Ieșirea sufletului din trup și suirea la ceruri
Fericitul Ioan cel Milostiv grăia de-a pururea despre pomenirea morţii şi despre ieşirea sufletului, că-i era lui descoperit de la Sfântul Simion Stâlpnicul, zicând că, ieşind sufletul din trup şi vrând să se suie la ceruri, îl întâmpină pe el cetele dracilor şi-l întreabă, mai întâi, de minciuni şi de clevetiri; că dacă de acelea nu s-a pocăit, apoi este oprit de către draci.
Şi iarăşi, mai sus dracii întâmpină sufletul şi îl întrebă despre desfrânare şi trufie, şi, dacă de acestea s-a pocăit, se izbăveşte de dânşii. Şi multe sunt împiedicările şi întrebările sufletului, de către draci, vrând acesta să meargă la ceruri. Vin după acestea dracii mâniei şi invidiei şi vorbirii de rău, ai iuţimii, ai mândriei, ai grăirii de ruşine, ai nesupunerii, ai cămătăriei, ai iubirii de argint, ai beţiei, ai vrajei, ai descântecelor şi lăcomiei, ai urei de fraţi, ai uciderii, ai furtişagului, ai nemilostivirii.
Şi când ticălosul acela de suflet se duce de la pământ la cer, nu stau aproape de dânsul sfinţii îngeri şi nici îi ajută lui, ci singur sufletul nostru pentru sine da răspuns, prin pocăinţă şi prin fapte bune, iar mai mult decât toate prin milostenie. Ca orice păcate pentru care nu se pocăieşte aici din cauza uitării, apoi, dincolo, prin milostenia făcută în timpul vieţii se izbăveşte de silnicia vămilor drăceşti.
Deci, acestea ştiindu-le, fraţilor, să ne temem de acel ceas amar, când ne vor întâmpina pe noi acei cruzi şi nemilostivi vameşi, către care nu ne vom pricepe ce vom zice. Drept aceea, acum să ne pocăim de toate răutăţile şi după puterea noastră să facem milostenie care poate să ne petreacă pe noi de la pământ la cer şi să ne slobozească pe noi de la drăcească oprire. Multă este ura lor spre noi şi mare este frica noastră şi primejdia văzduhului aceluia. Că dacă de la o cetate până la altă cetate, aici pe pământ, avem trebuinţă de un om care să ne ducă pe noi, că nu cumva rătăcind, să cădem în locuri rele sau în râuri de netrecut sau între tâlhari neîmblânziţi, cu atât mai vârtos avem trebuinţă de călăuze şi povăţuitori dumnezeieşti, care să ne ducă pe calea cea lungă şi veşnică, care începe în ziua morţii, la ieşirea sufletului din trup, pe care nu putem în nici un chip să nu o străbatem şi să scăpăm.
Dumnezeului nostru slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.
(Proloage – Luna octombrie, ziua 29, volumul I)
crysty
octombrie 29, 2013 @ 12:18 pm
Nu mai bagati frica in oameni fratilor. Mai bine v-ati axa pe ceva pozitiv si constructiv. Spre creatie si bucurie caci de asta am venit aici, la impartasirea bucuriei impreuna cu ceilalti. Nu la tot felul de credinte limitative care subjuga sufletul si intretine frica. Programele astea de manipulare cu draci si frica de iad nu folosesc la nimic, sunt otrava curata pentru suflet. Sunt doar automatisme prin care se perpetua frica. „Cautati adevarul si el vă va elibera”!
Claudiu Balan
octombrie 29, 2013 @ 12:41 pm
Salut Crysty,
Dumnezeul căruia ne închinăm noi, care S-a făcut om, și a venit pe pământ, Iisus Hristos, ne-a vorbit deschis despre existența iadului și a diavolilor. De unde vorbești tu de manipulare?
Tu în ce crezi? Ești creștin? Ești ateu?
crysty
octombrie 29, 2013 @ 2:15 pm
Eu cred in mine insumi. Odinioara eram si eu ca voi cei duhovnicesti. Degeaba imi spui de Iisus sau ce spuneau sfintii partinti, eventuale promisiuni dupa moarte. Suntem aici sa experimentam si sa ne bucuram de noi, de oameni, de Dumnezeu si de toata creatia sa. Restul e vanare de vant. Nu e relevant decat ce crezi tu, ce simti tu, ce stii tu, ce ai experimentat tu in viata asta. Pentru ca doar experientele tale sunt adevarate si nu mint. Restul sunt pure speculatii daca nu au fost traite cu adevarat.Iar daca ramanem doar la stadiul de citate din sfintii parinti, suntem doar niste copy-paste-uri pe banda rulanta.Ortodoxia e un prag care se vrea trecut, ca orice religie de altfel. Dar stiu, dogma, nu te lasa sa inlaturi valul de pe ochi, ce e dincolo de dogma e ispita, vrajmas, pericol… Hai ca n-am chef de polemici, e pacat sa umplu vazduhul de cuvinte, e trist sa faci din frica un idol, viata e prea frumoasa, iar noi suntem cu totii minunati…
Claudiu Balan
octombrie 29, 2013 @ 3:12 pm
Salut Cristi,
Viața e frumoasă, toți suntem minunați, dar avem așa de mult rău în noi, și prin răul acesta ne facem vătămăm unii pe alții.
Trăim într-o lume prea frumoasă, încât să nu spun în fiecare zi: Slăvit să fie Domnul!
Leonard
octombrie 30, 2013 @ 9:25 am
Cristi, te încrezi în tine însuți, dar când ești aproape de moarte, te mai încrezi în tine, sau în Dumnezeu, al cărui cuvinte le nesocotești acum, dacă nu îți convin?
Tu și Claudiu aveți dreptate: viața și lumea aceasta sunt într-adevăr frumoase, pentru că Dumnezeu le-a făcut. Dar dacă acestea, care sunt trecătoare, Dumnezeu le-a făcut atât de frumoase, din iubire față de noi, atunci nu ar trebui sa nu nesocotim raiul și Bucuria Veșnică, care sunt mult mai frumoase?
Iadul și demonii sunt reali, dar ei nu pot avea nicio putere dacă ești cu Dumnezeu tot timpul.
Domnul nostru Iisus Hristos propovăduiește Bucuria în Comuniune și Pacea. Dar oare le poți avea, dacă nu ai hainele curate de nuntă?
Toate acestea pe care ți le-am spus nu sunt niște dogme, o religie, niște promisiuni sau amenințări, ci sunt niște realități, este adevărul. Este Adevărul care te eliberează.
Gândește-te te rog la acestea, pentru că știu ca gândești prea frumos pentru a fi ateu.
crysty
octombrie 30, 2013 @ 10:59 am
Draga Leonard, din ce am scris ai tras concluzia ca sunt ateu? Probabil adevaratii atei sunt cei care il cauta pe Dumnezeu mereu in afara lor si nu-l gasesc niciodata de altfel. Si eu am fost exact asa cam 15 ani in care am experimentat ortodoxia pana cand am dat de o fundatura care se vroia sparta. De fiecare data cand ajungeam acolo, ma intorceam inapoi de frica sa nu ma ia vrajmasul in primire, frica intretinuta la nesfarsit de duhovnicii pe care i-am avut atatia ani. Nu vorbesc din carti, vorbesc din experienta. Si eu am crezut cu toata fiinta mea ca dincolo de ortodoxie nu mai e nimic, ca acesta e ultimul nivel, pana cand mi s-a luat ceata de pe ochi. Ca sa ajungi la fundatura de care spuneam nu e chiar usor, e nevoie sa dai totul ceea ce eu si am facut. Am ramas ortodox ca religie, dar dogma nu mai inseamna nimic pt mine la momentul asta. Din punctul vostru de vedere sunt un mare eretic, aveti dreptate ca pe acest site sa va aparati crezul. Eu doar am intrat de suparare cand vad ca se conditioneaza negativ omul prin tot felul de postari. Ceea ce am scris, e de fapt pt mine, sa imi dau eu o marturie ca m-am eliberat. Fiecare alege ce si cum simte de cuviinta. Stiu, nu avea rost sa intru pe aici ca sa dau marturii care nu sunt din dogma, dar asa am simtit. In rest va doresc tuturor sa intelegeti cine sunteti si cine este adevaratul Dumnezeu, dincolo de sfintii parinti, de Biblie, de dogma.
Dan Tudorache
octombrie 30, 2013 @ 1:30 pm
Ziua bună și inima senină Cristi!
Nu știu ce s-a întâmplat cu tine între timp (Cristi este un vechi cititor și comentator pe acest site) dar de ce te osândești cu apelativul ”eretic” când nu ți-a sugerat nimeni treaba asta? (desigur, am întrebat retoric, nu ca să te iscodesc)
Te rog nu te necăji, aici nimeni nu aruncă pe nimeni la ”coșul de gunoi” al ortodoxiei, și cred că știi de ce. Deci fii în pace.
Foarte bine că ți-ai spus păsul.
Pe această cale rog pe ceilalți credincioși să nu dea curs la polemici pentru că nu-ți fac bine, mai mult te-ar irita. Ar fi de un real folos să încercăm să îți arătăm afecțiune așa cum ești tu, fără condiții ”moralist-dogmatice”.
Rămâne să ne rugăm unii pentru alții și le mai potrivește Domnul între timp.
sdaniel
octombrie 30, 2013 @ 5:33 pm
Observ ca nu sunt singurul care critica aceste articole periodice in care credinciosii sunt amenintati/speriati cu diavolul. Imi pare rau ca nu puteti citi acest articol cu ochi critici. Cel mult v-ar amuza…cum suna aceste pasaje:
„îl întâmpină pe el cetele dracilor”…”mai sus dracii întâmpină sufletul”….”Vin după acestea dracii mâniei”….”mare este frica noastră”
Traiasca Harap-Alb.
Dan Sorin
octombrie 30, 2013 @ 6:03 pm
[quote name=”sdaniel”]Observ ca nu sunt singurul care critica aceste articole periodice in care credinciosii sunt amenintati/speriati cu diavolul. Imi pare rau ca nu puteti citi acest articol cu ochi critici. Cel mult v-ar amuza…cum suna aceste pasaje:
„îl întâmpină pe el cetele dracilor”…”mai sus dracii întâmpină sufletul”….”Vin după acestea dracii mâniei”….”mare este frica noastră”
Traiasca Harap-Alb.[/quote]
Îmi amintesc că atunci când unii teologi criticau și râdeau de ideea cu trecerea sufletului prin vămile văzduhului, păr. Serafim spunea ceva de genul: indiferent dacă unii cred sau nu în ele totuși noi vom trece prin ele. Poate nu va fi exact cum sunt descrise ( până la urmă trebuie să înțelegem că omul fiind în stare spirituală va trăi într-un mod în care noi nu putem să ne imaginăm ) dar ele vor fi sigur.
Citisem undeva o anumită încercare de a reprezenta simbolic vămile văzduhului și spunea un teolog că am putea să ne imaginăm ca pe o ultimă ispită ce ni se dă în legătură cu patimile de care nu ne-am despărțit, modul în care Dumnezeu ne va curăți de orice patimă rămasă că până la urmă El Însuși spune că nimic necurat nu va intra în Împărăția Lui. Dar până la urmă toate sunt supoziții ( mă refer la tot felul de explicații în legătură de felul în care ar fi judecata, vămile văzduhului, de cum va fi în Rai sau în Iad, etc. ). Noi trebuie să avem încredere în ce spun Părinții Bisericii și să încercăm să ne curățim de patimi.
sdaniel
octombrie 30, 2013 @ 8:11 pm
[quote name=”dan-s”]
Dar până la urmă toate sunt supoziții ( mă refer la tot felul de explicații în legătură de felul în care ar fi judecata, vămile văzduhului, de cum va fi în Rai sau în Iad, etc. ). [/quote]
Corect, sunt supozitii aparute la inceputul evului mediu intunecat cand povestile erau foarte usor de crezut.
Sunt de acord cu tine ca trebuie „sa incercam sa ne curatam de patimi”, dar asta trebuie sa o facem din iubire pentru Dumnezeu si pentru semeni nostri. Nu ne curatam de patimi de frica ca ne chinuie diavolul si ne fierbe in cazan, asta e o mentalitate tare gresita, aceea de a crede in Dumnezeu de frica. Cum bine zicea cineva „cat timp avem Stapan in Rai, vom fi sclavi pe pamant”. Prefer sa cred ca am un Tata in cer.
Dan Sorin
octombrie 31, 2013 @ 7:31 pm
[quote name=”sdaniel”]Nu ne curatam de patimi de frica ca ne chinuie diavolul si ne fierbe in cazan, asta e o mentalitate tare gresita, aceea de a crede in Dumnezeu de frica. Cum bine zicea cineva „cat timp avem Stapan in Rai, vom fi sclavi pe pamant”. Prefer sa cred ca am un Tata in cer.[/quote]
Uneori nu strică puțină frică. Nu cred că știi cât de diabolică poate fi ființa umană. Toate sectele de pe fața pământului, toate aberațiile gen MISA sau tot felul de culte new-age ce vor unirea tuturor religiilor vorbesc despre dragoste. Chiar și ateii vorbesc despre dragoste și morală. Dar toate sunt vorbe goale. La practică cam toți acești oameni stau foarte prost. Iar sfinții care vorbesc despre diavoli sunt cei care au o viață cu adevărat demnă de urmat. Existența lor (a demonilor) este una reală și nu putem să o neglijăm. Căci neglijând-o ne putem trezi că naivitatea noastră a putut fi ușor manipulată de vrăjmaș pentru a ne distruge.
sharbinsk
octombrie 31, 2013 @ 8:22 pm
[quote] Imi pare rau ca nu puteti citi acest articol cu ochi critici. Cel mult v-ar amuza…cum suna aceste pasaje:
„îl întâmpină pe el cetele dracilor”…”mai sus dracii întâmpină sufletul”.
[/quote]
Nu știu cât de amuzantă e joaca cu mântuirea și faptul că la final unii vor fi aruncați în întunericul cel dinafară.
Cert e că Apostolul Pavel în epistola către Efeseni cap6, verset 12 ne vorbește despre duhurile răutații care gravitează în văzduh.
[quote]
12. Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, [b]care sunt în văzduh.[/b][/quote]
Și tot despre Apostolul Pavel, Sfânta Tradiție ne învață că el este cel care a fost răpit până la al 3-lea cer:
[quote]
2 Corinteni 12:2 Cunosc un om în Hristos, care, acum patrusprezece ani, a fost răpit până în al treilea cer (dacă a fost în trup nu știu; dacă a fost fără trup, nu știu: Dumnezeu știe
[/quote]
Unii notează că al 3-lea Cer e paradisul celor neprihăniți.
Probabil că Pavel a fost inspirat să scrie despre duhurile răutății după ce le-a văzut mai întâi, iar același Duh care i-a revelat lui Pavel aceste lucruri a revelat și succesorilor săi anumite aspecte duhovnicești despre care ei au scris în Vămile Văzduhului.
[quote]Traiasca Harap-Alb.[/quote]
Povestirile populare ale lui Ion Creangă preiau numerologie și simbolistică din Biblie nu invers și asta[b] fără ca autorul să aibă pretenția că a scris un text sacru ci în scop didactic.
[/b]
Deci nu se poate demonta originalul cu un fake făcut din pricepere omenească și întrebuințat unui alt scop.
Altfel spus nu poți să zici că Mona Lisa e o catastrofă judecând după un prosop pe care e imprimat chipul muzei.
TABARCEA MARIUS IONUT
octombrie 31, 2013 @ 9:29 pm
Răul nu este o invenţie omenească, ci o realitate dovedită atât în Scriptură, cât şi în Tradiţie, în istorie (ca să ne raportăm şi la lume) şi chiar în viaţa noastră. Nu cred că este cineva care să nu fi experimentat existenţa răului. El există şi atât!
[b]
De rău nu trebuie să te temi, ci doar să te fereşti[/b]. Răul nu ne poate cuprinde fără voia noastră. Fără acceptul nostru…
Ȋntr-adevăr, mulţi oameni cred de frică, nu din convingere. De ce oare?! Oare nu e tot o încercare a răului? Frica e de la diavol…
Dumnezeu e BUN şi n-o spun din dogme, ci tot din experienţă.
Dumnezeu ne iartă dacă greşim, pentru că, DA, este Tatăl nostru! Şi CRED ASTA!
Putem privi şi cu amuzament textul de mai sus. De ce nu?! Dar oare ne oferă liniştea de care avem nevoie pentru mântuirea noastră? Cred că nu.
Dimpotrivă, amuzamentul este de multe ori o formă de negare a realităţii, sau de mascare a ei. Ascunzi teama printr-un zâmbet…
Astfel de texte n-ar trebui să ne înspăimânte, ci să ne dea un oarecare confort, pentru că ştim cum va fi DUPA… Şi ce poate fi mai relaxant decât să ştii ce te aşteaptă. Mai ales că ţi se mai dă o şansă, să schimbi ceva la tine (dacă e ceva de schimbat, bineînţeles).
Deci, nu cu frică (sau de frică) să credem, ci cu BUCURIE. Creştinul adevărat este învingător, nu temător şi fricos.
Numai gânduri bune!