Importanţa de a-mi înţelege semenii

„Fusese o zi grea de lucru. Spre seara, imi simteam picioarele si bratele grele de oboseala. Si parca fiecare muschi ma durea! Ca sa ajung mai repede acasa, am luat metroul si m-am asezat cat mai confortabil pe locul meu, incercand sa-mi destind corpul obosit.

La statia urmatoare insa, un barbat cu doi copii a urcat in vagonul nostru. Barbatul s-a asezat chiar pe locul liber de langa mine, sprijinindu-si capul in maini, parand ca vrea sa se odihneasca. Este obosit, m-am gandit, cu intelegerea celui ce simtea din plin oboseala. In cateva momente insa, compasiunea s-a transformat in dezaprobare.

Tatal se relaxa, parand absent si dezinteresat fata de orice se intampla alaturi, in timp ce copiii devastau vagonul. Strigau si alergau dintr-o parte in alta, tulburand linistea ce domnise inainte. Au inceput chiar sa smulga ziarele din mainile calato-rilor si sa se izbeasca de usile inchise ale vagonului. Oamenii au inceput sa se agite si sa murmure, dar tatal copiilor nu parea sa-i bage in seama. In cele din urma, nemai-reusind sa-mi stapanesc indignarea, l-am atentionat: „Domnule, copiii dumneavoastra deranjeaza pe toata lumea! Nu i-ati putea linisti cumva?”

Vecinul meu de scaun paru surprins, de parca s-ar fi trezit brusc:
„Oh, da… murmura el… da, aveti dreptate! Dar, vedeti, ne intoarcem de la spital, unde mama lor tocmai a murit. Nu ma pot gandi la nimic altceva si cred ca ei sunt atat de socati incat nu-si dau seama ce fac… Dar aveti dreptate, am sa-i chem aici…”

„Oh, am raspuns eu incurcat… Imi pare rau, n-am stiut. Daca va pot ajuta cu ceva…”
Imi era rusine. Crezusem ca e doar obosit, avusesem impresia ca-l inteleg, il mustrasem ca nu-si supraveghea copiii… Daca as fi stiut… ”

Concluzia: a judeca pe cineva nu este dreptul nostru si inainte sa ne exprimam verbal si fizic starea, sa cugetam bine daca aproapele nostru este pregatit si merita sa auda ceea ce vrem sa-i spunem.