Imaginea Bisericii nu poate fi niciodată pătată. Biserica nu are o imagine de tip brand de marketing.

Atunci când slujitorii Bisericii sunt dați în vileag cu fel de fel de păcate sau căderi, imediat apare acest gând printre creștini: „A fost pătată imaginea Bisericii”. Prin urmare ar trebui să facem ceva ca s-o îmbunătățim, căci altfel din ce în ce mai mulți oameni se vor depărta de Biserică și de Dumnezeu.
Așa se face că ierarhii Bisericii Ortodoxe Române au plusat enorm în anii de după revoluție pe afișarea actelor de milostenie, ca să compenseze scăderile slujitorilor care au făcut compromisuri cu regimul comunist, sau care au fost prinși în fel de fel de situații grave. Astfel actele de caritate au ajuns să fie filmate și fotografiate în detaliu pe toate canalele media ale Bisericii pentru a arăta pungile date în dar persoanele sărace sau mângâierile pe creștet date bolnavilor în spitale. În plus fiecare dare de seamă a episcopiilor și mitropoliilor și mai ales a patriarhiei cuprinde în principal suma investită în actele caritabile.
Schimbul economic gândit de slujitori: boroboață – milostenie este unul ineficient și împotriva poruncilor lui Dumnezeu, și o să vă explic mai departe de ce.
Fiecare creștin și fiecare slujitor al Bisericii este pentru cei din exterior un reprezentant al ei. Dacă eu sunt lacom și mândru, viclean și iubitor de arginți atunci ceilalți vor percepe pe toți creștinii Bisericii ca fiind în acest fel, și vor crede că însăși Biserica prin învățăturile ei eșuează în a ne schimba caracterul, sau mai rău [cred unii], ne învață să ne comportăm astfel. Prin urmare, cred unii, cu cât mass-media arată public mai mulți slujitori și creștini corupți cu atât imaginea Bisericii se va păta și puterea ei va scădea și ușor ușor va dispărea din mijlocul oamenilor.
Biserica nu are o imagine de tipul brandului de marketing. În marketing tot ce face o companie se adună în brandul ei, se cumulează treptat. Acest brand se sedimentează treptat în mințile oamenilor asociat cu toate serviciile și produsele companiei de-a lungul anilor. De aceea, un model de Mercedes descoperit la 1-2 ani de la ieșirea din fabrică cu defecțiuni grave la sistemul de frânare, va afecta producția globală de automobile a companiei. Un Boeing prăbușit din cauza unor defecțiuni tehnice va scădea drastic vânzările companiei pe următorii 4-5 ani. Un burger de la McDonalds care provoacă probleme de sănătate va îndepărta clienți din întreaga lume cel puțin pentru o perioadă.
În Biserică nu este așa. Biserica nu are o imagine, și prin urmare ea nu poate fi pătată. De ce? E simplu: Însuși Iisus Hristos, conducătorul Bisericii, nu a pus preț pe imaginea Sa. Ce imagine are Iisus Hristos, Dumnezeul creștinilor, răstignit în fundul gol pe cruce? Biciuit până la sânge, scuipat, îmbrăcat în batjocură de soldați în rege, înscenându-i-se o mică piesă de teatru, în care doar doar își va da seama de ridicolul situației atunci când susține că e rege. Ce rege e Iisus Hristos fără armată, fără gardă personală, fără palat, fără arme, fără a fi recunoscut de poporul Său?
Conducătorul Bisericii noastre Ortodoxe Universale este răstignit ca un neputincios pe cruce, cu fața plină de suferință, cu trupul plin de sânge și răni, cu inima îndurerată de răutatea oamenilor, frumusețea trupească fiindu-i zdrobită de răutatea umanității. Proorocul Isaia spune cu aproape 800 de ani înainte de Hristos:
„Cine va crede ceea ce noi am auzit şi braţul Domnului cui se va descoperi? Crescut-a înaintea Lui ca o odraslă, şi ca o rădăcină în pământ uscat; nu avea nici chip, nici frumuseţe, ca să ne uităm la El, şi nici o înfăţişare, ca să ne fie drag. Dispreţuit era şi cel din urmă dintre oameni; om al durerilor şi cunoscător al suferinţei, unul înaintea căruia să-ţi acoperi faţa; dispreţuit şi nebăgat în seamă.” (Isaia 53, 1-3)
Cei care-l vedeau strigau să se dea jos de pe cruce și să-și arate puterea, dacă e Fiul lui Dumnezeu. Cum să creadă lumea în El în halul acesta în care era pe cruce? Cum poate fi suferința și neputința de vreun folos lui Mesia? Cum poate Mesia pe cruce ajuta la răspândirea creștinismului în lume?
„Iar trecătorii Îl huleau, clătinându-şi capetele, și zicând: Tu, Cel ce dărâmi templul şi în trei zile îl zideşti, mântuieşte-Te pe Tine Însuţi! Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, coboară-Te de pe cruce!” (Matei 27, 39-40)
Dar tocmai în răbdarea Lui de a nu reacționa agresiv față de cei ce L-au răstignit și față de noi toți oamenii care am greșit, se arată puterea Lui extraordinară de a ne iubi, de a ne răbda și de a ne ierta. Puterea lui Hristos stă chiar în slăbiciunea Lui de a ne iubi.
Ce imagine vor fi avut creștinii printre evrei și păgâni atunci când se vorbea că ei cred într-un evreu răstignit pe cruce care a înviat? Biserica lui Hristos biruiește întotdeauna smerit, asemenea conducătorului ei, și niciodată trufaș și agresiv. Niciodată întru mare putere și minuni care copleșesc voința celorlalți. Biruința Bisericii este în primul rând în inimile oamenilor și în a le câștiga sufletele spre Împărăția lui Dumnezeu. Adesea biruința lui Hristos a și Bisericii nu poate fi cuantificată în cele materiale, căci ea nu se vede cu ochii trupești, nu se măsoară cu măsuri omenești, nu se analizează cu instrumente științifice ci se vede doar prin Duhul Sfânt.
Noi, Biserica lui Hristos, am primit ca poruncă și exemplu, ca mod de viață și cale: smerenia lui Hristos
Când un slujitor sau un creștin al Bisericii păcătuiește și îl știe o țară-ntreagă, Biserica nu trebuie să se apere cu argumente, nu trebuie să-și repare imaginea cu scheme-program de fapte bune ci trebuie să se smerească, așa cum a făcut și conducătorul ei. Domnul Hristos S-a smerit deși suferea pe nedrept, cu atât mai mult noi-Biserica să ne smerim atunci când suntem acuzați pe drept.
Cel ce greșește să-și asume public că a greșit, și să repare de e posibil greșeala, și asta va fi mișca inimile oamenilor mai mult decât multe milostenii. Conducătorii Bisericii să recunoască când un slujitor cade, când un creștin deviază, și să se smerească împreună cu el, fără a încerca să vopsească un gard ruginit.
Smerenia este imaginea cea mai fidelă a Bisericii. Hristos este imaginea cea mai fidelă a Bisericii, de fapt El adună în Sine toată Biserica, fiind capul și Trupul ei. Dacă Hristos nu a pus preț pe imaginea Sa de ce să punem noi-Biserica preț pe imaginea noastră?
Când spun că Biserica nu are imagine spun de fapt că Biserica nu trebuie să caute niciodată ale Sale, ci pururea smerindu-se, să caute ale lui Dumnezeu și ale aproapelui.
Dacă părinții ne învață să ne smerim și când facem fapta bună, cu atât mai mult când greșim? Dacă Hristos Se smerește și când e întru slavă, pe Tabor, arătându-se doar la trei oameni, de ce să nu ne smerim noi atunci când suntem pe bună dreptate întru ocară?
Cu cât Biserica va fi mai atacată, pe drept sau pe nedrept, cu atât noi trebuie să ne smerim mai mult, căci în smerenie e puterea Domnului nostru, și în smerenie ne va da și nouă putere.
Cu cât Biserica e mai smerită cu atât e mai lucrătoare în inimile oamenilor!
Creștinul ca și Biserica nu are o imagine de tip brand ci haina ambilor este smerenia.
Vorbesc oamenii rău de Biserica lui Hristos? Atunci o fac din cauza mea.
Să nu apărăm Biserica lui Hristos cu discursuri teologice, ci să ne recunoaștem păcatele și neputințele, arătând ethosul smerit al Domnului nostru Iisus Hristos. Smerenia lui Hristos a surpat împărăția diavolului pe pământ. Smerenia creștinilor are aceeași putere de a alunga lucrarea diavolului din om și din lume.
Nu te teme că oamenii arătând neputințele slujitorilor și creștinilor din Biserică, vor surpa Biserica lui Hristos! Teme-te doar ca păcatele tale nepocăite și mândre să nu smintească pe oameni și să-i depărteze de Dumnezeu.
În final, priviți la imaginea de mai sus a lui Hristos pe Cruce! Aceasta e imaginea Bisericii și a creștinului!
Autor: Claudiu Balan
Mă(g)dălin
martie 5, 2024 @ 3:24 pm
Excelent articolul si toata teoria de aici, felicitari Claudiu !
Dar ai deschis o alta cutie a Pandorei, cu una dintre afirmatiile-cheie din articol, si anume „Fiecare creștin și fiecare slujitor al Bisericii este pentru cei din exterior un reprezentant al ei”.
Dar marea majoritate a celor „din exterior” care judecă Biserica după faptele acestor reprezentanți, sunt totuși oficial membri ai Bisericii (și nu doar pe hârtie, ci și cultic, duhovnicește vorbind – pentru că ei au primit Duhul Sfânt la creștinarea lor). Nu cumva vremurile pe care le trăim sunt inversul vremurilor din secolul când Sfinții Părinți au decis creștinarea în pruncie (cunoaștem motivația) ? Nu cumva azi fenomenul este invers, și ar trebui luată cât mai serios în calcul revenirea la o creștinare voluntară și conștient asumată (fără necesitatea instituției nașului) ?
Sau hai să nu fim așa drastici, s-o luăm altfel: se simte masiv nevoia ca apartenența la Biserică să nu mai fie doar subconștientă, ci să fie mărturisită și asumată faptic. De ce nu are curajul Ortodoxia să revină la sâmburele ei autentic și să-și lepede haina exterioară, de vitrină, prin care se tot agață de „majorități” și de o prezență sau influență decisivă în societate ? Scurm și eu conștiințele, iertare…
administrator_ot
martie 6, 2024 @ 9:50 am
Mădălin, parohiile astăzi au nevoie de cateheză continuă pentru a ajunge toți să avem aceeși conștiință, altfel fiecare crede ce vrea și ce citește și trăiește cum îl taie capul.