Impresii din tabăra de vară de la Valea Plopului (2013)

Slavă lui Dumnezeu pentru toate. Cu voia Domnului nostru Iisus Hristos, noi, Asociația Ortodoxia Tinerilor am reușit să organizăm o mică excursie de patru zile la Valea Plopului, pentru copiii orfani care merg alături de noi la Sfânta Liturghie, și să participăm la tabăra de vara organizată de ASCOR Brașov la Valea Plopului, în perioada 8 – 21 iulie 2013.

Din București au mers trei voluntari de la noi din asociație, împreuna cu șase copiii care aveau vârsta necesară participării, trei dintre ei fiind botezați la Valea Plopului de părintele Tănase, fiind legați sufletește de acest loc.

Noi cei din Giurgiu, am reușit să aducem cei zece copiii de la centru “Sfântul Ioan”, cu ajutorul asociației Pro Vita care ne-a asigurat cazarea la una din casele lor din împrejurimi, pentru că ai noştri erau prea mici pentru a participa la tabără și a face față acestui program, necesitând supraveghere specială. Pentru aceasta am luat cu noi și un însoțitor de la centru și care să aibă grijă de cel mai mic, Alex, care are cinci anișori. Iar noi ceilalți voluntari ne-am supus programului taberei.

Părintele paroh al Parohiei “Bunavestire” Giurgiu (numită și biserica tinerilor) ne-a fost de mare ajutor, ca de obicei, și de această dată, fară ajutorul lui nu aș fi putut începe acest proiect și nici să-l continui într-un oraș în care implicarea laicilor, și în special a tinerilor la acțiunile Bisericii lipsesc aproape cu desăvârșire. Nu avem nici un fel de asociație ortodoxă care să atragă tinerii lângă biserică. Dar cu ajutorul lui Dumnezeu sperăm să putem da un bun exemplu tineretului de aici și din alte părți pentru a se implica trup și suflet alături de Biserica strămoșească.

M-am bucurat enorm că am putut aduce aici pe acești copiii orfani și alte patru tinere fete voluntare în Valea Screzii, un loc care mi-e mi-a fost de mare folos sufletesc, pe care aș vrea să cunoască cât mai mulți tineri, deoarece este dedicat cu preponderență lor. A fost un prilej minunat de a-i apropia de Dumnezeu, aici este un loc din care nu pleci neschimbat și nu ajungi fără chemare de la Dumnezeu.

Liturghia în aer liber, de seară, de pe deal, din vecinătatea pădurii, cântecul păsărelelor și al greierașilor care liturghisesc și ei alături de noi, nu are cum să nu ajungă în inima celor ce au nevoie de Dumnezeu, mai ales în cea a copiilor orfani. Dragostea noastră, a celor din jur, a tuturor celor care au venit în tabăra, din ASCOR sau din mediul ASCOR-ului le-a fost ca o mană cerească acestor micuți.

S-au putut juca în voie în parcul de distracție de pe munte, s-au jucat cu cățeii și celelalte animăluțe de aici, au participat la focul de tabără și multe alte distracții de care s-au putut bucura aici.

Cei mai mici dintre ei mi-au frânt inima cu dragostea lor. Tot timpul cât au stat pe lângă mine, s-au înghesuit să-i țin țin în brațe, să stea să lângă mine și să mă joc cu ei. Deși aveam patru fete cu mine, eu eram cel mai solicitat, și la focul de tabăra, simțindu-se nevoia părții bărbătești necesară în orice familie normală. Și acum am în minte privirea lor de la focul de tabără din ultima seară. Ei nu ascultau cântecele, priveau drept în foc mai tot timpul, și doreau să stea la mine în brațe. Copii de 12-13 ani, nu știau cum să mă strângă mai tare și să se bucure de prezența mea alături de ei. Și acum am în față privirile lor care cerșeau afecțiune, trăiri greu de descris în cuvinte. PS Longhin plângea când vorbea de orfanii care nu au o mamă, dar vai și de cei care nu au un tată.

Tatăl este modelul și pentru fete și pentru băieți, după care trebuie să se ghideze, fetele îşi aleg bărbatul de cele mai multe ori după cât de mult seamănă cu tatăl lor.

Oricât de frumos și de părintește s-ar purta cu ei aceste îngrijitoare, ele întotdeauna se schimbă în ture. Dar copiii au nevoie de o mamă permanentă și de un tată permanent. Sunt dureri care nu pot alina, sunt lacrimi în sufletele lor pe care nu le putem șterge, iar noi avem cu toții o vină pentru ceea ce se petrece cu ei.

La vârsta de nouă ani, părinții mei s-au despărțit, foarte mult timp nu mă puteam împăca cu ideea că tata nu va mai locui cu noi. Simțeam că mă sufoc, aveam numai noduri în gât, casa îmi părea așa de goală, simțeam că voi exploda de durere. Dar acești copiii care nu au deloc tată, care nu și l-au văzut vreodată, cu excepția celor care-și mai văd câteodată părinţii, ce-or simți? În ciuda zburdălniciei lor, a veseliei copilărești pe care o au, citesc în inima lor mari chinuri sufletești pe care doar Bunul Dumnezeu le poate vindeca.

La plecare, în ultima zi am vizitat Slănic Prahova, am mers la Muzeul Sării, unde am putut vedea cum se extrăgea sarea acum trei secole și cum au evoluat tehnologiile de extracție. Apoi am vizitat Mănăstirea Zamfira, primind fiecare din partea noastră cruciuliţe, braţări și cărți duhovnicești, aducându-le încă o bucurie. M-a bucurat enorm aici să văd cum lui Marian, unul dintre băieții cei mari i-a intrat la suflet o poezie de mărturisire a credinței de Vasilică Militaru, reușind să-l îmbete și pe el de minunea creaţiei lui Dumnezeu, acest martir al neamului, care a pierit în pușcăriile comuniste. A tresărit de frumusețea unui vers. Ce înseamnă geniul poetic și harul de la Dumnezeu. De câte ori încercam eu să-i vorbesc de Dumnezeu și nu am reușit, nici la slujbe nu prea avea răbdare. Dar Dumnezeu lucrează în felul lui.

Martirii din închisorile comuniste au putere de la Dumnezeu de a schimba și cele mai împietrite inimi, un vers de Radu Gyr sau de Vasilică Militaru poate învia pe Hristos în cele mai reci inimi. Să ne rugăm sfinților din închisori să vegheze asupra noastră și să mijlocească la Domnul pentru a avea spor în continuare în ceea ce facem și să putem apropia de El pe copiii orfani, dar și pe toţi care au nevoie și însetează de El.

(Carol Mihai)