Imparatia copiilor
Copii odihnesc si refac omul! Ei rezuma gingasia si frumusetea, puritatea si nevinovatia, si credinta. Chiar ei sunt o refacere a omului.
Chiar pe Iisus copiii L-au odihnit. Cei mari Il amarau mereu. Nu iesise bine din necredincioasa Betsaida unde abia tamaduise un orb, n-a inzbavit bine pe Petru de „milostivirea” satanei, cand a prezizat curajul in riscurile mantuirii, cand, iata, alta surpriza, o micime omeneasca.
In drum spre Capernaum, ucenicii se pripeau si se intrebau, care e mai mare intre ei? Cine stie daca Petru a mai avut vreo pretentie?
Cand i-a intrebat Iisus despre ce vorbeau intre ei pe cale, ucenicii au tacut, semn ca au vorbit din ale lui satana. Acesta, diavolul, se stramutase din Petru in ceilalti, pe alta tema, a celor omenesti.
Dupa atatea si de la atatia, si de la toti, Iisus avea nevoie de odihna. Deci sezand, i-a chemat! Si de cate ori i-a chemat…, si le-a zis: „De voieste cineva sa fie intaiul, acesta sa fie cel mai de pe urma la toti si sluga tuturor” (Marcu 9,35).
Mare inaintea lui Dumnezeu nu poate fi decat omul smerit. Oamenii ajung mari prin vitejii, bogatie, putere, chiar intelepciune – dar aceasta este trufie, si cu ea sperii lumea; si asa esti mare inaintea lumii. „Lumea”, insa, nu e cuprinsa in scoartele cartii ceresti; dar in schimb (lumea) se inscrie acolo cu un pahar de apa dat unui drumet in numele dragostei de oameni.
Si luand un copilas in brate, le-a zis: „Oricine va primi in numele Meu pe unul din acesti prunci, pe Mine ma primeste; si oricine Ma primeste pe Mine, Il primeste pe Cel ce Ma trimis pe Mine” (Marcu 9,37).
Cuvantul ar putea fi largit. Daca mamele ar primi copiii in numele Domnului, ce stravezii ar fi ei in chipul lui Iisus! Abia atunci si-ar putea da seama mamele pe cine au primit prin copii.
Copiii ajung in bratele lui Dumnezeu, fiindca sunt cei mai aproape de El. Modul lor de a fi e cel mai iubit de Dumnezeu. Inteleptii Il inteleg pe Dumnezeu ca pe o necesitate in explicarea lumii. Copiii Il au ca pe un Tata de pe celalalt taram. Iata de ce copiii sunt in Adevar, pe cand inteleptii in afara Lui. Gasesti ceva si cu mintea lor, numai daca ai o inima curata de copil. Aceasta te duce de-a dreptul in bratele Adevarului.
In ochii copiilor, seninatatea e de culoarea cerului. Nu e Dumnezeu mai real in imparatia copiilor decat intr-un tratat de mecanica cereasca?
Dumnezeu si copiii au inrudirea pe care noi, cei mari, o pierdem.
Sfintii sunt niste mari copii!
Si ce departe ne tinem de ei!
(Pr. Arsenie Boca – „Tinerii, familia si copii nascuti in lanturi”)
