Inima Domnului şi Inima Maicii Domnului au bătut şi bat mereu laolaltă!

„Cununa laudelor o ai pentru aceasta Preacurată, fiindcă în Tine doar, ca niciodată, inima omului cu inima Domnului au bătut şi bat laolaltă”.  (Acatistul Rugul Aprins )

Aceste minunate cuvinte pe care le-am întâlnit în Acatistul Rugul Aprins, m-au impresionat şi mi-au dat putere să vă scriu şi eu câteva cuvinte despre Măicuţa Domnului. Din câte vedem Maica lui Dumnezeu e lăudata în ceruri pentru că inima Ei, a bătut laolaltă cu inima Mântuitorului. Într-o accepţiune profundă e vorba despre această întrepătrundere a firii omeneşti, cu a celei dumnezeieşti.

Setea omului vechi e împlinită acum prin Sfânta Fecioară Maria, care primeşte de bună voie pe Dumnezeu-Cuvantul. Maica Domnului este omul încununat de toate darurile Duhului Sfânt, este omul sensibil, a cărui cruce nimeni din noi nu o vom putea purta vreodată, este omul a cărei bucurie s-a împletit mereu cu lacrimile şi suspinele pentru Fiul Ei, dar este şi omul, a cărui pântece smerit a primit pe Dumnezeu pentru că inima Acestuia să bată mereu în acelaşi ritm de iubire, de duioşie, de speranţă, de lumină cu inima Ei feciorelnica.

Cel ce pe toate le hrăneşte a primit a fi hrănit de preacuratele mâini ale Fecioarei Maria. El, dătătorul de lumină, a renunţat la slava Sa, chip de rob luând, şi s-a făcut ascultător până la moarte şi încă moarte pe cruce. Prin Ea Domnul a luat trup, şi pentru aceasta, El îi este recunoscător pentru dragostea ei de Mama, care se împleteşte cu dragostea de Dumnezeu. Tocmai această dragoste plină de mister, inepuizabila, îi dezvăluie fecioria cea curată a inimii Ei. Dar această dragoste a Ei, a ferit-o mereu de a fi în centrul atenţiei de-a lungul Evangheliei sau de-a lungul timpului în istoria Bisericii noastre dreptmăritoare, datorită unui eveniment uşor de înţeles: nimeni nu putea să înţeleagă cum Sfânta Fecioara Maria, iubea pe ziditorul Ei, ca Fiu!

Iată ce spune apostolul Pavel în Epistola către Corinteni spune despre dragoste:

”De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. . Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată.”

Cu atât mai mult dragostea dintre Mântuitorul Hristos şi Maica Domnului este tot mai încununată de mister, de profunzime, imposibilă inimii noastre mici. Putem doar să participăm la această tainica dragoste, făcându-ne împreună trăitori cu Maica Domnului şi cu Domnul Hristos.

Bucuria fecioarelor care au cinstit pe Maica Domnului este foarte mare, căci Ea, Împărăteasa Lumii şi a Luminii celei ne-apuse, primeşte orice rugăciune, orice suspin, orice jertfă din iubire, cunoscând absolut ca nimeni altcineva durerea şi neputinţă.

Ea a primit lumina înăuntrul Ei. Această Lumină a covârşit-o şi a făcut-o vie şi plină de simţiri duhovniceşti. Mâinile Ei sunt mai grele decât cele ale îngerilor, deoarece a purtat pe Creatorul Ei în braţe şi l-a ţinut strâns la sânul ei cel fecioresc umplându-se de uimire şi de dulce spaima cum Cel ce toate le-a făcut, mic copil se face, şi se aşează în mâinile Ei.

Cum tremura inima Ei de bucurie când hrănea pe Cel ce nu avea nevoie de hrană? Ce simţea Măicuţa Domnului când strângea pe lumina lumii la pieptul Ei? Cu adevărat Hristos s-a făcut lumină ochilor Măicuţei noastre dragi, şi până în prezent ochii Ei, radiază de această dragoste pentru Fiul Ei, care nu se va sfârşi niciodată.

Aceşti ochi ai Măicuţei au simţit lumina cea necreată, lumina cea tainica a universului, lumina tuturor fapturilor, Lumina lumii, e puţin? Nu cu siguranţă, dar numai curăţia Ei lăuntrică poate grăi într-o anumită măsură, de ce este Ea până azi, mai înaltă decât cerurile şi mai slăvita fără de asemănare decât serafimii şi heruvimii. Cu siguranţă că răspunsul la toate tainele Maicii Domnului este: dragostea Ei, cu neputinţă de înţeles, un mister al Sfintei Treimi, Treime ce se face împreună lucrătoare cu omul, încoronarea creaţiei Sale.

Dacă Omul e cel mai de preţ lucru pe care Dumnezeu l-a creat, cum o priveşte oare El pe Maica Domnului, care a umbrit-o Duhul Sfânt? Ca Ea s-a urcat mai presus de cele omeneşti datorită sfinţeniei şi puterii lui Dumnezeu care a lucrat înlăuntrul Ei. Dacă pentru noi Hristos este lumina lumii, pentru Maica Domnului este Fiul Ei, Cel ce I s-a dăruit nemijlocit. De aceea Maica Domnului este plină de recunoştinţă pentru dragostea Fiului Ei şi îi răspunde atât de frumos la această!

Tocmai prin rugăciunile Ei pentru neamul omenesc, pentru noi, neuitând ca şi ea cunoaşte în firea Ei, suspinele şi durerile celor nedesăvârşiţi. Atâta dragoste izvorâtă din mulţumire pentru Fiul Ei, are Maica Domnului, încât şi acelora care nu cred în pururea fecioria Ei, le răspunde şoptindu-le: “Eu vă iert pe voi, dar oare Fiul Meu va putea să vă ierte aceasta îndrăzneală!?”.

Maica Domnului e Împărăteasa care stă în acelaşi timp pe tronul Ei lângă Fiul Ei, dar se coboară în semn de mulţumire, la căpătâiul nostru, al creştinilor de azi, pentru a ne lumina întrebându-ne: “Până când veţi rătăci în întuneric dragii mei? Până când veţi provoca războaie şi veţi trăi în ură?”.

Ea şade de multe ori la căpătâiul celor bolnavi şi dispreţuiţi, ea stă mereu rugându-se în genunchi pentru lumea întreagă strigând către Hristos, Fiul Ei: “ Fiule, iartă-le lor toate, adu-ţi aminte de jertfa Ta, şi nu-i lăsa pe ei, păcătoşii în întuneric!!” . Iar Mântuitorul cuprins de duioşie faţă de Maica Sa îi răspunde:” Dragostea Ta Maică, mă determina să rabd toate, dar până când voi suferi răutăţile neamului acestuia viclean şi păcătos?

Răspunsul Maicii Domnului ar fi:” Nu uita că porţi Fiul meu slăbiciunile lor, şi precum mă iubeşti pe mine şi m-ai ales din neamul omenesc, aşa să le faci lor, că mult îi iubeşte inima mea de Mama pe oamenii!” Şi atunci Mântuitorul se topeşte de dragostea Maicii Sale, şi aşa neamul nostru scapă de urgia mâniei Lui!

Măicuţă Domnului să bată şi în inimele voastre !

(Adrian)