Limba română este cel mai puternic liant cu frații noștri de peste Prut

Ne-am întors din pelerinajul nostru în Republica Moldova, din Basarabia noastră sfântă și am câteva gânduri pe care aș vrea să le împărtășesc cu voi despre limba română. Despre vizita noastră acolo vom scrie într-un articol separat.

Nu cred că am înțeles foarte bine ce se întâmplă în Basarabia la nivel politic sau la nivelul dorinței cetățenilor acestei țări, dar încerc câteva gânduri extrase din exepriența celor două vizite pe care le-am făcut aici în ultimele săptămâni.

În Republica Moldova se vorbește în general românește, și limba e primul aspect care te face să-ți dai seama că deși ai trecut o graniță totuși ești în continuare acasă. Bisericile ortodoxe, slujbele, icoanele, cântările, veșmintele și tot ce ține de tradiții și viața creștinului în Biserică sunt puternic influențate de Rusia pravoslavnică, și singurul lucru care-ți mai amintește că nu ești în Rusia este limba română.

În viața de zi cu zi oamenii urmăresc să-și împlinească nevoile zilnice, să-și întrețină familiile, și profită de orice oportunitate. Rusia i-a influențat economic dar i-a și ajutat mult mai mult decât am făcut-o noi românii. Asta îi face pe unii basarabeni să fie mai degrabă recunoscători vecinilor de la est decât fraților de peste Prut.

Când vine vorba de mass-media, în Basarabia există foarte mult conținut rusesc la tv, radio și în reviste, și asta-l face pe fiecare moldovean să știe de mic două limbi, aproape nativ.

Bisericile sunt pline de cărți în limba rusă, cele în limba română fiind excepții.

Nu știu ce este în inima lor, dacă simt sau gândesc românește, sau dacă deja se simt un popor hibrid care începe din ce în ce mai mult să se auto-definească prin prisma condițiilor istorice, dar un singur lucru am înțeles: cel mai puternic liant între România și Moldova este credința noastră ortodoxă în Dumnezeu și limba română.

Atât timp cât încă vorbim aceeași limbă, se mai pot recupera multe lucruri. Rușii sunt mai puternici ca noi și au multe pârghii prin care pot controla situația în Moldova, dar gândiți-vă că aici și Mitropolitul rus Vladimir al R. Moldova, care aparține de Patriarhia Rusiei, slujește în Catedrala de la Chișinău și vorbește în limba română, ceea ce arată că limba română e încă limba poporului.

Dacă s-ar fi pierdut limba, foarte puține repere ar mai fi avut generația tănără că peste Prut locuiesc frați de-ai noștri. Gândiți-vă la tinerii români din Timocul sârbesc care ușor ușor și-au pierdut graiul românesc, din cauza presiunilor de deznaționalizare făcute de autoritățile locale, și foarte puține persoane din România știu astăzi că peste Dunăre trăiesc mii de români în Serbia. Ori despre Republica Moldova, toată lumea știe că sunt români.

Basarabenii vin în România la studii și se acomodează așa de bine între noi încât se simt ca acasă. Românii și moldovenii lucrează în străinătate cot la cot și se simt ca frați din același neam, se ajută și au idealuri comune.

Iată ce frumos scria Mihai Eminescu:

„Biserica răsăriteană e de optsprezece sute de ani păstrătoarea elementului latin de lângă Dunăre. Ea a stabilit şi a unificat limba noastră într-un mod atât de admirabil încât suntem singurul popor fără dialecte propriu-zise; ea ne-a ferit în mod egal de înghiţirea printre poloni, unguri, tătari şi turci, ea este încă astăzi singura armă de apărare şi singurul sprijin al milioanelor de români cari trăiesc dincolo de hotarele noastre. Cine-o combate pe ea şi ritualurile ei poate fi cosmopolit, socialist, republican universal şi orice i-o veni în minte, dar numai român nu e.”

Observați ce frumos subliniază că relația strânsă între credință ortodoxă și limba română, i-a ajutat pe românii de peste granițele actuale ale țării să nu fie înghițiți de neamurile străine.

Nu știu cât de mult ne apreciem limba, dar în vizita pe care am făcut-o în Basarabia, mi-am dat seama ce mare dar de la Dumnezeu este, și cât de puternică este ea în unirea unui neam.

Și ce inerție are! Cu anevoie poate fi schimbată limba în popor, chiar și prin forță. Foarte foarte greu! De ce? Pentru că limba e acel ceva intim al personalității mele prin care eu intru în relație cu aproapele meu, prin care eu sunt legat de înaintașii mei, de copii mei, de nepoți, familie, prieteni, și de Dumnezeu. Limba este prima caracteristică a neamului. Limba trasează granițele. Limba conturează tradițiile.

Îi poți fura unui om pământul și averile, dar nu și limba, amintirile sau iubirea de neam și țară. Limba este instrumentul prin care-mi transmit sentimentele de iubire către toți cei dragi. Limba este tunelul invizibil al iubirii dintre cei de același neam.

Nu știu în ce grai și cum altfel i-aș putea spune dragii mele soții decât: „Guri, te iubesc!” sau copiilor din inimă: „Vă iubește tati!” sau lui Dumnezeu adesea: „Domnul meu și Dumnezeul meu….” sau mamei mele dragi: „Mamă!” În aceste cuvinte e adunată toată lupta neamului meu. Limba este o sinteză a trăirilor neamului, a valurile vitregi ale istoriei, a tot ce a fost bun și frumos sau rău și de uitat în neamul nostru sfânt. Limba a păstrat în ea ca o sită a sufletului, viața pelerinului român, de la naștere către viața veșnică.

Supra-tehnologizarea pe care o trăim astăzi ne îndeamnă prin folosirea calculatoarelor la o stâlcire a limbii. De exemplul, în ultimii 20 de ani, am fost ispitiți să folosim mai puțin diacriticile (ț, ș, î, ă,â) în documentele oficiale sau în munca noastră de zi cu zi, pentru că tasturile calculatoarelor sunt potrivite unui alfabet occidental fără diacritice, și ne-am complica folosind taste suplimentare neinscripționate.

Și noi pe site-ul ortodoxiatinerilor.ro am fost ispitiți să nu folosim diacritice pentru a fi găsiți mai ușor în căutările Google, dar ne-a luminat Dumnezeu să înțelegem că limba ne va uni mai mult decât indexările motoarelor de căutare.

O dragilor, să apreciați limba noastră română căci ea a stat la baza unirii de la 1 decembrie 1918. Ziua națională a României este o zi în care toți cei de același grai s-au unit în interiorul acelorași granițe. În granițele țării noastre nu sunt alipite alte neamuri cu de-a sila, forțat sau prin deportări, și apoi naționalizați, ci sunt doar cei de aceeași limbă, cei care de bună voie și cu bucurie au dorit acest lucru. Iată ce frumos explica acest lucru domnul profesor Ion Coja:

„… faptul că suntem cu toţii un singur neam nu este efectul unor evenimente politice, al unor acţiuni militare sau diplomatice – cum s-a întâmplat deseori în lume cu alţii, ci faptul că suntem cu toţii de un neam şi de-o limbă este cauza marilor evenimente politice ale istoriei noastre de până la 1918, când s-a împlinit dreptatea şi pentru noi. O dreptate care, aşa cum era şi firesc, n-a nedreptăţit pe alţii. Căci am ştiut să ne ţinem de vorba românească după care ce ţie nu-ţi place, altuia nu face! Astfel încât în România întregită, de după 1918 până azi, naţionalităţile şi graiurile cu care istoria şi geografia ne-a împletit destinul în interiorul aceloraşi hotare, n-au avut de suferit nimic din ceea ce până în 1918 a fost alaiul trist, deseori tragic, de persecuţii şi manopere antiromâneşti…

Le-am uitat şi le-am iertat pe toate, în bucuria regăsirii de fraţi şi în spiritul limbii române, care, “vorbindu-ne”, cum ar zice poetul, nu ne îngăduie, ca buni vorbitori de limbă română, să ieşim din hotarele omeniei, din umbra luminoasă a acestui cuvânt pe care, dintre toate graiurile lumii, numai limba română l-a ştiut făuri. Cuvânt românesc emblematic, pe care noi ne străduim azi să-l facem traductibil în toate limbile lumii, ca pe o soluţie salvatoare, unică, în viitorul nesigur dinaintea căruia ne-a dus tocmai lipsa de omenie a celor ce prin putere au uzurpat dreptatea pe pamânt.

Şi dacă din acest cuvânt atât de specific românesc ne-am priceput să facem punctul cardinal al politicii româneşti, a fost astfel ca să se vădească încă o dată cât de strâns sunt legate limba şi istoria noastră.”

A fi român înseamnă două lucruri mari și simple: a fi ortodox și a vorbi românește.

Să ținem bine de amândouă și neamul nostru va dăinui, pentru că și credința și limba sunt daruri ale lui Dumnezeu pentru neamul nostru.

Doamne ajută!

(Claudiu Balan)

P.S. Melodia din videoclip este cântată de Ion Aldea Teodorovici pe versurile poeziei lui Grigore Vieru: „Lacrima limba noastră„