Skip to content

4 Comentarii

  1. Laura Stifter
    ianuarie 25, 2014 @ 2:49 pm

    Minunată mărturisire!
    Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
    Domnul să-ţi ajute în continuare pe drumul vieţii celei adevărate!

    Reply

  2. floare de cires
    ianuarie 25, 2014 @ 6:01 pm

    Ma regasesc foarte mult in acest articol. Mai ales in cuvintele: „Mai ştii, Doamne, cât de nefericită eram? Cât de tristă şi pierdută, cum mă afundam în mocirlă, cum vărsam lacrimi în van..”, „Chiar dacă acum nu crezi în Mine, chiar dacă Mă alungi din calea ta, Mă prigoneşti şi nu asculţi Cuvântul Meu, eu Te iert şi aştept plinirea vremii. Nu eşti pregătită acum. Mă dor şi Mă mâhnesc fărădelegile Tale, pentru că, neştiind, ţie îţi faci rău, copila Mea.” De fapt in tot articolul ma regasesc, ma oglindeste perfect… Eu m-am apropiat cu adevarat de Dumnezeu la 28 de ani, atunci am simtit chemarea Lui in sufletul meu… Si eu ratacisem mult. Ii multumesc lui Dumnezeu ca m-a cautat si ca m-a adus pe calea cea buna…
    Un articol foarte frumos, scris din suflet…
    Felicitari autoarei!
    Poate si alti cititori ai articolului se vor regasi in el, cum m-am regasit eu…

    Reply

  3. Meiloiu
    ianuarie 25, 2014 @ 10:59 pm

    E si povestea mea .Parca as fi scris eu postarea.Totul se potriveste , pana si varsta la care autoarea l-a gasit pe Dumnezeu.

    Reply

  4. Boitos
    ianuarie 27, 2014 @ 8:11 am

    Ciudata poveste.
    Si mai ales ciudata e viata asta.
    Unii au totul si nu au nimic, altii nu au totul si totusi nu simt ca le lipseste ceva.
    Unde e Dumnezeu e totul, unde nu e Dumnezeu nu e nimic.
    Si totusi conform Bibliei si Cartilor Sfinte Dumnezeu e peste tot, numai noi nu il vedem.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *