Aş fi vrut ca părinţii mei să nu mă fi lăsat să mă uit aşa de mult la televizor. Să nu fi avut televizor şi calculator în cameră.
Asta o zic pentru că l-am cunoscut pe Hristos la 19 ani, pentru că altfel acesta ar fi fost aspectul din educaţie pe care nu l-am primit. Educaţia creştină oferită de părinţii mei se rezuma la crucea pe care o făceam înainte şi după masă, la anafura adusă de tata în ziua de Paşti de la biserică şi la rugăcinea „Tatăl nostru” pe care-o spuneam seara în faţa icoane Maicii Domnului sau a Sf Parascheva seara la culcare.
As vi vrut ca parintii mei sa ma invete de mica sa fiu credincioasa ,sa mergem impreuna la biserica si sa-mi vorbeasca despre Dumnezeu. Insa tata nu e de acord nici in ziua de azi ca eu sa ma duc la biserica si sufar pentru ca as vrea sa am si eu o familie unita……..:-
nu fii necajita sora mea intru Hristos ,patricia,rabda ca si asta este tot o mucenicie pentru Domnul Nostru Sfant. si eu ma gandesc ca daca parintii mei ar fi fost crestini adevarati poate ca drumul meu si alegerile mele nu ar mai fi fost atat de proaste,dar pana la urma eu sunt singura vinovata de ele,si de altfel nici ei poate la randul lor nu au avut o educatie crestina curata.important este prezentul ,important este ca de acum inainte sa punem noi inceput bun cu El alaturi,si poate ca la un moment dat si ei se vor schimba…daca nu… purtam Crucea cu demnitate si barbatie pana la capat…nu intamplator Dumnezeu le ingaduie…si cata bucurie este in Cer pentru mantuirea unui pacatos… Sa ne ajute Dumnezeu ,sa ne rugam pentru parintii nostri,daca ei nu au putut sa ne aduca la Iisus ,cu mila Lui sa-i aducem noi la Iisus,sa luptam noi si pentru mantuirea lor.Doamne ajuta-ne!Ia aminte spre ajutorul nostru,Doamne al mantuirii noastre!
Patricia, crede-mă că sunt mulți în situația ta. La mine, de exemplu, tatăl meu e baptist. Oricum nu mai e necaz la vârsta mea dar mă gândesc că am o soră de 7 ani și nu știu zău ce drum va apuca când va fi mai mare și va înțelege diferențele dintre Ortodoxie și baptism.
As fi vrut ca mama sa ne duca fortat pe toti din familie la biserica.
Unii ar putea sa spuna ca nu-i bine sa faci nimic fortat. Ganditi-va la cat de greu mananca unii copii, si ce s-ar intampla cu ei daca parintii nu i-ar forta, daca nu i-ar pacali sa manance? La fel este si cu mersul la biserica a unui copil. Trebuie uneori multa petagogie, dar folosul este urias in timp.
Una e să îl păcălești pe un copil să mănânce și alta e să-l îndopi cu forța indiferent cât plânge. Am văzut la mănăstire cazuri cu copii de vreo 9-10 anișori care aveau cearcăne la ochi ( de la prea multe ore de rugăciune noapte băgate pe gât de la părinți ) și părinții îi puneau să stea la slujbe fără să-i lase să stea pe ceva scaun ce era în biserică și unde nimeni nu stătea sau fără să îi lase să se rezeme de ceva. Sau copilul plângea din nu știu ce motiv și mama nervoasă iasă cu el din biserică și îi strigă în cap și îl îmbrâncește întrebându-l de ce plânge. Ce să spun de faptul că era un băiat care orice făcea se lua mama și ceva rude de el și băiatul cu soră-sa atât de îndopați au fost de Hristos încât la o pictură pe peretele unei biserici cu îngeri copiii erau plictisiți în schimb la una cu draci era foarte veseli ( vorbesc de copii de 7 și vreo 10 ani cu părinți care mergeau des la mănăstire )? Sau fiind copil să te scoale părinții cu forța la miezul nopții în mod regulat pentru ceva rugăciuni.Dar cred că cel mai tare m-a durut o altă fază. Fiind într-un pelerinaj la mănăstire o prietenă desena cu un băiat că vedea că mama lui nu-l băga în seamă ci chiar îl certa deoarece băiatul era clar că nu mai suporta să stea în biserică de plictiseală. La un moment dat nu mai țin minte ce a discutat cu el sau ce s-a întâmplat și l-a atins pe spate. Băiatul vine lângă mine ( care desenam și eu cu el ) și îmi spune cu acea bucurie a gustării din fructul interzis: ”X m-a atins. E păcat”. Deci atingerea fetei nu avea nimic păcătos în ea și să vezi cum un copil să spună că e păcat să fie atins de o fată… Numai Dumnezeu știe ce se va întâmpla cu acești copii nenorociți pentru Hristos din cauza unor fanatici religioși. Am ce am cu acei oameni ce s-au căsătorit și vor să împace călugăria cu căsătoria. Ori sunt prea ratați să facă ascultare la mănăstire ori sunt prea curvari să se abțină. În fine, mă doare mult când văd copii ce suferă din cauza habotniciei părinților.
E trist ce spui, Saurian despre acesti copii… Totusi, ma surprinde (in bine) atitudinea ta, intrucat observasem mai demult din atitudinea ta ca aveai niste tente extremiste in exprimare. O atitudine care pe mine, una, nu m-ar fi convins sa ma apropii de Hristos prea mult intrucat, desi respectai „regulile” , totusi nu le prezentai cu blandete…
Acum aflu ca ai si o surioara mai mica care va fi probabil confunza in alegerea drumului bun. Roaga-te pentru ea si fii bland cu ea in incercarile tale de a o apropia de credinta cea adevarata. Cand mai iesi cu ea la plimbare, mai opreste-te cu ea „ín trecere” la cate o biserica, aprindeti o lumanare si ii spui ca pe pereti sunt desenati prietenii lui Dumnezeu. Dar cred ca te descurci tu mai bine… 🙂
Referitor la intrebare, eu cred ca mi-as fi dorit nu neaparat ca parintii sa ma fi dus de mica la biserica, ci mai degraba sa accepte cu o mai multa usurinta apropierea mea de biserica din timpul adolescentei. Inca si acum sunt aia din familie care „are o problema” desi in familia mea e o alta persoana care cred eu ca are probleme mai mari si face probleme si altor… Iar ai mei nu vad acest lucru decat cand sunt intr-un mare impas…
Si problema cu TV-ul in camera mi se pare de altfel cea mai mare greseala in educatia unui copil. Eu nu am avut nici TV nici calculator in camera, in schimb cea mai buna prietena a mea avea TV in camera si … stiu ce fel de „educatie” a primit din partea TV-ului, mai ales noaptea, cand parintii ei credeau ca ea doarme.
@Saurian [quote]Numai Dumnezeu știe ce se va întâmpla cu acești copii nenorociți pentru Hristos din cauza unor fanatici religioși.[/quote]
[b]Suferinta unui copil e mai mare in afara bisericii decat in biserica. Nu avem de unde sa stim ce este in casa unui om, nu avem cum sa-i judecam pe parintii care-si aduc copiii la biserica. [/b]
Am vazut si eu cazuri si am crezut ca stiu, insa cand parintii au povestit prin ce-au trecut si care le este situatia, mi-am dat seama ca una se vede in exterior si alta gandim noi. Pentru ca si eu sunt parinte, m-am invatat sa nu judec parintii care-si duc copiii in biserica. Bine fac ca.i aduc in biserica. Sa nu stam sa credem ca un copil tinut in biserica sufera. Daca l-am lasa la calculator, la tv etc, sigur ar avea de suferit, insa nu in biserica. [b]Nu sunt pentru o fortare a copilului, insa nu sunt nici pentru o delasare a parintilor la cel mai mic scancet al copilului. [/b]
Cat despre cearcane si altele, sa ne uitam la parintele Cleopa de ex si la familia sa. Cu noaptea in cap erau treziti toti la rugaciune, si nu mancau pana nu veneau de la scoala. Astazi ar parea o crima sa lasi un copil sa nu manance pana dupa pranz in fiecare zi. Ar veni televiziunea si cei de la drepturile omului si ne-ar mai si aresta.
Cu siguranta fiecare gandeste in functie de ceea ce traieste, de ce are in jur. E posibil sa ai dreptate, insa nu putem generaliza.
Când se scula păr. Cleopa la miezul nopții cu frații lui o făceau de capul lor deoarece voiau să se călugărească și nu erau obligați de părinți. Eu știu un caz care a respins Biserica tocmai din cauză că a fost chinuită cu aceste lucruri. Sau iarăși ce am mai discutat cu alții din mănăstiri am mai auzit de cazuri cu fete care li s-au băgat prea multă Biserică pe gât și au ajuns să se prostitueze din cauza asta. Și știi de ce? Probabil că încearcă cumva în subconștientul lor să găsească dragostea ce nu au avut-o în famlie. Sau iarăși știu caz în care copilul, devenit adult, a ajuns să răcească foarte tare relația cu părinții deoarece au tras prea tare de el. Ana, să nu mă înțelegi greșit. Sunt și eu conștient că anumite lucruri trebuie impuse dar cu măsură. Știu de exemplu cazuri la Politehnică, la biserică, când părinții vin cu copiii și nu îi forțează să stea la slujbă cum era un caz tratat mai sus ci îi lasă să se joacă în părculețul din jurul Bisericii și apoi îi duc la împărtășit. Hai să ne uităm la toți marii duhovnici care nu impuneau nevoințe mari la ucenici pe de o parte iar pe de altă parte ei se nevoiau mult mai tare. Eu mă refer în special la acei oameni ce nu aveau ce căuta în familie. Sunt persoane care sunt atât de habotnice în viața lor încât vor să facă cu forța ce au citit în cărți. Lucrurile nu sunt așa. Dacă ești în lume atunci nevoința ta să fie a sta cu copiii și a te juca cu ei și a îi educa nu a sta cu orele la rugăciuni sau a-i obliga pe ei la rugăciune. Spuneau mari duhovnici că într-o familie nevoința de avea grijă de casă și de a crește copiii este o rugăciune. CItește la păr. Porfirie despre cum să fie crescuți copiii. Fără forțare ci doar prin rugăciune. Nici un duhovnic mai îmbunătăți nu va spune să forțezi copilul la biserică. Spunea păr. Simeon de la mănăstirea Essex că felul cum sunt părinții așa Îl percepem pe DUmnezeu. Dacă părinții sunt nepăsători față de durerile noastre așa Îl vom percepe și pe Dumnezeu.
Un copil nu trebuie certat deloc. Pentru că felul cum te comporți cu el îi va fi model în relația cu ceilalți. Era o emisiune în care un psiholog spunea ca atunci când un copil a făcut o năzbâtie ce te-a supărat să nu reacționezi ci să-i spui să se ducă în camera lui până ce te calmezi că ești nervoasă și după aceea îl vei pedepsi. Pentru că făcând așa îți înveți copilul prin faptă că nu trebuie să reacționăm la impulsuri ci să așteptăm să ne calmăm. În același timp trebuie vorbit frumos cu un copil și explicat de ce nu e bine. Hai să îți spun și un caz concret. Eu la sora mea nu am prea strigat să facă una sau alta. Când făcea o prostie îi spuneam după aceea: uite ce ai făcut. Ți se pare frumos? Și ea plângea că își dădea seama că a greșit. Mama mea când făcea ceva rău îi face scandal și o face în toate felurile. Acum oare care educație e mai bună pentru copii? Poate vei spune că nu am copii și nu am habar cât de greu e. Am avut o mică experiență cu sora mea și ce am mai discutat cu fata la care țin crede-mă că mi-e groază când voi avea copiii ce va fi pentru că îmi dau seama cât de greu e să le dai o educație cum trebuie: nici să nu fii prea dur, dar nici să-i resfeți. În plus, lucrurile sunt mult mai grave acum. Oamenii nu mai au forța fizică ce o aveau în timpul păr. Cleopa din cauza otrăvurilor din mâncare și modul de viață dus. Ispitele sunt mult mai puternice și mai fine ca înainte. Cu atât mai mult e nevoie ca Hristos să le cucerească inimile copiil fără să fie forțați absolut deloc. Dacă ei simt cât de puțină forțare din partea lui Hristos atunci cu toată dezvoltarea de azi a psihologiei și a manipulării sunt șanse mari să renunțe la Hristos. P.S.: Citisem undeva, la păr. Porfirie parcă, dacă un copil nu vrea la biserică să nu fie dus cu forța ci eventual să stea un părinte cu el acasă și să se joace sau poate să-l ducă 5 minute acolo dar nimic cu forța. Asta e părerea mea. Acum ce va fi dacă voi avea copii Dumnezeu știe. 🙂
Nu stiu, nu vreau sa fiu nerecunoscator nimanui, asa cum m-au crescut slava Domnului! Fie bine ….fie rau…acum sunt responsabil de ceea ce fac si de cum cresc in Hristos, si cu EL voi indrepta educatia primita in vreun fel!
@ Saurian, mi-ai facut pofta de parintele Porfirie, si chiar am o carte cu el:).
Nu ma pot contrazice cu tine in ce priveste educatia copiilor pentru ca noi toti suntem unici si asa sunt si copiii. Cu unii copiii se procedeaza intr-un fel, cu altii in alt fel. Insa indiferent de firea copilului, la toti vorba blanda a unui parinte e mult mai ascultata decat asprimea, duritatea. Hmm, ridic eu vreodata tonul la copii mei? Nu, nici vorba:).
Nici tie nici nimanui altcuiva sa nu-i fie teama de a avea copiii si de cresterea si educatia lor. [b]E minunat sa fii parinte, e minunat sa ai copiii.[/b] Daca nu ar arata a nebunie, as merge pe strazi si as striga: [b]nasteti copiii, cati mai multi, caci e minunat sa fii parinte:)[/b]
@Ana, sper că nu te-am supărat prin ceea ce am spus. Sunt conștient că tind uneori să fiu cam ”înfocat” în a-mi apăra punctele de vedere și se întâmplă ca unii oameni să fie răniți prin atitudinea mea.
Doamne ajuta ,ar fii multe lucruri care as dori sa le schimb la educatia mea insa daca as mai fii tanara as dori ca cineva sa-mi spuna despre duhovnic si apoi despre casatorie ,mi-am dat seama ca fara duhovnic esti un ” om mort „,chiar daca mergi din pruncie la biserica nu intelegi mare lucru iar despre casatorie iaras nu intelegi prea multe daca nu-ti vorbeste nimeni despre ea ,intradevar este frumos sa te indragostesti ,este frumos sa te casatoresti sa ai familie ,insa daca nu esti „pregatit „de duhovnic si parinti pentru aceasta casatoria nu o sa reziste prea mult chiar daca cei doi tineri par sa se iubeasca foarte mult,nui pun in discutie ce se poate iontampla daca nuiei in considerare ca cel cu care te casatoresti sa nu stie de biserica ,rugaciune ,atunci cu adevarat sunt probleme destul de serioase . Chiar dacasunt casatorita de aproape 16 ani deoarece nu am stiut multe despre casatorie si duhovnic abia acum inteleg rostul lor ,abia acum invat sa -mi iubesc sotul cum ar trebui abia acum descopar cat de frumoasa poate fii casatoria
Cat priveste apropierea copiilor de biserica nu am cea mai buna solutie insa eu am fost dusa de mica la biserica (nu mi s-a parut vreodata ca sunt fortata mi se parea normal sa merg duminica)insa necunoscand prea multe despre biserica ,necunoscand importanta duhovniocului nu stiu care ar fii diferenta fata de cei care afla importanta bisericii si rugaciunii mult mai tarziu. Acum fiind mama incerc sa-mi apropiu copiii de biserica insa incerc sa le vorbesc si despre rolul duhovnicului,baiatul fiind mai mare incarcam sa aiba un pogram cat decat regulat in privinta spovedaniei ,cand i-si propune sa mearga il atentionez ca ar fii bine sa discute cu parintele despre unele probleme ,chiar daca am raspuns eu la intrebarile lui,uneori vorbeste ca i-mi spune ca la intrebat pe parintele (bineinteles ca stie ca nu este bine sa vorbeasca prea multe despre ce a vorbit cu parintele nici eu nu-l intreb decat daca a vorbit insa i-mi dau seama despre cum reactioneaza la acea problema ca este sfatuit de parintele),alterori mai „uita”iar eu intelegand de ce uita discut eu cu parintele cand se iveste ocazia si il rog sa vorbeasca cu el despre acel lucru .I-mi place atitudinea lui cand ii spun ca nu este bine ceea ce face imediat spune :”lasa ca il intreb pe parintele si sa vezi ca nu este cum zici tu „,uneori este cum zic eu ,alteori nu este chiar asa . Fetita fiind mai mica(are7 ani abia acum incepe sa se obisnuiasca cu Taina Spovedaniei ,insa ii place ,la noi parintele de la varsta de 7 ani pana pe la 8 ani cuminica copiii in fiecare duminica daca merg cam o data pe luna la spovedanie si cum ea s-a obisnuit sa se cuminice in fiecare duminica numa ce o aud spunand „mami te rog sa-mi citesti rugaciunile pentru spovedanie ca nu o sa ma mai cuminice parintele miine, a trecut deja 4 duminici)
Albinuta, ai mare dreptate cu duhovnicul in ce priveste atat casnicia cat si cresterea si educatia copiiilor. Foarte frumos ce ai spus de fetita ta. Dragalasa tare. Dar mare le-ai dat copiiilor cu educatia ortodoxa, cu tinutul aproape de biserica. Ferice de tine.
Am avut parte de o educatie buna in familie, dar imi era de mare folos daca i-as fi avut pe parintii mei mereu in preajma mea, in perioada adolescentei. Regret ca uneori nu am tinut cont de sfaturile lor si am neglijat educatia primita in familie. Regret ca de multe ori i-am dezamagit. Societatea si anturajul in care traim isi pun si ele amprenta pe comportamentul tinerilor si uneori se poate produce o umbrire a educatiei primite in sanul familiei. De aceea doar mila lui Dumnezeu ne poate conduce pe drumul Cel placut Lui! Ascultarea de parinti,postul, rugaciunea, Biserica, Spovedania facuta cu sinceritate si Sfintii ne pot ajuta foarte mult. Foarte utile pentru tineri sunt si rugaciunile realizate de catre parintii lor. Un sfat pt parinti: nu fiti prea aspri cu copiii d-voastra si nu ii tineti prea din scurt, pt ca vor exista momente cand nu veti putea fi alaturi de ei, si atunci , din pacate, este posibil ca acestia sa incerce sa se elibereze si sa urmeze o alta cale in viata. Incercati , pe cat posibil, calea de mijloc, comunicarea, iubirea, iertarea si intelegerea lor. Ajutati-i sa depaseasca momentele dificile si incercati sa le sugerati drumul pe care sa mearga, fara insa a-i obliga.
Cred ca mi-ar fi placut sa fiu dusa mult mai des la biserica,nu numai in noaptea de Inviere, sa fiu invatata ce inseamna rugaciunea si sa nu fi fost lasata asa mult la TV si calculator…sa nu fi fost atat de rasfatata. Pe de alta parte, nu pot avea pretentia sa cer de la parinti ceea ce ei insisi nu cunosteau,asa ca zic slava lui Dumnezeu ca am primit totusi o educatie morala si am trait intr-o familie in care nu au existat rupturi, divort, betii, violenta…ceea ce de la bun inceput mi-a dat un start bun in viata.
As fi vrut ca parintii mei sa fie cei care sa ma indrume spre Dumnezeu,inca de mica!As fi vrut ca macar o singura persoana sa-mi vorbeasca de Iisus,de Maica Domnului…As fi vrut sa ma lase sa merg la Biserica atunci cand vroiam,asa cum vroiam(cu fuste lungi si capul acoperit),in loc sa ma roage sa ies la discoteca,in oras,sau „pe la poarta cu copii de varsta mea,facand „lucrui normale” pentru varsta mea)!Parintii mei nu merg la Biserica,tatal meu doar doar ca nu spune ca-i ateu,pentru ca nu crede in absolut nimic!As fi vrut sa simt caldura mamei mele,as fi vrut sa simt iubirea lor!Nu aveam si nu am nevoie doar de o „menajera”!Am nevoie de o mama!Si cu toate acestea,Mult Milostivul Dumnezeu mi-a indreptat pasii spre Casa Lui,spre iubirea cea adevarata fata de aproape si de Cer!Si ma rog sa-i lumineze si pe parintii mei,ca la un momentdat sa se caiasca pentru atata necredinta si sa se intoarca pe drumul cel bun!Defapt asta le doresc tuturor,chiar si mie,care de multe ori ma abat de la acest drum…
„Si ma rog sa-i lumineze si pe parintii mei,ca la un momentdat sa se caiasca pentru atata necredinta si sa se intoarca pe drumul cel bun!Defapt asta le doresc tuturor,chiar si mie,care de multe ori ma abat de la acest drum…„
Claudiu Balan
februarie 11, 2012 @ 1:28 pm
Aş fi vrut ca părinţii mei să nu mă fi lăsat să mă uit aşa de mult la televizor. Să nu fi avut televizor şi calculator în cameră.
Asta o zic pentru că l-am cunoscut pe Hristos la 19 ani, pentru că altfel acesta ar fi fost aspectul din educaţie pe care nu l-am primit. Educaţia creştină oferită de părinţii mei se rezuma la crucea pe care o făceam înainte şi după masă, la anafura adusă de tata în ziua de Paşti de la biserică şi la rugăcinea „Tatăl nostru” pe care-o spuneam seara în faţa icoane Maicii Domnului sau a Sf Parascheva seara la culcare.
Badea Patricia
februarie 11, 2012 @ 1:37 pm
As vi vrut ca parintii mei sa ma invete de mica sa fiu credincioasa ,sa mergem impreuna la biserica si sa-mi vorbeasca despre Dumnezeu. Insa tata nu e de acord nici in ziua de azi ca eu sa ma duc la biserica si sufar pentru ca as vrea sa am si eu o familie unita……..:-
Maria Vicol
februarie 11, 2012 @ 2:14 pm
nu fii necajita sora mea intru Hristos ,patricia,rabda ca si asta este tot o mucenicie pentru Domnul Nostru Sfant.
si eu ma gandesc ca daca parintii mei ar fi fost crestini adevarati poate ca drumul meu si alegerile mele nu ar mai fi fost atat de proaste,dar pana la urma eu sunt singura vinovata de ele,si de altfel nici ei poate la randul lor nu au avut o educatie crestina curata.important este prezentul ,important este ca de acum inainte sa punem noi inceput bun cu El alaturi,si poate ca la un moment dat si ei se vor schimba…daca nu… purtam Crucea cu demnitate si barbatie pana la capat…nu intamplator Dumnezeu le ingaduie…si cata bucurie este in Cer pentru mantuirea unui pacatos…
Sa ne ajute Dumnezeu ,sa ne rugam pentru parintii nostri,daca ei nu au putut sa ne aduca la Iisus ,cu mila Lui sa-i aducem noi la Iisus,sa luptam noi si pentru mantuirea lor.Doamne ajuta-ne!Ia aminte spre ajutorul nostru,Doamne al mantuirii noastre!
Sorin
februarie 11, 2012 @ 4:19 pm
Patricia, crede-mă că sunt mulți în situația ta. La mine, de exemplu, tatăl meu e baptist. Oricum nu mai e necaz la vârsta mea dar mă gândesc că am o soră de 7 ani și nu știu zău ce drum va apuca când va fi mai mare și va înțelege diferențele dintre Ortodoxie și baptism.
Ana
februarie 11, 2012 @ 4:57 pm
As fi vrut ca mama sa ne duca fortat pe toti din familie la biserica.
Unii ar putea sa spuna ca nu-i bine sa faci nimic fortat. Ganditi-va la cat de greu mananca unii copii, si ce s-ar intampla cu ei daca parintii nu i-ar forta, daca nu i-ar pacali sa manance? La fel este si cu mersul la biserica a unui copil. Trebuie uneori multa petagogie, dar folosul este urias in timp.
Sorin
februarie 11, 2012 @ 7:53 pm
Una e să îl păcălești pe un copil să mănânce și alta e să-l îndopi cu forța indiferent cât plânge. Am văzut la mănăstire cazuri cu copii de vreo 9-10 anișori care aveau cearcăne la ochi ( de la prea multe ore de rugăciune noapte băgate pe gât de la părinți ) și părinții îi puneau să stea la slujbe fără să-i lase să stea pe ceva scaun ce era în biserică și unde nimeni nu stătea sau fără să îi lase să se rezeme de ceva. Sau copilul plângea din nu știu ce motiv și mama nervoasă iasă cu el din biserică și îi strigă în cap și îl îmbrâncește întrebându-l de ce plânge. Ce să spun de faptul că era un băiat care orice făcea se lua mama și ceva rude de el și băiatul cu soră-sa atât de îndopați au fost de Hristos încât la o pictură pe peretele unei biserici cu îngeri copiii erau plictisiți în schimb la una cu draci era foarte veseli ( vorbesc de copii de 7 și vreo 10 ani cu părinți care mergeau des la mănăstire )? Sau fiind copil să te scoale părinții cu forța la miezul nopții în mod regulat pentru ceva rugăciuni.Dar cred că cel mai tare m-a durut o altă fază. Fiind într-un pelerinaj la mănăstire o prietenă desena cu un băiat că vedea că mama lui nu-l băga în seamă ci chiar îl certa deoarece băiatul era clar că nu mai suporta să stea în biserică de plictiseală. La un moment dat nu mai țin minte ce a discutat cu el sau ce s-a întâmplat și l-a atins pe spate. Băiatul vine lângă mine ( care desenam și eu cu el ) și îmi spune cu acea bucurie a gustării din fructul interzis: ”X m-a atins. E păcat”. Deci atingerea fetei nu avea nimic păcătos în ea și să vezi cum un copil să spună că e păcat să fie atins de o fată… Numai Dumnezeu știe ce se va întâmpla cu acești copii nenorociți pentru Hristos din cauza unor fanatici religioși. Am ce am cu acei oameni ce s-au căsătorit și vor să împace călugăria cu căsătoria. Ori sunt prea ratați să facă ascultare la mănăstire ori sunt prea curvari să se abțină. În fine, mă doare mult când văd copii ce suferă din cauza habotniciei părinților.
SB
februarie 11, 2012 @ 8:10 pm
E trist ce spui, Saurian despre acesti copii… Totusi, ma surprinde (in bine) atitudinea ta, intrucat observasem mai demult din atitudinea ta ca aveai niste tente extremiste in exprimare. O atitudine care pe mine, una, nu m-ar fi convins sa ma apropii de Hristos prea mult intrucat, desi respectai „regulile” , totusi nu le prezentai cu blandete…
Acum aflu ca ai si o surioara mai mica care va fi probabil confunza in alegerea drumului bun. Roaga-te pentru ea si fii bland cu ea in incercarile tale de a o apropia de credinta cea adevarata. Cand mai iesi cu ea la plimbare, mai opreste-te cu ea „ín trecere” la cate o biserica, aprindeti o lumanare si ii spui ca pe pereti sunt desenati prietenii lui Dumnezeu. Dar cred ca te descurci tu mai bine… 🙂
Referitor la intrebare, eu cred ca mi-as fi dorit nu neaparat ca parintii sa ma fi dus de mica la biserica, ci mai degraba sa accepte cu o mai multa usurinta apropierea mea de biserica din timpul adolescentei. Inca si acum sunt aia din familie care „are o problema” desi in familia mea e o alta persoana care cred eu ca are probleme mai mari si face probleme si altor… Iar ai mei nu vad acest lucru decat cand sunt intr-un mare impas…
Si problema cu TV-ul in camera mi se pare de altfel cea mai mare greseala in educatia unui copil. Eu nu am avut nici TV nici calculator in camera, in schimb cea mai buna prietena a mea avea TV in camera si … stiu ce fel de „educatie” a primit din partea TV-ului, mai ales noaptea, cand parintii ei credeau ca ea doarme.
Ana
februarie 11, 2012 @ 11:26 pm
@Saurian
[quote]Numai Dumnezeu știe ce se va întâmpla cu acești copii nenorociți pentru Hristos din cauza unor fanatici religioși.[/quote]
[b]Suferinta unui copil e mai mare in afara bisericii decat in biserica. Nu avem de unde sa stim ce este in casa unui om, nu avem cum sa-i judecam pe parintii care-si aduc copiii la biserica. [/b]
Am vazut si eu cazuri si am crezut ca stiu, insa cand parintii au povestit prin ce-au trecut si care le este situatia, mi-am dat seama ca una se vede in exterior si alta gandim noi. Pentru ca si eu sunt parinte, m-am invatat sa nu judec parintii care-si duc copiii in biserica. Bine fac ca.i aduc in biserica. Sa nu stam sa credem ca un copil tinut in biserica sufera. Daca l-am lasa la calculator, la tv etc, sigur ar avea de suferit, insa nu in biserica. [b]Nu sunt pentru o fortare a copilului, insa nu sunt nici pentru o delasare a parintilor la cel mai mic scancet al copilului. [/b]
Cat despre cearcane si altele, sa ne uitam la parintele Cleopa de ex si la familia sa. Cu noaptea in cap erau treziti toti la rugaciune, si nu mancau pana nu veneau de la scoala. Astazi ar parea o crima sa lasi un copil sa nu manance pana dupa pranz in fiecare zi. Ar veni televiziunea si cei de la drepturile omului si ne-ar mai si aresta.
Cu siguranta fiecare gandeste in functie de ceea ce traieste, de ce are in jur. E posibil sa ai dreptate, insa nu putem generaliza.
Sorin
februarie 12, 2012 @ 5:45 am
Când se scula păr. Cleopa la miezul nopții cu frații lui o făceau de capul lor deoarece voiau să se călugărească și nu erau obligați de părinți. Eu știu un caz care a respins Biserica tocmai din cauză că a fost chinuită cu aceste lucruri. Sau iarăși ce am mai discutat cu alții din mănăstiri am mai auzit de cazuri cu fete care li s-au băgat prea multă Biserică pe gât și au ajuns să se prostitueze din cauza asta. Și știi de ce? Probabil că încearcă cumva în subconștientul lor să găsească dragostea ce nu au avut-o în famlie. Sau iarăși știu caz în care copilul, devenit adult, a ajuns să răcească foarte tare relația cu părinții deoarece au tras prea tare de el.
Ana, să nu mă înțelegi greșit. Sunt și eu conștient că anumite lucruri trebuie impuse dar cu măsură. Știu de exemplu cazuri la Politehnică, la biserică, când părinții vin cu copiii și nu îi forțează să stea la slujbă cum era un caz tratat mai sus ci îi lasă să se joacă în părculețul din jurul Bisericii și apoi îi duc la împărtășit. Hai să ne uităm la toți marii duhovnici care nu impuneau nevoințe mari la ucenici pe de o parte iar pe de altă parte ei se nevoiau mult mai tare. Eu mă refer în special la acei oameni ce nu aveau ce căuta în familie. Sunt persoane care sunt atât de habotnice în viața lor încât vor să facă cu forța ce au citit în cărți. Lucrurile nu sunt așa. Dacă ești în lume atunci nevoința ta să fie a sta cu copiii și a te juca cu ei și a îi educa nu a sta cu orele la rugăciuni sau a-i obliga pe ei la rugăciune. Spuneau mari duhovnici că într-o familie nevoința de avea grijă de casă și de a crește copiii este o rugăciune. CItește la păr. Porfirie despre cum să fie crescuți copiii. Fără forțare ci doar prin rugăciune. Nici un duhovnic mai îmbunătăți nu va spune să forțezi copilul la biserică. Spunea păr. Simeon de la mănăstirea Essex că felul cum sunt părinții așa Îl percepem pe DUmnezeu. Dacă părinții sunt nepăsători față de durerile noastre așa Îl vom percepe și pe Dumnezeu.
Sorin
februarie 12, 2012 @ 5:58 am
Un copil nu trebuie certat deloc. Pentru că felul cum te comporți cu el îi va fi model în relația cu ceilalți. Era o emisiune în care un psiholog spunea ca atunci când un copil a făcut o năzbâtie ce te-a supărat să nu reacționezi ci să-i spui să se ducă în camera lui până ce te calmezi că ești nervoasă și după aceea îl vei pedepsi. Pentru că făcând așa îți înveți copilul prin faptă că nu trebuie să reacționăm la impulsuri ci să așteptăm să ne calmăm. În același timp trebuie vorbit frumos cu un copil și explicat de ce nu e bine. Hai să îți spun și un caz concret. Eu la sora mea nu am prea strigat să facă una sau alta. Când făcea o prostie îi spuneam după aceea: uite ce ai făcut. Ți se pare frumos? Și ea plângea că își dădea seama că a greșit. Mama mea când făcea ceva rău îi face scandal și o face în toate felurile. Acum oare care educație e mai bună pentru copii? Poate vei spune că nu am copii și nu am habar cât de greu e. Am avut o mică experiență cu sora mea și ce am mai discutat cu fata la care țin crede-mă că mi-e groază când voi avea copiii ce va fi pentru că îmi dau seama cât de greu e să le dai o educație cum trebuie: nici să nu fii prea dur, dar nici să-i resfeți.
În plus, lucrurile sunt mult mai grave acum. Oamenii nu mai au forța fizică ce o aveau în timpul păr. Cleopa din cauza otrăvurilor din mâncare și modul de viață dus. Ispitele sunt mult mai puternice și mai fine ca înainte. Cu atât mai mult e nevoie ca Hristos să le cucerească inimile copiil fără să fie forțați absolut deloc. Dacă ei simt cât de puțină forțare din partea lui Hristos atunci cu toată dezvoltarea de azi a psihologiei și a manipulării sunt șanse mari să renunțe la Hristos.
P.S.: Citisem undeva, la păr. Porfirie parcă, dacă un copil nu vrea la biserică să nu fie dus cu forța ci eventual să stea un părinte cu el acasă și să se joace sau poate să-l ducă 5 minute acolo dar nimic cu forța.
Asta e părerea mea. Acum ce va fi dacă voi avea copii Dumnezeu știe. 🙂
Ionut Daniel Gondac
februarie 12, 2012 @ 10:05 am
Nu stiu, nu vreau sa fiu nerecunoscator nimanui, asa cum m-au crescut slava Domnului! Fie bine ….fie rau…acum sunt responsabil de ceea ce fac si de cum cresc in Hristos, si cu EL voi indrepta educatia primita in vreun fel!
Ana
februarie 12, 2012 @ 1:34 pm
@ Saurian, mi-ai facut pofta de parintele Porfirie, si chiar am o carte cu el:).
Nu ma pot contrazice cu tine in ce priveste educatia copiilor pentru ca noi toti suntem unici si asa sunt si copiii. Cu unii copiii se procedeaza intr-un fel, cu altii in alt fel. Insa indiferent de firea copilului, la toti vorba blanda a unui parinte e mult mai ascultata decat asprimea, duritatea. Hmm, ridic eu vreodata tonul la copii mei? Nu, nici vorba:).
Nici tie nici nimanui altcuiva sa nu-i fie teama de a avea copiii si de cresterea si educatia lor. [b]E minunat sa fii parinte, e minunat sa ai copiii.[/b] Daca nu ar arata a nebunie, as merge pe strazi si as striga: [b]nasteti copiii, cati mai multi, caci e minunat sa fii parinte:)[/b]
Poftiti la a fi parinti:)
Doamne ajuta
Sorin
februarie 12, 2012 @ 1:58 pm
@Ana, sper că nu te-am supărat prin ceea ce am spus. Sunt conștient că tind uneori să fiu cam ”înfocat” în a-mi apăra punctele de vedere și se întâmplă ca unii oameni să fie răniți prin atitudinea mea.
Ana
februarie 12, 2012 @ 2:18 pm
Saurian, cum sa ma supar de ce ai spus? Tonul meu era de bucurie.
Bucurie Saurian!
Albinuta
februarie 13, 2012 @ 5:51 am
Doamne ajuta ,ar fii multe lucruri care as dori sa le schimb la educatia mea insa daca as mai fii tanara as dori ca cineva sa-mi spuna despre duhovnic si apoi despre casatorie ,mi-am dat seama ca fara duhovnic esti un ” om mort „,chiar daca mergi din pruncie la biserica nu intelegi mare lucru iar despre casatorie iaras nu intelegi prea multe daca nu-ti vorbeste nimeni despre ea ,intradevar este frumos sa te indragostesti ,este frumos sa te casatoresti sa ai familie ,insa daca nu esti „pregatit „de duhovnic si parinti pentru aceasta casatoria nu o sa reziste prea mult chiar daca cei doi tineri par sa se iubeasca foarte mult,nui pun in discutie ce se poate iontampla daca nuiei in considerare ca cel cu care te casatoresti sa nu stie de biserica ,rugaciune ,atunci cu adevarat sunt probleme destul de serioase .
Chiar dacasunt casatorita de aproape 16 ani deoarece nu am stiut multe despre casatorie si duhovnic abia acum inteleg rostul lor ,abia acum invat sa -mi iubesc sotul cum ar trebui abia acum descopar cat de frumoasa poate fii casatoria
Albinuta
februarie 13, 2012 @ 6:20 am
Cat priveste apropierea copiilor de biserica nu am cea mai buna solutie insa eu am fost dusa de mica la biserica (nu mi s-a parut vreodata ca sunt fortata mi se parea normal sa merg duminica)insa necunoscand prea multe despre biserica ,necunoscand importanta duhovniocului nu stiu care ar fii diferenta fata de cei care afla importanta bisericii si rugaciunii mult mai tarziu.
Acum fiind mama incerc sa-mi apropiu copiii de biserica insa incerc sa le vorbesc si despre rolul duhovnicului,baiatul fiind mai mare incarcam sa aiba un pogram cat decat regulat in privinta spovedaniei ,cand i-si propune sa mearga il atentionez ca ar fii bine sa discute cu parintele despre unele probleme ,chiar daca am raspuns eu la intrebarile lui,uneori vorbeste ca i-mi spune ca la intrebat pe parintele (bineinteles ca stie ca nu este bine sa vorbeasca prea multe despre ce a vorbit cu parintele nici eu nu-l intreb decat daca a vorbit insa i-mi dau seama despre cum reactioneaza la acea problema ca este sfatuit de parintele),alterori mai „uita”iar eu intelegand de ce uita discut eu cu parintele cand se iveste ocazia si il rog sa vorbeasca cu el despre acel lucru .I-mi place atitudinea lui cand ii spun ca nu este bine ceea ce face imediat spune :”lasa ca il intreb pe parintele si sa vezi ca nu este cum zici tu „,uneori este cum zic eu ,alteori nu este chiar asa .
Fetita fiind mai mica(are7 ani abia acum incepe sa se obisnuiasca cu Taina Spovedaniei ,insa ii place ,la noi parintele de la varsta de 7 ani pana pe la 8 ani cuminica copiii in fiecare duminica daca merg cam o data pe luna la spovedanie si cum ea s-a obisnuit sa se cuminice in fiecare duminica numa ce o aud spunand „mami te rog sa-mi citesti rugaciunile pentru spovedanie ca nu o sa ma mai cuminice parintele miine, a trecut deja 4 duminici)
Ana
februarie 13, 2012 @ 9:24 am
Albinuta, ai mare dreptate cu duhovnicul in ce priveste atat casnicia cat si cresterea si educatia copiiilor. Foarte frumos ce ai spus de fetita ta. Dragalasa tare. Dar mare le-ai dat copiiilor cu educatia ortodoxa, cu tinutul aproape de biserica. Ferice de tine.
Iulia Rodica Pascu
aprilie 27, 2012 @ 11:43 pm
Am avut parte de o educatie buna in familie, dar imi era de mare folos daca i-as fi avut pe parintii mei mereu in preajma mea, in perioada adolescentei. Regret ca uneori nu am tinut cont de sfaturile lor si am neglijat educatia primita in familie. Regret ca de multe ori i-am dezamagit. Societatea si anturajul in care traim isi pun si ele amprenta pe comportamentul tinerilor si uneori se poate produce o umbrire a educatiei primite in sanul familiei. De aceea doar mila lui Dumnezeu ne poate conduce pe drumul Cel placut Lui! Ascultarea de parinti,postul, rugaciunea, Biserica, Spovedania facuta cu sinceritate si Sfintii ne pot ajuta foarte mult. Foarte utile pentru tineri sunt si rugaciunile realizate de catre parintii lor. Un sfat pt parinti: nu fiti prea aspri cu copiii d-voastra si nu ii tineti prea din scurt, pt ca vor exista momente cand nu veti putea fi alaturi de ei, si atunci , din pacate, este posibil ca acestia sa incerce sa se elibereze si sa urmeze o alta cale in viata. Incercati , pe cat posibil, calea de mijloc, comunicarea, iubirea, iertarea si intelegerea lor. Ajutati-i sa depaseasca momentele dificile si incercati sa le sugerati drumul pe care sa mearga, fara insa a-i obliga.
Teodora
iunie 8, 2012 @ 2:54 am
Cred ca mi-ar fi placut sa fiu dusa mult mai des la biserica,nu numai in noaptea de Inviere, sa fiu invatata ce inseamna rugaciunea si sa nu fi fost lasata asa mult la TV si calculator…sa nu fi fost atat de rasfatata.
Pe de alta parte, nu pot avea pretentia sa cer de la parinti ceea ce ei insisi nu cunosteau,asa ca zic slava lui Dumnezeu ca am primit totusi o educatie morala si am trait intr-o familie in care nu au existat rupturi, divort, betii, violenta…ceea ce de la bun inceput mi-a dat un start bun in viata.
Anonim
august 2, 2012 @ 6:15 pm
As fi vrut ca parintii mei sa fie cei care sa ma indrume spre Dumnezeu,inca de mica!As fi vrut ca macar o singura persoana sa-mi vorbeasca de Iisus,de Maica Domnului…As fi vrut sa ma lase sa merg la Biserica atunci cand vroiam,asa cum vroiam(cu fuste lungi si capul acoperit),in loc sa ma roage sa ies la discoteca,in oras,sau „pe la poarta cu copii de varsta mea,facand „lucrui normale” pentru varsta mea)!Parintii mei nu merg la Biserica,tatal meu doar doar ca nu spune ca-i ateu,pentru ca nu crede in absolut nimic!As fi vrut sa simt caldura mamei mele,as fi vrut sa simt iubirea lor!Nu aveam si nu am nevoie doar de o „menajera”!Am nevoie de o mama!Si cu toate acestea,Mult Milostivul Dumnezeu mi-a indreptat pasii spre Casa Lui,spre iubirea cea adevarata fata de aproape si de Cer!Si ma rog sa-i lumineze si pe parintii mei,ca la un momentdat sa se caiasca pentru atata necredinta si sa se intoarca pe drumul cel bun!Defapt asta le doresc tuturor,chiar si mie,care de multe ori ma abat de la acest drum…
Meiloiu
august 2, 2012 @ 8:12 pm
„Si ma rog sa-i lumineze si pe parintii mei,ca la un momentdat sa se caiasca pentru atata necredinta si sa se intoarca pe drumul cel bun!Defapt asta le doresc tuturor,chiar si mie,care de multe ori ma abat de la acest drum…„
Doamne ajuta!