Împărăția din inimile noastre (povestioară)

Într-una din duminicile Postului Mare, mergând la slujbă împreună cu părinții săi, Antonel auzi vorbindu-se la predică despre Împărăția Cerească ce se poate afla chiar de aici de pe pământ şi că toți oamenii o pot afla dacă o caută cu adevărat.

Ajuns acasă, se aseză în fața icoanei din camera sa şi Îl rugă pe Bunul Dumnezeu să Îl ajute şi pe el să descopere această Împărăție minunată.

În dimineața zilei următoare, băiatul se pregăti repede să meargă la şcoală. Pe drum fu foarte atent la fiecare locuşor pe care îl vedea. Privea fiecare străduță, fiecare copăcel, fiecare cuibuşor de păsărele. Unde oare se putea ascunde această Împărăție? Se bucura mult de timpul frumos, de copacii ce începuseră să înverzească, dar nu vedea niciun palat. La şcoală cunoştea toate încăperile… Nu… nu putea fi nici aici.

Ajunse din nou acasă. Îi plăcea mult casa în care locuia, deşi era doar o locuință modestă. Era fericit gândindu-se la părinții lui iubitori şi la bunica sa dragă. Da… la buna lui bunică ce avea ochii de abanos şi fața luminoasă precum razele soarelui, ce şi ele îi plăceau enorm. Gândul la Împărăția despre care vorbise părintele se cuibărise în sufletul său curat, aşa că Antonel se aşeză din nou în fața icoanei şi începu să Îl roage pe Dumnezeu ca îngeraşul său păzitor să îl ajute să găsească şi el acest loc plin de fericire.

Somnul se aseză pe genele copilului obosite de atâtea căutari şi băiatul adormi. Se făcea că era pe un câmp plin cu maci roşii, învolburați de mirosul primăverii. Era şi o mulțime de copii care alergau asemenea unor albinuțe, bucurându-se de soarele ce le încălzea creştetele. Antonel privea la ei cu încântare… Oare ei au descoperit Împărăția?, se întreba el uitându-se la jocul vioi al celorlalți copii. Deodată aceştia începură să alerge, iar puştiul nostru era sigur că aleargă spre palat; se dovedi însă ca era doar o simplă întrecere. Văzu în depărtare o familie ce avea o mulțime de copii, toți erau fericiți adunând maci şi împletind suave coronițe, fiecare pentru celălalt. Tot alergând şi minunându-se de chipurile pline de fericire ale celor întâlniți ajunse în dreptul unei căsuțe sărăcăcioase. Băiețelul se apropie, căci ştia el din poveştile de odinioară că şi în astfel de locuri se ascund comori de neprețuit. Ce bine că găsi un ochi de geam spart! Aşa putea privi înăutru. Ce a văzut? Era o bătrănică, asemenea bunicii lui, cea cu ochi mari şi suflet cald. Şi această bunicuța avea un zâmbet plin de dragoste fața de tot ce o înconjura.

Se vede că toți, copiii micuți, familia ce aduna maci, bătrânica, erau fericiți pentru că au cunoscut Împărăția pe care copilul o căuta…

Nu mai înțelege nimic… cum de nu este nici un palat şi unde este comoara?

Deodată apăru în fața sa un înger cu chipul blând şi haine luminoase. Era chiar îngeraşul său păzitor. De cum îl văzu acesta îl rugă să îl ajute. Îngerul, plin de dragoste, se apropie:

– Antonel, dragul meu, am să îți arăt unde este ceea ce tu ai căutat tot acest timp; îi lua mâna în a sa şi o duse în dreptul inimii. Bunul meu Antonel, aici este locul pe care tu îl cauți! Dumnezeu a sădit via Împarăției veşnice în fiecare om. Copiii aceea aveau inima plină de bucurie pentru timpul frumos şi pentru că se pot juca împreună, iar familia pe care ai văzut-o se bucură mereu pentru fiecare clipă petrecută alături de celălalt, iar bătrânica Îi mulțumeşte în fiecare zi lui Dumnezeu pentru fiecare lucru pe care îl face. Cu toții aveau inimile pline de dragoste față de ce îi înconjoară şi de aceea erau aşa de fericiți. Dragul meu, să ştii că în inima ta se ascunde Însuşi Dumnezeu şi El Îşi doreşte să Îl cauți şi să te rogi mereu aşa cum ai făcut şi până acum, iar apoi Îți va răsplăti cu cele mai de preț daruri. Comoara acestei lumi nu constă în dulciuri şi jucării, ci în puterea de a-ți iubi aproapele şi de a-l ierta.

Darurile Împărăției, Domnul Ţi-le dăruieşte pentru a fi lucrător cu ele si pentru a trăi veşnic în această Împărăție, atât de dragă. Dacă inima ta va fi plină de dragoste față de Dumnezeu şi de aproapele tău atunci vei fi neîncetat în acest Regat al fericirii. Bucură-te mereu!

Ceasul sună din nou gălăgios. Era dimineață. Antonel se uită în cameră, dar prietenul său de mai adineauri nu mai era… îşi dădu seama că a fost mai mult decât un vis. Înțelese acum că a găsit ce căuta. Dar ce aproape era… Se uită spre inimioara sa şi într-adevăr tresare de bucurie candidă. Era fericit pentru multele daruri pe care I le-a dăruit Domnul. Are părinți grijulii, un frate si o surioară dragălaşă, cu părul precum spicul de grâu, o bunică înțeleaptă şi colegi prietenoşi. Se poate bucura de cerul albastru pe care poate să îl privească mereu, de soarele călduros şi de timpul pe care îl are pentru toate.

Cu adevărat, Împărăția Cerească se poate pregusta încă de aici de pe pământ dacă privim lucurile cu ochii unui copil.

Vă îndemn, dragi copii şi părinți, să nu ignorăm frumusețile luminii pe care Dumnezeu ni le-a lăsat. Şi aşa cum Antonel a privit în inima sa şi a găsit bucuria cu care poate privi lumea ca pe o Împărătie plină de daruri, aşa putem face şi noi.

Să ne pune ochelarii dragostei şi întreaga lume va deveni Împărăția mult dorită de noi.

Alexandra Mâniceanu