoană şi putem să i ne adresăm în rugăciune căci ştim că toate puterea îi vine de la Dumnezeu şi nu mai există slăbiciune şi păcat. Atunci putem să-i încredinţăm cu bucurie dorinţele şi speranţele noastre pentru că ştim că toate le poate în Hristos.

Oricât de mult s-ar uni oamenii cu Hristos pe pământ, unirea deplină cu El vine doar prin moarte şi Înviere. Din acest motiv nu sunt canonizaţi oameni în viaţă, pentru că viaţa lor nu este desăvârşită şi nu este gata pentru a fi arătată ca model.

E normal să vrem oameni duhovniceşti printre noi, preoţi cu har, monahi îmbunătăţiţi, ierarhi dumnezeişti ca Ioan Gură de Aur, dar trebuie să fim conştienţi că sfinţii pot comunica cu noi la fel de real şi de profund ca şi cei din jurul nostru.

Cât de minunat lucrează Maica Domnului în viaţa unui creştin! Cât de concret ne ajută! Cât de mult ne încurajează! Cine nu vorbeşte cu ea? Cine nu i-a cerut ajutorul?

E plină Biserica de sfinţi, iar noi ne plângem că nu mai avem oameni cu har printre noi…. Dacă am ţine legătura cu sfinţii şi cu Maica Domnului prin rugăciune, atunci viaţa duhovnicească a membrilor Bisericii ar arăta astfel azi. Ar apărea mulţi mai mulţi oameni duhovniceşti.

E bine să ne rugăm chiar şi pentru cei pe care îi vedem având o viaţă foarte îmbunătăţită, căci cu siguranţă au nevoie de ajutorul lui Dumnezeu. E frumos să imităm ceea ce vedem curat şi ziditor la cei din jur, dar să fim cu mare grijă ca atunci când îi vedem cuiva slăbiciunile şi păcatele să zicem: „iartă-l Doamne că e robul tău, luminează-l şi nu-l lăsa să rămână în întunericul păcatului său!”.

Astăzi ca dintotdeauna este o adevărată fugă după duhovnicii îmbunătăţiţi, mănăstirile cu astfel de oameni fiind pline non-stop de creştini care vin să ceară sfat sau tămăduire pentru problemele lor. Şi ei pot greşi, şi ei pot da uneori sfaturi greşite. Nu trebuie să alergăm la ei ca la instanţa supremă în materie de credinţă. Fiecare om trebuie să-şi aibă duhovnicul propriu, de recomandat cât mai aproape de casă, şi nu un părinte aflat la sute de km depărtare, care este asaltat mereu de oameni, pentru că el cu siguranţă nu va avea timp.

În ceea ce priveşte problemele de credinţă ultimul cuvânt îl are Sinodul Bisericii Ortodoxe Române, care întâlnindu-se sub călăuzirea Duhului Sfânt decide ceea ce este bine pentru mântuirea întregului popor.

Poate ştiţi, poate nu, nici măcar hotărârile Sinodului Bisericii Ortodoxe nu sunt definitive şi de netăgăduit, adevărul lor fiind testat prin acceptarea în mijloclul poporului. În istoria bisericii universale au fost sinoade care au luat măsuri greşite, care ulterior n-au fost primite de popor.

Concluzia e simplă: Să luam ca model de trăire pe Hristos şi viaţa lui întreagă, plină de fapte mari şi de minuni, pe Maica Domnului, cea care este mai curată şi mai sfântă decât toţi îngerii din cer, şi pe sutele de mii de sfinţi care ne-aşteaptă blânzi în icoană să le cerem ajutorul.

Oamenii sfinţi din viaţa noastră nu trebuie idolatrizaţi, lăudaţi sau ridicaţi în slăvi excesiv, ci trebuie imitaţi pe cât posibil, iar atunci când greşesc ne rugăm pentru ei că au mare nevoie.

Să-l aveţi ca limită pe Cel Nelimitat, ca Măsură pe Cel nemăsurat, şi abia atunci veţi vedea că faptele bune ale oamenilor sunt abia un slab început în perspectiva lui Dumnezeu.

„Fiţi dar voi desăvârşiţi precum Tatăl vostru cel din ceruri desăvârşit este!”

“Invăţaţi-vă de la Mine, ca sunt blând şi smerit cu inima!”

(Claudiu)