Tati nu pot să zic „Iartă-mă”. E greu!
Acum câteva zile îi spuneam fetiței noastre Sofia, că dacă nu-și va cere iertare de la bunicu (de la tatăl meu) nu o voi lua la Botezul Otiliei, verișoara ei mică de două luni. Cu câteva zile înainte țipase la el, începând să plângă zgomotos, protestând că nu îi deschide televizorul să se uite la desene animate.
Explicându-i că este important să-și ceară iertare pentru că s-a comportat urât, Sofia stă și se gândește și-mi zice că nu poate să spună: „Iartă-mă” că e prea greu. Încerc să o încurajez, încerc să-i explic… Văzând că nu reușesc nicicum, îi spun că o voi pedepsi dacă nu-și va cere iertare. Știind că n-ar fi putut nicidecum să nu participe la bucuria Botezului verișoarei noastre, începe să caute soluții. Inițial îmi spune că nu se va întâlni cu bunicu până la Botez și prin urmare nu poate să-și ceară iertare.
Eu îi spun că-l poate suna. Ea mai stă puțin și începe iar să se plângă: „Tati nu pot să zic… e greu”. Încercând să-i explic că nu este așa greu, o rog pe Ilinca, surioara ei mai mică, să-i arate cum se cere iertare. Ilinca bucuroasă se duce la Sofia și îi spune ca un îngeraș: „Sofia te log fumos să mă ieți!” și o ia în brațe și o și pupă. Noi ne-am topit când am văzut. Totuși Sofia nu era convinsă. După câteva minute, o ia pe Ilinca în dormitor și îi spune să meargă ea la buni și să-i ceară iertare în numele ei.
Pe moment am lăsat lucrurile așa, fără să mai insistăm, oricum Sofia știa că pedeapsa rămâne în picioare. Ieri când ne-am întâlnit toți la masă, Sofia își ia inima în dinți și-și cere iertare tătălui meu… rușinându-se puțin. N-a fost așa de greu pe cât i se părea.
Eu totuși am rămas uimit de cum un copil de patru ani, fără păcate, fără gânduri rele, care este ancorat în viața Bisericii și se împărtășește duminică de duminică, poate să spună că îi este greu să ierte. Păi dacă un copil inocent spune asta, eu ditamai omul, plin de păcate și prejudecăți ce să mai zic.
Atunci am stat și m-am gândit la experiențele mele avute referitor la iertare, pentru a înțelege de fapt de ce se întâmplă acest lucru.
Când nu-L cunoșteam pe Dumnezeu și nu eram în Biserică nu conștientizam importanța acestui gest de a cere iertare. Țin minte că am văzut la un moment dat un text într-o prezentare power point, care se spunea: trei cuvinte sunt cele mai greu de rostit în fața oamenilor: „Mulțumesc”, „Te iubesc” și „Iartă-mă!”. Mi s-a părut o copilărie atunci când am citit… am crezut că sunt doar idei ale unor adolescenți îndrăgostiți. Totuși mi-a rămas în minte.
După ceva timp fiind la spovedanie și mărturisindu-i părintelui că m-am certat cu tatăl meu, el îmi spune să merg să-i cer iertare. Când m-am dus acasă am realizat cât de greu este să-i spun tatălui meu: “Iartă-mă!” deși el nu mai era supărat pe mine.
De atunci încerc, nu reușesc întotdeauna, să-mi cer iertare tuturor celor pe care-i supăr. Nu-mi place deloc să știu că am rămas supărat cu cineva… Mi-e groază să dau ochii cu acea persoană, și din acest motiv încerc să nu rămân certat cu nimeni.
Și mai este un lucru. De un an sau mai puțin am conștientizat când de important este să mă împărtășesc mai des cu Trupul și Sângele Domnului, și cât de multă putere îmi dă să lupt cu păcatele mele. Din acest motiv, știu că nu pot merge să mă împărtășesc dacă sunt certat cu cineva, indiferent dacă e din vina mea, sau din vina ceiluilalt. Asta e porunca Domnului pentru noi toți, și o găsim în Evanghelia după Matei, capitolul 5:
„Deci, dacă-ţi vei aduce darul tău la altar şi acolo îţi vei aminti că fratele tău are ceva împotrivă-ţi, lasă-ţi darul acolo, înaintea altarului, mergi mai întâi şi te împacă cu fratele tău şi numai după aceea întoarce-te şi adu-ţi darul. Împacă-te cu pârâşul tău degrabă, cât încă mai eşti cu el pe cale, ca nu cumva pârâşul să te dea pe mâna judecătorului, iar judecătorul pe aceea a slujbaşului şi să fii aruncat în temniţă; adevăr îţi spun: nu vei ieşi de acolo până nu vei fi dat şi cel din urmă ban.”
Observați cum spune Domnul foarte clar: „şi acolo îţi vei aminti că fratele tău are ceva împotrivă-ţi”… deci nici vorbă se te apropii de Dumnezeu atunci când tu te-ai supărat pe cineva, dar nici măcar atunci când cineva s-a supărat pe tine și are ceva împotriva ta, nici atunci nu ne este îngăduit să aducem daruri la altar… darămite să ne împărtășim cu Trupul și Sângele Domnului. Ci trebuie să mergem să ne împăcăm, să ne cerem iertare aproapelui chiar dacă nu este vina noastră.
Părintele meu duhovnic, pe care adesea îl simt îngăduitor cu păcatele mele, a fost mereu ferm când a fost vorba de a fi supărat pe altcineva și de a ține supărarea.
Aș zice că alături de desfrânare, cearta cu celelalte persoane și ținerea de minte a răului, mi se par mie, din perspectiva relației cu duhovnicul, cele mai grave probleme. De fapt aici am simțit că părintele a ținut mult să nu greșesc… conștient probabil de pericolul mare duhovnicesc în care aș fi aruncat… de răul care mi-ar fi acaparat sufletul.
Astăzi, după zece de ani stat în viața Bisericii realizez cât de importantă este iertarea. Suntem în Postul Crăciunului și pe lângă gija față de cei în suferință, ca în orice post trebuie să ne înfrânăm puțin, să mâncăm de post, să vorbim mai puțin, să judecăm mai puțin, să ne rugăm mai mult, și apoi să ne spovedim mai des și să ne împărtășim cu Trupul și Sângele Domnului.
Cearta cu o altă persoană dă peste cap viața duhovnicească a unui creștin. Dacă ai supărat pe cineva sau cineva este supărat pe tine, nu mai ai pace, nu te mai poți ruga, nu mai ai același curaj să te înfățișezi înaitnea lui Dumnezeu… trăiești cu mustrări de conștiință și te rod gândurile.
A merge să-ți ceri iertare este piatra cea grea pe care ți-o ridici de pe propria ta inimă.
Dacă și un copil a sesizat rușinea pe care o suporți atunci când trebuie să-ți cer iertare… atunci asta înseamnă că Dumnezeu a legat iubirea de oameni de această greutate a mărturisirii că ai greșit, tocmai pentru ca pe viitor să nu ne mai grăbim să ne certăm… să ne aducem aminte cât de greu se reface o relație cu o persoană cu care am stat certați. Și chiar dacă se reface, sechelele rămân, și e posibil ca din acea cenușă să mai izbucnească un foc.
E greu să spui „Iartă-mă” dar îți aduce așa de multă bucurie și împacare! Te împaci și cu aproapele tău, și cu tine însuți, dar mai presus de toate, te împaci cu Dumnezeu.
Ura față de oameni, disprețul, desconsiderarea, bârfa și ținerea de minte a răului, sunt de departe cele mai mari păcate înaintea lui Dumnezeu. Prin ele vine violența între oameni… din cauza lor ne războim unii pe alții.
Postul adevărat, nu este înfrânarea de la bucate sau alte plăceri, ci este împăcarea cu toată lumea, acceptarea tuturor așa cum sunt și facerea de bine după putere.
La Sfânta Liturghie înainte de a se cânta „Iubite-voi Doamne” și înainte de a se rosti Crezul, preoții în altar, se îmbrățișează și își cer iertare unul zicând: „Hristos în mijlocul nostru” și celălalt „Este și va fi.” Deasemenea preoții ies în ușa altarului și zic creștinilor cu voce tare: „Iertați-mă fraților! Dumnezeu să vă ierte!”
Deci înainte de a se pregăti pentru momentul cel mai important al Sfintei Liturghii, sfințirea darurilor de pâine și vin în Trupul și Sângele Domnului, preoții își cer iertare între ei și apoi de la oameni.
Hristos Domnul a venit pe pământ să ne unească pe toți, și nicidecum să ne mântuiască separat. Astfel Liturghia este prilej de împăcare cu toată lumea. La țară se mai practica și frumosul obicei ca înainte de a pleca duminica la Biserică, membrii familiei să-și ceară iertare unii altora.
Toata Evanghelia Mântuitorului Hristos are la bază iertarea. De fapt rugăciunea Tatăl nostru, pe care o rostim zilnic toți creștinii, are o condiționare capitală: Dumnezeu ne va ierta păcatele noastre în același mod în care noi iertăm apropiaților noștri.
Doamne ajută!
(Claudiu Balan)
anna
noiembrie 23, 2012 @ 8:12 am
Doamne ….cat adevar este in tot ceea ce ati scris,multumesc pt acest articol minunat ,doamne ajuta
Claudiu Balan
noiembrie 23, 2012 @ 8:24 am
Doamne ajută, Save!
Iertarea este lecția pe care ar trebuie s-o învățăm cel mai bine din toată îmvățătura Bisericii. De fapt cel mai bun mod de a o invăța este să punem teoria în practică.
E cea mai grea lecție… alături de suferință.
Cu ajutorul lui Dumnezeu, cu răbdare, în timp, putem deprinde iertarea.
viziteuC
noiembrie 23, 2012 @ 11:30 am
Buna.
este interesant articolul si imi place ca scrieti din propria viata duhovnicesca….dar as vrea sa va spun si eu ca atunci cand ma cert cu cineva nu prea imi cer iertare dar increc sa ma impac cu persoana respectiva fara „cuvinte”(ma comport frumos…sunt mai atenta.incerc sa nu mai gresesc),pe de alta parte daca cineva imi greseste eu nu astept iertarea ci il iert deoarece nu suport sa fiu suparata pe persoana respectiva…
Claudiu Balan
noiembrie 23, 2012 @ 1:14 pm
Este o tactică pe care am aplicat-o și eu de multe ori, dar să știi că nu este de ajuns. Greutatea de a rosti aceste două cuvinte: „Iartă-mă” vine tocmai din rușinea pe care o purtăm în suflet că am supărat pe aproapele nostru.
Ori la fel este și la Taina Spovedaniei, dacă nu spunem clar ce păcate am avut, nu ni le iartă Dumnezeu.
Când îi ceri iertare celuilalt, simți că te înjosești într-un fel… și poate de aici și mândria de a nu zice. Dar înjosindu-te, de fapt te smerești și în fața aproapelui și în fața lui Dumnezeu.
Și mai este un lucru minunat. Aproapele tău, vă ține cont că ți-ai cerut iertare, și data viitoare când va apărea un conflict între voi se va raporta mai blând față de tine.
Ori dacă noi nu ne cerem iertare și aplănam conflictul doar prin comportament, la prima ceartă care va apare, aproapele nostru își va aduce aminte și de greșeala precedentă și va fi și mai violent.
Când îți ceri iertare, este ca și cum l-ai obliga moral pe aproapele tău să-ți șteargă din sufletul lui fapta ta rea.
În final vreau să te gândești mai mult la acest lucru: de ce oare ți-e greu să zici „iartă-mă”? Asta e și tema articolului.
Răspunsul îl vei găsi în tine și în relația ta cu Dumnezeu.
Acest cuvânt e o cheie care ne ajută să înțelegem adâncurile extraordinare ale minții umane… și chipul lui Dumnezeu în om.
Dacă Dumnezeu n-ar fi Bun, Blând și Smerit, dacă Dumenzeu n-ar fi Adevărul, oare am mai fi simțit noi în suflet greutatea aceasta de a ne cere iertare?
Duhul omului e Duhul lui Dumnezeu… iar Duhul Sfânt este Iubire și Adevăr, și El este Cel care ne mustră în conștiință și care ne îndeamnă să ne împăcăm.
Doamne ajută!
Stoica Alexandra
iunie 28, 2013 @ 10:14 am
[quote]Deasemenea preoții ies în ușa altarului și zic creștinilor cu voce tare: „Iertați-mă fraților! Dumnezeu să vă ierte!”[/quote]
Momentul asta din cadrul Sf. Liturghii m-a induiosat la maxim si a reprezentat un mare ajutor in initiativele mele de a-mi cere iertare. Mereu mi-l amintesc pe staretul Nectarie de la Radu Voda plecandu-se in fata noastra si cerandu-ne iertare. Iti inmoaie inima si il ierti, cu toate ca nici nu ai pentru ce :X
Frumos articol, multumim!