Intre duhovnic si psiholog
Asa cum ne sta bine noua, romanilor, acceptam cam tot ce-i „nou” din afara, fara a mai trece lucrurile prin filtrul discernamantului si astfel se inradacineaza pe plaiurile noastre moda, (ca sa nu fiu sarcastic se poate citi alternativa) de a merge la psiholog, planning familial si altele asemenea.
Cred ca gandul care ne face sa pendulam intre a merge la psiholog sau la duhovnic este dat de credinta si constiinta existentei pacatului. Daca le ai, inclini sa mergi la duhovnic, daca nu, mergi la psiholog pentru ca acesta din urma nu te va scoate niciodata din comoditatea de a face pacate, nu va face vreo referire la ele, ca si cum nu ar exista. Si-apoi nu-i mai usor sa stai pe un fotoliu linistit la o discutie, decat in genunchi in fata preotului, vazand cum se mai perinda cate o batranica pe la sarutat icoane?
In aparenta, duhovnicul si psihologul au multe puncte comune slujind aceleiasi cauze fata de noi: Aducerea sufletului omenesc la starea de echilibru, armonie sau povatuire in situatii de viata. In realitatea, consider (fara a dezconsidera utilitatea psihologiei ca stiinta) ca este o prapastie enorma intre cei doi din mai multe considerente:
Relatia dintre duhovnic si fiu duhovnicesc este foarte intima, mai intima decat cea fata de cel mai bun prieten, data de taina spovedaniei, si se proiecteaza in vesnicie, pe cand relatia dintre psiholog si pacient este la urma urmei una de natura comerciala…platesc ca sa ma fac bine, si nu ma ajuta decat pana la mormant in cel mai bun caz.
Legatura mea cu duhovnicul este permanenta (sau trebuie sa fie), prin rugaciunea lui fata de mine, ce ma apara ca o umbrela de ploile inselarilor, si rugaciunea mea fata de el, dar cu psihologul toata legatura se reduce la timpul petrecut in sedinte.
Duhovnicul, prin harul lui Dumnezeu, trateaza efectele dar si cauzele suferintelor, tulburarilor, dezechilibrelor sufletesti de tot felul, care toate se trag de la pacate, pe cand in psihologie nu exista termenul de pacat…iar tratarea cauzelor acestor probleme devine relativa.
Duhovnicul trateaza omul ca si chip al lui Dumnezeu pe cand psihologul trateaza omul-animal. In psihologie lucreaza omul, iar in duhovnic Domnul caci duhovnicul este mijlocitor al Domnului si de la Dumnezeu primim adevaratul tratament spre vindecare pe cand tratamentul psihologului este de natura materiala (medicamentatie) si umana… iar ca om pshilogul nu se poate ajuta uneori nici pe el, d-apoi pe altii.
Si poate cea mai covarsitoare diferenta este aceea ca psihologul nu mijloceste coborarea harului lui Dumnezeu ca sa se stearga pacatele mele si sa primesc putere pentru a ma elibera de omul cel vechi, si a-mi innoi firea spre a fi liber.
Eu de cate ori am plecat de la duhovnicul meu dupa spovedanie “zburam ca un fluture” de bucurie, plin de speranta si usurare sufleteasca, simtind ca m-am nascut din nou. Sa aud si eu pe cineva ca pleaca macar la una din zece sedinte de la psiholog asa.
Toate aceste lucruri pe care le primim de la Dumnezeu prin duhovnic nu se gasesc nicaieri in alta parte, nu le putem cumpara, nu ni se acorda nici pe considerente de statut social sau orice altceva, ci sunt dragostea Pastorului pentru oaia ratacita.
gabriela
noiembrie 12, 2008 @ 10:57 am
E interesant de discutat despre pararela duhovnic-psiholog, insa sunt de parere ca e vorba despre doua lucruri distincte. Nu inteleg de ce oamenii le confunda, sau, mai grav, sunt inclinati sa aleaga. O discutie cu un psiholog, care iti vorbeste din carti, oricat de profesionist ar fi, nu se compara , nici pe departe cu marturisirea pacatelor inaintea lui Dumnezeu, si primirea iertarii, prin duhovnic, cel care iti si da canon de indreptare. Lucrurile sunt total distincte, parerea mea. Sigur ca este mai usor sa bati la usa un cabinet decat sa iti asumi pacatele si sa iti faci curaj sa ti le marturisesti. In plus, cel care apeleaza are probleme psihice, sau emotionale ,pe care le-as numi mai simplu : sufletesti. Si atunci, nu ar trebui sa apelam la un doctor de suflete? Cine altcineva poate fi, daca nu Dumnezeu? Sau doar nu credeti ca un psiholog poate face minuni?…Durerea, neputinta, nu se vindeca printr-o conversatie.Ajuta sa ne spunem unul altuia pacatele, dar nu ne scapa de ele. Ne putem ajuta si singuri, insa avem mare nevoie in astfel de momente de ajutorul lui Dumnezeu si al celor care ne iubesc. Nu spun lucrurile astea in necunostinta de cauza. Am studiat si psihologia si teologia. Am avut si eu necazuri in viata. Am intalnit psihologi, prieteni sau cunostinte, insa nu m-au ajutat cu nimic. Chiar nu-mi facea deloc placere ca discut despre problemele cu niste oameni, la fel ca mine.Relatia cu duhovnicul m-a ridicat din prapastia unde ma aflam, m-am pus pe picioare cu ajutorul familiei si numai Dumnezeu ma tine sa nu cad iarasi. Deci, sa nu fim nevoiti sa alegem, pentru ca este clar de ce avem nevoie. Doamne ajuta!
azucena
ianuarie 4, 2009 @ 9:51 pm
sunt de acord cu tot ce ati spus despre diferenta dintre duhovnic si psiholog, insa de cele mai multe ori duhovnicii comuni nu manifesta o dorinta de a asculta prea mult toate pataniile omului, toate gandurile omului, pe cand psihologul tocmai pe ele se axeaza, tocmai el analizeaza faptele sau mai bine zis actiunilor din prezent le suprapune evenimentele trecute care l au marcat pe om si din care omul a invatat un anumit tip de comportament. mi ar fi placut sa discut cu un duhovnic asa cum am discutat cu un psiholog crestin, care m a ajutat sa l inteleg si pe preotul care n a avut timp sa ma asculte pe indelete. eu cred ca doar duhovnicii mari care au atins un anumit nivel de duhovnicie sunt capabili sa trateze intr adevar cauzele marilor drame sufletesti, restul preotilor sunt, ce i drept, mijlocitori intre om si Dumnezeu, avand puterea de a ierta pacatele, iar prin spovedania deasa si corect inteleasa harul lui Dumnezeu poate trata si cauzele. dar dureaza si depinde si de penitent. nu sunt pentru denigrarea psihologului pt ca mie mi a fost de folos, n as fi inteles niciodata niste aspecte legate de comportamentul meu, de nu as fi trecut pe la el, insa cred ca orice duhovnic ar trebui sa foloseasca metodele sugerate de psihologie.
flinutz
ianuarie 4, 2009 @ 10:57 pm
@azucena
Acei psihologi despre care vorbiti Dvs sunt foarte rari, ca si acei duhovnici care poate nu fac totul pentru pacatosii care vin la dansii cu probleme.
Dar sa stiti ca majoritatea duhovnicilor stiu sa ajute un suflet tulburat!
Poate ca ar ajuta unele cunostinte de psihologie, dar sunt sigur ca acestea le au de la scoala – urmand sa lucreze cu oameni si pentru oameni, e imposibil sa nu faca asa ceva in facultate…
In urma comentariului Dvs., am 3 nedumeriri:
1. De ce spuneti PSIHOLOG CRESTIN? Spuneti ca el v-a „ajutat” sa-l intelegeti pe acel preot si ca astfel ati ajuns la concluzia ca doar MARII duhovnici sunt capabili sa trateze anumite drame…
2. PSIHOLOGUL ACELA ERA ORTODOX?
3. Aceasta o tin pentru mine…
Inca ceva.
Claudiu, ai scris ca „In psihologie lucreaza omul, iar in duhovnic Domnul caci duhovnicul este mijlocitor al Domnului si de la Dumnezeu primim adevaratul tratament spre vindecare pe cand tratamentul psihologului este de natura materiala (medicamentatie) si umana…”.
Te contrazic. Si in psiholog poate lucra Domnul, cu conditia sa fie primit de catre psiholog. Medicii cum vindeca? Orice om, cum isi face treaba? Cu ajutor de la Domnul.
Bineinteles, facem diferenta, totusi, intre tulburarile ce pot fi tratate numai in clinici si cele cu care putem merge la duhovnic… De exemplu, duhovnicul si… depresia. Nu stiu daca duhovnicul ar putea-o trata singur, ci ar avea nevoie sa fie implicat si un „specialist”. Deci relatia psiholog-duhovnic nu e de substitutie, ci de complementaritate, in sensul: duhovnic-psiholog-duhovnic.
uite un link:
http://www.sfintiiarhangheli.ro/raport-mitropolie.php
Vei vedea ca undeva, pe la jumatatea paginii, in cadrul punctului II e scris:
<>
Cine crezi ca a fost la seminariile astea? Numai preoti? Cu siguranta au fost si psihologi ortodocsi.
Inca un link interesant 😉
http://www.royaweb.org/ro/forums.asp?ForumId=20&TopicId=227
Sper ca am fost de ajutor.
Doamne ajuta!
flinutz
ianuarie 4, 2009 @ 10:59 pm
Scuze, textul citat era:
„Un seminar pentru sprijinirea tinerilor cu deficienţe mentale.
Acest seminar a fost destinat tinerilor cu probleme emoţionale şi mentale (sindrom discordant, nevroze, schizofrenie).”
ionutz
ianuarie 4, 2009 @ 11:30 pm
Aceasta paralela duhovnic-psiholog este interesanta,dar ce mi se pare mai interesant este ce le uneste???Oare?Este Dumnezeu oare care lucreaza in amandoi?Este …atunci ce le desparte?pacatele…….care nu se sterg la psiholog,ci la un duhovnic!eu asa cred….totusi marea asmanare si totusi marea diferenta!
flinutz
ianuarie 5, 2009 @ 12:31 am
Sunt unele boli, psihice, care apar nu din vina bolnavului, ci din cea a parintilor, bunicilor etc.
Aici ce pacat are de iertat duhovnicul?
Ce e rau in colaborarea duhovnic-psiholog?
Fiecare meserie este lasata de Dumnezeu, ca sa fie folosita spre binele omului si spre slava Domnului.
Daca psihologia a avut tendinta in ultimul timp de a se substitui duhovniciei, asta nu inseamna ca nu pot colabora duhovnicul şi un psiholog ortodox…
Si inca ceva: daca un crestin are pietre la rinichi i le scoate duhovnicul sau chirurgul??!? Desigur, e bine sa se duca la operatie pregatit – spovedit, impartasit, dar tot chirurgul i le scoate, cu cutitul…
azucena
ianuarie 5, 2009 @ 3:55 pm
Flinutz, tocmai asta am vrut sa subliniez si eu: complementaritatea dintre duhovnic si psiholog. cat despre cele trei nedumeriri, care e de fapt una, te asigur ca era ortodox practicant si m a ajutat sa mi aleg un duhovnic, tocmai pentru importanta rolului sau, iar despre problemele mele de comunicare, inca cred ca cel mai potrivit a fost psihologul.
flinutz
ianuarie 5, 2009 @ 8:37 pm
Azucena, referitor la acel duhovnic – stii ca fiecare trebuie sa ne cautam duhovnicul potrivit, asa cum ne cautam si doctorul potrivit, care simtim ca ne ajuta cel mai mult. Poate acel duhovnic nu a fost potrivit pentru tine, insa pentru altii poate fi ca o mama…
Pe langa asta, mai poate fi o explicatie. Laurentiu Dumitru, in cartea „Hristos si tinerii”, scrie asa: „Foarte multi prefera sa se spovedeasca in ultima saptamana a postului, pentru a se impartasi in ziua marelui praznic (desi s-ar putea impartasi cu binecuvantarea duhovnicului la orice Sfanta Liturghie, oricand in timpul postului). La parohiile de la tara problema e mai simpla, pentru ca spovedania se poate face cu o oarecare programare, evitandu-se imbulzeala. Insa, la parohiile din oras mai ales, cozile in aceasta perioada sunt interminabile si de aici imposibilitatea unei Spovedanii complete si de real folos.”
stefan25
martie 23, 2009 @ 2:36 pm
Nu sunt de acord cu acest articol din urmatoarele motive:
1. Prezinta o persepectiva subiectiva, partinitoare, unilaterala a raportului psiholog-duhovnic.
2. Sunt ignorate opere ca Psihoterapia Ortodoxa (Hierotheos Vlachos), Terapeutica bolilor spirituale (Larchet), De vorba cu un psihiatru ortodox (Avdeev), Reintregirea sufletului, arta indrumarii duhovnicesti (Chryssavgis)s.a, care prezinta obiectiva acest raport.
3. Autorul articolului nu a auzit de logoterapie, curent infiintat de Viktor Frankl(ale carui opere, ca Man in search for meaning, erau citite de parintele Galeriu).
4. Este imposibil sa tratezi in cateva randuri raportul intre doua domenii de activitate atat de complexe si bogate.
Sunt sigur ca odata cu aparitia medicinei, au fost voci care au subliniat importanta Sf. Maslu si au condamnat practicile medicale, ca fiind pagane si nepotrivite. Dar si mai ciudat decat aceasta este faptul ca psihologii nu neaga valoarea duhovnicului si multi dintre ei chiar apeleaza la ajutorul lui.
dana
iunie 13, 2009 @ 7:29 pm
e ok si psihologia(psihologie=din limba greacă: ψυχή psyché = suflet, λόγος logos = ştiinţă – carevasazica stiinta sufletului, care se doreste un substitut al religiei) pana la un punct, de unde cam incepe sa nu mai fie duhovnicul compatibil cu psihologul.
parintii psihologiei moderne sunt: S.Freud si Carl G.Jung
(al doilea fiind puternic influentat de ideile celui dintai de unde pana unde si prietenia dintre ei) amandoi atei, analizeaza omul dpdv animal conform conceptiei darwiniene.
Freud: „the sex drive is the most important motivating force” – sexul e forta care-l motiveaza pe om. Omul-animal trebuie sa-si indeplineasca toate dorintele si placerile trupesti ca sa fie „sanatos mintal”.
Freud era adept al hinduismului (de aici hipnoza- care face parte dintre practicile orientale – in psihoterapie) – in care hinduism intra si yoga si bineinteles filosofia din yoga tantrica(sex in grup, etc. ) de aici ideile promovate azi de catre psihologi – refularile nu sunt bune, masturbarea e ceva normal – si nu trebuie sa te simti vinovat, teoriile cu complexul lui Oedip – copiii sunt un fel de obsedati sexual care viseaza sa faca sex cu parintii lor(si asta e perfect normal si natural -incestul e natural!?) etc. etc. idei intens promovate de psihologii ‘de serviciu’ din revistele pt adolescenti.
Deci daca suntem adevarati crestini ortodocsi avem mare grija ideile cui le rumegam si mai ales cui solicitam ajutorul.
dana
iunie 13, 2009 @ 7:50 pm
si cateva linkuri interesante pe acest subiect:
http://www.royaweb.org/ro/forums.asp?ForumId=20&TopicId=227
http://www.theophilos.3x.ro/Biblioteca/Carti/ONLINE/Pentru%20ca%20lanturile%20sa%20cada/4.%20STIINTELE%20MEDICALE%20PARALELE.html
in psihologie nu exista notiunea de pacat – de aici tentatia de a alege un psiholog pt. ca da o falsa senzatie de eliberare – scuze si toleranta pt pacate – insa in spatele acestei aparente ‘vindecari’ prin anularea sentimentelor de vinovatie in ceea ce priveste pacatul – (asa cum este el vazut de Biserica) – se afla de fapt o amortire a constiintei
Georgiana
iunie 13, 2009 @ 8:13 pm
dana esti cumva din braila?
mai cunosc p cnva cu acelasi nick name..:-?
dana
iunie 13, 2009 @ 11:00 pm
@ Georgiana: nu, nu sunt din braila:-)
mai doresc sa completez ca sunt si unii psihologi care recomanda duhovnicul dar asta nu e neaparat un argument solid, asa exista si babe ghicitoare care merg la biserica si trimit omul la preot:-))
Filofteia
aprilie 29, 2010 @ 4:00 pm
Mie mi-a placut articolul. Dupa parerea mea, duvohnicul poate face mult mai multe decat un psiholog. Acum fiecare cum considera.
Adriana
aprilie 29, 2010 @ 4:17 pm
Dumnezeu este cel care lucreaza vindecarea oamenilor atat prin psiholog cat si prin duhovnic, nimeni nu poate vindeca cu de la sine putere. Iar vindecarea se face dupa credinta omului.
Laura-optimista
mai 28, 2010 @ 8:38 pm
Cred că această comparaţie între duhovnic şi psiholog este oarecum nepotrivită. Este dificil să comparăm efectele psihoterapiei cu cele ale Sfintei Spovedanii, la fel cum ar fi aproape imposibil de realizat o comparaţie între filosofia laică şi teologia ortodoxă, sau între Sfânta Scriptură şi o operă literară cu o tematică laică. Sfânta Spovedanie, precum ştim, este o taină a Bisericii noastre, prin care Dumnezeu ne transmite harul iertării păcatelor, iar psihologia rămâne o ştiinţă utilă din lumea aceasta, care poate fi o călăuză spre Hristos, fiind practicată de către persoane competente şi luminate de harul credinţei. Cred că, fără a nega ştiinţa psihologiei, trebuie să acordăm încredere absolută doar lui Dumnezeu şi modalităţilor, pe care El ni le-a indicat spre vindecarea sufletelor noastre. „Psihoterapia este spovedanie fără iertare.” 🙂
Cu toate acestea, consider că dreapta socotinţă rămâne criteriul cel mai indicat în orice situaţie, inclusiv în privinţa discernerii între ajutorul supranatural oferit de Tainele Bisericii şi cel lumesc(dar util) al psihologilor. Dacă un credincios ar cădea într-o depresie, sau ar avea altă problemă sufletească, s-ar putea vindeca foarte uşor cerând ajutorul lui Dumnezeu în rugăciune, citind cărţi duhovniceşti, sau mărturisindu-se duhovnicului. Sunt convinsă că într-o asemenea situaţie dificilă, remediile cele mai indicate şi cele mai eficiente(pentru a ne exprima în termenii moderni) ar fi acelea, pe care părinţii filocalici ne îndeamnă să le utilizăm împotriva patimii întristării: rugăciunea, nădejdea în Dumnezeu, cugetarea la cuvintele dumnezeieşti şi petrecerea cu oameni cuvioşi. Cu toate acestea, în acest ultim sfat(petrecerea cu cei cuvioşi/credincioşi) se poate cuprinde şi apelarea la ajutorul unui psiholog ortodox. Desigur, dacă într-o asemenea situaţie am apela la un psiholog ateu, indiferent faţă de credinţă, sau adept al unor concepţii străine de învăţătura creştină, am fi în pericolul înfricoşător de pierdere a credinţei, întrucât acel aşa-zis psiholog ne-ar îndemna să încetăm de a ne mai regreta păcatele(şi să le facem în continuare), să aderăm la practici ezoterice(hibnoză, ioga etc.), iar despre credinţă ne-ar spune că Dumnezeu există, dar noi trebuie să ne ferim de „fanatism religios”(aceasta este denumirea, pe care ateii o dau credinţei autentice). În schimb, un psiholog credincios, practicant al învăţăturii Bisericii celei adevărate, ne-ar întări credinţa, ne-ar ajuta să ne apropiem de Dumnezeu, să ne încredem în duhovnic(aceşti psihologi au ei înşişi duhovnici, fiind ortodocşi practicanţi). Atunci când suntem întristaţi, nu simţim nevoia de a comunica mai mult cu cei de o credinţă cu noi, chiar dacă nu avem posibilitatea de a merge imediat la duhovnic? Cu siguranţă că da. Cu atât mai mult, o discuţie sinceră cu un credincios specializat în psihologie ne-ar apropia de Hristos.
Faptul că există o mulţime de psihologi necredincioşi este o realitate evidentă, dar în opinia mea, acesta nu poate fi un motiv de negare a psihologiei în general, de trecere a tuturor psihologilor în rândul păgânilor. Să nu fie! Toţi ştim ce efecte grave poate avea desconsiderarea unor întregi categorii de persoane. Psihologia nu este o religie, ci o ştiinţă, fapt ce demonstrează ideea că un psiholog nu este împiedicat prin cariera sa de a fi un membru vrednic al Bisericii creştin-ortodoxe. Desigur, repet, sunt total împotriva încrederii în psihologii lipsiţi de adevărata credinţă. Pe aceia avem datoria de a-i înţelege, de a-i iubi(sunt semeni ai noştrii, iar fundamentalismul religios este o patimă), dar nu trebuie să le urmăm sfaturile, oricât ar fi de argumentate ştiinţific(majoritatea necredincioşilor încearcă să invoce ştiinţa, spre a-şi justifica adversitatea, sau indiferenţa faţă de religie).
Există psihologi credincioşi. Personal, n-am cunoscut astfel de persoane(cunosc un psiholog din şcoala mea, care numai creştin nu poate fi considerat), dar o doamnă profesoară credincioasă mi-a spus că a apelat la un psiholog creştin.
Este adevărat că însuşi întemeietorul psihanalizei, dar şi mulţi alţi psihologi au formulat teorii ilogice despre natura problemelor sufleteşti, dar cred că nici acesta nu este un argument suficient de relevant pentru a-i întrista pe psihologii credincioşi, precum teoria evoluţionistă nu ne-ar determina să denigrăm toate realizările ştiinţelor exacte. Nu ştiinţele sunt anticreştine, ci ateii folosesc adevărurile ştiinţifice, spre a-şi justifica necredinţa. Desigur că nici ateii nu trebuie denigraţi, pentru că Sfinţii Părinţi ne îndeamnă „să urâm păcatul şi să-i iubim pe păcătoşi”. Dacă Mântuitorul Hristos Şi-a vărsat sfântul Său Sânge pe Cruce şi pentru ei, noi, credincioşii Săi, nu avem niciun drept de a-i desconsidera, sau de a-i trata cu ostilitate. Nu trebuie să-i urâm pe aceşti nefericiţi(părintele Nicolae Steinhardt spunea că ateii nu sunt păcătoşi, ci nefericiţi), ci să încercăm să îi ajutăm(fără a-i constrânge) să-L descopere pe Hristos. De asemenea, în opinia mea, trebuie să fim atenţi ca aceşti semeni ai noştri să nu ne îndepărteze de credinţa noastră cea sfântă şi adevărată.
Aşadar, am convingerea că discuţiile cu psihologii ortodocşi pot fi utile, dar în cazul oricărei probleme sufleteşti, primul gând al nostru trebuie să se îndrepte către Dumnezeu şi către duhovnicul, pe care El ni l-a dăruit.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
Hristos este cu noi şi nimeni împotriva noastră!
Filofteia
august 3, 2010 @ 10:11 am
Pe mine m-a ajutat mai mult preotul decat un psiholog.Eu mereu am fost extrem de timida de firea mea….cand eram mai mica,m-a dus mama la un psiholog si am vorbit cu el cativa ani,am facut sedinte sau cum le-o zice,ca sa scap de timiditate dar degeaba.Apoi,anul trecut m-am dus la un preot si i-am zis de partea asta proasta a personalitatii mele.Cuvintele lui m-au ajutat atat de mult incat apoi chiar daca mai sunt totusi timida,nu mai fug de oameni asa cum faceam inainte,imi place sa vorbesc cu oamenii,sa ii ajut,sa ma simt utila pt ei,nu are rost sa-mi fie frica de ei.
Daca ar fi sa aleg intre preot si duhovnic,as alege duhovnicul fara sa stau pe ganduri.
elena
august 3, 2010 @ 1:34 pm
Mai exact, Filofteia, ce ti-a spus preotul respectiv(aproximativ)?
diana
august 17, 2010 @ 9:59 am
as dori sa va impartasesc cateva din experientele mele, poate va ajuta sa intelegeti diferenta dintre duhovnic si psihololog? fara indoiala pentru cei care cauta un raspuns la intrebarea de cine am nevoie pentru a-mi rezolva problemele, raspunsul este intotdeauna> duhovnicul. nimeni niciodata nu-l poate inlocui. duhovnicul intotdeauana are discernamant si daca considera ca o persoana nu are numai probleme care se incadreaza in sfera normalitatii il va directiona catre un specialist care sa se ocupe de problemele patologice pana persoana respectiva va avea discernamantul necesar pentru a lucra pas cu pas pentru recuperarea sa. deci e clar: duhovnicul are cea mai mare putere,cu atat mai mult daca persoana care cauta ajutor a ales aceata cale de buna voie si daca are constiinta pacatului si urmarile acestuia. insa psihologul are competentele lui, el aste cel care lucreaza dupa tehnici experimentale,si alege cu meticulozitate terapia cea mai benefica in functie de problema pacientului. trebuie sa recunoastem ca fiecare specializare este cu remediile sale. cel mai mult psihologii gresesc atunci cand considera ca pot substitui duhovnicul sau in cel mai rau caz pe dumnezeu. psihologul este un om, un specialist si atat.ar fi foarte multe de spus pe marginea acestui subiect si nu ne permite spatiul. pot sa va spun doar ca unele tehnici folosite de psihoterapeuti au aparent o tenta total nevinovata, chiar mai mult una spirituala, dar in substrat este anticrestina. exct cum sunt unele religii, toti cred in dumnezeu, dar numai una este credinta adevarata. asta pentru ca dracul are o misiune, si el nu are timp de pierdut. sa va explic mai pe scurt: terapia transpersonala este una spirituala, dar tehnicile folosite sunt interzise de religia ortodoxa.si ca acst exemplu mai am multe… eu am terminat psihologia, am terminat psihoterapia, ma formez in continuare pe psihoterapii. in toata munca mea m-am simtit exact ca o roata, cand eram sus, cand jos. am cautat, am cercetat, am analizat, am avut multe trairi, am crezut ca fac numai binele, am crezut ca lucrez in favoarea religiei crestine, si am avut mereu si mereu numai ispite(pe care multumesc lui dumnezeu ca le-am depasit cu ajutorul sfintilor parinti si duhovnici, calugari foarte imbunatatiti , pentru ca de fapt lucram impotriva religiei, fara sa imi dau seama. concluzia este ca psihologia este buna, dar sa-si vada de stiinta ei( lucru care nu prea se intampla, deoarece se doreste o inlocuire a duhovnicilor si mare, mare greseala), deasemenea si psihoterapai este buna dar trebuie multa atentie in selectarea terapiilor de lucru. sunt terapii extraordinare care nu au nimic gresit, care lucreaza pentru restabilirea sanatatii pacientului, si care au scheme si tehnici fdoarte bine calculate, ca de exemlu terapia cognitiv comportamentala, care este foarte benefica pentru o paleta larga de pacienti si care deasemenea poate lucra pe mai multe nivele. si ma refer aici la pacientii cu atacuri de panica, care chiar daca ajung la duhovnic au nevoie de ajutorul unui specialist, iar aici exemple pot fi multe, toate cazurile care intra pe patologie. asa cum psihoterapeutul trebuie sa constientizeze ca daca are un pacient care a avut mai multe tentative de suicid,are nevoie disperata de un duhovnic, find singurul care-l poate ajuta(doar spovedania poate sterge un pacat, psihologul nu), tot asa si duhovnicul stie cand un caz depaseste competenta sa. un lucru e cert: indiferent de probleme, duhovnicul este cel la care trebuie sa apelati si mai departe tot el va directioneaza mai departe daca considera ca este nevoie de un specialist care sa va dea o mana de ajutor. un sfat: cautati un duhovnic calugar. raspunsul i-l ve-ti afla singuri. dumnezeu sa ne ajute, si in toate sa se faca voia lui!
Rodica Bondar
septembrie 12, 2010 @ 5:11 am
re:
Sunt o crestin ortodoxa .Fiica mea vrea sa urmeze Psihologia.Nu prea am fost de acord tocmai pentru diverse pareri ortodoxe contrare dar acum citind aceste comentarii se pare ca Psihologia nu este chiar atat de „neagra”
As dori sa pun mai multe intrebari Doamnei psiholog Diana prin email daca dansa doreste ,atat pentru luminarea mea cat si a ficei mele .
Cu multa iertare ca am indraznit sa cer acest lucru ,
Rodica
Laura-optimista
septembrie 12, 2010 @ 11:06 am
Cu mai mult timp în urmă, am citit pe site-ul http://www.citatepedia.ro câteva definiţii ale psihologiei… nu le mai reţin pe toate, dar una singură ţin minte că m-a amuzat: „psihoterapia este o spovedanie fără iertare”. 🙂 Deci, psihologul ne poate ajuta mult, dar doar duhovnicul are harul de a ierta păcatele. Desigur, nu sunt împotriva psihologiei, dar cred că, precum ne învăţa părintele Teofil Părăian, „Când ai credinţă în Dumnezeu, Dumnezeu este pe primul plan în viaţa ta şi pe urmă sunt toate celelalte”. Cred că ar trebui ca, rămânând deschişi faţă de ştiinţă, să avem încredere absolută doar în Dumnezeu, Care poate lucra şi prin semenii noştri, care cercetează lumea creată de El şi încearcă, prin metode omeneşti, să contribuie la progresul omenirii. În orice categorie de persoane(inclusiv în cea a psihologilor), există atât credincioşi, cât şi necredincioşi, iar noi, cerând de la Domnul darul dreptei socoteli, trebuie să apelăm la ajutorul acelora, despre care ştim că lucrează în slujba binelui, a voii divine.
Cu toate acestea, citind comentariul doamnei Diana, îmi pun întrebarea: credincioşii, care au nevoie de ajutorul unui psiholog şi nu au studii teologice, cum vor putea discerne între tehnicile de psihoterapie corecte şi cele interzise de Biserică? De unde vor ştii aceşti credincioşi dacă ceea ce le recomandă psihologul este doar o metodă ştiinţifică, sau o tehnică, ce i-ar putea îndepărta de Domnul Hristos? Este destul de dificil de lămurit această problemă… Cunosc personal un medic psihiatru, prieten cu părinţii mei, care crede în Dumnezeu în mod sincer, dar face o combinaţie, un sincretism între toate religiile şi tehnicile ezoterice, despre care a auzit… 🙂 De asemenea, cunosc o doamnă profesoară de psihologie(chiar profesoara mea din liceu) care, de câte ori îşi aducea aminte, îmi spunea să nu cumva să devin „excesiv de creştină”, pentru că „toate religiile sunt adevărate”. Desigur, cine nu este bine informat ar putea fi înşelat de asemenea opinii contrare credinţei celei adevărate, care n-au legătură nici cu ştiinţa psihologiei. Ce ar trebui să facă aceste persoane, pentru a nu cădea în înşelare?
P S. Doamna Rodica, vă sugerez să vă exprimaţi dorinţa, scriind un comentariu la articolul „Tehnici de psihoterapie văzute din perspectivă ortodoxă”, scris chiar de doamna Diana, pentru că este mult mai probabil ca doamna psiholog să fie atentă la comentariile acelui articol care-i aparţine, decât să observe comentariul, pe care l-aţi publicat aici. Dacă va vedea în lista cu ultimele comentarii că s-a mai publicat un comentariula articolul, pe care l-a scris, îl va citi aproape sigur.
Doamne ajută tuturor!
Laura
Guest
noiembrie 9, 2010 @ 2:57 pm
As vrea sa va intreb daca stiti vreun psihiatru ortodox practicant in romania?
Toate cele bune!!!
Diana pt. Anonim
noiembrie 9, 2010 @ 7:47 pm
Psihiatru ortodox sau psihoterapeut ortodox?
Psihiatrii nu au nici o legatura cu religia. Ei nu lucreaza pe tehnici(cu exceptia psihiatrilor psihoterapeuti), ei lucreaza cu medicatia.
Eu sunt psihoterapeut, daca va pot ajuta cu ceva o fac cu placere.
Doamne ajuta!
Adina
noiembrie 10, 2010 @ 6:28 am
As vrea sa comunic cu d-na Diana. Ma puteti ajuta, sa-i dati adresa mea sau invers?Multumesc.
Guest
noiembrie 10, 2010 @ 9:24 pm
Da, m ar interesa un psihiatru ortodox si chiar un psihoterapeut ortodox, ca idee macar. Va multumesc.
Guest
decembrie 1, 2010 @ 7:30 pm
cum pot lua legatura cu dvs diana? am cateva intrebari de pus va rog!!!
Diana
decembrie 1, 2010 @ 8:29 pm
Doamne ajuta! Putem lua legatura pe adresa de email: anayd_flor@yahoo.com
Diana.
geta
decembrie 3, 2010 @ 4:56 pm
Rugaminte
M/ar interesa o cercetare in domeniul psihoterapiilor spirituale crestine.Ma refer la modul cum pot fi ele aplicate la adolescenti institutionalizati in case de copii pentru a le diminua ostilitatea(agresivitatea fizica, verbala, resentimentele, nervozitatea). Multumesc ! Cei care vor sa ma ajute ma pot conecta pe getta_ando@yahoo. com
Kalliste
mai 31, 2011 @ 2:32 pm
Fiecare om merge acolo unde crede el ca e mai bine. E adevarat.
Dar totusi cred ca e putin iresponsabil sa incurajezi voit atatia oameni sa apeleze la ajutorul unui om fara pregatire in rezolvarea problemelor psihice. Adica, un preot are rolul sau de a reprezenta biserica si de a oferi confort oamenilor, ceea ce e un lucru bun, pt ca toti oamenii au nevoie mai mult sau mai putin de acest tip de confort psihic, unii gasindu-l intro „entitate superioara” care vegheaza asupra lor, altii gasindu-si puterea in ei insisi sau alti oameni, sau pe alte cai.
Dar cand vine vorba de tulburari psihice, traume si alte probleme de genul, omul ar trebui sa caute ajutor specializat. E intradevar iresponsabil sa trimiti un om ipohondru de exemplu la biserica si sa ii spui ca se vindeca daca se spovedeste, ceea ce nu este adevarat.
Acest fel de „ajutor” poate functiona, eventual, ca efect Placebo pentru cei care se duc convinsi cu tarie ca o rugaciune ii rezolva problemele. In orice caz, eu zic sa fiti mai atenti la sfaturile pe care le dati, pt ca nu fac neaparat bine oamenilor care le citesc.
Sper sa nu imi stergeti comentariul sau ceva.
Claudiu Balan
mai 31, 2011 @ 2:53 pm
Salut kalliste
Cum crezi ca s-a vindecat lumea de boli psihice, atatea mii de ani pana sa apara psihologii si psihiatrii?
Eu cred ca psihologii au rolul lor dar nu cred in vindecari reale fara harul lui Dumnezeu.
Te poti vindeca de patimi doar prin ajutorul real al lui Dumnezeu, pe care-l primim doar prin preoti si Biserica.
Sorin
mai 31, 2011 @ 5:25 pm
Spunea păr. dr. Teofil Tia ( specializat în psihologie ) că după părerea sfinţiei sale psihologii au apărut ca o milă a lui Dumnezeu faţă de Apus care odată cu venirea protestantismului a pierdut ideea de duhovnic şi de spovedanie. Mai spunea de faptul că psihologul te poate ajuta să-ţi vezi problemele din subconştient dar e nevoie de harul dumnezeiesc pentru a le vindeca şi asta se face prin Sfintele Taine şi rugăciune.
Kalliste
mai 31, 2011 @ 6:01 pm
@Claudiu.
Pai, crestinismul a aparut acum 2000 de ani. Atatea mii de ani inainte de crestinism, inainte ca oamenii sa se roage la Dumnezeu, ci se rugau la zeii lor, cum se vindecau de boli psihice? Ori erau ei oare toti nebuni atunci?
Rugaciunea poate ca ajuta. Dar si meditatia am auzit ca ajuta. In religiile asiatice, oamenii intra in comuniune cu sinele, fara a multumi vreunei zeitati pt asta [budistii nu se inchina nici-unui zeu, Buddha fiind doar un invatator, un exemplu].
Cum se explica aceste treburi?
Administrator
mai 31, 2011 @ 7:58 pm
Kalliste, zeii nu exista si n-au existat niciodata chiar daca oamenii s-au inchinat si inca se vor mai inchina la ei. Cred din toata inima ca Dumnezeu din marea lui iubirea si din mila, chiar dacaa ii vedea pe oameni ca se inchinau la fel de fel de obiecte si infatisari, tot ii ajuta si-i vindeca de toate bolile si neputintele lor.
Ca oamenii puneau vindecarea pe seama zeilor sau a altor fenomene, asta e altceva.
Tot binele vine de la Dumnezeu, iar raul nu exista, ci e doar o intelegere gresita a binelui.