Icoana pe sticlă este sufletul poporului român

Nicolae Iorga afirma în ceea ce privește icoana pe sticlă că ea reprezintă „sufletul adevărat al poporului”.

Cea mai veche icoană cunoscută este datată la 1703, descoperită în inventarul unei biserici din județul Sibiu.

Meșteșugul icoanelor a început în satul Nicula iar apoi s-a propagat și în zona Brașov-Făgăraș, regiunea Sebeș-Sibiu, Țara Oltului. Icoanele erau zugrăvite de țărani în puținul timp liber, cu precădere iarna, tot ei comercializându-le în satele din apropiere.

Caracteristicile și rolul icoanelor pe sticlă:

• ingeniozitatea elementelor decorative și culorile vii.
• desenul este schițat în linii mari dar sigure. Meșterii poporului nu aveau însușite elementele tehnice ale desenului și realizau icoana așa cum simțeau, folosind de cele mai multe ori elementele canonice.
• icoana se zugrăvește pe „dosul” sticlei.
• icoanele pe sticlă erau pictate pentru considerente religioase și superstițioase.
• aveau rolul de a împodobi casa.
• icoana reprezentând pe Maica Domnului era considerată zestre pentru fetele ce urmau să se căsătorească.
• unii sfinți erau considerați protectori și de aceea erau reprezentați mai des: Sfântul Nicolae, Sfântul Haralambie (împotriva ciumei), Sfântul Ilie (aducător de ploi).

Text: Georgiana Pasnicu – Conservator – restaurator, iconar – georgianapasnicu@gmail.com

Fotografii: Vlad Alexandru Mindru

Vă invităm să vizitați și Muzeul de icoane pe sticlă din Sibiel