Lui Hristos i se cere să plătească taxe şi impozite
„Venind ei în Capernaum, s-au apropiat de Petru cei ce strâng darea (pentru Templu) şi i-au zis: Învăţătorul vostru nu plăteşte darea? Ba, da! – a zis el. Dar intrând în casă, Iisus i-a luat înainte, zicând: Ce ţi se pare, Simone? Regii pământului de la cine iau dări sau bir? De la fiii lor sau de la străini?
El I-a zis: De la străini. Iisus i-a zis: Aşadar, fiii sunt scutiţi. Ci ca să nu-i smintim pe ei, mergând la mare, aruncă undiţa şi peştele care va ieşi întâi, ia-l, şi, deschizându-i gura, vei găsi un statir (un ban de argint). Ia-l şi dă-l lor pentru Mine şi pentru tine.”
(Evanghelia după Matei, Capitolul 17, versetele 24 – 27)
Reînviem astăzi o secţiune de articole care mie personal îmi este foarte dragă: Discursuri în Sfânta Scriptură. Aşa cum am început-o prima dată nu a stârnit prea multe discuţii. Acum vom încerca o altă abordare. Vom publica texte din Scriptură şi vom comenta pe marginea lor, fiecare aşa cum le înţelege, cu scopul ca pâna la urmă să ne luminăm toţi şi Cuvântul lui Dumnezeu să prindă rădăcină în inimile noastre şi apoi să dea rod.
Vă invit să participaţi la discuţii: cu ideile voastre, cu ideile sfinţilor părinţi, cu citate ale teologilor sau ale altor personalităţi. Important este să percepem cât de adâncă este Sfânta Scriptură şi ce mult folos aduce fiecăruia dintre noi. Nu vă invit la o discuţie academică, pretenţioasă, ci la una ca între prieteni la un ceai.
Grigore Alexandru
februarie 9, 2012 @ 9:11 am
Foarte interesantă această iniţiativă, sper să stârnească discuţii folositoare !
SB
februarie 9, 2012 @ 10:26 am
chiar sunt cu ceaiul în mână, mulţam de invitaţie 😛
eu ştiu ca mai e o fază în Biblie cu „daţi Cezarului ce-i al Cezarului” sau „să vă supuneţi stăpânirilor” … etc
din textul de mai sus nu prea am înţeles faza cu
„Regii pământului de la cine iau dări sau bir? De la fiii lor sau de la străini? El I-a zis: De la străini. Iisus i-a zis: Aşadar, fiii sunt scutiţi.” La cine se referă când zice „fii” şi când zice „străini” ?
Claudiu Balan
februarie 9, 2012 @ 10:43 am
Petru fiind întrebat înţepător de către vameşi dacă Hristos plăteşte impozite la stat, răspunde cu frică: „Ba, da!” deşi încă nu-l întrebase pe Mântuitorul.
Intrând în casă Domnul Hristos o ia înainte şi îl întreabă pe Petru de la cine iau de obicei regii taxe şi impozite, de la copiii lor sau de la străini.
Ce paradox! I se cere impozit lui Dumnezeu. I se cer taxe Stăpânului în casa Sa, chiar de la cei cărora El le-a dăruit totul! I se cere impozit Celui ce a făcut cerul şi pământul, mare şi izvoarele, munţii şi câmpiile, iubirea şi înţelepciunea…
Deşi făcuse atâtea minuni printre ei, totuşi nu l-au cunoscut că este Dumnezeu.
Hristos putea să scoată din buzunar banii pentru impozite, chiar dacă avea buzunarele goale, aşa cum a scos şi pâine pentru 5000 de oameni dintr-un coş aproape gol. Dar că să le arate că este Dumnezeu şi că tot ce se mişcă în univers este creat de El, l-a trimis pe Petru să ia un ban din gura unui peşte din apele unui râu. Şi ca să se vadă că nimic nu este întâmplător i-a spus că primul peşte pe care-l va prinde acela va avea banul. Adică bucuria găsirii banului în gura peştelui nu va fi un noroc, sau o întâmplare ci voia lui Dumnezeu, porunca Lui explicită.
Hristos îi spune lui Petru ca de obicei regii iau impozit doar de la străni, de la oamenii din popor, nu de la cei din familie. La fel cum astăzi politicienii pun taxe şi impozite mari populaţiei dar fii lor, apropiaţii lor, sunt ajutaţi să păcălească mereu sistemul şi să iasă întotdeauna în câştig. Hristos acuză nepotismul şi favorizarea unora în dauna altora. Nu acuză iniţiativa de a lua impozite şi taxe, pentru că astăzi statul de drept poate pune ordine în societatea doar prin intermediul acestor fonduri. Cu banii de la impozite şi taxe se fac spitale, şcoli, străzi, şi tot ce este necesar ca noi să trăim liniştit şi fără probleme.
Lui Hristos, ca Fiul al lui Dumnezeu, şi ca Dumnezeu adevărat nu trebuia să i se ceară impozite, pentru că din ale Lui trăim toţi. Duhul Sfânt grăieşte aşa frumos prin gura lui David Proorocul:
„Ascultă, popor al Meu, şi-ţi voi grăi ţie, Israele, şi voi aduce mărturie împotriva ta;
Eu sunt Dumnezeu, Dumnezeul tău. Nu pentru jertfele tale te voi mustra, nu: arderile-tale-de-tot sunt pururea înaintea Mea.
Nu voi primi viţei din casa ta şi nici ţapi din turmele tale, că ale Mele sunt toate fiarele câmpului, dobitoacele din munţi şi boii; Eu cunosc toate păsările cerului,
iar frumuseţea ţarinii cu Mine este. Dacă flămânzesc, nu ţie îţi voi spune,
că a Mea este lumea şi plinirea ei. Oare carne de taur voi mânca,
sau voi bea Eu sânge de ţapi? Jertfeşte-I lui Dumnezeu jertfă de laudă
şi plineşte-I Celui-Preaînalt făgăduinţele tale.
Şi’n ziua necazului tău cheamă-Mă pe Mine şi Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei preamări“.
(Psalmul 49)
SB
februarie 9, 2012 @ 11:09 am
am înţeles; nu eram sigură dacă se referă la fii ca rude de sange sau la fii, ca cetăţeni ai poporului, iar străinii nu înţelegeam daca sunt oamenii din popor sau din afara graniţelor.
Albinuta
februarie 9, 2012 @ 11:23 am
Foarte buna aceasta initiativa ,mereu gasiti cate ceva cu care sa ma surprindeti,cat despre explicatia data de Claudiu nu pot sa spun decat MULTUMESC ,am mai invatat astazi ceva foarte folositor ,estefoarte importaant cacineva sa ne explice ceeacecitim din Sfanta Scriptura
Claudiu Balan
februarie 9, 2012 @ 11:41 am
Doamne ajuta Albinuta!
Dumnezeu stie ca nu sunt cea mai buna persoana care sa dea explicatii pe marginii Scripturii. Sfintii Parinti fac asta cel mai bine, preotii, episcopii…
Eu incerc sa va impartasesc asa cum vad eu acest pasaj. El poate fi perceput in foarte multe feluri, din ce in ce mai adanc, depinde doar de mintea celui care citeste.
Albinuta
februarie 9, 2012 @ 12:10 pm
Poate ca nu este cea mai buna explicatie,eu nu am comparat-o cu explicatia sfintilor parinti insa este explicatia care ne face sa intelegem cat decat despre ce citim ,in ziua de azi este foarte important sa avem pe cineva care sa ne spuna toate acestea si foarte important nici macar nu trebuie sa ne deplasam pana la biserica intr-un fel vine biserica la noi ,Dumnezeu sa va rasplateasca si sa va binecuvinteze pentru tot ce faceti
Albinuta
februarie 9, 2012 @ 12:24 pm
credca m-am exprimat putin in corect cand am spuscanu trebuie ne deplasam labisericva ,corect cred ca era sa spun ca atunci cand nu avem timp sa mergem la biserica este foarte ,foarte folositoare aceasta initiativa ,iertare
Laura Stifter
februarie 9, 2012 @ 4:18 pm
Doamne ajută!
Felicitări pentru această iniţiativă minunată!
Deşi acum am foarte puţin timp la dispoziţie (mă pregătesc pentru ultimul examen din sesiune…), voi încerca să vă împărtăşesc un gând legat de acest text evanghelic.
Cred că atitudinea celor care I-au cerut Domnului Iisus Hristos impozite se aseamănă, într-o oarecare măsură, cu mentalitatea unora dintre credincioşii creştini de astăzi, care se cred îndreptăţiţi să li se împlinească absolut toate dorinţele (exprimate sau nu în rugăciune, pozitive sau negative, importante sau nesemnificative), doar pentru că sunt „creştini practicanţi” (ca şi cum ar putea exista şi creştini nepracticanţi), postesc, merg la biserică şi se roagă zilnic. 🙂 Pentru cele mai neînsemnate gesturi religioase considerăm că L-am îndatorat pe Dumnezeu şi – aşa cum se exprima regretatul părinte Teofil Părăian – ne raportăm la Tatăl nostru ceresc ca la un „Sponsor universal”. 🙂 Uităm adesea că, indiferent cât de multe fapte bune am săvârşi, mântuirea rămâne tot un dar divin, căci „ce vom răsplăti Domnului pentru toate câte ne-a dat nouă”? Mântuitorul nostru Hristos ni S-a dăruit pe Sine, iar noi… slăbim în credinţă pentru că încă nu ne-a dat dinarul pentru întreţinerea templului…
Hristos a murit pentru noi, iar noi ne mirăm că… nu ne-a ajutat să luăm 10 la disciplina x, deşi duminică am fost la biserică şi am dat un pomelnic, în care I-am cerut clar acest ajutor. :))
Dacă ne gândim la cele trei categorii de credincioşi identificate de către Sfinţii Părinţi (robii, slugile năimite şi fiii adevăraţi), cred că atitudinea prezentată în această pericopă evanghelică se încadrează perfect în cea de-a doua categorie. Astfel, credincioşii care se smintesc pentru că Hristos n-a acţionat fix aşa cum se aşteptau ei au depăşit, poate, etapa temerii de pedeapsa lui Dumnezeu şi au trecut la un nivel mai avansat de trăire duhovnicească… dar mai au de făcut un singur pas: acela de a-L iubi pe Hristos pentru El Însuşi (nu doar pentru minunile şi darurile Sale), de a-L căuta din dragoste, în mod necondiţionat, iar nu pentru dobândirea vreunei recompense.
Ce răsplată poate întrece bucuria de a-L iubi pe Hristos?
Ce dar al lui Dumnezeu ne poate atrage mai mult decât perspectiva vieţii veşnice în comuniune cu El?
Să ne ajute Domnul nostru Iisus Hristos, Stăpânul şi Izvorul vieţii noastre, să-L căutăm şi să-I slujim, fiind motivaţi nu de frica iadului, nici de dorinţa dobândirii unor avantaje, ci doar de iubirea pentru El, Care „Cel dintâi ne-a iubit”!!!
Nădăjduiesc din tot sufletul că aceste câteva gânduri v-au fost de folos şi v-au bucurat. 🙂
Hristos în mijlocul nostru!