Interviu cu Starețul Efrem Filotheitul, prietenul lui Dumnezeu

Stareţul Efrem: Vedeţi această fotografie a stareţului Iosif isihastul? Am avut un mare stareţ. Era foc-foc, era un fenomen. Numai la cele cereşti se gândea. Cu acestea trăia. Două cuvinte ne spunea mereu: „răbdare, răbdare şi rugăciune”. Chiar şi aici ne ajută atât cât îi îngăduie Pronia lui Dumnezeu. Fiind sub ascultarea lui, niciodată nu ne certam între noi. Din exterior, unii ne creau probleme. Îl calomniau pe stareţ, îl învinuiau, dar stareţul Iosif zicea: „lăsați-i să zică ce vor! Noi să nu spunem nimic!”

R: Noi, părinte, suntem foarte neputincioşi în toate. Ce se va întâmpla cu noi?

Stareţul Efrem: Alte vremuri sunt acum. Altele sunt criteriile lui Dumnezeu pentru astăzi. Stareţul Iosif avea facultatea duhovnicească. Eu m-aş mulţumi ca voi să fiţi măcar la liceul duhovnicesc. Astăzi există o aşa de mare dezorientare duhovnicească. O mare vâltoare le tulbură pe toate. Să ţineţi cu tărie tradiţia pe care v-am lăsat-o şi să ştiţi că astăzi, a spune că Iisus Hristos este Dumnezeul nostru este considerată mărturisire de credinţă. Acest lucru nu-l vor puterile întunericului.

R: Părinte, după atâţi ani de nevoinţă, ce v-a rămas în suflet?

Stareţul Efrem: Toate sunt pe locul doi. Pe primul loc este numele lui Iisus Hristos. Acum, trecând anii, am văzut din experienţă, că doar cu dragoste se câştigă omul. Viaţa mea a fost osteneală şi durere, cu sărăcia, cu germanii, cu foametea de pe timpul stăpânirii, cu încercările şi cu necazurile din mănăstiri. Mare luptă! Numai numele lui Hristos şi al Maicii Sale m-a scos la liman. Orice om care nu pronunţă zilnic numele lui Hristos şi al Maicii Sale nu este creştin.

R: Adică rugăciunea lui Hristos este cel mai mare lucru?

Stareţul Efrem: Desigur! Şi asta deoarece avem în minte mereu pomenirea lui Hristos. Sfinţii Părinţi au fost luminaţi şi ne-au lăsat aceste dragi rugăciuni. Trei şi două cuvinte: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-ne pe noi, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu miluieşte-ne pe noi!”. Nu este nevoie să citim enciclopedii şi nici multe cărţi. Cu aceste două rugăciuni ne mântuim toţi creştinii. Monahii, care nu au grijile mirenilor, se roagă mult şi ajung sus. Îi ajută mult şi Maica Domnului. Este ca şi cum ar vorbi la urechea lui Hristos, deoarece se dedică rugăciunii şi acesta este principala lor grijă. Cine are darul rugăciunii în inima lui, atunci când va muri, nu-l vor atinge vămile. După moarte, merge direct la Hristos. Nu are piedici, deoarece numele lui Hristos are putere. Dumnezeu este foc.

R: Şi acatistul Maicii Domnului este o rugăciune puternică?

Stareţul Efrem: Desigur! Când îl spunem, avem bucurie şi luminare de la Maica Domnului. Mult mă ajută Maica Domului. Mă scoate din multe căi fără ieşire.

R: Astăzi suferim de deznădejde şi de nerăbdare.

Stareţul Efrem: Deznădejdea este întotdeauna de la diavol şi cel care deznădăjduieşte îşi pierde puterile lui. Temelia vieţii noastre este răbdarea. Când n-o avem, viaţa noastră se destramă.

R: Părinte, lumea, noi, ne aflăm într-o poziţie dificilă cu toate aceste care se întâmplă şi pe care le auzim în jurul nostru. Ne temem.

Stareţul Efrem: Da, intuim că se vor întâmpla lucruri catastrofale şi se întâmplă în fiecare zi, de aceea alergăm pe la mănăstiri şi pe la biserici, dar nu trebuie să ne temem. Ia gândiţi-vă, dacă doar o ceată de îngeri au devenit diavoli şi fac atâtea pagube, darămite nouă cete de îngeri, cât ajutor ne oferă? Odată L-am văzut pe Hristos pe tronul Său şi, lângă El, pe Maica Domnului, precum şi cetele îngerilor şi ale sfinţilor. Aşteptau semnul lui Hristos ca să ajute lumea în noua ei stare. Când ne umplem inima noastră continuu cu Hristos, pe zi ce trece credinţa noastră se întăreşte şi pe toate le depăşim. Maica Domnului mijloceşte şi se roagă pentru noi neîncetat ca să avem putere şi încredere.

R: Părinte la vârsta la care sunteţi, puteţi să vă rugaţi ca la început sau este diferit acum?

Stareţul Efrem: Mă rog mai bine ca la început. Desigur, nu am intensitatea rugăciunii stareţului Iosif Isihastul, dar rugăciunea este puternică şi asta mângâie sufletul meu, după atâtea prin care am trecut şi prin care trec.

R: De multe ori sfintele moaşte răspândesc mireasmă.

Stareţul Efrem: Este ca şi cum ar spune „suntem rude”.

R: Cancerul este atât de răspândit astăzi.

Stareţul Efrem: Bolnavii de cancer sunt mucenici. Încerc să-i întăresc prin rugăciunea mea, prin poveţele mele şi, când pot, îi vizitez.

R: Mulţi oameni trec prin încercări mari, fie din răutatea celorlalţi, fie din cauza greşelilor lor.

Stareţul Efrem: Când trăiesc aici iadul şi valorifică această stare după criteriile duhovniceşti, atunci când vor muri, nu vor fi judecaţi deloc, ci vor merge direct în braţele lui Hristos. Dacă nu valorifică acest iad după criteriile duhovniceşti, atunci vor fi chinuiţi şi în cealaltă viaţă. Voiam să vă spun ceva despre rai. Înainte să împlinesc 80 de ani, vizitam des în raiul. Şi acum, desigur, dar vârsta îşi spune cuvântul. Odată m-a luat Hristos de mână şi mi-a zis: „aici ai făcut o biserică, aici ai spovedit şi s-a mântuit acel suflet, aici ai mângâiat, aici ai povăţuit…”, adică mi-a zis toate pe care le făcusem şi îmi transmitea bucurie în acelaşi timp în care vorbea. Atât de mare bucurie încât am zis: „Dragul meu Hristos, nu mai rezist. Nu mai pot purta mai mult. Voi exploda. Să mă întorci înapoi”. Şi m-am găsit iarăşi în chilia mea. Altă dată, în rai, am văzut un tânăr minunat. Avea lângă el un cal cu o coadă întoarsă, foarte frumos. Eram gelos în sinea mea. Voiam să am eu acest cal. Mă strigă şi îmi spune: „să mergi la armată să le spui că partea din spate o au nepăzită şi vor veni rebelii (adică diavolii)”. M-am dus şi le-am spus. Apoi m-am întors alergând să-i spun că am făcut ce mi-a zis. Acela m-a îmbrăţişat, m-a sărutat şi a încălecat pe calul lui zâmbind. Apoi a plecat.

R: Adică, părinte, se întâmplă multe în spatele nostru de care nu ne dăm seama?

Stareţul Efrem: Desigur! De aceea trebuie să fim atenţi la toate părţile. Atenţie mare! Vom fi duşi în faţa unui tribunal înfricoşător.

R: Iadul cum este?

Stareţul Efrem: Cum este? Groază, groază. Să nu meargă acolo nici măcar un pui de pasăre! Cum se îneacă oamenii în mare, aşa sunt sufocaţi acolo de chinurile iadului, alături de diavoli. Să ne rugăm pentru cei morţi. Este o mare milostenie. Mama mea era o femeie împodobită cu multe virtuţi. De cuvintele ei mi-am sprijinit toată copilăria mea. Înainte să moară, a fost ţintuită la pat doi ani şi zicea: „Părinte, spune-i lui Dumnezeu să mă ia. Am obosit”. Dar înainte să plece s-a luptat mult.

R: Cu cine s-a luptat?

Stareţul Efrem: Cu diavolii.

R: Ia-ţi văzut?

Stareţul Efrem: Da, la fel cum îi văd pe oameni.

R: Arhanghelul n-a ajutat-o?

Stareţul Efrem: Era în spatele ei. Se dăduse înapoi pentru a o lăsa să lupte de una singurăca să fie încununată.

R: Atât de multe auzim despre catastrofe care vin… Ce se va întâmpla cu noi care cerem ajutorul lui Dumnezeu?

Stareţul Efrem: După planul pe care îl are Dumnezeu cu fiecare om, va şi interveni pentru ca omul să se mântuiască. Măi, măi, prin ce vom trece! Mari strâmtorări! Atena are mulţi sfinţi ascunşi, la fel şi Sfântul Munte. Cu Sfântul Dimitrie sprijină Grecia de Nord. Am o deosebită evlavie la Sfântul Dimitrie. Cu sfântul lui mir adorm. Grecia i-a întors spatele lui Dumnezeu, de aceea va suferi mult. Astăzi, copiii din Grecia sunt, fie foarte luminaţi, fie foarte întunecaţi. Copiii familiilor cucernice sunt aluatul lui Hristos şi viitorul Greciei.

R: Multe femei suferă în familiile lor astăzi.

Stareţul Efrem: Hristos este foarte aproape de sufletele care sunt dispreţuite.

R: Anumiţi oameni au o harismă duhovnicească aparte. Cum se întâmplă asta?

Stareţul Efrem: Aceşti oameni, fie au fost nedreptăţiţi mult, fie au fost calomniaţi, fie s-au adâncit în acest „sector” şi, astfel, au primit o harismă. După cum îi ţinem isonul lui Dumnezeu, aşa ne şi cântă.

R: La Ierusalim, în ultimii ani, se întâmplă lucruri minunate.

Stareţul Efrem: Aş fi vrut şi eu să le văd. Acolo este leagănul lui Hristos. Sfânta Lumină este în fiecare zi la Sfântul Mormânt, dar de Paşti se dă ca un dar de obşte tuturor. Să mergeţi la Ierusalim. Acolo vedem ce a suferit Hristos pentru noi, iar noi, pe cât putem, să-I mulţumim şi să-I răsplătim pentru dragostea Lui. Mai demult am fost şi eu de câteva ori.

R: De multe ori se întâmplă să se înţeleagă un lucru greşit între noi.

Stareţul Efrem: Acestea sunt omeneşti. Nu vor lipsi niciodată. Să le depăşim şi să alergăm la Hristos. Să ne gândim la ceea ce ne-a pregătit Hristos după a Doua Venire, să ne gândim la frumosul – frumosul rai. Acum mergem în pridvorul raiului. Mintea omenească nu-şi poate imagina cum va fi frumosul-frumosul rai. Toate lumină! Toate mireasmă! Bucurie nespusă! Fericire! Nimic nu va fi învechit. Hristos le vrea pe toate noi în Împărăţia Sa. Nimic incomplet! Toate desăvârşite! Mama mea a murit la 95 de ani şi eu o văd în rai ca fiind de 30 de ani. Pe vremea ocupaţiei, aveam nişte vecini săraci la minte. Doi copii erau. Noi ne jucam şi ei încă se chinuiau să meargă, cu toate că eram de aceeaşi vârstă. I-am găsit în rai, deoarece muriseră de foame în timpul ocupaţiei, la vârstă fragedă. Le spun: „Ce faceţi aici? Cum petreceţi?” Îmi răspund: „Efrem, aici nu vorbim. Aici doar învăţăm, avem de studiat”. Ei nu ştiau nici măcar să-şi scrie numele lor şi acum, în rai, învăţau. Aceasta arată desăvârşirea raiului.

R: Mulţi oameni ajută mănăstirile în ceea ce priveşte diferitele nevoi pe care le au.

Stareţul Efrem: Tot ceea ce fac sunt consemnate în cer. Să aibă pace, sănătate şi binecuvântare la casele lor!

R: În Biserică eram oameni din toată lumea. Adică, ce frumos, părinte, ca a Sfinţilor Apostoli este lucrarea dumneavoastră: „Învăţaţi toate neamurile…”.

Stareţul Efrem: Sunt o nucă goală. Nu am făcut nimic.

R: La ce vă gândiţi la vârsta la care sunteţi?

Stareţul Efrem: Mă gândesc să întăresc lucrarea mea aici, pentru că mulţi oameni s-au mântuit, multe suflete. Mă gândesc la cum voi merge să-l întâlnesc pe Domnul, unde voi merge eu, ticălosul…

R: Domnul îi va trimite pe îngerii Săi să vă ia.
Stareţul Efrem: Nu ştiu asta. După cum va socoti Domnul. Capul meu a încăput întreaga lume. Acum nu mă ajută sănătatea mea. Am îmbătrânit.

R: Domnul P., părinte, a murit de ziua unui mare Sfânt.

Stareţul Efrem: Acela i-a deschis uşa raiului să intre înăuntru. Când cineva moare şi sufletul său se mântuieşte, sfântul care se pomeneşte în ziua respectivă îl întâmpină în rai, pentru că este ziua lui, sărbătoarea lui.

R: Pe mulţi oameni îi ia moartea prin surprindere.

Stareţul Efrem: În fiecare zi să avem biletul în mână. Nu putem cunoaşte ce ni se va putea întâmpla. Cândva, am spovedit pe cineva la spital prin semne şi, în scurt timp, a murit. Făcuse ceva bun în viaţa lui şi s-a mântuit în ultima clipă. În viaţa mea am trecut peste multe tulburări şi am văzut că dumnezeiasca Pronie le aranjează pe toate spre binele omului. Să nu ne fugă din minte gândul la moarte. Să citiţi din Gheronticon dialogul dintre Sfântul Macarie şi acel craniu. Cândva, într-o vedenie, m-am văzut pe mine îmbrăcat foarte frumos, cu veşminte de sărbătoare şi eram undeva sus, înaintea unei estrade, iar mai jos, erau fetele pe care le spovedisem şi care strigau: „Părinte, părinte! Vrem şi noi să fim acolo!” Dar nu li se permitea. Aceasta arată responsabilitatea mea şi harul preoţiei. De aceea, să vă rugaţi pentru mine. Să fiţi în rânduială şi să aveţi atenţie! Să vă luptaţi în fiecare zi pe cât puteţi. Hristos iubeşte ceata monahilor, deoarece sunt ostaşii Săi.

R: Când mergeţi în rai, părinte, şi aveţi acest contact cu Domnul, nu-i vorbiţi şi despre noi, monahii, monahiile şi oamenii care vor să-i ajutaţi?

Stareţul Efrem: Desigur că-I vorbesc.

R: Şi ce vă răspunde?

Stareţul Efrem: „În regulă! Voi avea grijă. OK!”

R: Dacă dumneavoastră părinte muriţi, iar noi, din întâmplare, trăim, să nu ne uitaţi atunci când veţi petrece cu Hristos şi noi ne vom lupta aici.

Stareţul Efrem (râzând): Nu, aceasta nu se poate.

R: Mâine plecăm din Arizona, părinte. Spuneţi-ne un ultim cuvânt!

Stareţul Efrem: Drum bun şi călătorie binecuvântată să aveţi! Să aveţi binecuvântarea mea! Să fiţi sănătoşi şi să mai veniţi. Fiecare ştie ce are în trăistuţa lui, dar testamentul pe care vi-l las este să cunoaşteţi pe Duhul Sfânt. Să lucraţi şi să-l construiţi înlăuntrul vostru, păzind poruncile Evangheliei, având pace în sufletul vostru. Să aveţi dragoste, bună înţelegere şi să chemaţi numele lui Hristos şi al Maicii Sale. Îngerii să vă însoţească! Cum se numesc aceştia care se căsătoresc aici împotriva legii?

R: Vă referiţi la homosexuali?

Stareţul Efrem: Da, la aceştia. Vechiul Testament zice: „Nu va rămâne Duhul Meu pururea în oamenii aceştia, pentru că sunt numai trup”. Aceasta este valabilă şi astăzi. Sodoma a ars. La fel şi cu armele nucleare… Nu îngăduie Hristos astfel de păcate. Peste tot se venerează păcatul trupesc. Nu există pocăinţă. Cuvioasa Maria Egipteanca s-a pocăit. Toţi homosexualii vor dispărea. Toate ţărână…! Armele nucleare…toate ţărână! Războiul va fi pentru păcate.

---

Stareţul Efrem Filotheitul, Cuvinte de folos, material înregistrat de fii duhovniceşti din Grecia ai stareţului Efrem, care l-au vizitat la Sfânta Mănăstire a Sfântului Antonie din Arizona (Mai, 2014, Arizona).

Articol tradus din limba greacă de Cătălin Dobri (http://www.pentapostagma.gr).