Da, mi-ar plăcea. Aş folosi acele clipe ca să mă rog lui Dumnezeu, să mă gândesc la frumuseţea creaţiei şi la sensul omului pe pământ. Aş folosi acel timp pentru a scrie cât mai mult….Liniştea şi imposibilitatea de a face aşa multe păcate, cred că ar ajuta foarte mult în acest sens.
Omul va fi întotdeauna atras de natură, mai ales acum când trăieşte într-un peisaj în care îi lipseşte atât de mult natura, văzând în jur doar peisaj urban.
Omul iubeşte natura pentru că văzând-o ştie că ea există independent de el, că frumuseţea ei nu e un efect al voinţei lui ci a altcuiva. În natură omul se simte acasă pentru că acolo îl simte pe Creatorul lui, îl simte pe cel ce l-a zidit şi i-a pus în inima acea năzuinţă spre infinit.
Nu, nu pot sa traiesc fara sa comunic cu oamenii .O zi ,doua ,maxim 3 apoi ce sa fac ? Sta omul priveste cadul natural superb , mediteaza ,se roaga si iar se roaga dar mai vrea sa si vorbeasca cu cineva .
Cu cea mai mare plăcere ! Poate așa ne rupem de viața asta mondenă și de toate necurățiile care di păcate nu sunt puține … Poate așa în singurătate m-aș apropia și mai mult de Hristos ,și în natură ,aer curat, liniște, triluri de păsări ce mai ,superb ! Câte minunății a creat Domnul și cum le distrugem noi oamenii ,ființe raționale … Domnul să ne ajute să ne deschidem ochii și sufletul .Amin!
Doamne ajută! Când eram mică, mergeam vara la ţară, la bunica mea, unde rămâneam până la începutul anului şcolar. În primele câteva săptămâni, îmi plăcea foarte mult, dar după aceea… începeam să mă plictisesc din ce în ce mai tare, astfel încât, pe la sfârşitul lunii august, număram zilele până la începerea şcolii. :)) Da, mi-ar plăcea să-mi petrec o vacanţă în mijlocul naturii, undeva la munte, să meditez, să mă rog lui Dumnezeu, să mă întăresc spiritual. Mai ales în perioada aceasta aglomerată, cu o mulţime de examene, simt că m-am îndepărtat puţin de cele duhovniceşti… 🙁 Totuşi, mi-ar plăcea ca, în această vacanţă petrecută într-un loc izolat, să am la dispoziţie şi câteva cărţi (de preferinţă religioase) şi să nu merg chiar singură, ci împreună cu cei dragi. M-aş bucura mult să-mi petrec o lună în felul acesta, citind cărţi duhovniceşti, bucurându-mă de compania familiei şi, nu în ultimul rând, admirând frumuseţea creaţiei lui Dumnezeu. Aş duce lipsa internet-ului… pentru că sunt destul de dependentă… :)) În schimb, dacă aş merge complet singură şi n-aş avea posibilitatea să comunic deloc, cu absolut nimeni, timp de o lună, ar fi mai dificil şi, în acest caz, aş opta pentru o vacanţă mai scurtă (eventual, de două săptămâni).
Doamne ajuta ,Nu ,cu siguranta eu nu as rezista singura undeva fie el cel mai frumos loc de pe pamant si spun aceasta deoarece sunt constienta ca singuratatea nu i-mi face bine ,i-mi place sa ies in parc este ceea ce ma ajuta in situatii incordate insa i-mi place deoarece acolo sunt multi tineri cu copilasi (deci chiar daca ies singura tot nu sunt singura ),ma linisteste vazandu-i cum se joaca ,cum construiasc castele din nisip si multe altele specific varstei insa daca as fii singura ce as putea sa fac? Nu eu nu pot sa ma linistesc stand undeva singura hai poate cateva ore ,dar o luna ,nu pot sa-mi imaginez ce as face atata timp singura
Eu nu inteleg cum ne triati pe noi astia care spunem :da, vrem sa mergem? Ca pe toti nu cred ca ne trimiteti in excursie.Daca tot ne-ati ispitit macar sa ne dati ceva: o excursie intr-un cadru superb ar fi de ajuns.O luna sau mai mult, nu ne suparam.Mancare sa avem si loc unde sa stam .In rest ne descurcam. Daca ne lasati pe o insula pustie va trimtem o sticla cu un mesaj cand vrem sa ne intoarcem acasa, daca ne lasati pe un munte va trimtem un vultur mesager. A fost o gluma bineinteles, Nu va speriati, nu va da nimeni in judecata ca nu de dati excursia. Eu as fi de acord sa stau in singuratate o luna si mai mult. Pt mine ar fi in test sa va cat rezist si cum ma descurc, mai ales daca am si mancare si conditii cred ca m-as plictisi. Singura problema, de care ma tem , ar fi sa nu am de lucru, orice: curatenie ,mancare, gradinarit.
Sa intelg ca te inscrii si tu la concurs? Au uitat sa spunem , nu am fi complet singuri, ci cu Dumezeu, si cand ai pe Dumezeu cu tine poate fi si intunericul cel mai mare ca nu ai de ce sa te temi.Si in legatura cu plictiseala, sunt convinsa ca ne da Dumezeu ceva de lucru sa nu ne ia mintea cel rau.
Traiesc intr-un mediu frumos, am multi copaci de jur imprejurul casei, aer curat, pot sa merg sa ma plimb la orice ora din zi si din noapte.
Va inselati daca credeti ca fiind intr-un mediu frumos, ati citi carti religioase, v-ati ruga mai mult sau v-ati gandi mai mult la Dumnezeu. Ceea ce faceti acum ve-ti face si atunci. Traim mult in inchipuire.
Mie peisajul frumos nu.mi poate linisti dorul de cei dragi. Inteleg insa ce inseamna zgomotul si agitatia centrelor si inteleg si dorinta de linistire, de relaxare, dorinta de a fi cu Dumnezeu. Si totusi, nu ati schimba nimic din comportamentul vostru de azi.
Da, cu siguranta… De fapt, am nevoie in mod regulat sa fac lucrul acesta, desi nu poate fi vorba de o perioada atat de lunga – nu-mi permit – insa cateva zile sau o saptamana intr-un loc linistit, aproape de natura, timp pe care sa-l petrec in tacere, rugaciune, lectura, odihna imi e absolut necesar din cand in cand pentru a-mi reface fortele, atat fizice, cat si sufletesti. Poate si pentru ca de felul meu sunt o persoana mai interiorizata, imi place singuratatea (dar „singuratatea” cu Dumnezeu, aceea care de fapt nu mai e singuratate propriu zisa), linistea, in timp ce agitatia, aglomeratia ma epuizeaza.Am nevoie de astfel de perioade, fie ele si numai de cateva zile, fiindca ma ajuta sa-mi pun ordine in ganduri, sa ma apropii de Domnul, sa-mi reorganizez prioritatile. Iar cadrul natural, aerul curat ma ajuta mult, din toate punctele de vedere.Nu este acelasi lucru cu a sta inchis intre 4 pereti din beton, in mijlocul Bucurestiului.
Este adevarat si ce a scris Ana mai sus – oricate conditii prielnice am avea, e posibil sa nu sporim duhovniceste, dimpotriva…ne putem lasa cuprinsi de akedie, de fel de fel de pacate, de tristete, deznadejde, fel de fel de ganduri si sentimente apasatoare. Depinde cum stim sa folosim aceste daruri si oportunitati pe care Dumnezeu ni le daruieste. Pe mine o astfel de experienta m-a ajutat sa ma „las” de TV, sa nu mai simt nevoia calculatorului aproape deloc si sa descopar o multime de lucruri despre viata mea launtrica la care nu m-as fi asteptat niciodata. De asemenea, m-a ajutat in anumite circumstante sa-mi lamuresc anumite sentimente, sa iau anumite decizii, sa apreciez viata intr-un mod diferit si sa-mi revin din stari depresive apasatoare.
Claudiu Balan
februarie 7, 2012 @ 5:37 pm
Da, mi-ar plăcea. Aş folosi acele clipe ca să mă rog lui Dumnezeu, să mă gândesc la frumuseţea creaţiei şi la sensul omului pe pământ. Aş folosi acel timp pentru a scrie cât mai mult….Liniştea şi imposibilitatea de a face aşa multe păcate, cred că ar ajuta foarte mult în acest sens.
Omul va fi întotdeauna atras de natură, mai ales acum când trăieşte într-un peisaj în care îi lipseşte atât de mult natura, văzând în jur doar peisaj urban.
Omul iubeşte natura pentru că văzând-o ştie că ea există independent de el, că frumuseţea ei nu e un efect al voinţei lui ci a altcuiva. În natură omul se simte acasă pentru că acolo îl simte pe Creatorul lui, îl simte pe cel ce l-a zidit şi i-a pus în inima acea năzuinţă spre infinit.
marcel
februarie 7, 2012 @ 6:22 pm
Da cu cea mai mare placere avand in vedere ca n-am stat vreodata la o manastire decat cateva ore
fita
februarie 7, 2012 @ 7:27 pm
Nu, nu pot sa traiesc fara sa comunic cu oamenii .O zi ,doua ,maxim 3 apoi ce sa fac ? Sta omul priveste cadul natural superb , mediteaza ,se roaga si iar se roaga dar mai vrea sa si vorbeasca cu cineva .
Sandu
februarie 7, 2012 @ 7:38 pm
Cu cea mai mare plăcere ! Poate așa ne rupem de viața asta mondenă și de toate necurățiile care di păcate nu sunt puține … Poate așa în singurătate m-aș apropia și mai mult de Hristos ,și în natură ,aer curat, liniște, triluri de păsări ce mai ,superb ! Câte minunății a creat Domnul și cum le distrugem noi oamenii ,ființe raționale … Domnul să ne ajute să ne deschidem ochii și sufletul .Amin!
SB
februarie 7, 2012 @ 7:49 pm
daaaaaaaaaaaaaa…..mai ales dupa sesiune
Grădinaru
februarie 7, 2012 @ 8:28 pm
Da, cred ca dupa o astfel de experienta vezi viata cu alti ochi
Laura Stifter
februarie 7, 2012 @ 10:36 pm
Doamne ajută!
Când eram mică, mergeam vara la ţară, la bunica mea, unde rămâneam până la începutul anului şcolar. În primele câteva săptămâni, îmi plăcea foarte mult, dar după aceea… începeam să mă plictisesc din ce în ce mai tare, astfel încât, pe la sfârşitul lunii august, număram zilele până la începerea şcolii. :))
Da, mi-ar plăcea să-mi petrec o vacanţă în mijlocul naturii, undeva la munte, să meditez, să mă rog lui Dumnezeu, să mă întăresc spiritual. Mai ales în perioada aceasta aglomerată, cu o mulţime de examene, simt că m-am îndepărtat puţin de cele duhovniceşti… 🙁
Totuşi, mi-ar plăcea ca, în această vacanţă petrecută într-un loc izolat, să am la dispoziţie şi câteva cărţi (de preferinţă religioase) şi să nu merg chiar singură, ci împreună cu cei dragi. M-aş bucura mult să-mi petrec o lună în felul acesta, citind cărţi duhovniceşti, bucurându-mă de compania familiei şi, nu în ultimul rând, admirând frumuseţea creaţiei lui Dumnezeu. Aş duce lipsa internet-ului… pentru că sunt destul de dependentă… :))
În schimb, dacă aş merge complet singură şi n-aş avea posibilitatea să comunic deloc, cu absolut nimeni, timp de o lună, ar fi mai dificil şi, în acest caz, aş opta pentru o vacanţă mai scurtă (eventual, de două săptămâni).
O seară binecuvântată!
Albinuta
februarie 8, 2012 @ 7:31 am
Doamne ajuta ,Nu ,cu siguranta eu nu as rezista singura undeva fie el cel mai frumos loc de pe pamant si spun aceasta deoarece sunt constienta ca singuratatea nu i-mi face bine ,i-mi place sa ies in parc este ceea ce ma ajuta in situatii incordate insa i-mi place deoarece acolo sunt multi tineri cu copilasi (deci chiar daca ies singura tot nu sunt singura ),ma linisteste vazandu-i cum se joaca ,cum construiasc castele din nisip si multe altele specific varstei insa daca as fii singura ce as putea sa fac? Nu eu nu pot sa ma linistesc stand undeva singura hai poate cateva ore ,dar o luna ,nu pot sa-mi imaginez ce as face atata timp singura
Boitos
februarie 8, 2012 @ 8:09 am
Eu nu inteleg cum ne triati pe noi astia care spunem :da, vrem sa mergem?
Ca pe toti nu cred ca ne trimiteti in excursie.Daca tot ne-ati ispitit macar sa ne dati ceva: o excursie intr-un cadru superb ar fi de ajuns.O luna sau mai mult, nu ne suparam.Mancare sa avem si loc unde sa stam .In rest ne descurcam.
Daca ne lasati pe o insula pustie va trimtem o sticla cu un mesaj cand vrem sa ne intoarcem acasa, daca ne lasati pe un munte va trimtem un vultur mesager.
A fost o gluma bineinteles, Nu va speriati, nu va da nimeni in judecata ca nu de dati excursia.
Eu as fi de acord sa stau in singuratate o luna si mai mult. Pt mine ar fi in test sa va cat rezist si cum ma descurc, mai ales daca am si mancare si conditii cred ca m-as plictisi. Singura problema, de care ma tem , ar fi sa nu am de lucru, orice: curatenie ,mancare, gradinarit.
Claudiu Balan
februarie 8, 2012 @ 9:04 am
Da, Simona,
Foarte posibil sa ma plictisesc si eu dupa cateva zile sau sa ma sperii de intunericul noptii.
Boitos
februarie 8, 2012 @ 9:18 am
Sa intelg ca te inscrii si tu la concurs?
Au uitat sa spunem , nu am fi complet singuri, ci cu Dumezeu, si cand ai pe Dumezeu cu tine poate fi si intunericul cel mai mare ca nu ai de ce sa te temi.Si in legatura cu plictiseala, sunt convinsa ca ne da Dumezeu ceva de lucru sa nu ne ia mintea cel rau.
Ana
februarie 10, 2012 @ 8:41 am
Traiesc intr-un mediu frumos, am multi copaci de jur imprejurul casei, aer curat, pot sa merg sa ma plimb la orice ora din zi si din noapte.
Va inselati daca credeti ca fiind intr-un mediu frumos, ati citi carti religioase, v-ati ruga mai mult sau v-ati gandi mai mult la Dumnezeu. Ceea ce faceti acum ve-ti face si atunci. Traim mult in inchipuire.
Mie peisajul frumos nu.mi poate linisti dorul de cei dragi. Inteleg insa ce inseamna zgomotul si agitatia centrelor si inteleg si dorinta de linistire, de relaxare, dorinta de a fi cu Dumnezeu. Si totusi, nu ati schimba nimic din comportamentul vostru de azi.
Iertare
Ionut Daniel Gondac
februarie 10, 2012 @ 8:50 pm
DA, fara echivoc!:D
Teodora
iunie 8, 2012 @ 3:12 am
Da, cu siguranta…
De fapt, am nevoie in mod regulat sa fac lucrul acesta, desi nu poate fi vorba de o perioada atat de lunga – nu-mi permit – insa cateva zile sau o saptamana intr-un loc linistit, aproape de natura, timp pe care sa-l petrec in tacere, rugaciune, lectura, odihna imi e absolut necesar din cand in cand pentru a-mi reface fortele, atat fizice, cat si sufletesti. Poate si pentru ca de felul meu sunt o persoana mai interiorizata, imi place singuratatea (dar „singuratatea” cu Dumnezeu, aceea care de fapt nu mai e singuratate propriu zisa), linistea, in timp ce agitatia, aglomeratia ma epuizeaza.Am nevoie de astfel de perioade, fie ele si numai de cateva zile, fiindca ma ajuta sa-mi pun ordine in ganduri, sa ma apropii de Domnul, sa-mi reorganizez prioritatile. Iar cadrul natural, aerul curat ma ajuta mult, din toate punctele de vedere.Nu este acelasi lucru cu a sta inchis intre 4 pereti din beton, in mijlocul Bucurestiului.
Este adevarat si ce a scris Ana mai sus – oricate conditii prielnice am avea, e posibil sa nu sporim duhovniceste, dimpotriva…ne putem lasa cuprinsi de akedie, de fel de fel de pacate, de tristete, deznadejde, fel de fel de ganduri si sentimente apasatoare. Depinde cum stim sa folosim aceste daruri si oportunitati pe care Dumnezeu ni le daruieste. Pe mine o astfel de experienta m-a ajutat sa ma „las” de TV, sa nu mai simt nevoia calculatorului aproape deloc si sa descopar o multime de lucruri despre viata mea launtrica la care nu m-as fi asteptat niciodata. De asemenea, m-a ajutat in anumite circumstante sa-mi lamuresc anumite sentimente, sa iau anumite decizii, sa apreciez viata intr-un mod diferit si sa-mi revin din stari depresive apasatoare.