Imprimeurile și mesajele de groază de pe hainele copiilor și tinerilor

Dragi Părinţi de pretutindeni,

Vă rog nu mai permiteţi copiilor voştri să poarte haine cu însemne şi mesaje antisociale, sau chiar anti-viaţă. Cum puteţi să fiţi indiferenţi când îl vedeţi pe copilul vostru îmbrăcat cu o haină având însemnele morţii pe ea? Am văzut în ultima vreme în jurul meu din ce in ce mai mulţi copii şi adolescenţi (dar şi numeroşi adulţi) purtând însemnul cu cap de mort sau cu diverse imagini rupte parcă din filmele de groază.

Nu e ceva inofensiv, vă rog să mă credeţi. Nu e doar un simbol “la modă”. Aşa cum simbolul Crucii este dătător de viaţă şi alungă întunericul care stă la pândă să pună ghearele pe fiecare suflet, la fel fiecare simbol este purtator al unei energii (mai luminoasă ori mai întunecată), care conectează pe cel care îl priveşte (şi mai ales pe cel care se însemnează cu acesta), la energiile respective. Iar înrâurirea acestor energii vor transforma, încet-încet, pe nesimţite, sufletul acela prin luminarea, ori, dimpotrivă, prin întunecarea lui.

Dragi părinţi, lumea se zbate din ce în ce mai mult în întuneric. Tinerii sunt cei care suferă cel mai mult, pentru că ei încă nu au o direcţie clară în viaţă, nu au încă răspunsuri la numeroasele lor întrebări, nu ştiu prea bine să distingă între ceea ce este folositor sau dăunător dintre toate informaţiile care îi asaltează zi de zi. Ajutaţi-i, ascultaţi-i, încercaţi să comunicaţi mai mult cu ei, încercaţi să-i înţelegeţi. Cum? Arătându-vă dispuşi şi răbdători în a asculta și observa punctele lor de vedere, trăirile lor, nevoile lor. Ei au nevoie de o direcţie. Şi dacă nu o vor primi în familie, vor fi mai uşor de dezrădăcinat de societatea haotică din jurul lor.

Dragi părinţi, spuneţi că nu aveţi timp? Dar de ce nu înlocuiţi privitul la televizor cu privitul în sufletele pe care Dumnezeu le-a trimis în lume prin voi? De ce nu faceţi “talk-show-uri” cu tinerii din propria familie (care au atâta nevoie să fie ascultaţi de cineva)? De ce nu priviţi “telenovela” din viaţa socială a copiilor voştri, din relaţiile cu prietenii lor, din ceea ce trăiesc în comunitatea unităţii de învăţare în care se află? De ce nu ascultaţi “ştirile” din realitatea lor de viaţă, din anturajul lor, din lumea pe care atât de puţin, poate, o cunoaşteţi?

De ce nu vă multumiţi cu avutul material de strictă necesitate şi să vă concentraţi mai mult pe a le da urmaşilor voştri o moştenire adevărată (o educaţie morală şi creştină solidă, o consolidare a caracterului lor în sensul pozitiv, un sprijin psiho-afectiv care să confere un echilibru lumii lor interioare şi o direcţie bună în viaţă) în locul unor averi băneşti reci, trecătoare şi care în loc să consolideze, mai mult distrug?

De ce nu-i învăţaţi ce înseamnă România profundă şi bogăţiile extraordinare ale acestei ţări? De ce nu le puneţi în faţă modele demne de urmat (avem atâtea printre înaintaşii noştri…) în loc să-i încurajaţi în intenţia de a-şi părăsi ţara, ori de a o blama cu fiecare ocazie?

De ce nu le spuneţi despre vremea copilăriei şi a tinereţii voastre? Despre cum arăta lumea atunci, despre cum erau relaţiile între o femeie şi un bărbat (despre ce înseamnă un gentleman, şi despre virtuţile unei femei adevarate), despre relaţiile de atunci dintre profesori şi elevi, dintre părinţi şi copii, dintre oameni în general? De ce nu-i învăţaţi despre diferenţa colosală dintre dragoste şi dependenţă, despre dragostea adevărată, diferită de cea prezentată în filme, dragostea care transcende Erosul şi Filia şi atinge treapta de Agape (dragostea pe care ne-o porunceşte Dumnezeu să o avem faţă de El şi față de semeni, încadrându-se în definiţia dată de Sf. Apostol Pavel la I Corinteni)? Despre lucrurile bune si frumoase, care merita amintite, nu despre cele intunecate, care au existat si atunci si intotdeauna. De câtă suferinţă ar fi scutiţi dacă ar şti din timp aceste lucruri…

Oferiţi-le dragoste, atenţie, faceţi-i conştienţi de faptul că omul a fost făcut după chipul lui Dumnezeu şi că, până la asemănarea cu El, rămâne ca noi să parcurgem drumul. Ajutaţi-i să-l aleagă pe cel corect, să nu alerge după himere, să nu accepte tot ceea ce societatea încearcă să-i înveţe. Nu uitaţi că la judecata finală, Dumnezeu va cere din mâinile voastre sufletele lor.

Oferiţi-i României, lumii întregi şi lui Dumnezeu suflete integre, curate, capabile să distingă lumina de întuneric. Faceţi-vă timp pentru a privi în adâncurile sufletelor lor. Dar, până la a ajunge acolo, priviţi mai întâi la imaginea afişată în exteriorul lor şi luaţi atitudine măcar cu un sfat bine argumentat atunci când se prezintă la exterior într-o manieră nefavorabilă sănătăţii lor sufleteşti. Cu vorba bună, cu blândeţe şi, mai ales, cu forţa educativă extraordinară a propriului exemplu. Tinerii de azi duc mare lipsă de modele.

Dumnezeu să ne lumineze pe toţi!

(Danina)