Întâlnirea cu Dumnezeu – izvor de dragoste și lumină
Flori albe de măr se scuturau pe aripile copilăriei când Te-am întâlnit, Doamne. Mi-ai pus înainte dragostea Ta și șoaptele primelor rugăciuni, rostite cu inimă de copil, se pierdeau în ecoul veșniciei.
Icoanele Bisericii Tale au fost ferestrele prin care razele dumnezeieștii iubiri nu conteneau să-mi pătrundă în suflet.
Cu inima copleșită de bucurie Te-am întâlnit în Sfintele Taine și am gustat din bunătatea darurilor Tale.
Te-am întâlnit apoi, Doamne, în frumusețea florilor și în ciripitul vesel al păsărilor, în liniștea apusului și în strălucirea stelelor, în adierea caldă a vântului și în ploile aducătoare de roade. Te-am întâlnit în lungile zile de vară când natura toată Te lăuda de dimineața până seara. Te-am întâlnit în smerenia firului de iarbă, în simplitatea vieții la țară, în ochii calzi ai bunicilor și în bucuria copiilor.
Te-am întâlnit în desprinderea lentă a frunzelor, în mireasma fructelor coapte, în belșugul binecuvântat al roadelor pământului și în blândețea rugăciunii ce mulțumește pentru toate.
Te-am întâlnit, Doamne, în delicatețea primilor fulgi de nea, în glasul lin ce îndulcea cu povești serile geroase, în cântările îngerești din zilele de sărbătoare și în darurile oferite cu dragoste.
Te-am întâlnit în gingășia primăverii, în reîntoarcerea păsărilor călătoare, în limpezimea râurilor și în seninul cerului.
Dar a mai fost o zi, Doamne…în care păsările și florile au plâns, iar soarele s-a întunecat. Te-am întâlnit atunci, Iisuse, răstignit și blând. Întreaga primăvară suspina și pământul se cutremura pentru îndelung răbdarea Ta.
Am privit la icoana feței Tale, Doamne și am cunoscut promisiunea Raiului făcută tâlharului ce-și recunoaște nevrednicia.
Prin patimile Tale, Iisuse, Crucea a devenit altarul celei mai sfinte și înălțătoare întâlniri. Fărădelegea a întâlnit iertarea, neputința a întâlnit izbânda, sfințenia a biruit păcatul, iar viața a biruit moartea.
Și în nemăsurata dragoste, Doamne, la fiecare sfântă sărbătoare, continui să Te jertfești, blând și smerit, pentru fiecare în parte.
Tu, Doamne, faci pașii cei mai mulți pe calea întâlnirii… Și fiecare întâlnire, cu gust de veșnicie, alungă tristețea și deznădejdea, reînoiește viața, înalță și odihnește sufletul.
Îți mulțumesc, Doamne, pentru fiecare pas pe care L-ai făcut pe drumul întâlnirii cu sufletu-mi copleșit de păcate, pentru fiecare dar pe care L-ai adus la fiecare sfântă întâlnire și mai presus de toate, pentru puterea de a Te reîntâlni și de a redescoperi frumusețea creației Tale în întreaga natură și în fiecare lucru bun și frumos!
(Andreea Mâniceanu)
Ioana
mai 23, 2014 @ 5:57 pm
Foarte frumos!
Laura Stifter
mai 23, 2014 @ 8:09 pm
Minunate cuvinte!… Felicitări din toată inima!
Un text atât de frumos, scris într-un stil poetic ce-ţi încântă inima… rânduri din care răzbate o uimitoare bogăţie duhovnicească!
Dumnezeu să-ţi sporească acest dar!