Înapoi în rai !
Nu se poate muncă fără relaxare şi nici relaxare fără muncă. Când muncesc foarte mult simt nevoie să mă opresc şi să mă relaxez, să plec, să mă-ntâlnesc cu familia şi cu prietenii. Când stau prea mult degeaba şi când mă odihnesc prea mult mă plictisesc, vreau sa fac ceva şi să simt că sunt folositor într-un fel.
Dar totuşi omul nu e făcut ca să muncească. Omul nu a fost creat de Dumnezeu ca să se chinuie să-şi câştige pâinea în fiecare zi ci să primească totul în dar de la Dumnezeu, singura condiţie fiind să nu păcătuiască, să asculte de Dumnezeu. La început omul (barbatul şi femeia împreună) primea toate fără să se chinuie, fără să muncească, dar după ce a căzut în păcat pedeapsa bărbatului a fost să-şi câştige pâinea în sudorea frunţii şi a femeii să nască copiii în dureri, amândouă ca amintire a greşelii pe care au făcut-o.
Omul a fost scos afară din rai cu promisiune lui Dumnezeu că va fi readus dacă nu va mai păcătui.
Când spun că omul nu a fost făcut să muncească nu înţeleg prin asta că omul trebuie să stea şi să nu facă nimic, şi să lenevească. Noi vom dori întotdeauna să căutăm, să descoperim, să inventăm, să iubim, să fim într-o continuă noutate, să avem provocări şi să reuşim să trecem peste toate, şi niciodată să nu se mai termine. Dar vrem toate astea fără chinuri, fără dureri, fără necazuri, fără supărări şi-n primul rând fără constrângeri materiale, de timp şi de spaţiu.
Omul aşa a fost de la-nceput, liber şi stăpân peste toată creaţia, toate primindu-le fără nici un chin. Starea în care ne aflăm acum este una temporară, aşa cum un prizonier în închisoare nu e liber, e chinuit, suferă pentru greşeala lui doar temporar. Va veni o zi când va ieşi din închisoare şi va putea iar să facă ce vrea, va putea iar să fie liber şi nu va mai fi chinuit.
Şi noi după moarte vom ajunge o zi când vom intră în Împărăţia Cerurilor (dacă am ascultat de Dumnezeu) şi acolo vom fi liberi, toate le vom primi în dar de la Dumnezeu. Împărăţia cerurilor nu va fi doar o bucurie statică, plictisitoare, neinteresantă ci dimpotrivă va fi experienţă nouă continuă, o înaintare continuă în cunoaşterea lui Dumnezeu şi a tainelor creaţiei. Ce are Dumnezeu să-i ofere omului în Împărăţia Sa întrece imaginaţia şi limita gândirii umane:
(Claudiu Balan)
anonim
iunie 26, 2009 @ 10:08 pm
asa este!si eu am ajuns la aceeasi concluzie.am observat ca nu putem obtine nimic usor,parca Dumnezeu ne-ar fi pus o limita.intotdeauna capacitatile noastre sunt putin mai in urma decat lucrurile pe care trebuie sa le facem si astfel depunem un mare efort in tot ceea ce facem.si toate lucrurile bune se fac cu efort mare.si nici celor bogati nu le e usor,caci responsabilitatile lor sunt mai mari.Si bogatul si saracul duc aceeasi lupta pentru existenta ,dar la alt nivel.dar asta se datoreaza si faptului ca tot timpul vrem mai mult sau macar sa pastram ce avem.daca ne-am incredinta Domnului poate am scapa de stres, nu ne-am mai face griji din cauza competitiei, caci Dumnezeu stie ce avem nevoie.Ma minunez ca in Biblie se afla raspunsurile la toate intrebarile noastre.
admin
iunie 27, 2009 @ 8:01 am
Da, ai mare dreptate, parca mereu capacitatile noastre sunt cu putin mai putin decat avem nevoie ca sa facem ceva. Acel putin e de ajuns ca sa fim neputinciosi, sa fim fricosi, sa n-avem incredere ca putem face acel lucru, e de ajuns sa ne facem multe griji.
Dar acel putin e lasat, cred eu, tocmai ca sa-i cerem Lui ajutorul, sa vorbim cu EL, sa ne imprietenim usor usor, si pe viitor sa fim din ce in ce mai increzatori. Toate ies bine cu El, si nimic nu merge fara El.