Informația pasivă e cea de care nu ai nevoie, pe care nu o urmărești, dar care se imprimă în tine

Se observă dacă ești comunicativ, dacă ești egoist, dacă ești înfumurat, dacă ești nesimțit, dacă ești un curvar…numai din privirile și din gesturile tale. Oamenii duhovnicești privesc prin oameni…tocmai pentru că oamenii sunt expliciți, ei emit ceva, ei sunt ceva, ei sunt penetrați de anumite energii demonice sau de harul lui Dumnezeu.

Informația pasivă e cea de care nu ai nevoie, pe care nu o urmărești, de care nu te interesează…dar care se imprimă în tine. E ca praful sau ca zgomotul, pe care nu le suporți…dar ele fac ceva din tine și din hainele tale. Și, tocmai ceea ce nu vrei să aibă tangență cu tine, acel rest al lucrurilor, care se imprimă în tine…tocmai acela te poate explicita cel mai bine.

El e amprenta care te dă de gol. Dacă spui că ești altcineva și aceea spune altceva…atunci tu ești criminalul, tu ești cel care ai fost acolo…tu ești cel care ai gelozit și ai omorât capra vecinului, pentru că avea trei ugere și nu unul.

Din acest motiv sunt și puțini cei care se uită la detalii…pentru că nu văd tocmai ceea ce îi parazitează. În loc să își impună interiorul lor în afară, aceștia sunt strânși în ei înșiși de un exterior ostil și ambiguu, care le timorează personalitatea.

Din acest motiv observăm că mulți nu își gândesc gesturile, ci acționează instinctiv, precum animalele. Gestul instinctiv e gestul care nu are cenzura conștiinței. Îți dai seama că te-ai enervat, după ce te-ai enervat și ai făcut tărăboi. Sau îți dai seama că te-a apucat o patimă, după ce ai lăsat-o să se dezvolte în tine. Asta înseamnă că nu ai fost atent, că nu ai judecat contextual fiecare clipă.

Adică ce intră în mine și de unde? Una e ce văd oamenii din afară și alta e ce văd eu că intră în mine dinăuntru. Dar ceea ce iese în afară este înăuntrul meu, ceea ce trăiesc eu cu mine. Și ceea ce mă dă de gol…e tocmai înăuntrul meu murdar, oasele morților din mine, cum ne-a spus Domnul. Adică nu mai spoiți gardul cu vopsele sau cu pretinsa luciditate, cu pretinsul profesionalism sau cu pretinsa duhovnicie…dacă din voi iese miros de hoit.

Însă tot răul vine de la informația pasivă: de la gândurile, imaginile, scrierile pe care nu le recenzăm critic…mai înainte ca să le înghițim. Ele stau…dar noi ne schimbăm după ele. Imaginile reclamelor electorale, televizorul, internetul, cărțile, revistele…sunt medii statice, dar noi ne parazităm dinamismul prin intermediul lor, dacă nu le convertim clipă de clipă în…binele nostru.

Copiii se uită la televizor și au înțeles că profesorii sunt niște proști, pentru că muncesc continuu…când ei pot să chiulească cât vor sau să nu își facă temele. Dar, dacă îl lași pe copil să vadă ce înseamnă să fie…singur, fără bani și fără puncte de sprijin, atunci înțelege de ce sunt unii atât de proști, încât să și muncească.

Ca să vă dați seama ce înseamnă să fii influențat de ceea ce crezi că nu te influențează, faceți următoarea chestie. Luați un reportofon și înregistrați, în mai multe locuri pe unde vă plimbați într-o zi…sunetele sau zgomotele locurilor ca atare. Seara vă întoarceți acasă și ascultați vreo 30 de calupuri de zgomote din 30 de locuri pe unde ați fost. Rezultatul: nu vă vor crede urechile că ați suportat un asemenea zgomot.

Dacă vă place pornografia aveți un alt mod de a vedea ce rău vă aduce în viață. Puneți peste tot, timp de o oră, în camera voastră, imagini porno. Le lipiți peste tot și le priviți…cum doriți. După o oră…dați jos imaginile porno și lipiți peste tot Sfinte Icoane și încercați să vă rugați o oră, în fața fiecăreia câte puțin, privindu-le cu atenție. Ce veți observa? Ce fel de mudărie e în voi, din cauza imaginilor porno și ce bine e să ai ochi frumoși, când privești nepătimaș fața unui om Sfânt, care este iconizat.

V-ați pus întrebarea: de ce îi lasă Dumnezeu pe unii să moară la adânci bătrâneți? Pentru că vrea să le arate, pas cu pas, lucrurile de care trebuie să le fie silă, pe care nu mai trebuie ca să le facă. Iar despătimirea e o trecere spre bine după ce te jupoi de rău, după ce te lupți până la lacrimi și durere cruntă cu fiarele patimilor din tine.

Tocmai de aceea prea puțin vor să își sfințească viața: pentru că viața ascetică ortodoxă e un chin imens, e un infern, dacă nu ne-ar ajuta harul lui Dumnezeu. Trebuie să te omori pas cu pas. Să renunți la ce îți pasă, la ce vrei, la ce te excită, la ceea ce te face puternic, la ceea ce îți face cu ochiul…Trebuie să renunți tu, cu de la tine voință, fără să ți-o impună altul! Trebuie să renunți pas cu pas…

E înfiorător! E cutremurător! Tocmai de aceea oamenii nici nu se înfioară la Sfinți sau la mari creatori de artă  și știință pentru că nu percep, nu simt…chinul imens pe care l-au suportat. Adică nu înțeleg pentru că sunt naivi, pentru că nu înțeleg că adevăratul greu, chin, adevărata durere e să te omori pe tine însuți, pentru ca să învii, prin harul lui Dumnezeu, ca făptură înduhovnicită.

Iar informația pasivă e praful căderii în păcat, e atmosfera viciată în care ne naștem. Primul aer pe care îl tragem în noi e păcatul, e plin de rău. Botezul nostru e coborârea luminii dumnezeiești în noi, adică a ajutorului nostru împotriva poluării demonice. Tocmai de aceea e greu: pentru că te sfințești într-o lume coruptă, deformată. Iar noi trebuie să împânzim frumusețea din noi mediului din jurul nostru.

Din noi trebuie să iasă frumusețea care să înduhovnicească lumea, adică acel: omul sfințește locul. Tocmai de aceea suntem dezagreabili, suntem niște decepții, când din noi emană duhuri și nu razele Duhului lui Dumnezeu.

Îmi aduc aminte de un cântăreț de strană, foarte mândru și încrezător în el, care mai trăgea ceva la măsea și apoi venea ca să cânte. Și la Catavasiile Bunei Vestiri începe să cânte: Deschide-voi gura mea și se va umplea de duhuri…în loc de Duhul. Omul avea dreptate! El și mulți ca el trăg în gură duhuri, pe demoni și nu pe Duhul lui Dumnezeu!

Și când tragi alte duhuri în tine, decât harul și expectorezi tocmai răutatea lor…atunci numai a creștin ortodox nu arăți!

Adică atenție la lucrurile cărora nu le dăm atenție! Pentru că acele lucruri sunt cele care ne corup și ne definesc în același timp.

(Pr. Dorin Picioruş)