„Îmi plac bijuteriile!”

Ce vei răspunde Judecătorului, tu care-ţi îmbraci pereţii caselor, dar nu îmbraci pe om, tu, care împodobeşti caii, dar treci cu vederea pe fratele îmbrăcat în zdrenţe, tu, care laşi grîul de putrezeşte, dar nu hrăneşti flămandul, tu, care îngropi aurul, dar dispreţuieşti pe cel sugrumat de sărăcie ?

Dacă se întîmplă ca şi soţia ta să fie iubitoare de averi, atunci boala este îndoită; îţi aţîţă pofta după desfătări şi-ţi măreşte dorinţa de plăceri; bagă în sufletul tău ghimpii unor dorinţe ciudate: se gîndeşte la pietre preţioase, la mărgăritare, la smaralde, la hiacint, la aur, din care o parte să-l prefacă în bijuterii, iar altă parte s-o ţeasă în haine şi, prin tot felul de idei (lipsite de gust, îţi măreşte boala. Rîvna femeilor pentru podoabele acestea nu-i ceva trecător, ci zi şi noapte se gîndesc numai la ele. Nenumăraţi linguşitori întreţin poftele lor: le aduc negustori imprimeuri, giuvaiergii, parfumieri, negustori de stofe, negustori de broderii.

Nu-i lasă timp bărbatului să răsufle din pricina neîncetatelor ei porunci. Nici o bogăţie nu-i îndestulătoare să satisfacă poftele femeieşti, de-ar curge bogăţia rîuri. Doresc parfumuri din cele mai îndepărtate ţări, cum ar dori untdelemnul ce se vinde-n piaţă; iar stofele fabricate din flori marine, purpura, mătasea sînt pentru ele ca şi lîna oilor. Aurul, încrustat cu pietre preţioase, împodobeşte fruntea şi gîtul femeilor; alt aur la cordoane şi alt aur le leagă mîinile şi picioarele. Se bucură femeile iubitoare de aur să fie legate şi de mîini şi de picioare, numai dacă aurul le leagă. Cînd mai are oare vreme să se îngrijească de sufletul său un bărbat care slujeşte poftelor femeieşti? După cum valurile furioase şi furtunile mării scufundă corăbiile şubrede, tot aşa şi gusturile rele ale femeilor îneacă sufletele slabe ale bărbaţilor.

In atîtea părţi este tras aurul şi de bărbat şi de femeie! Se iau la întrecere unul cu altul în a descoperi noi şi noi prilejuri de cheltuieli zadarnice, încît, pe bună dreptate, nu mai au timp să mai privească şi la cei din jur.

Dacă auzi, bogatule, spunîndu-ţi-se : «Vinde-ţi averile tale şi da-le săracilor, ca să ai merinde pentru desfătarea veşnică!», pleci întristat dar dacă auzi spunîndu-ţi-se : «Dă-ţi averile tale femeilor iubitoare de podoabe, dă-le sculptorilor, negustorilor de mobile, mozaicarilor, pictorilor!», te bucuri ca şi cum ai dobîndi ceva mai preţios decît averile.

Nu vezi aceste ziduri măcinate de vreme, ale căror resturi se ridică în întreg oraşul, ca nişte stîncî ieşite din mare? Cîţi săraci nu erau în oraş cînd au fost ridicate zidurile acestea? Dar ei n-au fost băgaţi în seamă de bogaţii din vremea aceea, că erau cuprinşi de zelul ridicării acestor zidării! Unde-i acum construcţia strălucitoare a lucrărilor lor ? Unde-i cel care nu mai contenea cu lauda măreţiei clădirilor lui ? Nu s-au dărîmat, n-au dispărut întocmai ca jucăriile copiilor făcute în nisip ? Nu stă oare în iad cel care le-a ridicat, căindu-se de zelul pus de el pentru nişte zădărnicii ? Sufletul să-ţi fie mare; zidurile, fie mici, fie mari, împlinesc aceeaşi trebuinţă!

Cînd trec pe lingă casa unui om de curînd îmbogăţit, lipsit de gust, şi-i văd casa plină cu tot felul de podoabe, ştiu că omul acela n-are altceva mai de preţ decît cele ce se văd,  ştiu că împodobeşte cele neînsufleţite, dar sufletul îi este neîmpodobit.

Spune-mi, ce folos mai mare îţi dau paturile de argint, mesele de argint, canapelele de fildeş, scaunele de fildeş, pentru ca bogăţia să nu treacă din pricina acestora la săracii care stau cu miile la uşa casei tale şi slobod glasuri pline de milă ? Dar nu vrei să dai, spunînd că ţi-i cu neputinţă să îndestulezi pe toţi care îţi cer. Cu limba te juri, dar mâna te vădeşte. Mâna tace, dar te face mincinos cu inelul care străluceşte în degetul tău. Pe cîţi oameni nu poate scăpa de datorii un singur inel de-al tău ? Cîte familii căzute în mizerie nu poate să ridice ? Un singur dulap de-al tău cu haine poate să îmbrace un întreg popor îngheţat de frig ! Dar laşi pe sărac să plece cu mîinile goale, netemîndu-te de dreapta răsplată a Judecătorului. N-ai milă ? Nu vei fi miluit! N-ai deschis casa ? Vei fi dat afară din împărăţie ! N-ai dat pîine ? Nu vei primi viaţa veşnică!

(Sfântul Vasile cel Mare – Cuvânt câtre bogaţi, PSB 17, pag.413-414)