Impedimentele milosteniei în familie

De cele mai multe ori se întâmplă ca unul din soți să fie mai înduhovnicit decât celălalt, deoarece rare sunt căsătoriile în care ambii soți se găsesc cam la același nivel de înduhovnicire.

Diferența aceasta dintre soți nu este neaparat una rea, căci spune Apostolul: „bărbatul necredincios se sfinţeşte prin femeia credincioasă şi femeia necredincioasă se sfinţeşte prin bărbatul credincios”. Totuși, depinde mult de soțul care este mai sporit duhovnicește ca să-l câstige pe celalalt mai slab, căci aici există și pericolul de a întinde coarda sufletească a celui slab peste voința sa, adică peste dispoziția de a se schimba în bine.

Acest pericol se poate concretiza și în faptul ca unul din soți poate fi mult mai milostiv decât celălalt, și fiind predispus să ajute mai mult pe cei nevoiași, pot apărea conflicte de interes atunci când celălalt soț nu dorește să facă bine pe cât ar dori primul.

Iată cum și dintr-o dorință bună a unuia din soți, pot apărea discuții și chiar conflicte majore în sânul familiei.

În astfel de situații este bine să știm că „binele care nu se lucrează bine nu se numește bine„. Încercând să facem milostenie mai mult decât este dispus celălalt soț, putem sminti datorită impunerii binelui peste voința celui cu care alcătuim un trup, chiar dacă intenția noastră este una buna.

În coroana de virtuți ale omeniei, Sfinții Părinți nu au considerat milostenia ca fiind nestemata cea mai de preț, deși este fiica dragostei de semeni, ci dreapta socoteală. De aici este lesne de înteles că milostenia nu trebuie făcută orișicum ci cu întelepciune.

Dacă prin milostenie risipești foamea saracului, dar totodată risipești liniștea casei, atunci cu o mână ai zidit și cu alta ai dărmat. Ce a rămas? Asadar, trebuie ca milostenia să fie ziditoare de suflet atât pentru tine, cât și pentru întreaga ta familie, căci dacă se strică armonia și unitatea familiei, atunci și roadele duhovnicești încetează să mai izvorască din sânul familiei.

De aceea, atunci când unul din soți este mai închis față de nevoile aproapelui, celălalt soț trebuie să aibe strategia pașilor mărunți. În limbajul duhovnicesc aceasta înseamnă că soțul mai evlavios trebuie să aibe dreaptă socoteală, răbdare și blândețe. Spune Mantuitorul: Fiţi înţelepţi ca şerpii şi blânzi ca porumbeii„.

Asta înseamnă în cazul nostru, că soțul mai milos este bine să dea întâietate soțului mai slab în a face milostenie. Să-i lase inițiativa de a face milostenie ca să se simtă în largul lui iar nu constrâns în a face binele. Cel milostiv și mai cucernic să-l înțelepțească în duhul Evangheliei pe cel mai slab, să-l învețe că Hristos se identifică cu săracii, cu bolnavii și toți năpăstuiții lumii, iar la sfărșitul lumii va judeca pe toți oamenii după faptele dragostei de semeni. Astfel, cu rabdare, cărămidă cu cărămidă, soțul mai slab în credință își va deschide inima și va crește duhovnicește. Se cade ca milostenia, precum și orice altă faptă de credință, să fie o conlucare constantă a ambilor soți, pentru ca ambii să se împărtășească atat de bucuria facerii de bine, cât mai ales de împreuna sporire duhovnicească.

Cu toate acestea, există o excepție de la conlucrarea milosteniei: atunci când unul din soți este atât de împietrit la inimă încât nu numai că nu face milostenie, dar nici pe soțul milostiv nu-l lasă să-și deschidă inima spre săraci, deși situația materială ar permite lucrul acesta fără probleme. Într-o atare condiție, soțul credincios este îndreptățit să facă milostenie pe ascuns, căci nu se cade a lăsa săracii să sufere doar pentru că patima nepăsării și avariției este stăpână peste jumătatea trupului bărbat-femeie. În astfel de cazuri este nevoie de multă rugăciune, ca Dumnezeu să înmoaie inima soțului nepăsător, căci scopul final este ca până la urmă ambii soți să ajungă la conlucrearea virtuților.

Totuși, amintesc că milostenia mai are o limită, indiferent de voința celuilalt soț. Oricât de milostivi și bine intentionați am fi, nu se cade a face milostenia dacă ea păgubește nevoile esențiale ale familiei. Dacă ești sărac, atunci dă puținul ban al văduvei, ca să nu strâmtorezi pe cei ai casei mai mult decât pot duce de bunăvoie, și astfel puținul ban ți se va socoti mai mult decât milostenia bogaților. Dacă nici această putință nu o ai, atunci ascultă sfatul Maicii Agafia, mama părintelui Cleopa: „Să nu plece nimeni de la voi nemiluit, mamă! N-ai un ban, dă-i un cartof, un colt de pâine, o batistă, dă-i ceva cât de putin. Dacă dai putin, dar îti pare rău că nu dai mai mult, ca fulgerul ajunge la Dumnezeu milostenia ta. De ce? S-au întâlnit două mari virtuti: milostenia cu smerenia”.

„Fericiți cei milostivi că aceea se vor milui”

(Răzvan)

(Visited 21 times, 1 visits today)